filozofii sunt oameni ai violenţei, care nu au la dispoziţie armate şi atunci îşi supun lumea închizând-o într-un sistem.
***
omul nu e pur şi simplu bun, ci el este întotdeauna bun; e aici o deosebire enormă, înţelegi? poţi să surâzi de sofisticăria asta a amorului propriu, dar trebuie să tragi de aici concluzia că omul nu poate face în nici un caz nimic rău; el poate doar să provoace efecte rele. dacă recunoaştem asta, am ajuns la punctul just de plecare al uneo morale sociale.
***
a apărut o lume de însuşiri fără om, de experienţe fără cel care le trăieşte, aproape că s-ar zice că în caz ideal omul nici n-ar mai trăi o experienţă la modul privat.
robert musil, omul fără însuşiri, vol.1, editura univers, bucureşti, 1995, traducere de mircea ivănescu, p.316, 327, 192
cartea cu pricina e o sursa inepuizabila de pasaje de subliniat/copiat/indoit coltul paginii :)
RăspundețiȘtergereimi permit sa adaug, in nota celor 3 citate:
‘to the mind, good and evil, above and below, are not skeptical, relative concepts, but terms of function, values that depend on the context they find themselves in. the centuries have taught it that vices can turn into virtues and virtues into vices, so the mind concludes that basically only ineptitude prevents the transformation of a criminal into a useful person within the space of a lifetime. it does not accept anything as permissible or impermissible, since everything may have some quality that may someday make it part of a great new context. it secretly detests everything with pretensions to permanence, all the great ideals and laws and their little fossilized imprint, the well-adjusted character. it regards nothing as fixed, no personality, no order of things; because our knowledge may change from day to day, it regards nothing as binding; everything has the value it has only until the next act of creation, as a face changes with the words we are speaking to it.’