câteva filmele twitterite

arca rusească (pусский ковчег), 2002, imdb - marchizul de custine are dreptate, cu tot cu sokurov. de văzut prima jumătate.

vechea metresă (une vieille maitresse), 2007, imdb - după barbey d’aurevilly, cum să nu rămânem cu amanta, când aceasta e asia argento? comme ci comme ça.

bătălia de la stânca roşie (chì bì zhī zhàn), 2008, imdb - unde john woo ne arată că prin anii 200 înainte de Cristos, chinezii erau la sute de ani distanţă înainte. pentru tineri, pasionant!

eu sunt dragostea (io sono l'amore), 2009, imdb - un film fabulos, despre cum plâng bogaţii şi fug pentru dragoste. unele scene, de legendă!  (vezi mai jos)

howl, 2010, imdb - film semi-documentar despre opera şi viaţa lui allen ginsberg. james franco ca james franco, dar animaţia după eric drooke face tot filmul. recomandat!

odă despre destin

pentru că şi eu cred în soartă, ce e mai potrivit la acest sfârşit de an şi începutul altuia decât o odă a lui fernando pessoa / ricardo reis despre soartă?:

Cada um cumpre o destino que lhe cumpre,
E deseja o destino que deseja;
   Nem cumpre o que deseja,
   Nem deseja o que cumpre.


Como as pedras na orla dos canteiros
O Fado nos dispõe, e ali ficamos;
   Que a Sorte nos fez postos
   Onde houvemos de sê-lo.


Não tenhamos melhor conhecimento
Do que nos coube que de que nos coube.
   Cumpramos o que somos.
   Nada mais nos é dado.
_____________________________

Fiecare împlineşte destinul care îl împlineşte,
Şi îşi doreşte destinul pe care şi-l doreşte;
   Nu împlineşte ceea ce îşi doreşte
   Nici nu-şi doreşte ceea ce împlineşte.

Precum pietrele mărginind straturile de flori
Ne-a rânduit şi pe noi Fatumul, şi aici rămânem;
   Căci Soarta ne-a aşezat
   Acolo unde aveam să fim.

Nu am putea dobândi o mai bună cunoaştere
Despre ce ni se întâmplă decât prin cele ce ni se întâmplă.
   Să împlinim deci ceea ce suntem.
   Nu ne-a fost dat nimic mai mult.

traducere de dinu flămând, în
fernardo pessoa (ricardo reis), ode şi alte poeme (odes e outros poemas), editura paralela 45, piteşti, 2004, p.34

recensământul lecturilor pe 2010

din totalul de vreo 70 de volume câte am citit în 2010 (despre toate aproape am scris pe acest blog), am întocmit un top aproximativ:

1. austerlitz de w.g. sebald pentru a descoperi un autor neamţ genial
2. cevengur de andrei platonov, pentru idealismul comunismului, din păcate, imposibil
3. pielea de curzio malaparte pentru adevărata faţă a războiului european
4. lanark de alasdair gray, pentru fanasticul dintr-însa
5. ambasadorul de ioan mihai cochinescu, pentru surpriza-surprizelor
6. rădăcina de bucsau de o. nimigean, pentru reînvierea romanului metafizic

în poezie, surpriza de a-l descoperi pe hans magnus enzensberger.

m-au încântat, de asemenea, câţiva clasici:
mă bucură reuşita recitirii, într-o nouă perspectivă, a lui don quijote în primăvară
2. în răspăr de j.-k. huysmans, pentru că e o capodoperă a modernităţii
3. roşu şi negru de stendhal, pentru actualitatea psihologică a personajelor
4. molloy de beckett, pentru că mi-a arătat că mai mult de-atât, în proză nu se poate



pentru 2011, îmi propun câteva lecturi mai precise:
- ulise de joyce
- recitirea lui kafka
- câteva volume de proust
- să citesc - până la urmă - persuasiunea lui austen
precum şi niscaiva lecturi filozofice ce-mi stau pe cap neterminate:
- despre democraţie în america a lui tocqueville
- cercetările filozofice ale lui wittgenstein
                             plus mondenităţurile care o să mai pice...

o biată femeie

principesa de montpensier este o nuvelă de nici 30 de pagini, o operă de ficţiune a scriitoarei de secol 17, doamna marie-madeleine de lafayette, contemporană cu pascal şi bună prietenă cu la rochefoucauld. francezii au ştiut s-o ecranizeze anul ăsta de-a ajuns şi la cannes.

aş începe cu morala de la sfârşit a micii nuvele, aceea că principesa de montpensier, una dintre cele mai frumoase principese de pe pământ, ar fi fost fără îndoială şi cea mai fericită, dacă virtutea şi prudenţa i-ar fi călăuzit toate faptele. (p.67)

dar până la urmă ce a făcut?
a fost iubită de 4 bărbaţi deodată: tânărul prinţ de montpensier, mai vârstnicul prieten al acestuia, contele de chabanes, ducele de guise şi viitorul rege, ducele de anjou. toate acestea, într-o epocă sălbatică, a războaielor religioase.

împăcată cu hotărârea părinţilor de a se mărita cu tânărul prinţ, principesa îşi uită repede prima dragoste copilărească şi întâmpină cu linişte şi răceală efuziunile unul al treilea pretendent. vederea însă întâmplătoare a fostului iubit o surprinde şi-i dă o tulburare ce o face să roşească şi să apară în ochii celorlalţi de o frumuseţe nepământeană. caută să se înfrâneze şi să rămână mândră, dar declaraţiile acestuia o uimesc şi o tulbură iar. iar miile de dovezi ale dragostei o fac să simtă în adâncul inimii ceva din ceea ce fusese odinioară. o trădare o face să se simtă jignită şi aproape mâhnită că se putuse înşela singură, însă o confirmare a dragostei iubitului îi provoacă o încurcătură între dragoste şi datoria de soaţă. sacrificiul social al iubitului, adică puterea pe care o vedea că o are asupra lui o face să cedeze.

