recensământul lecturilor pe 2011

52 de cărţi anul acesta (despre toate aproape am scris pe acest blog), cam în graficul anual din 2009 şi 2010. observ că n-am avut parte de mari revelaţii livreşti, însă ar fi bine să amintesc câteva cărţi foarte bune:


soldaţii de la salamina de javier cercas, pentru reuşita conţinutului, dar şi a formei
rugul deşertăciunilor de tom wolfe, pentru demolarea mitului american.

mă pot lăuda cu recitirea câtorva romane mai clasice: ea, câţiva clasici:
fii şi îndrăgostiţi de david herbert lawrence
iubita locotenentului francez de john fowles
povestiri felurite de cehov (aici, aici şi aici)

din domeniul cărţii de ştiinţă sau istorie, trebuie să menţionez
ceasornicarul orb de richard dawkins
ţiganii de angus fraser


din ce mi-am propus să citesc, mai rămân de bifat ulise-le de joyce şi cercetările filozofice ale lui wittgenstein. 

bulgărească

un roman bulgăresc, scris de un autor prezent de altfel şi la festivalul internaţional de literatură.

mărturisesc că am pornit cu aşteptări mari, fiind recenzat de the guardians şi the times, dar aste deja n-ar trebui să mai spună nimic. pe scurt, seamănă cu multe din romanele autorilor români, ce încă recuperează postmodernismul şi minimalismul apuse în occident acum vreo douăzeci de ani. dar să schimbăm tonul. până la urmă, important nu e curentul literar, ci viziunea scriitoricească, şi aici gospodinov recuperează.

pe şirul poveştii unui divorţ de intelectual, în care evident, mai vinovată e soţia cu copilul de la altul, iar el pleacă să se facă grădinar, lăsând ca artegact un balansoar, se înşiră teme variate, care să surprindă faţete subiective ale realităţii bulgare de ani '90 (romanul e scris în 1999). discuţii despre veceuri - asculţi poveşti tâmpite, citeşti ziare tâmpite, cu oameni tâmpiţi, şi când rămâi singur la budă îţi vine, cel mai omeneşte posibil, să scrii "cur" pe perete. astea sunt nevoile mici şi mari ale limbii. şi când trăncănim despre bude, de fapt vorbim despre limbă. (p.30), o listă a plăcerilor, o istorie naturală a Muştelor, o biblie a Muştelor, chiar o viziune literară pluri-perspectivă muscoloidă - un roman faţetat, care să semene cu ochii muştei (p.89). 

coperta ediţiei originale

mi-a plăcut mult un singur fragment, despre copilărie - "copiii nu au patrie. patria lor e copilăria":
nimeni n-o să ne iubească atât de mult ca în copilărie. de aceea, copilăria e un timp crud. cruzimea lui constă înperspectiva viitorului. unde se pierde iubirea asta peste ani? de ce toată viaţa tânjim să fim iubiţi ca atunci, fără vreun motiv, pentru simplul fapt că existăm? în ultimele zile tot mai des şi mai mult zăbovesc în copilărie. retrăiesc totul atât de intens - manifestări de eidetism, după spusele psihiatrului -, căci mă întorc câteodată cu genunchii juliţi, uneori chiar cu capul spart. (p. 114)

un roman de citit pe budă, la propriu. :)

gheorghi gospodinov, un roman natural (eстествен роман), editura cartier, chişinău, 2011, traducere de cătălina puiu, 148 de pagini broşate
coperta de vitalie coroban


o altă părere ermetică la zenu. iar lui alexandru vakulovski i-a placut.

romanul poate fi cumpărat de pe aici.

crimele de onoare la musulmani

străina (imdb)

dacă o musulmană iese din cuvântul familiei şi o ia razna, trebuie să fie ucisă. evident, cu acordul premeditat al familiei. şi, evident, în dezacord cu preceptele coranice (4,93). acesta este subiectul filmului nemţesc străina, văzut la recomandarea lui bogdan (blogul cu filme). despre o femeie care, sătulă să tot fie bătută de soţ la istanbul, se reîntoarce la familia ei -  de origine turcă - din germania. cum va fi ea întâmpinată de propria familie, şi ce va face, este scheletul filmului.

ceea ce îţi rămâne la finalul filmului nu e şocul în faţa unei aşa sălbăticii, şi nici plăcerea imaginilor, ce-i drept, frumoase, ci ceea ce impresionează sunt tăcerile şi nemişcările actorilor, în rolul lor de membri ai unei familii "unite", membră de onoare a comunităţii, scindate între dragoste şi datorie.
remarcabil rolul feminin principal, sibel kekilli, dar şi ale "părinţilor", derya alabora şi settar tanriögen.

