la cenaclul sf. iar.

evident, cum se cuvenea, o îmbunăţire. câteva texte publicate deja (online), sala mai aerisită, scaune noi, prezentarea participanţilor - a mea, tare elogioasă, şi nu-nţeleg de ce, m-a făcut să intru-n pământ, nici n-am mai dat bună seara.

am venit - deh, serviciul! - doar la partea a doua, textul lui corn deja se citise & comentase.

am prins un text de liviu radu, o ucronie despre al doilea război mondial şi o povestire la prima mână a lui balin feri, despre hipnoză şi genetică a empatiei. evident, imediat au apărut discuţiile inerente ale celorlalţi. sunt foarte curios - autorii vor modifica ceva în text, măcar aşa, în spiritul discuţiilor?
deja încep să mă obişnuiesc cu participanţii, să-i cunosc şi după nume.

deci o ediţie mai bună.

evident, piesa de rezistenţă a fost berea de după - i-am cunoscut mai bine pe cristian tamaş şi pe balin feri, pe ceilalţi dăţile viitoare, am fost testat la bibliografia sf, corupt cu o carte de teorie literară a genului.

şi-am promis un text despre aşteptările mele de cititor de la literatura sf şi nu numai.

ps - a venit şi alexandru mironov. non capisco perchè...ilustraţie pentru împăratul-zeu al dunei de michael stribling.

best-seller-ul, o oroare?

mi-a atras atenţia un articol de-al lui alexandru george (fain articolul - despre odobescu, artistocraţie, cărtărescu, revista noua literatură) în care spune că, pe viitor, scriitorii vor scrie în şi pentru "grupuscule de formulă ermetică, marcate de cel mai strict elitism, având pretenţia că nu doar literatura, dar şi întreaga lume începe cu ele". aş adăuga că vor apărea - e inevitabil - scriitorii pentru publicul larg, gen dan brown care, de ce să nu spunem, ştie ce-i suspansul.

aşadar vom avea scriitori ermetici (noi între noi) şi cei populari, best-selleriştii.

oare un scriitor "adevărat" (ce-o-nsemna asta) nu şi-ar putea ţine-n suspans cititorul, fiind în acelaşi timp creator, imaginativ, profund? unii pot - vonnegut, daniel kehlmann, schlink, süskind.

poezie mişto

andrei ruse îmi trimite o leapşă cu întrebarea care este ultima poezie pe care-ai citit-o şi te-a impresionat?
momentan, nu mai citesc poezie, dar îmi place să citesc/recitesc din eminescu. totuşi, acum vreau să pun aici o poezie de mircea ivănescu - cel mai mare poet român în viaţă, după mine:

frunze (1978)

aş vrea să mă aşez pe marginea trotuarului,
să aştept să se facă noapte la capătul străzii – singurătatea
mea de acuma mai are
ceva la fel cu cea din copilărie,
când nu ştiam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămâne
adevărat nici un gest, chiar aşezat
pe stradă cu capul în mâini?
şi lumina, care se spulberă pe obiecte,
şi obiectele se fac frunze,
şi se fac frunze.

leapşă la arthur suciu.

tot de la andrei, un teaser:

unde merg joi? la cenaclul SF

la cenacul prospectart. se vor citi 2 povestiri. şi vom comenta/critica. veniţi!

o oază de frumuseţe în bucureşti - muzeul aman

dacă n-aveţi unde vă petrece jumătate de oră şi sunteţi prin centrul bucureştiului - cum mi s-a-ntâmplat mie ieri - e musai să intraţi la muzeul theodor aman, din spatele bibliotecii centrale universitare (str. c. a. rosetti nr.8)

intrarea e liberă, şi muzeul e proaspăt renovat - cu ajutorul ambasadei sua şi a clubului rotary. sunt deschise trei camere şi holul - restul (printre care şi atelierul) e încă în renovare.