îngenunchierea la picioarele ei şi declaraţiile înfocate au o singură urmare: îi îngădui iubitului s-o iubească şi-i dădu voie să creadă că iubirea lui nu o va lăsa indiferentă. de-acum, nu va şti de nimic altceva decât de dragostea ei. lucrurile se vor precipita repede iar finalul e unul singur, principesa va muri din pasiune, căci unii bărbaţii sunt uşuratici iar unele femei, frivole.

m-a încântat măiestria cu care scriitoarea a surprins treptele psihologice ale unei femei nefericite împărţită de 4 bărbaţi. era greu şi cu unul singur, când femeile se plictiseau şi, fără prea multă educaţie sentimentală, trebuiau să facă faţă unei vieţi dure. acuma, femeile au carieră, drepturi, educaţie, dar cu cât sunt mai fericite decât principesa de montpensier? e-adevărat, n-am întâlnit pe vreo tânără astăzi să moară de inimă rea.

o altă impresie la mădălina.

doamna de lafayette, principesa de montpensier (la princesse de montpensier), în principesa de montpensier. zaïde. principesa de clèves. istoria henriettei de anglia. contesa de tende, editura univers, bucureşti, 1984, traducere de dolores toma, 27 de pagini

coperta de val munteanu

desenul din mijloc este coperta ediţiei de buzunar apărute cu prilejul ecranizării romanului - saitul filmului aici, cu multe "resurse pedagogice vizavi de roman".

crăciunul

este denumirea dată sărbătorii naşterii domnului Isus Cristos, celebrată în calendarul creştin la 25 decembrie. stabilirea datei naşterii Mântuitorului şi a zilei sărbătoririi acestui eveniment au în creştinism o îndelungată şi foarte complicată istorie. cert este că biserica creştină a stabilit această dată ca să contracareze toate sărbătorile păgâne, dedicate solstiţiului de iarnă, de tipul sol invictus în mitraismul persan, ce a pătruns şi în lumea antică a europei, a saturnaliilor romane etc. nu mai puţin complicată este denumirea populară a acestei sărbători. cuvântul crăciun se întâlneşte la români, precum şi la o seamă de popoare slave sau neslave din jurul nostru. se presuspuen, după unii, că are o origine latină - creatio (naştere), calatio (convocare), quartum jejiunium (al patrulea post), una slavă - karacun (sărbătoarea solstiţiului de iarnă; moarte năprasnică sau spirit al morţii) sau albaneză - kercum (buturugă). tot mai mulţi adepţi câştigă teoria caracterului autohton, traco-dacic, al acestei sărbători a solstiţiului de iarnă, în care rolul principal îl juca cultul buturugii sacre, aprinsă ritual pentru a stimula soarele slăbit de puteri în anotimpul rece (gh. muşu, mihai coman). în orice caz, se poate afirma că în credeinţele şi obiceiurile populare legate de sărbătoarea crăciunului s-au păstrat cele mai multe elemente precreştine din toate marile praznice bisericeşti de peste an.

seara crăciunului (seara de ajun) deschidea şirul sărbătorilor de iarnă, care ţineau 12 zile şi se terminau în ajunul bobotezei. la mujloc cădea anul nou, marcând renovarea timpului. conform unui scenariu mitic universal, toate acţiunile rituale din această perioadă de renovare a timpului aveau la bază ideea coborârii lumii în haos şi reinstaurarea unei noi ordini cosmice. cele 12 zile constituiau o perioadă de timp impur, periculos, deoarece se desfiinţează graniţele dintre lumea de aici şi lumea de dincolo. este timpul prielnic tuturor actelor de magie agrară, medicală, erotică şi actelor divinatorii sau ofrandelor destinate cultului strămoşilor. e perioada colindelor, procesiunilor şi jocurilor cu măşti (capra, turca, brezaia), a sorcovei şi pluguşorului etc. mitologemul lui moş-ajun, ca şi legendele referitoare la crăciun şi crăciuneasa, atestă vechimea considerabilă a acestei sărbători având în componenţa ei cultul soarelui şi cultul strămoşilor arboricoli. despre acest cult străvechi vorbesc şi elementele magico-rituale implicate în sărbătoarea crăciunului: 

1. arderea buşteanului

2. roţile de foc rostogolite de pe dealuri

3. colacii de crăciun imitând forma soarelui

4. împodobirea bradului sacru etc.

ivan evseev, dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, editura amarcord, timişoara, 1998, p.98-99

credincioşi sau nu, cititori de blog sau nu, tuturor un  

crăciun minunat!

georges de la tour, adoraţia păstorilor, 1644

prima burghezie română

cartea este apărută în 1925 şi are la bază teoriile lui marx şi sombart privind capitalul.

ideea centrală a cărţii este aceea că burghezia română (până la apariţia cărţii) se constituie ca un factor progresist pentru românia şi are  un rol predominant odată cu industrializarea (viitoare a) ţării.

teoretic, etapele capitalismului sunt 3:

1. etapa mercantilistă - când înfloresc negustoria şi cămătăria

2. etapa liberală  - a capitalului industrial

3. etapa imperialistă - a capitalului financiar/bancar

în românia, capitalismul începe cu tratatul de la adrianopol (1829), când comerţul exterior devine liber de monopolul turcesc. prin porturile din ce în ce mai dezvoltate galaţi şi brăila, produsele englezeşti (ieftine) reclamă schimbul cu grâne (scumpe). circulaţia mărfurilor ruinează producţia agrară feudală.

pe plan politic, gândirea liberală rămâne întotdeauna în urma economiei: unirea principatelor, de pildă, începe cu o convenţia vamală (din 30 ian 1847). 

procesul de naştere a burgheziei române se confundă cu procesul de regenerare naţională, de alcătuire a statului român modern unitar şi neatârnat - acest îndoit proces se datoreşte în întregime expansiunii capitalismului anglo-francez, mai ales a celui englez, în principatele române. (p.82)

1. era mercantilismului la români (1866 - 1886)
- prima burghezie - negustorii de cereale şi cămătarii evrei - îi sărăceşte pe boieri; se naşte oligarhia "formal" liberală şi 2 partide politice - conservatorii reacţionari şi liberalii revoluţionari; exportul grâului devine moneda de schimb pentru produsele angliei

