chestii livreşti

o listă de bloguri culturale

2012-02-02T10:48:00.001+02:00

în completarea listei sale cu recomandări ale blogărilor de comunicare şi publicitate, blogărul alexandru negrea, social media manager la bcr, m-a invitat să alcătuiesc o listă cu blogurile de cultură - cele care se ocupă de cărţi, filme, sau care au jurnale culturale.

am ales dintr-o lungă listă doar blogurile personale şi în care autorii scriu des. au rămas 16 şi să mă ierte autorii celor pe care le-am omis contingent, dar nu că sunt mai puţin bune.

iată lista în postul de aici.

ce vorbe fierbinţi spunem persoanei iubite?

2012-02-01T09:07:00.001+02:00

dincolo de tipicele pisoiaş, pisy, puiu, iuby, scumpy (evident, cu y) observ că, în momentele intime dintr-un cuplu, vocabularul românesc cotidian este cam sărac. mie, de pildă, mi-e greu să folosesc cuvinte ca p..ă şi p...ă în aşternut, când acestea şi-au pierdut înţelesul ostensiv, noroite cum sunt zi de zi pe stradă. dar cum vorbim?

la preludiul
cel mai greu pentru bărbat e să se gândească atunci ce să spună. trebuie să vorbească, dar gândul nu e la vorbe. îndrugă un eşti suberbă!, eşti foarte frumoasǎ!, mă înnebuneşti! şi gata, caliciu trebuie să se deschidă întru fornicare. poate că dacă s-ar gândi puţin, ar putea compensa prin nişte cuvinte mai acătării faptul că nu i-a luat flori (desigur, din grabă).

ne putem gândi la te simt mirosind a tandreţe, luminezi ca o zi de vară, mi-ai aprins inima sau un simplu cât de dor mi-a fost de tine? iar la rigoare, un vers din romeo şi julieta poate juca un rol practic - a nu se uita tonul (care face muzica):

Vorbeşte...

Vorbeşte încă înger de lumină,

Că-n noapte tu-mi străluci de glorie plină

Deasupra mea, ca-naripatul sol

Al cerului, pe care muritorii

Îl urmăresc năuci, cu ochii-n gol,

Cum suie galopând viteaz pe nori

Alene-umflați de vânt, vâslind departe

În poalele văzduhului... (traducere şt.o.iosif)

sau putem încerca în engleză:
O, speak again, bright angel! for thou art
As glorious to this night, being o'er my head
As is a winged messenger of heaven
Unto the white-upturned wondering eyes
Of mortals that fall back to gaze on him
When he bestrides the lazy-pacing clouds
And sails upon the bosom of the air.

la culme
dacă, de pildă, în timpul mişcărilor susţinute (care, nu-i aşa? fac toţi banii), putem cu toţii să băgăm mare la adverbe - atinge-mă acolo! sărută-mă aici! stai aşa! mişcă-te altfel! nu-ţi place aşa? mai adânc! nu contează, oriunde! -, la onomatopee - de la ahh şi daa până la uuh, ooo, iii etc. - şi putem să scăpăm chiar şi-un ce-mi place să mă f.t cu tine!, şi nelipsitul (sper) îmi dau drumul! după aceea, e nevoie să revenim la dinainte.

la postludiu

e nevoie de feedback, iat tăcerea nu mai poate fi suplinită de săruturi sau somn. toată lumea are nevoie de feedback.

pentru el, cel mai simplu e ai fost grozavă / minunată! sau ce bine-a fost!, alături de un zâmbet satisfăcut - însă mie mi se pare destul de banal, clişeistic ca un film de spielberg. sau, pentru ea - ai fost bun!, te-ai ţinut tare!, cât eşti de viril! sau ce p..ă bună ai, armăsarule! - mi se pare cam lipsit de imaginaţie.
evident, oboseala vrea ea să-şi spună cuvântul. dar poate de aceea efortul concentrării poate fi un ultim dar din partea amândurora / tuturor.