în prima sală, sunt câteva gravuri, apoi, în a doua, sunt două mari tablouri - unul nefinalizat (vezi dedesubt), e superb - şi câteva miniaturi, ulei pe lemn. a treia sală are şi ea, desigur :), câteva tablouri.

interiorul, picturile originale restaurate sunt o oază de frumos în bucureştiul nostru. intraţi şi veţi ieşi câştigaţi. tipa-ghid e foarte prietenoasă.


theodor aman a fost întemeietorul şcolii româneşti de belle arte din românia. mai jos, alte două tablouri aflate nu departe, la muzeul de artă.:

sursele tablourilor: 1, 2, 3, 4.

scrisori către un tânăr cititor. scrisoarea I

motto:
astăzi cititorii citesc cărţile care vin din altă parte decât din cultură.
alessandro baricco


dragă colega (dacă-mi permiţi să-ţi spun aşa),
trebuie mai întâi să ştii că opiniile de-aici nu sunt deloc ale unui “literat”, n-am terminat nici o universitate filologică - ceea ce ar putea să mă “acrediteze" e “munca” personală cu cartea, dialogul cu fiecare carte-n parte. dar să purcedem.

m-ai întrebat ce cărţi să citeşti?
înainte de a-ţi răspunde – efort ce va presupune câteva scrisori – dă-mi voie să pornesc de la o altă întrebare:
care este scopul pentru care să citeşti?

eu răspund aşa: eu citesc pentru că vreau să trăiesc; şi nu doar viaţa în care-am intrat acum 33 de ani (una comună, ca a tuturor), ci şi viaţa altora – a sutelor de scriitori, a miilor de personaje. vreau să trăiesc într-o altă dimensiune decât cele concrete, ale spaţiului şi timpului. să iau de undeva alte "experienţe". din lumea morţilor a lui pedro páramo de juan rulfo, din cea a orbilor din eseul despre orbire de jose saramago, să trăiesc experienţa lui cervantes, a lui cide hamete berengeli şi-a lui don quijote însuşi, a annei karenina, a soţului ei alexei karenin, a lui konstantin levin.

vei înţelege din asta că literatura pentru mine e un refugiu. te contrazic. nu. ea e un fel de instrument, cu nenumărate legături cu lumea - ea îmi complică lumea, mi-o-ncifrează - o schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari, cum spune blaga – îmi dă noi perspective asupra lumii.

pentru că literatura e artă. iar arta ce face?
arta mă învaţă. mă învaţă să fiu mai mult decât un om obişnuit. nu e religie, nu mă “salvează”. dar mă îmbogăţeşte. cum?
îmi aduce în faţă neobişnuitul, noi perspective. mă face să “simt” altceva decât prin simţul comun, mă incită, mă obligă să “dialoghez”. nu te incită oare aventurile lui ulise prin mediterana, la troia, cu circe, cu calipso, cu ciclopul, cu poseidon? nu te incită aventurile lui d’artagnan la curtea lui ludovic al XIII-lea, alături de cei 3 muşchetari? nu dialoghezi oare cu ei, ca să le descoperi conştiinţa - prin asta, nu devii altfel? nu te schimbi? nu vrei să te depăşeşti, nu simţi că eşti altfel decât toţi ceilalţi?

dar cum anume să faci asta? şi mai ales cu ajutorul căror cărţi, cum să te fereşti de kitsch-ul literar, îţi voi spune într-o altă scrisoare.

cu mare prietenie, dragos

să ne cunoaştem vecinii prin cultură - maghiarii

pictorul maghiar csontváry kosztka tivadar

este un pictor suprarealist, care se încadrează foarte bine în explorarea îndrăzneaţă a graniţei dintre lumea interioară şi cea exterioară - o realitate (suprarealitate!) nouă fizică şi psihică."

exerciţiu: priviţi cu atenţie şi vedeţi dacă simţiţi transferul din planul timpului/a lumii obişnuite/cotidiene, pe planul altui timp/lumi deosebit/e. (chiar şi prin imagini "bloguite")

diversity reading

leapsa de la raul, un nou oracol. thanks!

1. name the last book by a female author that you’ve read.
intrarea soarelui de cecilia ştefănescu
2. name the last book by an african or african-american author that you’ve read.
o lume se destramă de chinua achebe
3. name one from a latino/a author.
elogiu mamei vitrege de mario vargas llosa.
4. how about one from an asian country or asian-american?
visul crestelor albe de viktor astafiev (deşi sovietic, un autor siberian)
5. what about a GLBT writer?
marcel proust, douglas coupland (cică), virginia woolf, colm toibin.
6. why not name an israeli/arab/turk/persian writer, if you’re feeling lucky?
naghib mahfuz.
7. any other “marginalized” authors you’ve read lately?
peter handke, marginalizat pentru simpatia lui faţă de milosevici.

leapşa merge la ionuca, afreuda, adi, pantacruel, arthur si als.

no comment

atena, 8 decembrie 2008
sursa aici.

yoga

am fost aseară la una dintre cele mai reuşite cafenele critice conduse de bogdan lefter la club a. invitat a fost gabriel andreescu, care a scris recent o carte despre reprimarea mişcării yoga în timpul regimului comunist.

