13 februarie 2013

anticariate din bucurești - anticariatul unu

anticariatul unu este situat pe strada academiei, chiar în centru, vizavi de universitate. sub niște coloane unde nu demult boschetarii se pișau în umbră, niște oameni inimoși au amenajat un anticariat care să sfințească locul. 

când intri, într-un spațiu mare și mai ales curat, de câțiva zeci de metri pătrați, descoperi mobilier vechi, tablouri de artă, unele extrem de valoroase (poza 1). dar, pentru mine, comoara o reprezintă subsolul (poza 2), căci ea adăpostește beletristica. în afara câtorva cărți de specialitate (istorie, filozofie) mai scumpe, literatura clasică, modernă și contemporană e mereu prezentă cu prețuri mici, de la 5 la 20 de lei. trebuie doar să treci la momentul potrivit, când sună ceasul să te întâlnești taman cu cartea pe care-o căutai demult. 
există chiar și cărți la toptan, cu 2 lei exemplarul, în care trebuie doar să cotelești atent și te poți alege cu chilipiruri de connaisseur livresc.

pentru mine, anticariatul unu e un loc nimerit de relaxare seara, când ies la plimbare de la serviciu. e unul dintre cele mai frumoase anticariate din bucurești. cu cărți.








Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...