 

 

l-am dezamăgit pe moş crăciun

e de salutat colecţia polirom-ului de antologii cu poveşti şi basme, colecţie bine realizată grafic, cu ilustraţii de radu răileanu. aşa că, în întâmpinarea lui moş crăciun, i-am citi câteva basme din antologia persană. pentru că moşului nu i-au plăcut majoritatea, i-am explicat aşa:

1. ori persanii nu se pricep la basme, 

2. ori antologatorul acestui volum nu le-a ales pe cele mai "bune". 

sau poate din amândouă câte puţin. 

căci dacă din poveştile celor 1001 de nopţi, mult peste jumătate sunt poveşti frumoase, din cele 21 ale volumului acestuia, de-abia am cules 3 care să figureze într-o virtuală antologie personală. le pun sub brad doar pe cele trei, pe celelalte le las djinilor.

în leul vânător este vorba despre un măgar, dar unul deştept, cum se pune el cu un leu, folosindu-şi răgetul - "şi eu am glas, ia să scot şi eu un răget cât mai fioros ca să înspăimânt duşmanul!"; cum joacă rolul de "leu vânător", stăpân peste leul adevărat; şi cum reuşeşte să-l convingă pe regele animalelor că nu-i poate fi decât o slugă - ne poate duce cu gândul la viaţa politică, anume cum politicienii, fiind măgari deştepţi, ne duc cu vorba şi cu răgetul pe noi, poporul.

în fata şi căptuşeala, o fată de padişah transformă un fecior chel, olog şi cu mâinile moi într-un negustor bogat şi de ispravă, demonstrânu-i tatălui ei e mai de preţ căptuşeala decât faţa. de unde rezultă ce poate face femeia dintr-un bărbat.

în povestea leneşului se arată cum lenea poate face bună cu deşteptăciunea. astfel, un flăcău leneş gonit de mă-sa în lume, reuşeşte să câştige bani în faţa diavolilor, prin înşelăciune. totuşi - cum m-a întrebat şi moşul - ce-a vrut să zică povestea? că sunt buni banii şi prin lene şi înşelăciune?

***, cele mai frumoase basme persane, editura polirom, iaşi, 2011, selecţie şi traducere de viorel bageacu, 206 pagini legate

coperta şi ilustraţii de radu răileanu

evanghelia după pseudo-matei

18.1 după câtva timp veni un edict din partea cezarului augustus, ca fiecare cetăţean să se declare în locul lui de naştere. acest recensământ a fost făcut de către cirinus, guvernatorul siriei. iosif trebuia să meargă şi să se declare, cu maria, la betleem, căci de acolo se trăgea, maria fiind din tribul lui iuda şi din casa şi neamul lui david. şi cum se aflau ei pe drumul care ducea spre betleem, îi zice maria lui iosif: „văd două popoare înaintea mea - unul plânge, iar celălalt râde.” iosif răspunde: „stai şi ţine-te bine în şa şi nu mai spune lucruri fără noimă.” atunci le ieşi în cale un copil foarte frumos, îmbrăcat cu un veşmânt strălucitor, care-i zise lui iosif: „de ce ai spus că vorbele mariei despre cele două popoare sunt fără noimă? iată noima: poporul care plânge este cel al iudeilor, pentru că s-a lepădat de Dumnezeul său; poporul care râde este cel al păgânilor, pentru că a venit foarte aproape de Domnul, după cum li s-a făgăduit lui abraham, lui isaac şi lui iacob; a sosit timpul ca tuturor păgânilor să li se dea binecuvântarea în seminţia lui abraham.”

18.2 după ce-a zis aceasta, îngerul le-a poruncit să se oprească. sosise clipa naşterii. apoi îi spuse mariei să coboare din şa cât mai repede şi să intre într-o peşteră de sub pământ, unde niciodată nu fusese lumină, ci numai întuneric, fiindcă lumina zilei nu avea puterea să pătrundă până acolo. când intră maria însă, toată peştera începu să strălucească, de parcă soarele însuşi era acolo; ai fi zis că era în miezul zilei, într-atât de puternic scălda peştera acea lumină dumnezeiască; cât a rămas acolo maria a fost lumină tot timpul, zi şi noapte; acolo a născut ea un băiat pe care, atunci când se năştea şi după aceea, l-au înconjurat îngerii zicând: „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bună voinţă.”