evident, au participat şi yogini din mişcarea lui gregorian bivolaru, despre care e vorba în această cercetare. odată cu intervenţiile lor, au apărut două feluri de discurs:
- unul ştiinţific, al autorului, amfitrionului şi, până la un punct, al unor yogini
- unul „spiritual”, al yoginilor, care nu s-au putut abţine să-şi recunoască cezurile „doctrinare”, eclectismul „dogmei” şi, foarte puţin, prozelitismul.

o concluzie a întâlnirii a fost că, spre deosebire de alte mişcări asumate de la început ca „de rezistenţă” – culturale, politice –, cea yoga a devenit de rezistenţă, în mers, ca răspuns la acţiunile de reprimare.

şi, cum vorbeam ci adi după aceea (şi el a participat, ba chiar a avut şi o intervenţie nervoasă la discuţii), s-a văzut cum mişcarea bivolaru a avut / are şi acum, prin misa, nevoie de un duşman care s-o unească şi s-o întărească.

mai multe, aici.

apariţii livreşti

• la humanitas, va apărea călătorie liberă de filozoful daoist zhuangzi, traducere din chineza veche de luminiţa bălan şi tatiana segal. ştiu că filozoful chinez n-a mai fost tradus pân-acum decât sporadic, în traducerea cărţii despre Dao şi Putere a lui dinu luca la aceeaşi humanitas, în 1993 şi o carte de aforisme la editura aropa (?) în 1998. aşadar, jos pălăria!
• tot aici se reeditează traducerile lui petru creţia a cinci cărţi - iov, ecleziastul, iona, ruth, cântarea cântărilor - din vechiul testament (la curtea veche cristian bădiliţă s-a încumentat să traducă noul testament)
• tot la humanitas, la raftul denisei, va apărea o nouă traducere din daniel kehlman - eu şi kaminski -, autorul măsurării lumii, un roman excelent, care m-a dat pe spate.
• la polirom, george bălăiţă va avea ediţie de opere cartonată, la fel cehov.

bookpride

pentru că sunt la modă marşurile, m-aş băga la un marş al cititorilor. ca minoritate. să fiu îmbrâncit - cum s-a mai întâmplat nu demult - şi gratulat cu huuă, intelectualule! anormalule, la muncă! 'r-aţi-ai dracu' de cititori!

gay?

aflu de la gramo c-a-nceput gayfest 2009. e şi un proiect cultural, ceea ce e în regulă.

pentru mine, noţiunea importată de gay nu există. pentru că există cea culturală a homoerotismului lui michelangelo, a lui walt witman, a lui goethe, a lui thomas mann şi-a lui gore vidal. există seraphita lui balzac. există invertiţii lui proust. există virginia woolf.

paradele de pe străzi, care atrag din partea celor "normali" îmbrânceli şi insulte, mi se par inutile, scălâmbăielile travestiţilor în public, ridicole.
ofensiva mediatică a oricăror "minoritari" prin care doar îşi afirmă "minoritatea" e pentru mine de neînţeles. la fel ca drepturile fără obligaţii.

iar în ceea ce priveşte schimbarea mentalităţii, aceasta cred că se face prin educaţie, de-a lungul a generaţii. succes!

sursa desenului aici.

un film interesant - vizitatorul (2007)

filmul începe ciudat, tăieturi dintr-o viaţă teribil de fastidioasă a unui profesor american - şi a tuturor - pe la cinci decenii şi jumate (cred).

până când un om vine din siria să-i aducă profesorului pofta de viaţă. un emigrant. care-l învaţă să cânte la tobe. să renunţe la scorţoşenia universitară. să întâlnească şi-o femeie (pe frumoasa actriţă irsaeliană hiam abbass). şi să-şi dea seama că sistemul politic e acelaşi în sua ca în siria.

i-aş putea găsi filmului hibe, în sensul că e stânjenitor de corect politic. dar e un film bun american.

un concert şi un blog

am fost ieri pentru prima oară la un concert la sala radio - până acum o vizitasem doar la primele târguri de carte gaudeamus.
programul a cuprins un concert de paganini (concertul nr.3 în mi major pentru vioară şi orchestră cu alexandr dubach - am ascultat interpretări de paganini şi mai bune!) şi simfonia faust de franz liszt (ştiaţi că era ungur, nu?).

pot spune că cea mai mare impresie mi-a făcut-o simfonia - evident a contat şi contribuţia lui Goethe aici - partea a doua a simfoniei, intitulată gretchen/margareta, un poem muzical uimitor. ascultaţi, vă rog, cu răbdare - şi, dacă se poate, de mai multe ori - dialogul între oboi şi violă (prima temă) - când dracu încă nu se bagă:



S-a dus tihna mea,
Mi-e inima scrum;
Şi nu le mai aflu
Nicăieri şi nicicum.