- băncile înlocuiesc camăta evreiască. prima instituţie este creditul financiar (1873), iar banca naţională ia naştere în 1880
- comunicaţiile se dezvoltă cu ajutor englez - infrastructura căilor ferate, porturile

i.c. brătianu: cel dintâi semn de civilizaţie într-o ţară sunt şoselele, drumurile de fier şi plutirea. când un popor civilizat curpinde o ţară nouă, necultă, nu înaintează într-însa decât atâta cât a coperit-o cu şosele; pare că pentru dânsul pământul nu are valoare fără drumuri. (p.101)

- se caută unificarea în toate manifestările vieţii publice printr-o mână de fier autoritară (centralizare, birocraţie, armată)

istoria economică a arătat că ţările ce nu pot depăşi cadrul capitalismului comercial se dezorganizează şi dispar din cartea vieţii. 

experienţa trecutului arată că ori de câte ori clase sociale întregi sunt excluse de la producţie prin însăşi evoluţia de fapt şi silite a cerşi fără de voie [meşteşugarii, ţăranii], statul trebuie să se însărcineze cu întreţinerea acestor mase de populaţie spre a le feri de pieire.  (p.163)

hoţia, frauda, delapidarea funcţionarilor alcătuiesc unul din mijloacele de acumulare primitivă a capitalului (p.166)

cetăţeanul român silit să-şi închidă atelierul nu are alt mijloc de existenţă decât să facă politică, pentru a fi ajutat de stat. (p.185)

sărăcia ţăranilor ce a urmat capitalismului s-a datorat lipsei unei industrii care să absorbă prisosul (exodul rural)

creşterea exportului înseamnă creşterea mizeriei maselor (p.132)

democraţia e un aparat greoi, care îşi justifică existenţa numai în perioade de maturitate deplină a burgheziei, când nu e vorba decât de a regula funcţionarea unei vieţi sociale formate gata (p.117)

ştefan zeletin, burghezia română, editura humanitas, bucureşti, 292 pagini

coperta de ionuţ broştianu

aproape 1 milion de euro. poveste cu morală

povestea:
a fost odată un loc special. o casă albă pe care oamenii au închinat-o scrisului. se ştie că scrisul nu mai e cinstit ca odinioară printre oameni, aşa că locul a rămas mai puţin vizitat dar, datorită unor oameni inimoşi, nu s-a ales încă praful.

dar cârmuitorii oraşului s-au gândit între timp că e vremea să cinstească locul şi, chiar şi pe timpurile-acestea de penurie, au dăruit acestor oameni inimoşi un buget de 4 118 000 lei, adică 957 674 euro.  adică aproape 1 milion de euro. e mult, e puţin nu ştiu. dar ia să vizităm locul, ce găsim?

ceva plasme, un p.o.s. cu muzică de alifantis, un joben şi nişte mănuşi, dar nici un document original, deloc manuscrise, ioc ediţii originale, doar xeroxuri în nişte sertare din pal. jumate de milion s-au dus pe salarii. s-a bucurat cineva de vreun eveniment în acest locaş aproape milionar? ştie cineva despre vreun eveniment deosebit desfăşurat aici?
a, nu v-am spus unde e locul? la muzeul literaturii române!

morala:
e-adevărat, s-au gândit inimoşii la o secţiune de manifestări culturale, chiar şi la un profil pe facebook, dar pentru 1 milion de euro mie mi se pare tare puţin.

cum ştim şi cum am mai scris şi aici, managementul proiectelor culturale româneşti e de tot căcatul, făcut dacă nu de moşi comunişti care habar n-au ce-i ăla un proiect, atunci de nulităţi care trebuie să mănânce şi ei o pâine. degeaba. cu banii mei. inimoşii noştri unde or intra? encore une fois, huo!

eu aş desfiinţa astfel de locuri şi aş face ceva practic, de pildă o bibliotecă deschisă pe timpul nopţii pentru studenţi insomniaci.

sodom de păcate

avui norocul - mulţumesc autorului pentru-o-aşa onoare - să citesc viaţa lui kostas venetis prospăt scoasă de sub teascurile tipografiei, viaţă scoasă şi ea proaspăt de sub teascurile poeziei.

acesta e un roman în sensul antic al cuvântului, pasionant, de viţă veche, printr-însul curge seva lui bocaccio, a lui mateiu, chiar a lui filimon. o carte de-un gen ce cam lipseşte din cultura română - roman de epocă modernă, de revoluţie, de război,  thriller, erotism, perversiuni, istorie, ocultism, dar mai ales de aventuri - toate acestea strânse ca un cerc în jurul unui om de hârtie: kostas venetis.
o carte în stare să tragă pe tineri din faţa calculatorului. 

cartea e din stirpea "răilor" decadenţi, iar dacă nu vă veţi oripila de acuplările curlangistice ale eroului (deh, grec din stirpea lui ahile), veţi găsi zeci de poveşti (până şi poveştile se bagă dezmăţat una într-alta) delicioase, îngr(eţ)oşate care mai de care de patimi.

Dumnezeu ne alcătuieşte pe unii drepţi, iar pe alţii strâmbi şi schimonosiţi. dar cum ar ieşi la lumină dreptatea dacă n-ar exista nedreptatea şi cum s-ar putea recunoaşte cele frumoase altminteri decât prin felul în care se deosebesc de cele schimonosite? de mic copil, eu, kostas venetis, m-am cunoscut strâmb şi strâmb am rămas până la bătrâneţe. oamenii n-au putut să mă îndrepte nici cu binele, nici cu răul. şi cum ar fi putut să o facă dacă - aşa cum scrie în cartea eccleziastului - numai Dumnezeu poate să îndrepte cele strâmbate de Dumnezeu? (p.14)

kostas venetis este un tip drăcesc de frumos, dar cam prost şi nu reuşeşte nicicum să-şi înfrâneze apucăturile, aşa că se lasă-n voia lor dedîndu-se la cele mai revoltătoare vicii: de la simple trufii, de la apucături homosexuale, de la perversităţi până la schingiuiri şi omoruri à la manière de sade. căci viaţa îl va duce prin tot felul de locuri: grecia, istanbul, bucureşti, paris, viena, veneţia, printre tot felul de oameni, implicându-l în tot felul de isprăvi - toate acestea pictate pe un şevalet mistic, care impresionează din când în când cu continenţă religioasă:

