dacă biblioteca este locul de odihnă al cărţilor, librăria este locul lor de joacă. este locul unde cărţile ies în lume şi-şi aşteaptă părinţii adoptivi, la fel ca pruncii dintr-o maternitate. stau aşezate cuminţi pe rafturi şi ţipă în linişte cu glasul culorilor de pe coperte. dar ca să le vezi, trebuie aşezate bine. altfel se rătăcesc şi se pierd. şi poate mor.
amintirile mele despre librărese ţin de oamenii ei: de la tovarăşele cu coc, nevoite să vândă cărţile pe sub mână pentru un kil de carne sau - în cel mai bun caz - să vândă shōgun-ul la pachet cu tezele congresului lui ceauşescu. şi mi-aduc aminte de o librăreasă grasă - my first milf/cougar - care, la ieşirea din cea mai mare librărie din constanţa, îmi pipăia pervers cu degete grăsune trupul de licean, sub pretextul căutării cărţilor ascunse pe sub haine. în prezent, moravurile s-au îndulcit...
continuarea postului îl găsiţi pe bookmag aici.
Şi mie mi se părea fascinant că nu erau niciodată librari. Iar mirosul este de neuitat!
RăspundețiȘtergere