Când cu el nu sunt
Mă simt ca-n mormânt,
În lume mi-e-atât
De amar şi urât.

Sărmanul meu cap
S-a zdruncinat,
Sărmanul meu gând
S-a măcinat.

S-a dus tihna mea,
Mi-e inima scrum;
Şi nu le mai aflu
Nicăieri şi nicicum.
(trad. şt. aug. doinaş, ed. univers, 1982, p.141-142)

*

tot aseară, i-am întîlnit aici pe tinerii creatori ai unui blog închinat muzicii, atât clasice, cât şi contemporane - 433, refugiu experimental. şi pentru că vor să contribuie la nevoia noastră de cultură muzicală, şi pentru că au nevoie de sprijin şi sugestii, vă aşteaptă cu drag.

voilà pourquoi j'aime montmartre

am primit de la polirom...

un filmuleţ de prezentare a unui roman cică mişto... nu-l postam, dacă nu era cu tineri...

despre utopie

... de câte ori utopia încearcă să se materializeze în termeni sociali, apar violenţa, suferinţa. evident, soluţia trebuie să fie eradicarea utopiei din viaţa socială şi politică, pentru că acolo ea devine utopie colectivă şi se dovedeşte sângeroasă şi distrugătoare.

ceea ce nu se întâmplă dacă utopia nu este trăită, ci doar visată. de exemplu în artă. arta este o utopie materializată. prin pictură, prin muzică, avem cu toţii acces la lumi perfecte, asemenea celor la care visează utopia. un mare roman, un poem valoros, o simfonei de mahler, o operă de verdi sunt utopii realizate, unde totul este frumos, unde chiar frumosul şi răul sunt frumoase. şi totul e perfect. (p.70-71)

mario vargas llosa, chipuri ale răului în lumea de astăzi, ed. humanitas, buc, 2006, trad. ileana scipione

adâncit în capodoperă

adică-n ulise de joyce.
o recitesc, sau mai bine zis o citesc - prima oară am s-a-ntâmplat la 17 ani, aşa că nu se pune.-

aşa că momentan, voi lua o pauză de la alte lecturi...

sper să nu mă plicitisesc...

proză europeană?

evident, era cât pe-aci "s-o iau personal" când tânărul scriitor dragoş bucurenci a afirmat că rămâne de văzut cine-o să mai citească proză europeană, "grea", că tinerii nu, îţi trebuie o anumită educaţie să. ceea ce înţeleg că, după bucurenci, viitorul literaturii e anglo-american... tristă globalizare!

afirmaţia a avut loc aseară, la lansarea de la cărtureşti a volumului cotidian mâine în bătălie să te gândeşti la mine de javier marías. (am stat numai juma' de oră).

şi mi-a plăcut de maria dinulescu :).

Dragoş C. Butuzea

În mod semnificativ, pe Dragoş l-am cunoscut pe Târgul de Carte, iar interacţiunile noastre ulterioare s-au clădit la schimburile de cărţi.
Prima noastră discuţie mai consistentă a fost despre motivele obiective şi subiective de-a rămâne în ţară. Abia revenisem de la Viena şi eram în mijlocul unei melancolii cu gând de plecare.

Pasiunea pentru lectură, admiraţia comună pentru Eliade şi faptul că locuim în acelaşi cartier au fost motivele pentru care începusem să ne vedem mai des. La bere, la mine acasă (am făcut destule înregistrări împreună) sau plimbându-ne prin librării.

Deşi e snob, prea elitist şi uneori exasperant de arţăgos, Dragoş e genul de om cu care pot merge până în pânzele albe în cadrul unei discuţii oneste, cu care poţi merge la filme bune, expoziţii şi conferinţe literare.

Şi-a făcut blog din joacă, iar acum are ambiţia să scrie zilnic.
Mă rog de el să-şi ia un laptop, însă alege să-şi petreacă serile citind.

Îi invidiez îndrăzneala cu care abordează scriitorii pe la diferite evenimente şi-i apreciez diplomaţia cu care-şi camuflează antipatiile.