18.3 iosif era plecat să caute moaşe. când se întoarse în peşteră maria născuse. atunci zise iosif către maria: „am adus două moaşe, pe zelomi şi pe salomeea. aşteaptă afară, în faţa peşterii, şi nu îndrăznesc să intre din cauza prea marii străluciri”. auzind acestea maria zâmbi. dar iosif îi zise: „nu zâmbi! mai bine gândeşte-te dacă nu ai nevoie de vreun leac”. şi-i porunci uneia din moaşe să intre. zelomi intră şi zise către maria: „lasă-mă să te ating!”. maria îi îngădui. atunci moaşa strigă cu glas mare: „Doamne, Doamne, ai milă de mine! niciodată nu s-a mai auzit şi nu s-a mai închipuit ca sânii să fie plini de lapte şi ca pruncul să-şi fi lăsat mama fecioară! cel născut n-a fost murdărit de nici o picătură de sânge, iar născătoarea lui n-a simţit nici o durere. fecioară a zămislit, fecioară a născut, fecioară a rămas”.

maerten van heemskerck, adoraţia păstorilor cu zelomi şi salomeea, cca.1540

18.4 când auzi acestea, cealaltă moaşă, salomeea, zise: „nu cred ce-aud decât dacă voi cerceta eu însămi”. apoi intră la maria şi o rugă: „lasă-mă să te pipăi, ca să văd dacă zelomi a spus adevărul”. maria îi îngădui. atunci salomeea puse mâna şi cum o atinse mâna i se uscă pe loc. de durere începu să plângă în hohote, să se zbată şi să strige: „Doamne, tu ştii că întotdeauna am trăit cu frică de tine; că pe toţi săracii i-am îngrijit fără să le cer nimic în schimb; de la văduve şi de la orfani n-am cerut niciodată nimic, iar pe cel nevoiaş nu l-am lăsat să plece cu mâna goală de la mine. iată, acum necredinţa m-a nenorocit, căci am îndrăznit s-o încerc pe fecioara ta.”.

18.5 după ce a rostit acestea a apărut lângă ea un tânăr foarte strălucitor, care-i zise: „apropie-te de prunc şi slăveşte-l! atinge-l cu mâna şi te va mântui, căci el este mântuitorul lumii şi al tuturor celor care nădăjduiesc într-însul.” moaşa se apropie de prunc şi, slăvindu-L, îi atinse marginile scutecelor în care acela era înfăşurat. şi îndată mâna i se vindecă. apoi ieşi afară şi începu să strige şi să vorbească despre minunile pe care le văzuse, ce păţise şi cum se vindecase. astfel încât mulţi, auzind-o, crezură.

18.6 de asemenea, şi nişte păstori povesteau că văzuseră îngeri. aceştia, la miezul nopţii, cântau un imn în care lăudau pe Dumnezeu din cer, binecuvântau şi ziceau că s-a născut mântuitorul tuturor, Cristos domnul, prin care se va întoarce mântuirea poporului lui israel.

18.7 apoi a mai fost şi o stea uriaşă care a strălucit de seara până dimineaţa deasupra peşterii. o stea atât de mare nu se mai văzuse de la începutul lumii. profeţii din ierusalim ziceau că acea stea arată naşterea lui Cristos, cel ce va împlini făgăduinţele făcute nu numai poporului lui israel, ci şi tuturor păgânilor.

19.1 a treia zi de la naşterea Domnului maria a ieşit din peşteră, a intrat într-un staul şi a aşezat copilul într-o iesle care se afla acolo. un bou şi un asin i s-au închinat. s-au împlinit astfel cuvintele profetului isaia: „boul şi-a cunoscut stăpânul şi asinul ieslea domnului său.” şi toate celelalte animale din jurul său i se închinau fără încetare. s-au împlinit astfel cuvintele profetului hababuc: „te voi face cunoscut între două animale.” iosif şi maria cu pruncul au rămas în acel loc trei zile.

***, evanghelii apocrife, editura humanitas, bucureşti, 1996, traducere de cristian bădiliţă, pp.162-164

un weekend la braşov

la începutul lui decembrie, am vizitat braşovul, fie singur, ghidat de amintiri de acum vreo şapte ani, fie de un braşovean. am descoperit un oraş minunat, incredibil de curat şi suspendat parcă în timp. impresionante turnurile cetăţii, unite de zidul refăcut recent de autorităţi, evident, vorbesc de oraşul vechi. în jurul pieţii sfatului, unde se instalase deja bradul,

am descoperit câteva străduţe înguste şi pavate cu piatră cubică, cărora ceaţa le conferea o atmosferă de basm. strada michael weiss, johan goth, postăvarului, mureşenilor.

din muzeul de istorie, mi-a plăcut clădirea, chiar în buricul târgului, însă m-a dat pe spate muzeul civilizaţiei urbane, foarte modern şi imaginativ. am descoperit apoi cafeteca - din păcate, plină de fum - dar şi multe biserici - franciscană, sinagoga, sf. nicolae.