să nu crezi că vreau să mă fudulesc cu păcatele mele, căci păcatele - ca şi faptele bune - vin de la Dumnezeu, iar noi nu suntem decât uneltele Sale, cu care El săvârşeşte răul şi binele, după o judecată de nepătruns pentru minţile omeneşti, măsura binelui şi a răului priveşte doar judecata oamenilor, pentru judecata lui Dumnezeu nu există nici o măsură. (p.67)

crima, ca şi sfinţenia, poate să ducă la mântuire, căci cine îşi pune în joc sufeltul pentru alţii îl câştigă, iar cel ce vrea să-şi păstreze sufletul pentru sine îl pierde. (p.280)

iadul e rânduit după chipul unei latrine năclăite de cufureală, unde soiurile de căcaţi, pe care le zlobod păcătoşii neîncetat, mărturisesc, prin duhoare, tărie şi alcătuire, despre păcatul care i-a dus la pierzanie. căcatul zgârciţilor e negru şi uscăţiv, pute a rânză beteagă şi mortăciune, invidioşii fac căcăreze mărunte şi tari, vrâstate cu verde, din pricina fierii; mânioşii se cacă cu sânge, slăbăzind vânturi năpraznice, cu duhoare de zalhana, iar scârna cea galbenă a curvarilor e molcuţă ca o pricină de femeie şi pute a malahie stricată... (p.168-169)

există un personaj, dascălul iorgu, care cu nasul adulmecă până şi mirosurile sufletului. şi eu am desluşit cu "nasul" livresc parfumurile dulcege ale trecutului, scuturate bine de scriitor până la ultima miroznă. cuvinte alese corcite cu arhaisme şi regionalisme, trec prin faţa ochilor cu repeziciune, zugrăvind viaţa, pe alocuri neverosimilă, dar peste tot pasionantă, a eroului păcătos. cuvinte şi metafore fetiş ca molcuţ, suflet de floare, surâs unsuros, pofte boşorogoase, ocnaş al rachiului, gheţuş pe şira spinării, pulpe albe ca aluatul de cozonac te fac să mergi mai departe, să cauţi altele. şi salvă domnului, găseşti câte şi mai câte! dar parcă ce scriu începe să semene cu un comentariu literar de liceu, aşa că mă opresc aci.

după ce carnea putrezeşte în adâncul pământului, iar sufletul se reîntrupează în alt corp rămâne povestea. aşa că tu trebuie să pui totul pe hârtie, fără să schimbi nimic şi fără să adaugi ceva de la tine, dar mai ales fără să-ţi baţi capul dacă cele povestite sunt adevărate sau nu, căci faptele noastre şi închipuirea noastră sunt una, devreme ce vin deopotrivă prin spirit. (p.93)

o carte bună şi un deliciu livresc!

octavian soviany, viaţa lui kostas venetis, editura cartea românească, bucureşti, 2011, 412 pagini

coperta de radu răileanu

blogul autorului aici iar un filmuleţ cu acesta, via boomlit în continuare:

 

ce s-aducă moşu'?

de la inceputul anului s'au aratat Semne: pe 16 martie ard mormintele sacre kasubi, in aprilie cade avionul cu poloneji, din iulie belgienii preiau conducerea UE, pe 2 decembrie NASA prinde gandacul facut din arsenic, p'orma Assange distruge increderea in Democratie.

e clar ca lumea asa cum o stim se va sfarsi in 2011. voi ce vreti sa primiti de la Mos Craciun inainte de Apocalipsa?

eu

Mosule,

ma lasi cu darurile tale capitaliste, cu culorile tale coca-colice, si cu hohotitul tau astmatic? in primul rand, mi-esti cam strain, io l-am cunoscut mai bine pe var-tu, Gerila, impuscat acum vreo douaj de ani de Voican Voiculescu & co. si nici tu nu esti mai breaz - campanie publicitara si-atat!

asa ca mosule, da-ti dracu' tolu-ala rosu - de la gorby nu se mai poarta - mai rade-ti si tu barba-aia-mbacsita cu care zgarii bietii copii, si-acum, ca tot vine apocalipsa, mai trage-ti si tu sufletul inainte de-a ti-l pierde si spune-mi odata cum era cu Betleemul ala!

macar acum sa ma gandesc la speranta unei salvari, dac-am uitat-o atat-amar de vreme..

cinesseur

daca tot vorbim de imposibilitati [Mos Craciun, Apocalipsa.. ce-s astea??? gimme a break!] atunci m-ar interesa ca Mos Craciun sa-mi aduca inainte de Apocalipsa, urmatoarele obiecte: filmul de absolvire al lui Terrence Malick - Lanton Mills [un scurt metraj existent doar in arhiva American Film Institute] si una din cele mai celebre carti disparute de-a pururi: Cartea Razboaielor Domnului [autor necunoscut]. pe care sa o ecranizeze Malick, fireste. daca o mai avea vreme..

bine, as mai vrea un lucru, insa asta ar implica o schema de tip dotarea masinii timpului cu o roata [de rezerva] a norocului. cam greu, deci raman primele doua.

diacritica

eu de la Mos Craciunul de dinainte de Apocalipsa as vrea sa primesc o pereche de pantofi aurii.

zum

ce-as putea sa vreau eu daca nu o carte? dar  nu orice carte. imi trebuie una despre insecte, ca daca nici de la el nu-nvat cum sa supravietuiesc sfarsitului lumii...

deci ne vedem in colonia mea din Lumea cea Noua. pe curand!

cultura-vura

amenintarea vine de la trafalmadorieni. mr. Assange a aflat si el asta la un pahar verde. doar sobolanii lui Banksy vor ramane la fel sa spuna povestea. postumanitatea suna comfortably numb. sa fim dada!

anda

"not with a bang but with a whimper" - now you can change that!

se pare ca orice american stie ca nu poti face fata unei Apocalipse fara your trusted firearm. as for me, biet consumator dezorientat, dar plin de intentii bune, nu stiam exact ce vreau de la Mosul, pana sa vad reclama asta:

zamo.ca

o caciulita care sa nu se rupa cand o pun. deoarece cf "Bigger, Longer & Uncut", Necuratu-i gheu. iar eu mi-s ferkes.

