1 noiembrie 2013

„viața adèlei“ de abdellatif kechiche

cu sala plină de la elvira popescu, am îndurat cu greu cele două ore și ceva de film.

ideea conturată obsesiv în mintea mea, privind filmul, este că viața sexuală este - cel puțin pentru unii - viața însăși (mai ales la femei care trăiesc orgasmul de trei ori mai intens decât bărbații, după tiresias). așa se pare că e și pentru fata adèle de 17 ani care remarcă că nu-i plac băieții, ci fetele. mai precis o butch experimentată, studentă la belle arte și filozoafă pe deasupra. evident că cea matură se satură de adèla, care rămâne îndrăgostită de prima ei dragoste năbădăioasă.

prima parte a filmului (capitolul 1) ne descrie viața liceencei. aproape toate cadrele cu fata sunt nesimțit de apropiate, în spațiul intim, și acesta este - cred - singurul merit al lui abdellatif kechiche. desigur că are şi fetişuri cinematografice (cel al gurii), dar celălalt merit este al tinerei actrițe, extrem de senzuale (adèle exarcopoulos), care convinge pe tot parcursul filmului că fericirea ei e una sexuală. scenele de orgasm dintre cele două femei, cu miros pornografic reușesc să treacă proba obscenității.

a doua parte a filmului e de un anost teribil. zilele de la grădiniță (adèle a devenit educatoare), câteva serate, tensiunile dintre cele două iubite sunt de o banalitate cruntă, de mă mir de ce naiba n-am ieșit din sală. 

merita palme d'or?
habar n-am, dar în nici un caz cele două ore și ceva pe care i le-am dedicat din viață.
sentimentul de a fi mers la pomul lăudat.  



Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...