în fine, un oraş de care m-am îndrăgostit şi unde vreau să mă duc de câte ori voi avea ocazia.

scrisoarea lui luca pentru miruna

dragă miruna nahabetian,
sunt luca şi îţi scriu pentru că tu nu mia-i citit compunerea mea publicată de t.o. bobe k roman acum 7 ani şi retipărită deja într-o a treia ediţie la editura humanitas, cum mi-am petrecut vacanţa de vară. n-ai citit-o atunci pentru că erai prea mică k so-nţelegi.

eu am citit-o acum pentru prima oară, pentru că atunci doar am scris-o, nu k pe o compunere cu miză mare, în genul orei de germană a lui siegfried lenz, şi nici k pe 1 jurnal plin de umor în genul lui bora ćosić, sau k unul pentru puşti, ci k literatură de dragul literaturii, de dragul jocului literar. 

am citit cu mare plăcere prima parte a cărţii/compunerii. lunile iunie şi iulie, de când am intrat în vacanţă şi am stat acasă, în bucureşti, în curtea familiei mele middle class (în care locuiesc şi acum), cum eram eu supravegheat de bunica sau de verişoara kitty, căci părinţii trebuiau să meargă la servici. cum m-am gândit săm-i compun eu compunerea în caet. vei remarca talentul meu în fluenţa textului, kiar cu toate preţiozităţile şi bravadele puberale de atunci.

te las pe tine să descoperi, în compunerea mea, ce e real de ce e imaginar. şi cred că am reuşit să creez o tensiune continuă între aceste două planuri. şi nu poţi nega că am avut 1 umor negru şi o privire ironică încă de atunci: bunica care moare că-i cade o cutie cu scule în cap, la fel moare verişoara kitty, căzută într-un cazan cu smoală; costel şi onedin, cei doi muncitori necalificaţi care se dovedesc a fi de fapt criminali şi dilări, iar vânzătoarea de la moll pamela e o adevărată lucreţia borgia (tocmai am văzut un film la hbo cu aceasta); cum am tăiat cu dinţii sforile cu care fusesem legat şi ma-m salvat din kidnapping.

dar nu mi-a mai plăcut partea a doua, începând cu luna august, prea am dato-n basme (prea mă luptam eu cu sabia şi cu şerpii). îm-i dau acuma seama că călătoria la mare cu mama şi cu tata e decât o luptă ocultă dintre terorişti şi piraţi. iar apoi, fazele de după aia cu Extratereştrii pur şi simplu nu mai pot să le citesc, mă arată chiar bolnav la cap, ceea ce nu sunt, şi nu ştiu ce să fac să le scot din carte. eu totuşi sunt sănătos la cap, deşi cam copil sunt şi acum, e farmecul meu, pe care mă aştept să îl apreciezi.

te îndemn, deci, dragă miruna, să citeşti doar prima parte a compunerii mele, ce bine ar fi fost să mă prezint cu aceasta la bacalaureat, aş fi luat 10 la română fără să mai învăţ tâmpeniile de comentarii.

ps. să ieşim într-o seară să vb. despre carte. deoarece fazele cu Extratereştrii şi cum cum te salvam eu erau scrise pentru tine, de fapt, şi numai pentru tine.

luca

t.o.bobe, cum mi-am petrecut vacanţa de vară, editura polirom, iaşi, 2004, 360 de pagini broşate

coperta de angela rotaru-serbenco

alte impresii la eva, micawber, dan boeriu, bookaholics, terorista , ionuca, cristina ionica ş.a.

romanul poate fi cumpărat de pe aici.


poza de aici.

cum întâmpinăm crăciunul?

vă mai amintiţi?

era vorba despre sărbătoarea naşterii Domnului, a celui ce, după 30 de ani, va fi pentru credincioşii săi, Dumnezeu-Fiul. după scripturi, naşterea s-a petrecut într-un grajd iar o stea magică a strălucit deasupra. 

cam atât - minune dumnezeiască, viaţă nouă şi sărăcie.
nici zăpadă, nici brad, nici vreun moş (sfântul nicolae apare menţionat abia în secolul 6), de culoarea roşie a cocăi-cola nici nu mai vorbesc. nici post, nici sarma, nici cozonac.