poate-i bun aici un te iubesc! cu varianta mai bună cât de mult de iubesc!, dar dacă nu e cazul?
ar fi mai are potrivite mi-am găsit, în sfârşit jumătatea! eşti singura / singurul care mă face fericit / fericită! vreau să te visez tot pe tine!

sau o glumă ar strica? indienii cu kamasutra lor erau praf! pământul s-a oprit din rotaţie sau mi se pare? a răsărit brusc soarele sau mi se pare mie? ce mata hari? ce cleopatra? nişte tute! în schimb, tu iubito...
în cel mai rău caz n-ar trebui să exersăm mai mult şi cu alţii?

îmi place aşa de mult pictura de jane kin, aşa c-o mai pun o dată.

scrie pe blogul tău despre o carte motivaţională

2012-01-31T17:22:00.000+02:00

BookMag încurajează în continuare creativitatea literară a bloggerilor şi îi premiază pe cei mai buni!

după cărţile de dragoste, de aventuri, englezeşti, a venit acum rândul cărţii motivaţionale! aşadar, dacă ţi-a plăcut o carte motivaţională (românească sau străină), scrie despre ea pe blogul tău (sau pe al unui amic)! cea mai bună impresie de lectură va fi postată pe BookMag şi va fi premiată cu cărţi la alegere în valoare de 150 de lei!

regulile concursului nostru sunt următoarele: a) scrieţi recenzia pe blogul vostru, având grijă să precizaţi undeva că este participantă la concursul nostru, b) înscrieţi BookMag în blogroll, c) postaţi linkul recenziei voastre în secţiunea de comentarii a anunţului de concurs.

concursul este valabil în perioada 31 ianuarie – 10 februarie, iar câştigătorul va fi anunţat pe data de 13 februarie. recenzia câştigătoare va apărea pe BookMag în ziua anunţului. materialele voastre vor fi jurizate de virginia costeschi (director editorial BookMag & elefant.ro), alexandra rusu (publisher booktopia) şi dragoş c. butuzea (blogger chestii livreşti).

chiar dacă nu câştigaţi de la prima participare, cititorii blogului vostru vor câştiga din experienţa voastră de cititor!

livr-erotica 1

2012-01-31T09:21:00.000+02:00

de aici

de aici.

de aici

găsirea purităţii japoneze

2012-01-30T09:19:00.002+02:00

yukio mishima,

cai în galop (marea fertilităţii 2)

editura humanitas, bucureşti, 2010

traducere de andreea sion

358 pagini broşate
coperta de angela rotaru

este al doilea roman al tetralogiei "marea fertilităţii" - marea operă romanescă a scriitorului yukio mihima - un fel de război şi pace a japoniei.

dar dacă primul roman, zăpada de primăvară (ce m-a cucerit enorm) seamănă mai mult cu un roman de dragoste european, iar eroul, kiyoaki matsuga, se luptă pe câmpul dragostei, acest al doilea roman, cai în galop, prezintă generaţia următoare, de după 20 de ani, a japoniei, iar eroul, isao iinuma, se luptă pe adevăratul câmp de luptă.

despre primul roman al tetralogiei, zăpada de primăvară, am scris aici.

după epoca luminată meiji, epoca taijo e cuprinsă de corupţie şi occidentalizare capitalistă. vechile valori pălesc, ceea ce reprezenta odinioară japonia e pe cale să dispară. tânărul student isao iinuma, fiul tutorelui lui kiyoaki matsuga (din celălalt roman), vrea să re-instaureze idealurile samurailor şi a împăratului, plănuind, împreună cu alţi studenţi, atentate la vieţile îmbogăţiţilor zilei.