in plus caciulita are avantajul si ca mi-ar tine de cald, dat fiind ca eu-s convins ca Apocalipsa va veni abia cand hell freezes over.

delaskela

ultimul Mos Craciun as vrea sa mi-o aduca pe Madonna. nu mi se pare deloc imposibil si deloc nepotrivit. impreuna, sub bradul impodobit, am cinta True Blue. poate si altele. apoi am adormi unul linga celalalt privind pe N.G. viata frumoasa si harnica a castorilor. as inceca sa fiu cit se poate de spiritual si de calm.

micawber

Eu nu mai vreau nimic, caci am primit deja ce imi doream: Tetralogia lui Wagner pe DVD, celebra versiune de la Bayreuth Boulez - Chéreau - Peduzzi din 1976.

veone

ora25

vreau un elefant dotat cu hidrant.

milf+petrov

khronos

..pana si renii cei simpatici s-au salbaticit. dupa ani intregi de munca neintrerupta au cedat psihic si i-a lovit turbarea. mai nou sunt cei mai de temut pradatori ai noptii arctice, infuleca halci intregi de carne de spiridus, si nu mai pot fi dresati inapoi.

claude

one-way Moon trip.

alx

so, 2011 is the new 2012.

sa-mi puna sub perna o kartzulie buna de speed-reading ca sa reusesc sa citesc intr-un an tot ce mi-am aduna
ca o rozatoare sperand ca o sa am suficient timp sa termin.

si baaaaaaaaaani, multi bani, ca sa nu trebuiasca sa lucrez tot timpul asta.

poiematike

imi doresc de Craciun ca oamenii sa fie singuri, complet si absolut singuri, macar o ora in viata lor.

diana

draga ultim si cel in care se pare ca trebuie sa cred pe cea din urma suta de metri, Mos Craciun, dedubla-m-ai! adica, mai pe intelesul renilor sfarsiti, scoate-ma din mine si lasa-ma sa privesc ranjind, de la distanta, cum se dizolva toate, sa ma incarc cu ale mele iluzii psihedelice. ah, cum mereu ti-am lasat a doua optiune, la fel de usor ai putea sa ma plasezi intr-un ozeneu.

adina b

inainte de Apocalipsa eu vreau sa primesc de la Mos Craciun o pereche de manusi de lanuta, cu reni, si un ciobanesc belgian.

liviu

daca anul viitor va disparea in ceata, singura mea dorinta pe care i-o pot adresa lui Mos Craciun inaintea ultimei lui veniri consta intr-o cutie goala de carton, colorata si cu funda, asa cum am vazut eu pe cand eram mic in filmele de la televizor. e cadoul pe care mi l-am dorit dintotdeauna si pe care nu l-am primit niciodata. cel putin o sa am in ce sa vomit atunci cand o sa ma imbat ca un porc de fericire ca incetez sa mai exist.

adriana

avand in vedere faptul ca asta ar cam fi ultimul craciun si ca nu-s pretentioasa din fire as vrea sa fac un ultim gest tembel, plin de ambitz si inconstient intru totul, asa cum fac cretinoizii de mai jos.

a reader

eu as dori sa-mi aduca Mos Craciun o biblioteca in care sa fie mai toate cartile clasice din lume si ceva pe deasupra - dar sa nu-mi umple casa. cu alte cuvinte, as vrea un ereader [preferatul meu ar fi Nook Color].

subteranienii

Apocalipsa inseamna Revelatie, asa ca nu imi pot dori altceva decat asta: "to feel greater than the sum of all my parts".

dreaming jewel

draga Mosule, de Sfarsitul Lumii eu vreau sa-mi aduci ultimele doua-trei romane din seria "A song of ice and
fire”. cum adica "George RR Martin nu le-a scris inca”? esti Mosul sau nu esti?! fa bine de le scoate de undeva, ca nu vreau sa mor fara sa stiu cum se termina!

cu sau fara respect [in functie de rezultate]

DJ

crocolili

o balena!

voroncas

[tocmai m-am intors din Targoviste de la o piesa de teatru chiar cu Apocalipsa - dupa Visniec, de data asta. implozie solara] asa ca vreau ca ultimul Mos Craciun sa ma faca frumoasa, in timp ce-as scrie poezii mai bine decat Miruna Vlada! aceasta-mi fu dorinta de pe urma.

zamboni

pentru mine "the end of the world movie collection", Bad Santa's cut [aka Santa's Bad cut] in aceasta ordine:
The Omen, The Second Coming, Millennium, Antichrist, Armageddon, Apocalypto, Judgment Day.

proust-porn

surprinzător, nu vi se pare că tipul seamănă izbitor de bine cu marcel proust?

beznă

aseară, după ce-am plecat de la lansarea ultimei cărţi a norei iuga, am ajuns acasă, unde lumina electrică era întreruptă. n-am plecat în vizite, ci am rămas acasă, m-am străduit să mănânc la lumina ochiurilor de aragaz, apoi în pat, am început, la lumina telefonului mobil, să mai citesc câteva pagini din viaţa lui kostas venetis. evident, fiind şi puţin bolnav - am o infecţie cu răguşală neverosimilă-n gât - am aţipit. era ceasul 10 seara.

cu câteva zeci de ani în urmă, şi bunicii mei şedeau la lampă, mâncau la lampă, lucrau la lampă. discutau, spuneau poante, fără radio sau teve, ca să le treacă timpul. închideau lampa şi se băgau în pat. poate făceau amor. aveau seri casnice frumoase.

de unde se vede că enelul mi-a dat o porţie de trecut.

istoria mea humanitas

anul acesta, editura humanitas a împlinit 20 de ani, prilej cu care îmi face plăcere să evoc câteva amintiri ce ţin de istoria mea humanitas, cea de la 1995 încoace.

prima mea carte citită scoasă de humanitas a fost memoriile în 2 volume ale lui mircea eliade, cartea cu pagini maronii (ulterior am luat-o într-o ediţie mai bună, într-un volum) care m-a influenţat cel mai mult în viaţă, a fost pragul dintre adolescenţă şi maturitate, intrarea mea în lume. a urmat, fireşte, întreaga serie eliade, albă, cu cotor grena, al cărei ultim volum de publicistică eliadescă am luat-o ziele-astea la preţ redus.