e evident plictisitor ca în noaptea de 25 decembrie, să stai fără brad, fără cadouri, fără sarmale, fără zăpadă la fereastră, dar să povesteşti despre o legendă biblică. doar colindătorii ce să mai amintească de evenimentul miraculos. 

dar cum este doar cu toate acestea, cu brad, cu cadouri, cu sarmale, cu zăpadă la fereastră? în aşa lux, calm şi voluptate, mai e nevoie de povestea naşterii lui Dumnezeu-Fiul?
cel puţin aşa, ca literatură...

georges de latour (1593–1652), adoraţia păstorilor

o mică ratare

dacă nu-l vedeam pe autor la festivalul internaţional de literatură, unde am descoperit o persoană încântătoare prin vervă şi umor, nu-mi cumpăram acest mic roman. şi bine făceam. o carte care nu iese prin nimic în evidenţă, decât prin latura "ratată" a personajului unchiului rudolf.

poate că ar fi trebuit să fiu atins de referinţele la românia. multe. sau măcar înfuriat de diatribele contra sălbăticiilor legionare şi antievreieşti din ţărişoara noastră. însă nici măcar. nici amintirile copilului andrew / andrei, complexat pe viaţă de familia românească distrusă şi trimis la londra, la unchiul său rudolf / rudi petrescu. nici măcar tarele sentimentale ale băiatului nu mi s-au părut reuşite, ci de un kitsch surprinzător. 

evident, nu pot spune că bailey scrie prost. acţiunea e bine împărţită - cea din prezentul povestirii, rememorările inconştiente şi visele suprarealiste. finalul e totuşi ratat, fuşerit cu coincidenţe neverosimile.

dar să încheiem pozitiv. impresionante mi-au fost referinţele muzicale ale cărţii, dincolo de care ghicesc în bailey un împătimit al operei şi operetei, chiar şi al celei de mâna a doua (pe care o cântă unchiul rudolf), o dragoste stimabilă faţă de enescu, bartók şi dinu lipatti (mai jos este ultimul concert de la besançon). măcar pentru acestea, cartea a meritat cele câteva ore din viaţă.

într-un costum negru, mai mult o fantomă decât un om viu, lipatti a apărut în faţa noastră. l-am aplaudat în timp ce avansa încet spre pian. l-am auzit pe unchiul rudolf oftând.

dar cel care a început să cânte prima partită a lui Bach n-a fost deloc un spectru. fantoma s-a animat într-o secundă, cu un aer radios. eram oare conștienți de perseverenţa, de forţa supraumană care îl însufleţeau în acea după-amiază de septembrie? dacă eram, nu putea fi vorba decât despre o iluzie sentimentală, fiindcă indubitabila lui tenacitate era ascunsă de pianist în spatele unei necesare măşti de civilitate. abia mai apoi, după ce ascultaserăm într-o liniţte adâncă sonata în la minor a lui mozart, două improvizații shubertiene şi o serie fascinantă de valsuri ale lui chopin, abia atunci am înțeles că avuseserăm privilegiul să asistăm la un eveniment olimpian. lipatti era dincolo de etalarea ostentativă sau de inteligenţa superficială. ne cântase exact ce intenționaseră compozitorii să auzim. (p.85-86)

mai trebuie amintită traducerea lui marius chivu, foarte izbutită. 

paul bailey, unchiul rudolf (uncle rudolf), editura humanitas, bucureşti, 2009, 165 de pagini broşate, traducere de marius chivu  

coperta de angela rotaru

alte păreri la ionuca şi carminix.

dacă vreţi să încercaţi voi înşivă romanul, îl găsiţi pe aici.

începuturile văzutelor

cartea este scrisă în 1977 de un laureat al premiului nobel pentru fizică, steven weinberg. a fost un bestseller al cărţii de ştiinţă, detronată abia în 1988 de "scurtă istorie a timpului" a lui stephen hawking. 

practic, lucrarea iniţiază cititorul de sfârşit de secol xx în teoria big bang-ului, mai precis a celor 3 minute de după. asta după ce îl iniţiază în nişte concepte astronomice cum ar fi efectul dopler - conform căruia frecvenţa măsurată a undelor creşte atunci când sursa se apropie de receptor şi scade când sursa se depărtează de receptor - cu ajutorul căruia vedem că universul e în expansiune (astfel, majoritatea stelelor au spectrul luminii spre roşu, ceea ce arată că ele se depărtează de noi, în vreme ce acelea care se apropie îl au spre albastru.) sau cum ar fi descoperirea fondului de radiaţie cosmică de echilibru termic din domeniul microundelor, cu temperatura de 3°K.

