31 martie 2015

„eseuri“ de montaigne. capitolul 3 (continuare)

johann anton de peters, portretul unui tânăr
ținând
eseurile lui montaigne
Afecțiunile noastre acționează dincolo de noi (urmare)

continuare de aici

Jan Žižka, care tulbura Boemia pentru apărarea erorilor lui Wycliffe, voi să fie jupuit după moarte, și din pielea sa să se facă o tamburină de purtat la războiul contra dușmanilor săi: Apreciind că aceasta va ajuta să continue avantajele de care se bucurase în războiul contra lor, cu el la comandă. Unii indieni purtau tot așa în bătălia contra spaniolilor, osemintele unuia dintre căpeteniile lor; având în vedere norocul pe care o avusese în viață. Și alte popoare din aceeași parte a lumii, târăsc după ei la război trupurile oamenilor viteji, care au murit în bătălie, pentru a le aduce noroc bun și încurajare. 

Primele exemple nu rezervă înmormântaților decât reputația faptelor lor trecute. Dar acestea din urmă vor să mai adauge la acelea și puterea de acțiune. Fapta căpitanului Bayard este cea mai expresivă, când, simțindu-se rănit de moarte de o archebuză, sfătuit să se retragă din învălmășeală, răspunse, că nu va începe acum, la final, să întoarcă fundul dușmanului: Și, luptând atât cât mai avu forță, simțindu-se slăbit și scurs de pe cal, ordonă slujitorului său, să-l culce la rădăcina unui arbore, Dar să fie în așa fel încât să moară cu fața întoarsă către dușman, ceea ce și făcu. 

Trebuie să aduc un alt exemplu la fel de remarcabil în această privință, care le desființează pe precedentele. Împăratul Maximilian, străbunicul regelui Filip, de acum, era un principe dăruit din plin cu mari calități, și printre altele cu o frumusețe fizică unică: Dar printre aceste apucături, o avea și pe aceasta, foarte diferită față de ceea ce întâlnim la principi, care, pentru a-și grăbi necesitățile cele mai importante, își fac tron din scaunul cu gaură: Aceea de a nu avea niciodată valet de cameră atât de intim, încât să-i permită să îl vadă în umblătoare. Se ferea să-și slobozească udul, la fel de religios ca o fecioară care nu descoperă nici medicului, nici altcuiva acele părți pe care obișnuim să ținem ascunse. Eu, care am gura atât de nerușinată, sunt totuși prin temperament atins de această rușine. Dacă nu e vreo solicitare din partea necesității sau a voluptății, nu ofer ochilor nimănui mădularele și acțiunile pe care obiceiurile noastre ne ordonă să stea acoperite: Sufăr mai multă constrângere, decât cred că se cuvine unui bărbat: Și mai ales, unui bărbat cu profesiunea mea: Dar el, ajunse la o așa superstiție, că porunci prin cuvintele exprese ale testamentului său să i se pună colanți, când va fi mort. Trebui să adauge prin codicil că acela care i-i va trage va trage va fi cu ochii legați. 

Porunca pe care Cyrus a dat-o copiilor săi prin care nici ei, nici altcineva să nu vadă și atingă corpul său după ce sufletul se va separa de acesta, eu îl atribui unei anume venerări de sine. Căci și istoricul său și el, printre marile lor calități, au cultivat pe tot parcursul vieții lor o grijă ieșită din comun și respect față de religie. 

O poveste mi-a plăcut pe care un mare om mi-a împărtășit-o despre un aliat de-al meu: om la fel de cunoscut și în pace și în război. Acesta, fiind pe moarte de bătrânețe la curtea sa, chinuit de dureri mari de la piatră, își petrecea vremea ce-i mai rămăsese cu o grijă entuziastă, în a da dispoziții asupra onorurilor și ceremoniei propriei sale înmormântări, și obliga toată nobilimea care îl vizita să-și dea cuvântul că va asista la cortegiul funerar. Chiar principelui, care îl văzuse în aceste ultime chipuri, îi făcu rugămintea imediată ca toată curtea sa să fie chemată să vină acolo, Folosind mai multe exemple și motive pentru a dovedi că era un lucru, care se cuvenea unui om de felul său: Și păru că-și dădu suflarea mulțumit, obținând această promisiune, și poruncind după bunul său plac organizarea și ordinea onorurilor funebre. N-am mai văzut așa vanitate atât de perseverentă. 

Această altă curiozitate contrară, despre care nu am chiar lipsă de exemple în jurul meu, îmi pare înrudită cu cea de sus, De a merge cu grija și preocuparea asupra acestui ultim punct în cheltuirea cu propriul cortegiu funerar, cu o zgârcenie așa de nemaiîntâlnită și ciudată, doar pentru un servitor și o lampă. Văd închiriată această apucătură, și în porunca lui Marcus Aemilius Lepidus, prin care îi oprea pe moștenitorii săi să folosească pentru el ceremoniile obișnuite în astfel de împrejurări. Este încă cumpătare și frugalitate să evităm cheltuiala și plăcerea, a căror folosire și cunoaștere ne sunt imperceptibile? Iată o naturală îndreptare și cu un cost mic. Dacă era nevoie de poruncă, aș fi de părerea aceea ca, precum în toate acțiunile vieții, fiecare să-și raporteze cheltuiala după alcătuirea averii sale. Și filozoful Lycon prescrise în mod înțelept prietenilor săi să îi pună corpul acolo unde vor crede ai mai bine, cât despre funeralii, să nu i le facă nici somptuoase, dar nici mici. 