să fie pus capăt guvernării proaste, prin pedepsirea autorităţilor, chiar şi cu moartea, miniştrii nevolnici să fi îndepărtaţi, atinşi de sabie pe întuneric. (p.226)

frumuseţea în acest roman nu este doar una pur literară (mishima fiind un stilist desăvârşit), ori una ce ţine de ikebana (aranjamentele florale), kabuki (teatru tradiţional japonez) sau gheişe, ci fumuseţea se amestecă, la fel ca şi în cealaltă carte, cu moartea. în acest roman, moartea este în primul rând onorabilă sau ispăşitoare, indiferent de cât e de violentă. noţiuni ca samurai, sepukku (tăierea stomacului), kendo (calea sabiei) şi bushido (codul de onoare) sunt cele care, în această carte, caracterizează japonia. m-au cutremurat descrierile, pe câteva pagini, a unui număr serios de morţi prin sepukku.

tatenao arao, de 23 de ani, s-a întors acasă, i-a mărturisit mamei că avea de gând să se sinucidă şi i-a cerut iertare pentru suferinţa pe care avea să i-o provoace. spre surpriza lui, mama l-a lăudat cu înfocare, şi atunci, cu lacrimi de bucurie în ochi, s-a dus să-şi ia rămas bun de la mormântul tatălui lui şi tot acolo, pe loc, şi-a făcut sepukku. (p.91)

yukio mishima

perioada este una frământată, atentatele lui isao sunt doar o mărgea pe şirul încercărilor de lovituri de stat. însă, dincolo de mocirla socială, străluceşte din toată cartea puritatea tinereţii, idealurile neîntinate în care aceasta crede, înaintea de a se "maturiza" ireversibil.

de ce n-au voie oamenii să facă lucrul cel mai frumos, de vreme ce li se permite să facă tot ce e urât, murdar şi egosit? legea e doar un maldăr de încercări neobosite de a bloca dorinţa omului de a-şi transforma viaţa într-un poem. (p.289-290)

yukio mishima

pe scurt, ceea ce-mi place la mishima este faptul că îmi înfăţişează o japonie autentică pe care nu o aflu, de pildă, de la murakami (haruki sau ryu), o japonie de neînţeles pentru mine. mă înfioară felul în care mushima a crezut în ea, şi a tranformat-o în artă. sunt puţini scriitorii care au scris ceea ce au trăit - proust, tolstoi -, care şi-au împărtăşit în operă emoţiile şi idealurile cele mai puternice. iar când "văd" aşa ceva, n-are cum să nu mi se facă pielea de găină.

ps. traducerea andreei sion, ca şi a angelei hondru (în cazul zăpezii de primăvară) este admirabilă.

am găsit pe net despre carte cronica rodicăi grigore, iar despre mishima, recent, la bătrânul sapho.

fotografiile de aici şi aici.

vina de a nu protesta

2012-01-27T12:11:00.000+02:00

fraţi români protestatari din piaţa universităţii!

iertaţi-mă că nu mă alătur vouă din teamă că, dacă nu aş striga jos băsescu, aş fi socotit pro-băsescu, conform psihologiei mulţimilor.

iertaţi-mă că nu am televizor de 6 ani şi nu mă las manipulat de ciutaci sau gabriele vrâncene-fire care cred că schumpeter e un actor iar colbert un creator de modă, dar ştiu ce cumpărături a făcut eba şi când s-a îmbătat boc – totul pe timpul vostru şi banii boşilor care-au devalizat conturile departamentului de comerţ exterior ale republicii socialiste românia.

iertaţi-mă că nu îi cred pe cei care proclamă dictatura într-o ţară al cărei parlament, acum doar câţiva ani, suspenda preşedintele c-o ridicare de mână.

iertaţi-mă că îi plâng doar pe bătrâni şi pe bolnavi că nu au zile în românia, dar că pe restul nu, aceştia putând oricând să-şi facă o soartă mai bună prin muncă (cinstită sau nu).