Nu mi-l imaginez glumind cu muncitorii în construcţie, însă atunci când îşi ridică auto-cenzura, îi gust vulgaritatea.
Mă bucur că a avut infinită răbdare cu neseriozităţile mele şi respect că a ştiut, când a exagerat, să-şi ceară scuze.

Îi reproşez tenta clasicizantă a lecturilor sale, iar el îmi reproşează risipa lecturilor şi entuziasmelor (anul trecut l-am înnebunit cu politică, istorie, psihologie, iar anul acesta l-am stresat cu biologie evoluţionistă.)

Că are un autor invitat (cum este cazul acum) sau nu, chestii livreşti e un blog de cultură (recenzii de carte, cronici de filme şi izbucniri personale) care îşi merită locul în topul blogurilor pertinente.

Articol scris de Adrian Ciubotaru.

intrarea soarelui

în primul rand mi-a plăcut povestea, o dragoste adolescentină regăsită la maturitate, când cei doi au alte familii, alte vieţi. şi multe secrete nedezvăluite – culmea! – nici nouă, cititorilor.
în al doilea rând, e scrisă cu simţ de răspundere– cu o grijă „feminină” a detaliului.

piesa de rezistenţă a romanului, după mine, este micul capitol care dă şi titlul romanului, despre viziunea personajului principal sal/sorin, din care voi şi cita. piesă de rezistenţă care însă dă şi un neajuns – încărcarea cu metafore – evident, cu rolul de a te scoate într-altă lume – dar care pe mine, cu repertoriul meu, m-a obosit. a trebuit să iau pauze, ca să m-apuc iar cu voinţă. alţii, însă, o vor dovedi?

aproape că adormise, pleoapele i se legaseră, genele i se înnodaseră, lacrimile pe dinăuntru formaseră un lac pe marginea căruia rămăsese visător, privind lianele care se mişcau încet, bolborosind, când la orizont s-a iţit prima arătare. era ceva ce putea recunoaşte, deşi îl vedea acum pebtru prima dată, o linie arcuită, continuă, imobilă, o formă care-l atrăgea mai mult decât toate închipuirile de până acum. (p.149)

ştim că cecilia ştefănescu a fost scenaristă, aşa că povestea e bine „dozată”, cu cadre pline, cu suspans, certuri casnice jenante, aventuri pubere cu doi sawer/caulfield, într-un tot reuşit.

... poate-l înşelase cu harry şi cu alţii, dar îl iubise numai pe el şi... dacă prin cine ştie ce accident istoria va fi să consemneze povestea lor, atunci asta era cel mai important, iubirea pură, nepătată, care străbate ca un abur subţire timpurile şi ajunge la urechile oamenilor chiar după ce ei vor fi murit de mult. (p.296)

nu, n-am căutat cu orice preţ defecte romanului, cu intenţia clară de a-l desfiinţa, cum unii critici "profesionişti" au lăsat impresia – mihai iovănel, adriana stan - n-am căutat nici veridicităţi într-o operă de ficţiune sau alte năzbâtii despre o operă până la urmă de ficţiune.
însă un lucru pot spune - aştept un roman mult mai bun al acestei autoare.

cecilia ştefănescu, intrarea soarelui, ed. polirom, iaşi, 2008, 368 p.

ps - un interviu cu autoarea aici.

ion de rebreanu

platitudine de plăcintărie şi mediocritate totală. ochi mort, minte somnolentă. un artist se spânzură şi nu dă la tipar asemenea rezultate. demnitatea literară îţi impune un rol activ în spectacol, o atitudine în cuvinte, o frântură în imagini, o iuţire şi o abreviere lapidară, un ritm - o mie şi una de sarcini pe care trebuie neapărat să le răstoarne scriitorul. ceva să umble prin fundul cuvintelor, să le reînsufleţească, să le croască un destin, să le stăpânească şi să le comande. limba nu poate să fie o magazie şi un depou de unelte sterpe ca dicţionarul, decât în cărţile proaste.

o carte în care ţi-e cu neputinţă să treci peste douăzeci şi şapte de pagini, câte am avut puterea să îndurăm în ion, nu este cartea unui scriitor. o carte în care de-a lungul acestui imens număr de pagini nu găsesc o invenţie, o surpriză, o lumină, nimic care să mă intereseze, cu toată marea mea bunăvoinţă, e-o carte de registratură, nu de scriitor...

autorul lui ion a căzut într-o putină cu clei în care se zbate, şi când vrea să iasă cade înapoi şi reîncepe. ion merita un titlu mai adecvat: musca şi sosul.

am hotărât...