ei bine, pe baza acestor două descoperiri, împreună cu mici digresiuni în fizica cuantică, weinberg descrie, cadru cu cadru, ce s-a întâmplat după momentul zero al creării universului (am mai găsit o descriere aici):
- temperatura este de 10¹¹ °K, iar universul este dens, în stare de echilibru termic, cu o circumferinţă nici finită, nici infinită.
- microparticulele nu sunt adunate în atomi, însă rup treptat echilibru termic. apare câmpul gravitaţional alcătuit din energia neutrinilor şi antineutrinilor
- nucleosinteza. primii atomi de tritiu, heliu (element chimic descoperit în 1868 ca element al spectrului solar) şi hidrogen greu (deuteriu) + protonii liberi
- după 700 000 de ani, temperatura scade şi se formează primii atomi stabili
-  în universul timpuriu, la temperaturi mai mari de 3000°K, nu există stele şi galaxii, ci o supă ionizată de materie şi radiaţie. (p.90)
- în prezent, nucleosinteza continuă să se realizeze în stele.


alte informaţii:
- centrul soarelui măsoară o temperatură de 15 milioane °K
- pentru orice fel de particulă, există în natură o "antiparticulă" corespunzătoare, cu aceeaşi masă şi acelaşi spin (stare de rotaţie), dar cu sarcină electrică opusă - excepţie făcând cele neutre (fotonul). 

în fine, în condiţiile ultimelor decoperiri CERN de săptămâna trecută, cartea mi se pare o bună introducere în teoria big bang. evident, unele informaţii sunt caduce, însă sunt bine prezentate şi coerente chiar şi pentru mine, un simplu cititor. 

m-a lovit o propoziţie de final a autorului: "cu cât universul pare mai cognoscibil cu atât pare mai lipsit de sens". (p.169) ce bine, ar spune constantin noica, putem să-i dăm noi unul!

steven weinberg, primele trei minute ale universului (the first three minutes), editura politică, bucureşti, 1984, traducere de gheorghe stratan, 214 pagini

coperta de valentina boroş

traduceri mavrodiniene

irina mavrodin

gustave flaubert, madame bovary, traducere şi prefaţă, ed. corint, sub tipar.

marcel proust, jean santeuil, în curs de apariţie, ed. humanitas.

my bucket list - lista cu dorinţe

am găsit zilele trecute (în romanul lui proust), o listă pe care mi-o scrisesem acum vreo 10 ani. o transcriu aici, spre neuitare:

1. să sar cu paraşuta
2. să merg în china
3. să ajung la new york
4. să scriu o carte de succes
5. să conferenţiez la atheneu
6. să învăţ germana
7. să fac o declaraţie de dragoste celei mai frumoase femei
8. să particip la o orgie sexuală
9. să am o experienţă homosexuală
10. să văd casa lui balzac din paris realizată
între timp s-a mai adăugat 11. vizitarea istanbulului - planificată pentru primăvara viitoare.

care e lista voastră?

concursul 1

pentru că tot au venit sărbătorile, m-am gândit să ofer câteva cărţi prin nişte concursuri. iată-l pe primul:

pentru a câştiga cartea-studiu "românii, un viitor previzibil?" - despre care am scris aici -, lansată printr-un eveniment săptămâna trecută, trebuie să răspundeţi la următoarea întrebare:

• care sunt 3 dintre caracteristicile culturale ale "sufletului neamului românesc" pe care constantin rădulescu-motru le-a numit, acum 100 de ani, în cartea sa "psihologia poporului român"?

aştept răspunsurile drept comentarii la acest post, în 48 de ore.

concursul este sponsorizat de editura result. cartea-studiu poate fi comandată pe site-ul editurii aici sau pe elefant.ro aici, la preţul de 147 de lei. 

mult succes!

lumea gheţii

eu ce sunt? să fiu, oare, omul de ştiinţă, observatorul? să fiu oare, omul care are şansa să privească, în parte, viaţa din exterior? dintr-un unghi nou, format în egală măsură din solitudine şi clarviziune? sau sunt, pur şi simplu, doar patetică? (p.198)

este domnişoara smilla, 37 de ani şi un singur prieten, un băieţel pe nume isaia. care moare. după unii, un accident. nu şi după ea, care porneşte să descopere adevărul. şi va reuşi. sfârşit.

roman poliţist. sau de aventuri, sau psihologic. sau de ştiinţă. prinde cititorul şi-l duce în copenhaga, dar şi în thule (groenlanda) sau peste atlantic, pe un vapor.