cultura mea filozofică se leagă de seria paradigme, cartonată şi frumoasă în care am citit nietzsche, confucius, heidegger, wittgenstein, tocqueville. seria φ în care am citit platon, aristotel, noica, heine, chiar şi thomas mann, apoi toată seria lui pleşu, terra lucida, cu lao zi, schuon, zimmer şi câte şi mai câte... tratatele de greacă veche, de filozofie a evului mediu (etienne gilson), de istorie a religiilor.

istoria lui vlad georgescu a fost cea dintâi istorie adevărată pe care am citit-o despre români. a apărut apoi voga lui patapievici, cartea lui de politice - aer proaspăt în regimul îmbâcsit al lui iliescu - apoi seria lui de istorie a ideilor - cu nakamura, koestler, muchembled, yates.

pot spune că mi-am făcut cultura generală şi educaţia umanistă în bună parte cu volumele editurii humanitas. este unul dintre cele mai bune lucuri care mi s-au întâmplat după comunism. deşi între timp cărţile humanitas s-au mai schimbat, la fel copertele, dragostea faţă de cultură nu. 

aşa că doresc editurii humanitas viaţă lungă, de dragul atâtor cărţi cu emblema H pe care le-am căutat prin librării, cărţi pe care le toptaneam cu preţ redus de prin primele târguri de carte apărute la noi, cărţi pe care mă iscăleam frumos, cărţi care acum  mi se-ngălbenesc şi-n blibliotecă şi-n memorie.

voi aveţi vreo istorie legată de cărţile humanitas?

notă: acesta nu este un advertorial plătit.

0 pentru romanica

cică mâine e nu ştiu care ediţie a galei 10 pentru românia.

pasămite acest proiect îşi propune să delimiteze valoarea de notorietate, în acele domenii care pot accelera evoluţia spre o românie modernă, contribuind la reconstrucţia elitei romanesti şi la cunoaşterea ei. câştigătorii sunt desemnati ca urmare a unei cercetări realizate de institutele csop, curs, imas şi insomar - probabil aceleaşi intitute care îl proclamau odinioară pe geoană preşedinte.

având în vedere că anul trecut au câştigat florin piersic, mircea badea, andra, ion diaconescu şi... traian băsescu, nu mă miră ca anul acesta să ia nicolae popa, ioana maria vlas, mircea geoană, cătălin botezatu şi de ce nu? cosmina păsărin.

bre, sov-ule, ne lăsaţi cu valorile şi elitele-astea? 

get to reality!

ba magicieni există!

iluzionistul
imdb

cum ar fi, de exemplu, chiar realizatorul filmului, sylvain chomet, care a compensat din plin scenariul parcimonios cu umorul, creând nişte desene încântătoare,  candide cum nici la disney nu găseşti.

oricum, magicianul mi-a adus clipe frumoase... din trecut.

ce poate fi fericirea, după pamuk

continuare de aici:

uneori fericirea înseamnă o partidă de amor în 26 mai 1975 cu iubita care nu-ţi este logodnică şi pe care o chemi în apartamentul mamei care-ţi dă cheia şi partidele de dup-aceea, 

alteori înseamnă chiar pierderea iubitei şi chinul de a o recuceri timp de 2864 de zile,

uneori  înseamnă printr-o ferestruică întredeschisă a băii, vocea unei femei trudite, dar pline de speranţă, care spunea "dragostea, dragostea e obârşia oricărui lucru pe lume", prilejuind una dintre clipele cele mai profund spirituale ale vieţii pricepând că lumea şi lucrurile din care se alcătuieşte lumea constituie un întreg - nu doar obiectele, de la periuţele de dinţi şi farfuria cu cireşe de pe masă, agrafa iubitei, zăvorul de la uşa băii, ci şi oamenii -, sensul vieţii noastre depinde de capacitatea de a percepe această comuniune prin forţa dragostei.

alteori înseamnă semnificaţia privirii iubitei - care grimasă corespundea căror sentimente transmise de un film, încât poţi să deduci ce anume se petrece chiar dacă nu urmăreşti emisiunea cu atenţie, doar iscodindu-i chipul din profiul, cu coada ochiului.

uneori  înseamnă obiceiul de-a strecura în buzunar şi de-a lua cu tine tot soiul de fleacuri din casa familiei iubitei, aducând în loc daruri cu mult mai preţioase şi mai scumpe, 

alteori înseamnă relatarea printr-un roman sau printr-un muzeu, cu deplină sinceritate, a aminitirilor care ne-nsoţesc, astfel ca fericirea noastră să fie şi fericirea altora

uneori  înseamnă învârtoşarea mădularului în momentul în care, atingând braţul iubitei, sorbi rachiu cu gheaţă, contempli clarul de lună şi te lasi purtat de reverii, cum ar fi că te căsătoreşti cu ea şi ce bine vă va fi 

alteori înseamnă realizarea că pe iubită o poţi descoperi doar în tine, dragostea neputând fi împărtăşit, în deplină libertate, în această lume.

uneori înseamnă afirmaţia tatălui tău că viaţa e ceva frumos şi scopul ei e să fii fericit, numai că, mai apoi, doar proştii sunt fericiţi şi cum oare se explică asta?

iar alteori înseamnă pur şi simplu să termini cartea, care uneori te-a disperat prin mulţimea amănuntelor legate de obiecte, gesturi, străzi, personaje, istanbul, cuvinte, regrete, bucurii, serii de tristeţe cu nestemate mici de bucurie - toate în descrierea unei vieţi nespus de fericite.

şi poate însemna un bilet la muzeul inocenţei din istanbul, bulevardul çukurcuma

din care, iată câteva obiecte în filmuleţul de mai jos.

orhan pamuk, muzeul inocenţei (masumiyet müzesi), editura polirom, iaşi, 2010, traducerea de luminiţa munteanu

o librărie nouă, o lansare nouă

azi, 10 decembrie, ora 19.00 la libraria triptic (str. Alecu Russo nr. 8 [in apropierea institutului francez]) o întâlnire cu vasile ernu, bogdan-alexandru stanescu, joyce, gogol, nabokov, dostoievski, bulgakov, platonov, tolstoi etc.

middlemarch, un roman ignorat

îmi pare rău că acest roman se studiază la facultate (pe la filologie), ocazie cu care studenţii se satură şi încetează să se bucure de o lectură "inocentă".