... să-l ignor.
păi ce credeaţi? că mă las eu aşa uşor? păi mă iau eu de thomas mann, de salinger, de mihăieş şi de patapievici – ca să mă las influenţat de o părere?

sunt extrem de bucuros şi mult flatat – nu cred că merit – de încurajări şi sprijin, şi nu înţeleg cum de aţi înţeles că mă las... dinadins n-am fost explicit...

şi cum să fiu, când mă ocup de chestii livreşti, care înseamnă imaginaţie, joc, lumi noi, perspective uimitoare şi spirit fin, şi nu încrâncenare, obtuzitate şi resentimente.

p.s. iar mie alex leo şerban mi-e simpatic.

"aproximativ doi ani"

se pare că un blogger, nu nominalizez, căruia i-a plăcut să deconspire pe cineva "din branşă", a pornit acum să "conspire" împotriva altora (patric, de exemplu), aşa funcţionează el (o fi român?).

aşa încât, din cauza lui şi din spirit de branşă, am hotărât.

întrebări beletristice

leapşă simpatică de la tomata cu scufiţă:

1) ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?
balzac, cu 13 volume.
2) din ce carte ai mai multe exemplare?
din nici una.
3) de ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezat în secret?
am fost de Doamna T, am făcut nişte proiecţii de mai mare dragul...
4) ce carte ai citit cel mai des?
cei trei muşchetari, de vreo 5 ori.
5) care era cartea ta preferată la 10 ani?
mărgica albastră, dar nu mai ştiu autorul, parcă un polonez.
6) care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
franny şi zooey.
7) care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
ora de germană de siegfried lenz.
8)dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
don quijote.
9) cine crezi că ar trebui să câştige premiul nobel pentru literatură?
llosa.
10) ce carte ti-ar plăcea să vezi ecranizată?
nici una.
11) descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?
măcar în vis scap de cărţi.
12) care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
un roman de sandra brown din seria texas.
13) care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?
moartea lui vergiliu de broch.
14) preferi autorii francezi sau ruşi?
ruşi, fără îndoială.
15) shakespeare, milton, sau chaucer?
shakespeare.
16) ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
nimic.
17) care e romanul tău favorit?
anna karenina.
18) joci ceva?
nu.
19) povestiri scurte, schiţe?
înţeleg că trebuie să răspund care sunt povestirile favorite. toate de cehov.
20) non-ficţiune?
memoriile lui eliade.
21) scriitorul favorit?
proust.
22) ce scriitor crezi că este supraevaluat?
marquez.
23) ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
proust.
24) şi…acum ce citeşti?
ceva excelent de o autoare româncă.

o dau mai departe lui raul şi oricui.

elogiu prozei lui Llosa

grozav!
îmi vin în minte toate superlativele livreşti - regal stilistic, orgasm estetic, deliciu cititoricesc!

romanul e scurt, deci bun. despre o căsnicie - mama vitregă, tatăl, fiul şi servitoarea. tatăl se cheamă rigoberto şi e un zeu al cărei templu e baia (llosa face, de pildă, şi ca simpla căcare să fie un ritual plin de rafinament livresc), iar împărăţia, patul, în care îl aşteaptă soţia sa lubrică. aceasta, dona lucrecia, e o adevărată venus din lima. mai e fiul puber, cam malefic - un drăcuşor mic pe care-l îndrăgeşti imediat.

pe lângă aceste scene de alcov, llosa exersează câteva exerciţii de imaginaţie şi stil şi erotism pe marginea câtorva picturi, (la persoana I, din perspectiva unui personaj al picturii) de la cele clasice, chiar religioase, până la cele fantastice şi abstracte.

ce mai, o capodoperă mică care m-a făcut să uit de greoiul război al sfârşitului lumii şi de ilizibilitatea casei verzi.

... eu mă voi căţăra pe spatele ei şi mă voi rostogoli pe satinata-i geografie a trupului, iar ea va fremăta la atingerea aripilor mele în cele mai prielnice locuri şi mă voi zbengui ca un căţelandru năuc pe molatica pernă a pântecelui ei. zburdălniciile mele o fac să râdă şi-i încing trupul până-l transformă în jăratic. când râde sfârcurile îi devin vârtoase şi i se înalţă de parcă o nevăzută gură ar suge din ele, iar muşchii pântecului îi vibrează sub neteda piele îmbibată-n miresme de vanilie, sugerând bogata comoară ascunsă de moliciuni şi seve ale intimităţii sale. (p.93)

mario vargas llosa, elogiu mamei vitrege, ed. humanitas, buc, 1998, traducere (remarcabilă) de alma maria moldovan, 176 p

tabloul: francois bouchet, diana dupa baie

carte coolt

anti-consumerism, anti-corporatism, anti-globalism, anti-roman, anti. comparaţii cu de veghe în lanul de secară, decameronul etc.