iertaţi-mă că mă revoltă mai mult decât un preşedinte chiomb judecătoarele care întârzie la şedinţe şi amână procesele, încurcate în iţe procedurale; că mă revoltă mai mult funcţionarii care mă lasă s-aştept degeaba apoi se răstesc la mine; că mă revoltă mai mult sutele de candidaţi care spun că vin la interviuri de angajare, dar care uită să mai vină; că mă revoltă mai mult medicii care pun diagnostice greşite şi elevii care-şi sfidează profesorii.

iertaţi-mă că nu-i voi crede niciodată pe crin antonescu care chiuleşte din parlament sau pe victor ponta care n-au făcut nimic semnificativ pentru mine.

iertaţi-mă că nu vă cred nici pe voi, dacă-mi veţi spune că, dac-aţi fi în locul lui băsescu, v-aţi gândi la mine, şi nu să vă plasaţi copiii în posturi comode sau în vile cu piscină.

iertaţi-mă că nu mai cred demult în idealuri, ci în acţiuni concrete, lăsate în urmă celorlalţi.

iertaţi-mă că mi-e teamă mai mult de ce se întâmplă în afara graniţelor ţării cu economia şi pacea decât înăuntrul acestora.

iertaţi-mă că vă admir doar atitudinea, nu şi finalitatea acţiunilor voastre.

iertaţi-mă că, dintre principiile democraţiei, cel mai mult admir respectul pentru opinia diferită a celorlalţi.

respect, deci!

bucuria sălbatică, bucuria frumoasă

2012-01-26T10:37:00.000+02:00

riri sylvia manor
pestriţ,

editura paralela 45, piteşti, 2010,

110 pagini

coperta de irina bogdan

din volumul de poezii al doamnei riri manor mi-au plăcut poeziile simple, ce conţin o mare puritate, aproape infantilă, faţă de temele profunde ale vieţii, cum ar fi moartea, timpul, memoria.

mantaua

Întotdeauna există pe cer un nor

să îţi şergi cu el

lacrimile.

Întodeauna există un verset în Biblie

sau în Coran

precum o manta

de acoperit cu el

trupul unui soldat de douăzeci de ani

mort. (p.67)

Anii pe scaune

Mi-am aruncat anii

Pe scaune

Ca rochiile

Când îţi aranjezi dulapul

Şi nu mai e loc

Pentru rochii vechi,

Rochii care au cunoscut

Totuşi

Zile mai bune.

Şi îmi privesc anii

Şi mă privesc

Tot ca pe o rochie

Veche

Pe care continui s-o port

Din economie.

Rochii.

Ani.

Am cunoscut

Vremuri mai bune

Când ar fi trebuit să învăţ

Şi nu am învăţat nimic.

Şi când ar fi trebuit să înţeleg

Şi nu am înţeles nimic.

Şi acum Mi-am aruncat anii

Pe scaune

Printre rochii şi printre

Sticluţe pline de parfumul

Lucrurilor care nu există.

Şi anii zac pe scaune

Ca rochiile

Şi tu stai

Dar parcă nu eşti în odaie

Numai noaptea şi-a trimis

Întunericul înăuntru.

Pe zid apeşi comutatorul

Să aprinzi lumina.

Dar nu există comutator

Pentru a fim împreună.

Şi totuşi

Eu port în mine

Nealterată

Bucuria sălbatică,

Bucuria frumoasă

Precum un zmeu cu sfoară lungă

Înălţat

Peste toate acestea. (p.26-27)

o carte antumă în câteva întrebări

2012-01-25T09:36:00.001+02:00

jean-lorin sterian
antume
editura herg benet, bucureşti, 2011

coperta şi ilustraţiile de cornel gologan

nu-mi plac antologiile (decât acelea de povestiri), însă volumul de antume al lui jean-lorin sterian este o colecţie actualizată - şi comentată pe blog - a articolelor sale din 24fun, ce merită citită, mai ales dacă locuieşti la oraş. iată câteva întrebări urbane, născute din lectura cărţii:

ce faci, citeşti? cu ce asortezi o pereche de şosete albe, flauşate? eşti într-atât de acologist încât să nu mai tragi apa la toaletă? porţi şi tu, ca tot melteanul, geacă neagră de piele? ai şi tu măcar un fotoliu ikea? cumperi de BuyNothingDay? ai aflat, în sfârşit, din cartea de dezvoltare personală "cum să-ţi decojeşti nevasta"? de ce ai magneţi pe frigider şi nu pe calorifer sau pe maşina de spălat? ai primit şi tu, ca PR-ist, un cadou inutil când ai plecat de la un eveniment? faci parte din cei 21% din sondaje care se scobesc în nas cu mâna dreaptă? Christvertising? ai coşmarurui cu ursuleţul coccolino? citeşti reclamele din reviste, sau doar reclamele din reviste? mai ai lipită de geam inimioara galbenă maggi? dai noroc cu alţii după ce te pişi nu te speli după? ştiai că un copil între 2 şi 15 ani vede 150 000 spoturi publicitare? ai citi cartea "milionar peste noapte" şi te-ai trezit la fel de sărac? n-ai vrea să ai un primar negru? nu eşti curios să citeşti blogul unui instalator? cum te-ai simţit când ai fost anunţat pe mail de-atâtea ori că ai câştigat mii de euro? ce scrie pe pereţii liftului tău de bloc? "engage" din star trek în turcă e "tîrtîc"? există ceasornicari pentru bombele cu ceas? câte mcdonald's-uri s-ar contrui oare pe marte dacă ar fi colonizată?

ce poţi să faci într-un minut? un minut înjuri după ce ai pierdut metroul. un minut citeşti o pagină din Coran. un minut ar putea dura să găteşti ceva complicat. un minut durează o ejaculare precoce. un minut îţi ia o petiţie prin care să salvezi lumea.

"greaţa" la preţ de "creaţa" =))

2012-01-23T19:41:00.000+02:00

sau de-ale anticarilor bucureşteni

inima ca o pepită de gheaţă

2012-01-23T09:07:00.001+02:00

ian mcewan,
solar,
editura polirom, iaşi, 2011,
trad. ana-maria lişman, 396 p.,
coperta de carmen parii

un scriitor adevărat ia clişeele lumii în care trăieşte şi le denunţă, cu ajutorul mijloacelor literaturii. iar ce mi-a plăcut în ultimul său roman, solar, a fost că ian mcewan se foloseşte de un om de ştiinţă, ca să ridiculizeze clişeele-mit ale omenirii de astăzi - încălzirea globală, poluarea, misticismul ştiinţific.

michael beard este în al doilea rând un fizician laureat cu nobel pentru "fuziunea beard-einstein". în primul rând este un bărbat obez, cu pielea roz, care are patru căsnicii eşuate, plus una în pericol de a eşua. geniul său ştiinţific de fizician nu-l ajută deloc s-o împiedice pe ultima soţie, mult mai tânără, şi care mai şi seamănă cu marilyn monroe să aibă 2 amanţi. nu-l ajută să moară de frig şi frică la polul nord, în faţa unui urs. nu-l ajută să devină în ochii publicului spălat pe creier un neonazist misogin. nu-l ajută nici măcar să-şi apere o amărâtă de pungă cu cartofiori de atacul unui necunoscut pofticios. nu-l ajută nici să-şi convingă amanta să nu-i toarne acum, la bătrâneţe, un copil plângăcios şi enervant.

coperta ediţiei originale

ceea ce ar fi trebuit să-i aducă fericirea - nobelul şi notorietatea - nu-l ajută pe beard. el rămâne tot un om inadaptat, expus la situaţii ridicole (ce fac Delicliul Dulce al cărţii) şi mai ales Nefericit, cu inima de gheaţă.

poate mesajul lui mcewan este lăsaţi dracului raţiunea şi lăsaţi-vă în voia inimii, oricât ar fi ea de "proastă", aşa cum se lasă beard la final: simţi în inima sa o senzaţie străină, ca o dilatare, dar se îndoia, în timp ce îşi deschidea braţele spre ea, că l-ar mai fi crezut cineva dacă ar fi încercat să spună că era dragoste. (p.392)

dar în mod sigur mcewan ne transmite că trăim într-o lume cretină, în care colcăie prejudecăţile şi frustrările.