însă autoarea cărţii, mary ann evans, a fost o tipă teribil de deşteaptă pentru vremea ei - aşa că a semnat cu nume de bărbat. iniţial cu studii evanghelice, se apucă de greacă şi de filozofie. renunţă la biserică, spre oroarea familiei. călătoreşte prin anglia, în timp ce se apucă de istorie. 

devine publicistă, îl cunoaşte pe herbert spencer. traduce feuerbach (esenţa creştinismului) şi spinoza (etica). la 61 de ani, după moartea bărbatului cu care trăise clandestin, acesta fiind însurat, se mărită cu un tip mai mic cu 20 de ani, bancher.e înmormântată îa londra, într-o zonă a cimitirului închinată sectanţilor.

în timpul ăsta, marx, dickens, hawthorne, whitman, flaubert, baudelaire, mill, tolstoi îşi scriu şi publică capodoperele.

***

nu ştiu de ce au mai mult succes jane austen sau surorile brontë decât george eliot, poate lumea preferă femeile romantice celor deştepte care ştiu să pună punctul pe i. căci cam aşa e această autoare, impresionează prin subtilităţile gândirii sale, pe care le presară prin poveste. 

middlemarch, un oraş englez de provincie. câteva familii, o căsătorie a unei tinere inteligente dar naive cu un bătrân inteligent dar obsedat şi rău, un medic misogin preocupat de studii, o tânără seducătoare cu familia şi cunoştinţele ei - cam atât în acest prim volum. dar deja am zâmbit şi m-am pus pe gânduri deseori întrerupându-mi firul povestirii. opiniile lui george eliot taie în umanul dintotdeauna, nu doar al timpului său.

criticul american harold bloom aşază romanul în centrul canonului său occidental şi eu zic că ştie ce face. esteticul şi sentimentul datoriei / moral înconjoară acest roman în egală şi matură măsură, unic, spune el. hm, rămâne de văzut. vă ţin la curent...

nu trebuie să te conformezi, ci să-ţi afirmi valoarea, astfel ca oamenii să fie siliţi a ţine cont de ea, fie că-i linguşeşti ori ba. (p.273)

eu zic să ţii bine în mână câteva adevăruri simple şi să măsori totul ca lumea, cu ajutorul lor. (p.266)

dacă alergi după argumente, ele nu lipsesc niciodată, când un om nu vădeşte statornicie mintală. când ai să-mi aduci un om bun croit din argumente, am să-ţi pune pe masă un ospăţ bun, preparat numai după cartea de bucate. (p.266)

[implicându-se în comunitate şi ajutând], un om creşte în ochii semenilor săi, care ajung să spere, să se bizuie pe el şi să-i poarte recunoştinţă; şi odată pătrunsă în această zonă subtilă a minţii, puterea pe care un om o are asupra altora creşte de la sine şi se răspândeşte mult faţă de mijloacele ei reale. (p.244)

dacă omul nu s-ar lăsa, când şi când pradă mâniei, ce rost ar mai avea să fii prieten cu cineva? (p.185)

o minte care nu poate judeca un subiect din mai multe puncte de vedere e o minte îngustă (p.111)

mintea unu bărbat, atâta câtă are, păstrează totodată avantajul de a fi masculină, la fel cum cel mai scund mesteacăn este mai înalt decât cel mai avântat palmier; până şi ignoranţa lui rămâne mai solidă. (p.44)

în puzderia de bărbaţi de vârstă mijlocie, care ăşi urmează vocaţiile înfundându-se într-o rutină zilnică, determinată pentru ei aproape în acelaşi fel ca şi legarea nodului de la cravată, există totdeauna un grup mărişor, care, cândva, au intenţionat să făurească fapte mari şi să prefacă puţin lumea. povestea felului în care au ajuns să fie turnaţi şi ei în timarul mediu, ajustaţi pentru a fi împachetaţi cu grosul, abia dacă mai este amintită vreodată, chiar de conştiinţa lor; poate că ardoarea ce-i însufleţea în truda lor generoasă şi neplătită s-a stins pe nesimţite, la fel ca şi flacăra altor iubiri tinereşti; până când, într-o bună zi, eul lor din tinereţe se strecoară ca o stafie în vechea lor locuinţă şi face ca noul mobilier să arate fantomatic. nimic pe lume nu este mai ascuns decât procesul schimbării lor treptate! la început, au respirat acest aer fără să ştie: poate că dumneata şi cu mine i-am molipsit cu răsuflarea noastră, când am înşirat vorbe false, pline de conformism, sau ne-am tras concluziile noastre neroade; sau poate că a juns până la ei, purtat pe undele ce le împrăştie privirea unei femei. (p.228-229)

george eliot, middlemarch, vol.1, editura allfa, bucureşti, 2010, traducere de eugen b. marian, 350 pagini

coperta de alexandru novac









ecranizarea bbc a romanului din 1994. se pare că mai urmează o variantă în 2011.

au apărut poeziile avangardiste ale lui geo bogza

la jurnalul naţional, a apărut un volum de geo bogza ce reproduce integral ediţiile princeps ale volumelor de poezie publicate până în 1945, inclusiv “jurnal de sex” (1929), “poemul invectivă” (1933), “ioana maria. şaptesprezece poeme” (1937), “cântec de revoltă, de dragoste şi moarte” (1945). ediţia e îngrijită de paul cernat.

ediţiile princeps se vând în prezent la anticariat la preţuri ameţitoare, aşa că puneţi mâna pe volum, cu numai 12 lei (cred)!

bloguri noi livreşti

după ce mă aoleam nu demult despre ce se întâmplă cu blogurile livreşti, iată c-am descoperit câteva noi:

1. unul mai vechi, toate cele rele, în care semnează scorillo, început cam acum doi ani, şi care de-abia recent începe să scrie consistent despre cărţi
2. singur pe bancă, un "caiet online" aparţinând călăuzei, se pare - după cum a semnat într-un comentariu pe-aici - ion hobana
3. între timp, a apărut şi ştefan ghidoveanu, traducătorul de sefe, redactorul etc. cu un blog, moshulsf, unde scrie cu acelaşi pseudonim. să sperăm că va lăsa atitudinile vechi deoparte şi va renaşte ca pasărea phoenix, cu cât mai mult sefe.

