7 iunie 2015

„Eseuri“ de Montaigne. Capitolul 11

traducere de Dragoș C. Butuzea


Despre pronosticuri


Rezumat: Montaigne se miră de ce, în epoca creștinismului, oamenii, chiar și cei mari, se încăpățânează să creadă încă în profeții, previziuni și-n alte semne. Pentru el, explicația constă în „curiozitatea prostească pe care o are natura noastră“ iar el alege mai degrabă soarta. M. încheie cu ceea ce scapă rațiunii în funcționarea spiritului nostru, anumite înclinații, dictate de o voce interioară. 

Cât despre oracole, este cert faptul că începuseră să-și piardă creditul, în bună parte înainte de venirea lui Isus Cristos: Căci vedem că Cicero se preocupa cu găsirea cauzei slăbirii lor iar aceste cuvinte sunt ale lui: Cur isto modo jam oracula Delphis non eduntur, non modo nostro aetate, sed jam diu; ut nihil possit esse contemptius? (1) Cât despre celelalte pronosticuri care se trăgeau din anatomia animalelor sacrificate, pronosticuri cărora Platon le atribuie în parte constituiția naturală a membrelor interne, despre tropăitul puilor, despre zborul păsărilor, aves quasdam rerum augurandarum causa natas esse putamus (2), despre trăznete, despre bulboana râurilor, multa cernunt aruspices, multa augures provident, multa oraculis declarantur, multa vaticinationibus, multa somniis, multa portentis (3): și altele de care antichitatea se sprijinea în majoritatea activităților, atât publice cât și private; religia noastră le-a abolit. Și încă au rămas printre noi câteva mijloace de divinație în astre, în spirite, în figurile corpurilor, în vise, și în altele. Exemple notabile ale curiozității prostești pe care o are natura noastră, pierzându-și timpul cu preocuparea pentru lucrurile viitoare, ca și cum n-ar avea destulă treabă să le digere pe cele prezente: 
                                    Cur hanc tibi rector Olympi
              Sollicitis visum mortalibus addere curam,
              Noscant venturas ut dira per omina clades,
              Sit subitum, quodcumque paras, sit coeca futuri 
              Mens hominum fati, liceat sperare timenti (4), 
Ne utile quidem est scire quid futurum sit. Miserum est enim, nihil proficientem angi (5): Totuși este de o cu mult mai puțină autoritate. 

Iată de ce exemplul lui Francesco, marchiz de Saluzzo (6), mi-a părut remarcabil: Pentru că, [fiind] locotenent al regelui Francisc în armata sa de departe din munți, favorizat infinit de curtea noastră, și obligat regelui prin însuși marchizatul, ce-i fusese confiscat de fratele său: Ocazia neapărând ca el să facă așa ceva, chiar afecțiunea sa contrazicând-o, se lăsă atât de mult înspăimântat (cum s-a și adeverit) de frumoasele pronosticuri ce se făceau auzite din toate părțile în avantajul împăratului Carol al V-lea și al dezavantajului nostru, mai ales în Italia, unde aceste profeții nebune fuseseră găsite aproape peste tot, că la Roma fu revărsată o mare sumă de bani la schimb, în temeiul acestei pretinse ruinări a noastre: Care deci, după ce adesea se plângea intimilor lui despre nenorocirile pe care le vedea inevitabil pregătite pentru coroana Franței și pentru prietenii pe care îi avea, se revoltă și trecu de partea celalată; Spre necazul său totuși, indiferent ce constelații guvernau atunci. 

Dar el se conduse pe sine ca un om prins între pasiuni contradictorii: Căci având și orașele și forțele [militare] în mâna sa, și armata inamică de sub Antonio de Leyva la trei pași de el, și noi fără bănuiala a ceea ce va face, era în puterea lui să ne facă și mai mult rău decât a făcut. Căci, de pe urma trădării sale, noi nu pierdurăm nici oameni, nici orașe, decât Fossano: și acesta după ce se luptase pentru el mult timp. 
              Prudens futuri temporis exitum 
              Caliginosa nocte premit Deus, 
              Ridetque, si mortalis ultra 
              Fas trepidat.
              Ille potens sui
              Laetusque deget, cui licet in diem 
              Dixisse vixi! cras vel atra 
              Nube polum pater occupato, 
              Vel sole puro.
              Laetus in praesens animus; quod ultra est, 
              Oderit curare.(7) 
Și aceia ce cred aceste cuvinte, din contră, le cred din greșeală: Ista sic reciprocantur, ut et si divinatio sit,dii sint; et si dii lint, sit divinatio (8). Mult mai înțelept Pacuvius: 
              Nam istis, qui linguam avium intelligunt, 
              Plusque ex alieno jecore sapiunt, quam ex suo, 
              Magis audiendum, quam auscultandum, censeo.(9) 

Această atât de celebră artă a divinației aparținând toscanilor (10) se născu astfel. Un plugar, arându-și adânc pământul, îl văzu apărând pe Tages, semizeu cu un chip de copil, dar cu o înțelepciune de bătrân. Toată lumea veni la el în fuga mare iar cuvintele și știința lui fură primite și păstrate peste secole, conținând principiile și mijloacele acestei arte. O naștere conformă cu progresul său. 