Aș lăsa cu totul cutumei să organizeze această ceremonie, Și aș înmâna-o discreției primilor cărora le-aș da-o în sarcină. Totus hic locus est contemnendus in nobis, non negligendus in nostris. (1) Și e sfântă vorba unui sfânt: Curatio funeris, conditio sepultura: pompa exequiarum, magis sunt vivorum solatia, quam subsidia mortuorum.(2) În consecință, Socrate îi răspunse lui Criton, care, asupra ceasului sfârșitului său îl întreba cum vrea să fie înmormântat: Cum veți vrea voi. Dacă eu ar fi să mă preocup de așa ceva mai devreme, aș găsi mai elegant să îi imit pe aceia care se întrețin, vii și cu suflare, cu bucuria rânduielii și onorurilor mormântului lor, Și cărora le place să-și vadă în marmură obiectul morții. Fericiți, cei care știu să se bucure de și să recompenseze simțurile lor, prin insensibilitate, să-și trăiască moartea. 

Aproape că nu intru într-o ură ireconciliabilă contra oricărei dominații populare, cu toate că îmi pare cea mai naturală și mai echitabilă: când îmi amintesc de acestă injustiție inumană a poporului atenian, să pună să omoare fără iertare și fără să vrea măcar să le asculte apărările, pe bravii lor căpitani, întorși câștigători contra lacedemonienilor în bătălia navală de lângă insulele Arginuse: cea mai contestată, cea mai puternică bătălie pe care grecii au dat-o pe mare prin propriile forțe: pentru că după victorie aceștia urmăriseră [mai departe] ocaziile cu care legea războiului i-a favorizat, în loc să se oprească, să-și culeagă și înhumeze morții. Și a dat această odioasă execuție pe mâna lui Diomedon. 

Acesta este unul dintre condamnați, om de notabilă virtute, și militară, și politică: Care, ieșind în față ca să vorbească, după ce auzise hotărârea condamnării lor: și găsind momentul propice când audiența era liniștită: în loc să se servească spre binele cauzei sale și să arate injustiția evidentă a unei atât de crude decizii, nu înfățișă decât grija pentru protecția judecătorilor săi: rugând zeii să întoarcă această judecată spre binele lor: și, în lipsa aducerii jurămintelor pe care el și tovarășii săi le făgăduiseră, ca recunoștință pentru o atât de ilustră soartă, ca să nu atragă mânia zeilor asupra celorlalți, îi avertiză care erau aceste jurăminte. Și fără să spună altceva, și fără tocmeală, se îndreptă cu curaj spre supliciu. 

Soarta la câțiva ani după aceea îi pedepsi în același fel. Căci Chabrias, căpitan general al armatei de pe mare a atenienilor, fiind superior lui Pollis, amiral al Spartei, în lupta din insula Naxos, pierdu fructul net și peșin al victoriei sale, foarte important pentru afacerile lor: pentru a nu suporta nenorocirea din exemplul de mai sus. Și pentru a nu pierde deloc corpurile moarte ale prietenilor săi care pluteau în mare, lăsă să plece în siguranță și în viață mulțimea de inamici, care după aceea îi făcu să plătească scump această inoportună superstiție. 
            Quaeris, quo jaceas, post obitum, loco
            Quo non nata jacent. (3)

Ceastălaltă redă sentimentul odihnei unui corp fără suflet: 
            Neque sepulcrum, quo recipiatur, habeat: portum corporis, 
            Ubi, remissa human, vita, corpus requiescat a malis. (4)

Tot astfel natura ne face să vedem că multe lucruri moarte au încă relații oculte cu viața. Vinul se alterează în pivnițe, după anumite mutații ale sezoanelor viei sale. Iar carnea vânatului își schimbă starea în putini și gustul, după legile cărnii vii, după cum se zice. 


__________________________________________
   (1) Grijă care trebuie disprețuită pentru sine și luată în considerație pentru ai săi. (Cicero, Tusculanae quaestinones, I, 45) 
   (2) Grija înmormântării, alegerea mormântului, pompa funeraliilor slujesc mai mult ca alinare pentru cei vii decât pentru liniștea morților. (Sf. Augustin, De civitate dei, I, 12)
   (3) Vrei să afli unde te vei găsi după moarte? Acolo unde se află cele ce stau să se nască. (Seneca, Troades, act.II, sc.6, v.30)
  (4) Să nu aibă mormânt care să-l primească, astfel ca, ușurat de povara vieții, trupul să nu i se odihnească în pace. (Ennius, apud Cicero, Tusculanae quaestinones, I, 44) 


capitolul viitor,
cum sufletul își descarcă pasiunile asupra obiectelor false atunci când cele adevărate îi lipsesc

traducere de dragoș c butuzea; capitolul 1 (aici și aici), iar capitolul 2 aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...