avem cu toţii o încredere oarbă în cei ce iau deciziile. avem încredere în ştiinţă. deoarece universul nu poate fi pătruns în toate profunzimile lui, iar pe informaţii nu te poţi baza sută la sută. acceptăm existenţa unui glob pământesc rotund, acceptăm existenţa nucleelor atomic ţinute laolaltă, ca picăturile, de către un univers curbat, precum şi necesitatea de a interveni în materialul genetic. şi nu fiindcă am fi convinşi de corectitudinea tutror teoriilor, ci fiindcă avem încredere în cei ce ni le prezintă. suntem cu toţii, prozeliţi ai ştiinţei. dar, spre deosebire de adepţii altor religii, prăpastia dintre noi şi preoţi nu mai poate fi desfiinţată. (p.356)

ceea ce mi-a plăcut - pe lângă gândurile cinice şi cumplit de "adevărate" ale domnişoarei smilla - a fost lumea de gheaţă  pe care høeg o creează cu ajutorul acestui personaj, geolog şi specialist în fenomenele gheţii. albul zăpezii, răceala gheţii dar şi căldura ei, gheţarii, groenlanda - perspectiva unei lumi de neaflat din altă parte. de simţi fulgi pe limbă şi-ţi vine să te tragi mai lângă calorifer sau s-arunci o pătură-n spinare.   

aşa încât, dacă găsiţi cartea prin vreun anticariat sau pe la vreun/vreo prienten/ă, luaţi-o şi citiţi-o! păcat că nu e reeditată.

peter høeg, cum simte domnişoara smilla zăpada (frøken smillas fornemmelse for sne), editura univers, bucureşti, traducere (minunată!) de valeriu munteanu, 391 de pagini

coperta de done stan

romanul a fost ecranizat în 1997 (imdb). imaginea de sus e un cadru.

mickey mouse în irak

aflându-mă săptămâna trecută în braşov (excursie despre care voi scrie curând), am descoperit chiar în buricul târgului, într-o galerie îngeţată, europa (mureşenilor 1) tablourile de grafică şi print digital ale gabrielei micu (blogul ei aici). mi-a plăcut foarte mult cromatica, nuanţele în contrapondere cu răceala şi geometria digitală. iar aleea cu cei 6 mickeymouşi din mijlocul războiului "fac toţi banii".

 

 

pentru iubitorii clasicilor, pun mai jos şi 2 acuarele cu braşovul.

îmi pare rău că nu sunt conectat aşa de bine cu arta plastică de la noi, măcar cum sunt cu cea literară.

filb 4 - ziua 1

multă înghesuială aseară la mţr, în jurul lui paul bailey şi mircea cărtărescu. şi publicul a meritat, desigur, două lecturi publice (bailey despre un tânăr român gay, cărtărescu, textul despre darwin de aici) şi povestiri spumoase între cei doi scriitori. am avut noroc să prind o masă în faţă, aşa că m-am bucurat din plin.

 foto de laurenţiu midvichi

am aflat despre scriitorul englez - despre care nu am citit nimic până aseară, când pentru un autorgraf, ia-m cumpărat unchiul rudolf - că vine des prin românia, unde găseşte un amestec de melancolie şi absurditate (dadaismul s-a născut aici); de asemenea, găseşte aici un simţ al umorului suprarealist; că îi place eugen ionescu, dar şi bacovia şi eminescu (din care a şi recitat, în româneşte); că e fascinat de george enescu, care a dus bach la sate, şi care s-a regăsit în bartok (enescu). a mai vorbit despre scriitorul e.m. forster, care s-a străduit să scrie un roman gay şi i-a ieşit cel mai prost, dar căruia i-a reuşit să omoare un personaj într-o singură propoziţie; despre curajul moral al lui beckett care a făcut parte din rezistenţa franceză; despre faptul că, bailey însuşi, când citeşte cioran, se amuză.

apoi scriitorul englez a vorbit despre interesul pe care îl are pentru familia bibescu şi despre vizitele lui la mogoşoaia şi corcova, împreună cu anecdote despre antoine bibescu (cărtărescu a amintit de pesonajul bibesco din romanul pornografic al lui apollinaire, tradus la noi amorurile unui prinţ). între patru ochi, bailey mi-a spus "I think proust fell in love with antoine".

despre familia bibescu şi marcel proust aici.

pe de altă parte, mircea cărtărescu a povestit cu vervă despre zaraza (ce înseamnă ciumă) despre mihail sebastian şi cancanuri despre blecher (relaţia sa cu maria ghiolu) şi despre cum îl învârtea geo bogza cu patul.

o seară reuşită, un eveniment reuşit, bravo!

a mai scris ionuca aici.