Mi-ar plăcea mai bine să-mi potrivesc afacerile după jocul zarurilor decât după astfel de nebunii. Și e adevărat că în toate republicile s-a lăsat o bună parte a autorității în voia sorții. Platon în sistemul politic pe care-l născocește după placul său atribuie [sorții] decizia multor efecte importante. Și dorește printre alte lucruri ca căsătoriile să se facă între cei buni, după sorți și dă o atât de mare greutate acestei alegeri întâmplătoare, încât copiii care se nasc din această căsătorie, el pretinde să fie crescuți în țară: în vreme ce aceia care se nasc din cei răi să fie duși departe: totuși, dacă unul din acești proscriși ar veni din întâmplare să arate cum crește în el ceva speranțe, să se poată rechema și, de asemenea, exila acela din cei păstrați care ar arăta la adolescență mai puțină speranță. 

Văd pe unii care studiază și își glosează almanahurile, iar nouă ne pretextează autoritatea lucrurilor care se petrec. Dar spunând atâtea, trebuie să zică și adevărul și minciuna: Quis est enim, qui totum diem jaculans non aliquando collineet? (11) Nu-i stimez cu nimic mai mult, pentru că-i văd nimerind din întâmplare: Ar fi mai sigur, dacă ar avea ca regulă și adevăr o minciună permanentă. Pe lângă că nimeni nu ține evidența greșelilor, cu atât ma mult cu cât ele sunt obișnuite și infinite și se face vâlvă de divinațiile lor că sunt rare, incredibile și prodigioase. Așa răspunse, la Samotrace, Diagoras, supranumit ateul, celui care-i arăta la templu mulțumirile și tăblițele pictate (12) ale celor care scăpaseră de la naufragiu, îi spuse: Ei bine, tu care crezi că zeii se uită cu dezinteres la lucrurile omenești, ce spui de atâția oameni salvați din voia lor? E așa, răspunse el: nu sunt pictați cei care au rămas înecați și sunt în număr mai mare. 

Cicero spune că singur Xenofon din Colophon, dintre toți filozofii care au recunoscut zeii, a încercat să dezrădăcineze toate felurile de divinații. Să nu ne mai minunăm că vedem uneori, spre necazul lor, anumite suflete de-ale noastre principești (13) care se opresc la astfel de vanități. 

Aș vrea să fi văzut cu ochii mei aceste două minuni: cartea lui Joachim (14), abatele calabrez, care prezicea toți viitorii papi, cu numele și chipul lor: și cartea împăratului Leon (15), care prezicea împărații și patriarhii Greciei. Însă acestea le-am văzut cu ochii mei, că, în confuzia vieții publice, oamenii uluiți de norocul lor merg aruncându-se, ca în toate superstițiile, să caute în cer cauzele și amenințările vechi ale nefericirii lor. 

Și cu asta ei simt o fericire așa de ciudată, în timpurile noastre, că m-au convins că e aici un amuzament al spiritelor ascuțite și leneșe, și că aceia care sunt exersați în această subtilitate de a le încurca și descurca, vor fi capabili să găsească în toate scrierile tot ceea ce au caută acolo. Dar mai ales în jocul lor pregătit și frumos, vorbirea le e obscură, ambiguă și fantastică ca a jargonului profetic: căruia autorii lui nu-i dau nici un sens clar, pentru ca posteritatea să-l poată aplica așa cum îi va plăcea. 

Demonul lui Socrate era poate un anumit impuls al a voinței, care i se prezenta, fără să aștepte vreun sfat de la gândire. Într-un suflet bine purificat ca al său, și pregătit prin exercițiul continuu al înțelepciunii și virtuții, e probabil că aceste înclinații, chiar și temerare și confuze, erau totdeauna importante și demne de a fi urmate. Fiecare simte în sine anumite imagini ale unor asemenea agitații provocate de o opinie promptă, vehementă și întâmplătoare: Eu sunt cel care le voi da o anume autoritate, eu care dau atât de puțină înțelepciunii noastre.