NB. cineva mi-a spus că ian mcewan scrie o carte bună la 4 proaste şi cred că are dreptate. după câinii negri, din care n-am înţeles mare lucru, m-a încântat în schimb durabila iubire. apoi atonement (ispăşire) a fost mai prost decât filmul. acum, a venit rândul încântării. şi a amuzamentului teribil.

un interviu cu autorul despre acest roman

gânduri de piaţa universităţii

2012-01-19T13:49:00.001+02:00

am trecut luni, la 9 seara, şi ieri prin piaţa universităţii. n-a aruncat nimeni în mine cu pietre şi nu m-a legitimat nimeni. m-am simţit în spaţiul public deschis în siguranţă. poate pentru puţine ori, m-am simţit într-o ţară democratică.

1. prefer natura conflictuală a lui băsescu consensului corupt al lui iliescu.

2. prefer trezirea şi coeziunea românilor ca grup din cauza unui regim conflictual, unei speranţe deşarte şi tăcute, de 20 de ani, că cei ce vor veni vor fi mai buni.

3. o eroare băsesciană a avut forţa să mobilizeze societatea civilă cum nu au avut-o nici sindicatele şi nici partidele până acum.

4. încă nu înţelegem că, între votări, singurul răspuns negativ faţă de conducerea unei ţări este protestul - o ţară democratică trebuie să se confrunte des cu proteste ale cetăţenilor săi (noi n-am avut niciodată vreun "speaker's corner" din "hyde park").

5. continuăm încă să ne minunăm de existenţa, la proteste, a atât a mitocanilor care aruncă cu pietre, cât şi a celor în uniformă, care lovesc cu bastoanele, deşi o constatăm pe stradă în fiecare zi.

curtenire literară

2012-01-17T16:41:00.001+02:00

twitterezumat:

până şi prinţii cedează unei mitocance frumoase.

cu prilejul noii versiuni a romanului ghepardul la humanitas, m-am gândit să-l reiau fermecat - îmi propusesem încă din 2008 -, în varianta deja clasică a lui taşcu gheorghiu (fin şi boem intelectual constănţean, despre care se spune că ştia craii de curtea veche pe de rost şi traducător şi al lui lautréamont şi apollinaire).

autorul, giuseppe tomasi, duce de palma şi principe de lampedusa este un aristocrat italian, care, la mijloc de secol XX reînvie, într-o poveste, tradiţia unei pături sociale ce începuse să decadă cu 100 de ani în urmă.

personajul principal al poveştii este fabrizio corbera, prinţ de salina, distins intelectual sicilian, preocupat de astronomie şi matematici, mizantrop şi destul de cinic pentru vremurile sale. vremurile risorgimento-ului, ale unificării italiei înepute de garibaldi.

conştient că "semnificaţia unui neam nobil e în întregime cuprinsă în tradiţii, adică în amintiri esenţiale", prinţul de salina caută să se adapteze nu el societăţii, ci societatea vremurilor. iar principala sa faptă este alianţa scumpului său nepot - mai iubit decât propriii copii - cu ţărănoaica angelica, fiica unui primar parvenit.

