3 martie 2015

„eseuri“ de montaigne. capitolul 1

Prin diverse mijloace ajungem la același scop

Cel mai comun mod de a înmuia inimile celor pe care i-am ofensat, când, având răzbunarea în mână, aceștia ne țin la cheremul lor, este să-i tulburăm prin supunere, să-i îndreptăm către compătimire și milă. Cu toate acestea, [și] curajul și perseverența, mijloace cu totul contrare, pot servi uneori aceluiași efect.

Edward, prinț de Walles, cel care a condus atât de mult timp Guiana noastră, personaj ale cărui condiții și avere au avut din însemnate părți măreție, fiind foarte tare ofensat de Limuzini, și luându-le [acestora] orașul prin luptă, nu a putut fi oprit de strigătele norodului, ale femeilor și copiilor abandonați măcelului, care-i strigau îndurare și i se aruncau la picioare, până când, ignorând tulburarea orașului, a zărit trei gentilomi francezi, care, de o îndrăzneală incredibilă [încă] țineau piept singuri armatei sale victorioase. Considerația și respectul unei atât de însemnate virtuți i-a înmuiat mânia; și a început, datorită celor trei, să aibă milă de toți ceilalți locuitori ai orașului.

Scanderberg, prințul Epirului, urmărind pe un soldat de-al său pentru a-l ucide, și acest soldat încercând prin toate mijloacele să se umilească și să implore, a sfârșit prin a se decide să-l aștepte cu sabia în mână.
Această hotărâre a sa a oprit furia stăpânului său, care, pentru c-a văzut o așa de onorabilă purtare, i-a acordat iertarea.
Acest exemplu ar putea suferi o altă interpretare din partea celor care n-ar fi citit despre forța prodigioasă și vitejia acestui prinț.

Împăratul Conrad al treilea, asediindu-l pe Guelf, duce de Bavaria, nu a binevoit să ofere condiții mai blânde, din pricina satisfacțiilor josnice și lașe pe care acestea i le ofereau, femeilor asediate împreună cu ducele, decât că le-a permis din curtenie să iasă, cu onoarea nepătată, pe jos, doar cu ceea ce ar fi putut duce cu ele. Iar ele, cu inima vitează, au avut curajul să-și ia în spate soții, copiii și [chiar] pe însuși ducele. Împăratului i-a plăcut atât de mult când a văzut gentilețea curajului lor, că a plâns de bucurie, ceea ce a absorbit toată amărăciunea dușmăniei de moarte ce-i purtase ducelui, și de atunci înainte, l-a tratat omenește, pe el și pe ai lui.

Și unul și altul din aceste două mijloace [pe mine] m-ar birui cu ușurință. Căci posed o uimitoare slăbiciune în fața milei și a indulgenței. După părerea mea însă, cred că m-aș preda mai degrabă compasiunii, decât respectului; deși mila este o pasiune vicioasă în ochii stoicilor; ei vor să-i ajutăm pe nenorociți, dar nu și să ne înmuiem și să simpatizăm cu ei.

Or, aceste exemple îmi par mai potrivite: vedem cum aceste suflete luate cu asalt și încercate de cele două mijloace, rezistă numai unuia, fără să se clintească și fără să se înmoaie în fața celeilalte. Se poate spune că, să-ți rupi inima din milă este efectul bunăvoinței, blândeții și slăbiciunii, la care naturile mai slabe, ca acelea ale femeilor, copiilor sau celor de rând, sunt mai predispuse; dar să disprețuiești lacrimile și rugăciunile, să te închini doar sfintei imagini a virtuții, este doar efectul unui suflet puternic și neînduplecat, îndrăgostit și onorat de un curaj bărbătesc și dârz. Dar totuși, și în sufletele mai puțin generoase, uimirea și admirația pot naște un efect asemănător. Mărturie poporul teban, care și-a adus la judecată, sub pedeapsa capitală, conducătorii, pentru că [aceștia] au continuat să conducă și după ce timpul legiuit pentru aceasta li s-a prescris, apoi Pelopida, care, doborât sub greutatea acestor acuzații, nu se folosea decât de cereri și implorări; și, contrariul Epaminondas, care a venit să povestească magnific lucrurile pe care le făcuse și care a făcut reproșuri poporului, într-un mod mândru și arogant, încât acesta nici n-a mai avut inima să numere voturile, ci a desființat și gonit curtea, lăudând ce măreț și înalt e curajul acestui bărbat.

traducere de dragoș c butuzea


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...