Și am avut astfel de înclinații, la fel de slabe în rațiune, la fel de violente în convingere: sau în descurajare, nu mai obișnuite decât la Socrate: în care mă lăsam dus atât de folositor și fericit că puteau fi considerate ca ceva ce ține de inspirația divină.

____________________________________________
       (1) De ce la Delphi nu se mai dau oracole de acest fel , și nu numai în vremea noastră, ci de multă vreme, fapt cum nu se poate mai condamnabil (Cicero, Despre divinație, II, 57, Editura Polirom, Iași, 1998, traducere de Gabriela Haja și Mihaela Paraschiv, p. 181) 
       (2) Credem că anumite păsări se nasc doar ca să servească artei augurilor (Cicero, De natura deorum, II, 64) 
       (3) Multe lucruri văd aruspicii, augurii prevăd multe, multe evenimente sunt anunțate de oracole, multe de prezicători, multe de visuri, multe de minuni. (Cicero, Despre natura zeilor, II, 65) 
       (4) De ce, stăpâne al Olimpului, când bieții muritori sunt pândiți de atâtea rele prezente, să-i mai înfricoșezi și prin necruțătoare preziceri despre nenorocirile lor viitoare?... Dacă planurile tale trebuie să se îndeplinească, lasă-le tăinuite, ca să lovească pe neașteptate! Cel puțin să ne fie permis a spera tremurând (Lucan, Farsalia, II, 4-6 și 14-15) 
       (5) Nu este nimic folositor în a cunoște viitorul și este jalnic să te frămânți în van. (Cicero, Despre natura zeilor, III, 6) 
      (6) Saluzzo, oraș în Piemont. Marchizat fracez din 1529 până în 1601, când Henric al IV-lea îl dă Casei Savoia de la Bresse și Bugey. Trădarea în chestiune se petrece în 1536, iar Montaigne a luat-o din Memoriile fraților G. & M. Du Bellay, cap. VI. 
      (7) Un zeu prudent a-nfășurat în noapte și-abureală 
            cele ce vor săvârși în timpii viitori 
            și râde dac-un muritor se zbate uneori 
            să afle ce-i nengăduit ... 
            Acela viețui-va 
            stăpân pe sine, mulțumit, ce-n fiecare zi
            își poate zice: Am trăit: mâine – fie ce-o fi, 
            ori cerurile Iupiter cu nori acoperi-va, 
            ori de cumva le-ar lumina cu străluciri de soare; (Horațiu, Ode, III, 29, traducere de D. C. Ollanescu, în Opera omnia, vol.1, Editura Univers, București, 1980, p.247) 
            Vesel de prezent, ce va fi pe urmă 
            Grijă nu purta (Horațiu, Ode, II, 16, traducere de Const. I Niculescu, în Opera omnia, vol.1, Editura Univers, București, 1980, p.169) 
      (8) Dacă dovedeşti această reciprocitate, conform căreia existenta divinaţiei o presupune pe cea a zeilor şi invers. (Cicero, Despre divinație, I, 6, Editura Polirom, Iași, 1998, traducere de Gabriela Haja și Mihaela Paraschiv, p. 47) 
      (9) Cred despre cei care-al păsării grai îl pricep/ Care-nţeleg mult mai mult din ficatul strâin, decît din al lor / Că-s vrednici mai mult de-ascultat, şi nu de urmat. Pacuvius din Chrysis, apud (Cicero, Despre divinație, I, 57, Editura Polirom, Iași, 1998, traducere de Gabriela Haja și Mihaela Paraschiv, p. 113) 
     (10) Toscanii la care se referă Montaigne sunt de fapt etruscii. Semizeul Tages , care i-a învățat pe oameni divinația e un zeu etrusc. 
     (11) Cine nu nimereşte măcar o dată ţinta, dacă zilnic îşi exersează aruncarea ? (Cicero, Despre divinație, II, 59, Editura Polirom, Iași, 1998, traducere de Gabriela Haja și Mihaela Paraschiv, p. 183) 
    (12) Tăbliță pictată pusă în templu în amintirea unui pericol din care s-a scăpat. În biserica catolică, ex-voto.
    (13) Calchiere ironică din lat. principesque. 
    (14) Joachimo da Fiore (cca 1130-1201), cistercian și teolog mistic, ale cărui opere conțin numeroase profeții și pe care legenda l-a transformat în profet. 
    (15) Poate fi vorba despre Leon I, împărat originar din Tracia, care a domnit între 454 și 474.

capitolul 1 (aici și aici),
capitolul 2 (aici)
capitolul 3 (aici și aici)
capitolul 4 (aici)
capitolul 5 (aici),

capitolul 6 (aici),
capitolul 7 (aici),
capitolul 8 (aici),
capitolul 9 (aici),
capitolul 10 (aici).





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...