după russell, sunt un om fericit

filozof, matematician, istoric, critic, liberal, socialist, bertrand russell apare în această carte doar ca un om care se întreabă sincer dacă putem cuceri fericirea sau nu.

nefericirea 

el porneşte de la ceea ce cu toţii cunoaştem - nefericirea. cu toţii putem spune că "nu prea" suntem fericiţi, deci suntem în majoritatea timpului nefericiţi. de ce? din cauza "unei viziuni greşite despre lume, a unei etici greşite, a unor deprinderi de viaţă greşite, care cu timpul nimicesc savoarea şi apetitul natural pentru lucruri posibile de care depinde în cele din urmă fericirea, atât la oameni, cât şi la animale." (p.16)

intelectul

la umbra psihologiei şi/sau psihanalizei, russell dă o mare importanţă inconştientului, a influenţei pe care acesta o are asupra vieţii prin "idealuri vechi", în absenţa unei etici raţionale.

poate cel mai mare rol pe care un anumit element îl joacă în fericire este intelectul, care să ştie să dea drumul trăirilor autentice, "benefice" - iubirea pasionată, afecţiunea părintească, prietenia, bunăvoinţa, devoţiunea faţă de ştiinţă şi de arte (p.97) - şi să le ţină în frâu pe cele nocive - desfrâul, beţia, chiar frica.

secretul fericirii

iar după ce trece prin câteva izvoare ale nefericirii contemporane - invidia, oboseala, competiţia -, bertrand russell scrie secretul fericirii:

să ai interese cât mai largi cu putinţă, iar reacţiile tale faţă de lucrurile şi persoanele care te interesează să fie, pe cât posibil, simpatetice, iar nun ostile. (p.139)

pofta de viaţă, afecţiunea formată din copilărie, familia, dar şi munca sau hobbyurile sunt izvoare ale fericirii, prilej cu care filozoful englez face incursiuni antropologice de mare fineţe.

iar dacă "omul fericit este acela a cărui personalitate nu este nici divizată lăuntric, nici pornită împotriva lumii. un astfel de om se simte cetăţean al universului, se delectează cu spectacolul oferit de acesta şi cu bucuriile pe care i le pune la îndemână." (p.220), atunci, după russell, EU pot spune că SUNT FERICIT.

deci o carte senină şi accesibilă, a unui înţelept (cât o mie de danpurici) care ştie ce spune.

bertrand russell, în căutarea fericirii (the conquest of happiness), editura humanitas, bucureşti, 2011, traducere de s.g. drăgan, 220 de pagini

coperta de angela rotaru

filb 4

revine-n forţă festivalul internaţional de literatură, a patra ediţie, miercuri, 07 decembrie la mţr, până pe 9. ce găsim aici, în fum de ţigară? discuţii libere, dar mai ales LECTURI!

paul bailey (la ierusalim, kitty şi virgil, unchiul rudolf) şi mircea cărtărescu - ziua 1

scriitorul croat roman simić, editorul irlandez declan meade şi lavinia branişte - ziua 2

scriitorul bulgar georgi gospodinov (un roman natural) şi cel francez jean mattern, adina rosetti, mihail vakulovski - ziua 3

evident, ne vedem acolo - n-am pierdut nici una!

scrie pe blogul tău despre o carte românească

BookMag încurajează în continuare creativitatea literară a bloggerilor şi îi premiază pe cei mai buni!

după cărţile de dragoste şi cele de aventuri, a venit acum rândul cărţii româneşti (că tot a fost ziua naţională)! aşadar, dacă ţi-a plăcut o carte a unui autor român, scrie despre ea pe blogul tău (sau pe al unui amic)! cea mai bună impresie de lectură va fi postată pe BookMag şi va fi premiată cu cărţi la alegere în valoare de 200 de lei!

regulile concursului nostru sunt următoarele: a) scrieţi recenzia pe blogul vostru, având grijă să precizaţi undeva că este participantă la concursul nostru, b) înscrieţi BookMag în blogroll, c) postaţi linkul recenziei voastre în secţiunea de comentarii a anunţului de concurs.

concursul este valabil în perioada 5 decembrie – 18 decembrie, iar câştigătorul va fi anunţat pe data de 19 decembrie. recenzia câştigătoare va apărea pe BookMag în ziua anunţului. materialele voastre vor fi jurizate de virginia costeschi (director editorial BookMag & elefant.ro), alexandra rusu (publisher booktopia) şi dragoş c. butuzea (blogger chestii livreşti).

chiar dacă nu câştigaţi de la prima participare, cititorii blogului vostru vor câştiga din experienţa voastră de cititor!