„fem“ de magda cârneci

magda cârneci

 fem 

 ed. cartea românească, buc., 2011

 206 pagini broșate 

coperta de radu răileanu

iluminările feminine 

am fost amețit în vâltoarea viziunilor și emoțiilor descrise în acest roman! cu siguranță, fem-ul magdei cârneci este dintre puținele romane autentice și originale pe care le-am citit în ultimii ani.

o carte a esențelor, și nu e de mirare că autoarea e poetă. aș asemăna fem-ul magdei cârneci cu orbitor-ul lui cărtărescu, căci amândouă fac mărturie despre modul unic și personal de a fi al autorului în lume, mai bine spus al devenirii sale (poetice) în lume - la amândoi apare metafora fluturelui ce iese din pupă. 

izvoarele în care magda cârneci își găsește inspirația literară sunt - într-un mod foarte specific - viziunile, visele, făcându-ne părtași la experiențele sale inconștiente, toate cu scopul de a înțelege mai bine realitatea, de a se topi în ea și de a deveni unul.

frumusețea de afară nu egalează niciodată frumusețea care strălucește în adâncul tău și care vibrând, iradiind din profunyimi, te hrănește și te echilibrează și, cinte știe, te poate dezlimita. lasă-te inundat de imaginile tale interioare adânci, hrănește-le cu laptele intens al emoției și cu apa tare a atenției vii, trăiește-ți imaginile esențiale, până când încep să vibreze în tine, să iradieze pulsatile, fisionante, deschizând uneori brusc în creierul tău un canal subtil către cerul nemărginit. (pp.191-192)

autoarea / personajul a găsit o cale seculară de a găsi frisonul mistic de împăcare cu lumea. prin povești. și urmează povești de şeherezadă care se povestește pe ea însăși.

după vreo 30 de pagini de poezie și metaforă care - ce-i drept - cam strepezesc mintea cititorului prin dulcegăria lor, urmează niște experiențe senzoriale ce pe mine m-au bântuit, și după ce am închis cartea.

bunăoară, mi-a plăcut nespus cum fata de 13 ani stătea cocoțată pe acoperișul cabanei din tabără, noaptea, și ascultă muzica sferelor, apoi călătorește în chip de globulă, până la limita universului, unde dă de un opt culcat la puterea unui alt opt culcat (!). iar experiența cu soarele mi s-a părut fastuoasă: lângă băiatul dorit, fata se lasă fecundată, prin ochi, de ploaia de aur a unei raze de soare:

formam ceva împreună, un tot luminos și iradiant. o explozie blândă în mine a unei lumini m-a umplut și m-a dilatat. un fel de aurire fierbinte m-a mângâiat pe dinăuntru și nu mi-am mai perceput marginile. ceva ca o glorie iradiantă simțeam că emană din mine, ceva ca o căldură luminoasă se răspândea din trupul meu îmrepjur. o vibrație plină de bunătate mă înfrățea cu tot ce vedeam, simțeam radiațiile pline de iubire ale ființelor și lucururilor dimprejur. (p.58)

există și alte viziuni de o mie și una de nopți:

femeia se tranformă de două ori în bărbat, o dată într-o poveste romantică la lumina lunii, a doua oară într-o poveste în care ejaculează invers, în interior, în minte (cum de s-a gândit la asta o femeie!). femeia „experiază“, în timpul actului sexual, prezența unei a treia prezențe apărute de niciunde. sau femeia, printr-un nufăr din spatele sternului, primește fluxul lumii întregi; sau se teleportează dintr-o dată în grădina bunicii, sau se transformă brusc într-un sarcofag gol egiptean.

păcatul cărții este că este mai mult poezie decât roman, metaforele abundă, senzualitatea inundă, ceea ce îndepărtează cititorul epic, prea grăbit spre zăbavă și înțelegere.  

ce e iubirea dacă nu inteligența supremă - fuzională, vie, conștientă - a universului? (p.109)

alte opinii critice:

• un roman puţin convingător, închistat în stereotipii cuantificabile mai mult psihanalitic decât estetic, mereu cuprinse de retorismul – sau terorismul? – aproape romantic.(cercul metacritic)
• o intensă experienţă concretă, senzorială ca trambulină spre revelaţie, transformînd condiţionarea biologică, intuiţia şi senzorialitatea aşa-zis feminine în cale de cunoaştere, într-o „altă logică“, o „logică integrală“ (adina diniţoiu)
• fem nu dezvirginează eternul mister feminin, ci-l potenţează printr-o proză perfectă ce va intra definitiv în istoria literaturii de azi ca un nec plus ultra. (evaziuni spontane)
• despre asta e vorba. despre colecţia de imagini puternice a magdei cârneci. din care câteva doar, prea puţine, oricum, au ajuns în fem.(cosmin ciotloş)
• cartea aceasta este poemul primei perioade a vieţii unei femei.(oana duşmănescu)