]n plus, dreaming jewel scrie (bine) despre cum să faci o lansare de carte aici.

füsun disparue

cred c-am zis de nu ştiu câte ori că am lăsat mă numesc roşu, şi-am zis gata cu pamuk, dar apoi am dat de cartea neagră care mi s-a părut excepţională, aşa că, la îndemnul lui adi, m-am apucat de ultimul roman tradus la noi, muzeul inocenţei, între timp editorul s-a schimbat, pamuk a plecat de la curtea veche la polirom.

cum am scris mai jos, romanul a mers destul de greu, dar m-a incitat fiind romanul unei obsesii, mai bine zis a unei iubiri obsesive - a tânărului kemal (30 de ani) pentru vara sa îndepărtată, füsun (18 ani). dragostea vieţii lui îi aduce şi cea mai fericită zi a vieţii, luni, 26 mai 1970 iar ceea ce povesteşte este nu atât trecutul dinaintea acestei zile, cât mai ales cel de dinapoia ei.

ce mi se pare cu adevărat important în cartea lui pamuk este nu că, pe alocuri, dragostea descrisă pare neverosimilă, ci că pe această dragoste (pierdută), autorul turc clădeşte un muzeu, o colecţie de memorii personale ad usum lectoris. pe urmele lui marcel proust din albertine disparue (irina mavrodin a tradus plecarea albertinei), pamuk construieşte un edificiu livresc al sentimentelor pierdute, dar mai ales al obiectelor turceşti găsite.

la finalul romanului, pamuk mărturiseşte că a fost influenţat de proust, şi cum să nu fii când îţi povesteşti trecutul?, însă - evident - îl părăseşte pe scriitorul "pierdut" şi caută timpul în altă parte. cum spuneam, construieşte muzeul inocenţei. îi găseşte un loc pe hartă, angajează un arhitect şi construieşte povestea obiectelor ce-l mobilează, prin romanul însuşi. prin această colecţie a obiectelor atinse de dragostea pierdută, füsu, pamuk vrea să abolească timpul. spre deosebire de scriitorul francez, cel turc merge mai departe de operă, în realitatea postmodernă a obiectelor materiale. nu mai sunt importante impresiile, conştiinţa sau ceea ce provoacă o madlenă, ci madlena însăşi - o pereche de cercei, o solniţă, un pat, bibelouri. 

povestea rămâne între foi, numai a celui care a trăit-o, obiectele vor fi însă ale tuturor, printre ele te poţi plimba în tăcere, te poţi săruta cu cineva, te poţi ascunde de zgomotele şi ochii oraşului. acesta e rostul unui muzeu, să te scoată din timp şi să-l suspende. iar dacă mai e şi ficţional - e posibil să fie şi real, nu ştiu, n-am fost la istanbul (!) - e cu atât mai bine. 

acesta e doar un post de început, într-unul viitor voi mai broda.

orhan pamuk, muzeul inocenţei (masumiyet müzesi), editura polirom, iaşi, 2010, traducerea de luminiţa coperta de laurenţiu midvichi

foto autor de aici, cărţile cu pamuk de aici,

proust-ul de la adevărul

la gaudeamus s-a făcut c-am răsfoit ediţia de la adevărul a swann-ului lui marcel proust, în traducerea irinei mavrodin. ediţia, pe dinafară, arată - cum ştim - bine, însă înăuntru am avut un ŞOC! ilustraţiile autorului al cărui nume nici nu-l pomenesc, erau pentru altă carte, una HORROR!

am închis cartea dezgustat. au pângărit o carte pentru mine cult, asociind, nu ştiu din ce motive, un om lipsit de talent cu un geniu. să fie pentru bani? sau o fi vreun coleg arhitect  de-al lui pATRICIU, "genialul" om de afaceri.

HUOO!!

francesco clemente

dacă v-aduceţi aminte de ecranizarea "marilor speranţe" din 1998 cu ethan hawke, gwyneth paltrow, anne bancroft şi robert de niro, veţi şti că pip, în acea versiune era pictor. ei bine, toate tablourile din film aparţin unui artist italian, francesco clemente (născut la napoli), din a cărui operă postez puţin aici, blogosferic.

ei bine, îmi place mai mult expresionismul picturilor sale, mai mult decât suprearealismul ce, ambele, îl caracterizează. altfel spus, emoţiile descrise îmi provoacă emoţii. şi poate că-mi place pentru c-a avut a avut o experienţă şi prin india, de unde a preluat simbolurile şi de ce nu, formele.

din marile speranţe (gwyneth paltrow)

două uşi

poveste

carlyle

 

apă

 

autoportret cu două capete 

o carte ideală pentru băieţi

ieri am fost prin cărtureşti la raftul cărţilor pentru copii, trebuind să cumpăr ceva pentru fiul de 10 ani al colegului meu. am stat vreo juma' de oră, plimbându-mă fără rost pe-acolo, nu ştiam absolut deloc ce să iau. până când am găsit cartea asta, de vis şi pentru mine, la cei 34 de ani (spre 35).

de la cum să confecţionezi o praştie, un avion, sau un arc până la shakespeare şi eminescu, vlad ţepeş şi termopile, gândaci şi dinozauri, cum să faci focul şi să te descurci în pădure, regulile fotbalului şi ale poker-ului. e un vademecum al băieţilor dintotdeauna. merită cu prisosinţă 70 de lei, chiar dacă nu are multe poze color.

o carte pe care-mi închipui că orice băiat trebuie s-o ia cu el când pleacă de-acasă, trimis de părinţi la colegiu, cum văd prin filme. mi-ar fi plăcut muuuuult să am şi io cartea când eram adolescent. şi poate mi-o cumpăr - cum spune coperta 4, e pentru băieţii de la 8 la 80 de ani.

conn şi hal iggulden, cartea pericolelor pentru băieţi (the dangerous book for boys), editura vellant, bucureşti, 2010, 252 pagini