până la urmă, o carte bună, al cărei merit e vocabularul. un vocabular anti, strecurat prin slang şi benzi desenate, în subsoluri de pagină.
de la mult uzitatul minimalism (neposedare de bunuri materiale fluturată ca un semn al superioritatii morale şi intelectuale) şi minimologie (sistem filozofic prin care se resemnează cu diminuarea aşteptărilor ei faţă de bogăţia materială: „am renunţat să-mi doresc să mă umplu de bani şi să ajung mare mahăr. vreau să-mi găsesc fericirea şi, poate, să-mi deschid o cafenea micuţă la o margine de drum în Idaho.”), până la celebrapatie (obişnuinţă conform căreia nici o activitate nu merită începută dacă nu devii foarte celebru în urma ei; are manifestări asemănătoare cu lenea, dar cauzele ei sunt mult mai profunde) şi boxa viţelului pus la îngrăşat (birou mic într-o hală).

desigur, există şi „acţiune”: trei prieteni (2 băieţi şi o fată) se retrag în deşert în bungalouri şi povestesc şi iau la mişto lumea americană postmodernă. sunt câteva povestiri mişto, dar nu din cale-afară.
nu pot spune c-am pierdut timpul citind cartea – am văzut ce se scria în america în 1991.

generaţia X? puştanii de douăzeci şi ceva de ani care lucrează prin birouri, „noile fiinţe umane” (p.76)

şi o întrebare minunată:
după ce mori şi eşti îngropat şi pluteşti cine ştie pe unde, care o să fie cea mai frumoasă amintire a ta de pe Pământ? ce moment anume ţi se pare definitoriu pentru ce înseamnă să trăieşti pe planeta asta? ce iei la pachet de-aici? (p.122)
e, ce ziceţi? eu răspund cu un singur cuvânt: luna. voi?

douglas coupland, generaţia x, ed. humanitas, 2008, trad. cristian ionescu, 240 p

sex livresc - erotoleapşă

luiza şi pobby au lansat o leapşă cu cea mai bună şi cea mai proastă (ridicolă, în acest caz) scenă de sex din literatura română.
cea mai bună care-mi vine imediat în minte e cea a lui Creangă din povestea lui ionică cel prost (toată povestea aici):

Ş-odată, c-o mână trânteşte pe Catrina pe pat, iar ceielaltă îl apucă pe Ionică de cămeşoi şi-l trage peste dânsa, cu de-a sila!…
Atâta i-a trebuit lui Ionică cel prost, ş-apoi atunci las’ pe dânsul că pe loc s-a dat la brazdă. Povestea cântecului:

Scoas-o vână cît o mână,
Bortelită-n căpăţână,
Strujită la rădăcină;
Şi cum o puse,
Cum se duse,
Parcă fu, pustiea, unsă!…

Şi unde nu începe a lua pe Catrina cam în răspăr, coleá, cum ştia el de mai demult… de pe la părintele Cioric de-acasă… de prin păpuşoi şi de prin cele dudăe… cînd tăiau tăvi de cucută şi de soc şi le destupau cu huduleţul… Catrina, la început, ar cam fi şuvăit ea parcă, de ochii lui Vasile; dar de la o vreme a lăsat şi ruşine şi tot la o parte şi s-a pus şi ea pe drum. Vorba ceea:

Stai, cumătră, nu mişca
Că de pulă nu-i scăpa.
Nici eu nu vreu ca să scăp
Că mi-i a fute de crăp!

—Văleu, băică, m-a ajuns tocmai la lingurică, zise Catrina, buricându-se cît ce putea şi apoi căzu într-un leşin!…
—Ia aşa, zise Vasile: cu prostul ţi-i în cîrd; cît nu ştie, cică nu ştie, d-apoi şi cînd începe a învăţa, dă de tocmeală…
—Încet, măi nătărăule, că mi-i spinteca nevasta… Hai, scoală-te acum de pe dînsa, mormolocule!…
—Poţi să-l mai laşi oleacă, băică, nu-l zminti tocmai acum, că parcă mă unge cu unt, zise Catrina, trăgîndu-şi răsuflarea, de parcă se frigea…
Ionică cel prost, sireicanul, era:

Ciobănaş de la mînzări
Cu pula pe trei spinări
Face prin pizdă cărări…

în ceea ce priveşte pe cea mai rea, mă mai gândesc...
caricatura e de guaico.

primul meu cenaclu, unul s.f.

joi seara, am fost invitat de sorin la prima întrunire a cenaclului s.f. prospectart, la observatorul popular astronomic.

din păcate, am prins doar a doua parte, în care au fost citite două povestiri – prima de cristian mihail teodorescu, o povestire bună, chiar science-fiction, c-o lume absurdă matriarhală din bani ale cărei reguli sunt doar cele financiar-contabile, a doua de liviu radu, scurtă şi super-excelentă, pe marginea paradoxului lui zenon.
s-au iscat, evident, şi discuţii (de data asta intervenţia mea a fost cam anacolutică, evident, datorită emoţiei), unele sincere, dar prea puţin „sângeroase”.

nu mi-a plăcut locaţia, o clădire veche c-o sală comunisto-prăfuită. în schimb mi-a plăcut să-l văd pe maestrul Hobana, un om de-o fineţe uluitoare, să le revăd pe jen şi capricornk13, să-i cunosc pe dreaming jewel şi sebastian a. corn. i-am mai întâlnit pe sorin (evident), pe autorii celor 2 texte, pe cristian lăzărescu, michael hăulică, marian truţă, feri balin, pe scriitorul roberto quaglia – am aflat de-abia dup-aceea că-i chiar el – şi i-am întâlnit, în mod surprinzător la un astfel de eveniment – genul sf e socotit de critici îndeobşte un gen literar minor – pe paul cernat şi bianca burţa-cernat.

ţinând cont că sunt străin de proza s.f. de la noi, şi pentru că nu am mai participat pân-acum la cenacluri, per ansamblu, mie mi-a plăcut.
voi mai participa şi la următoarele, evident. şi cu aşteptări ceva mai mari.

s-a mai scris aici (de către jen) şi aici (de către sorin).

a lua în serios

intelectul este la cei mai mulţi o maşinărie greoaie, întunecată şi huruitoare, greu de pornit; ei zic "a lua în serios" când vor să lucreze şi să gândească adânc cu această maşinărie - vai, cât de obositor trebuie să le fie să gândească adânc! drăgălaşa bestie-om îşi pierde, se pare, întotdeauna buna dispoziţie când gândeşte adânc; devine "serioasă"! or, "acolo unde sunt râsete şi voioşie, gândirea nu mai valorează nimic" - aşa sună prejudecata acestei bestii serioase împotriva oricărei "ştiinţe voioase". ei bine! să dovedim că este o prejudecată!

friedrich nietzsche, ştiinţa voioasă, ed.Humanitas, 1994, trad. liana micescu, p.195

Eliade sau Cărtărescu – despre complexul meşterului manole în cultură

ce facem cu valoarea?
bun, am stabilit: o operă are valoare. ce facem cu ea, hai s-o zidim ca pe Ana – desigur împreună cu autorul ei – întru desăvârşirea Culturii Noastre Naţionale. ce contează că de Ana nu ne mai bucurăm, nu-i mai mângâiem părul, n-o mai sărutăm, n-o mai certăm, n-o mai burduşim din când în când? ce contează că e moartă? am zidit-o. dar întru edificiul Valorii Noastre Naţionale.

mă aştept de la tineri la o nerăbdare a căutării – de ipostaze noi, de perspective noi, unele chiar greşite (greşeala e apanajul tinereţii), şi nu la o admiraţie sterilă şi mioapă, de muzeu, faţă de valorile vechi.
dar iată că unii nu pot ieşi din „păcatele” culturale româneşti şi rămân închistaţi în concepţii vetuste, în carapace, cum spune Cehov.

studiu de caz
un domn recenzent, Silviu Man – pe care o altă părere îl face să ia distanţă şi să se simtă „urecheat” – a scris mai demult pe bookblog despre o culegere de articole ale lui Mircea Eliade. ideea era că astăzi am uitat să ne extaziem, ca savantul istoriei religiilor, în faţa patriotismului poetului rasei române, şi facem în loc analize postmoderne (tip Cărtărescu) asupra omului Eminescu, inclusiv asupra păroşeniei lui.
ca urmare, mi-am scris şi eu opinia faţă de. n-am primit răspuns imediat, dar se pare că autorul a preferat să-şi coacă filozofia. şi a scris ieri.
continuarea postului aici