evident că pe fondul tuturor schimbărilor politice, apar şi cele sociale, inclusiv decăderea prestigiului casei sale princiare. însă tuturor acestora, prinţul de salina ştie să le facă faţă cu voliţie şi ironie:
mânia şi zeflemeaua sunt boiereşti; elegia, bocetul, nu. vreau să-ţi dau o reţetă; dacă întâlneşti un "domn" jeluindu-se sau bocind, cercetează-i arborele genealogic. vei găsi repede o ramură uscată (p.165)

coperta ediţiei originale (1958)

iată ce gândeşte, plictisindu-se la un bal din palermo:
femeile care se aflau în acea seară la bal nu-i plăceau deloc. două sau trei dintre cele mai în vârstă îi fuseseră amante şi, văzându-le încărcate de ani şi de nurori, nu izbutea să-şi refacă în minte imaginea lor de acum douăzeci de ani, iar gândul că-şi irosise anii cei mai frumoşi urmărind (şi prinzând) asemenea cioclovine îl înfuria nespus. nici cele tinere nu-i spuneau mare lucru, afară de două: tânăra ducesă de palma, căreia-i admira ochii cenuşii şi graţia altieră a mersului, şi, de asemeni, tutù lascari, din făptura căreia, dacă ar fi fost ceva mai tânăr, ar fi ştiut să scoată nebănuite acorduri. dar celalalte... bine că angelica ieşise din tenebrele donnafugatei, ca să ştie şi palermitanele ce înseamnă o femeie frumoasă. (p.183)

romanul e scris cu măiestrie uimitoare, lampedusa nu foloseşte nici un cuvânt vulgar, vorbele sunt alese cu curtoazie şi adresate cititorului.

o scenă minunată, în care cu doar 50 de cuvinte, lampedusa ne arată cum dragostea celor doi - tancredi şi angelica - însufleţeşte palatul învechit din donnafugata, aducând parfumul deşucheat ale vechilor păcătoşenii:

sosirea tinerilor îndrăgostiţi redeşteptă cu adevărat instinctele pitite prin ungherele casei; ele se iveau de pretutindeni acum, ca nişte furnici trezite de lumina soarelui, lipsite de veninul lor, dar peste măsură de sprintene. arhitectura şi decoraţia rococo evocau în arcuirile lor neprevăzute goliciuni culcate şi sâni ridicaţi; fiecare uşă ofta, deschizându-se, ca o perdea de alcov. (p.130)

autorul împreună cu fiul adoptiv, viitorul muzicolog gioacchino lanza tomasi

în alte câteva cuvinte, lampedusa are o scenă la fel de scurtă de respect în faţa morţii. pe drumul către bal cu caleaşca, familia salina trece pe lângă o casă în care locuieşte un muribund. ce se întâmplă?

don fabrizio coborî, îngenunche pe caldarâm, cucoanele îşi făcură semnul crucii, clinchetul se pierdu încet printre străduţele care coboară spre san giacomo, şi caleaşca porni din nou, cu stăpânii împovăraţi de un avertisment salutar, spre ţinta ei, apropiată acum. (p.178)

giuseppe tomasi di lampedusa

romanul poate părea pe alocuri greoi, cu toată frumuseţea limbajului. poate părea împovărat de o anumită vetusteţe a vremurilor descrise (deşi sunt descrise cu ochii unui contemporan), poate părea prea profund - prin teme tari ca Dumnezeu, dragoste, moarte, istorie. poate părea tern - până la urmă, prinţul nu face nimic, nu acţionează (el însuşi calculează că de fapt, n-a "trăit" decât vreo 3 ani din 70, şi aceştia trei încap pe o singură pagină).

însă e în mod sigur un testament pe care un martor al unui neam omenesc - aristocratismul - ni-l pune dinante, nu cu bocete şi nostalgie, ci cu înţelegere şi ironie. în faţa căruia ar trebui să ne înclinăm.

noi am fost gheparzii, leii. cei care ne vor lua locul vor fi şacalii, hienele; şi toţi laolaltă, gheparzi, şacali şi oi vom continua să ne credem buricul pământului. (p.156)

cred că nu doar în sicilia.

giuseppe tomasi di lampedusa, ghepardul (il gattopardo), editura univers, bucureşti, 1995, traducere de taşcu gheorghiu, 229 de pagini broşate

coperta de vasile socoliuc

noua versiune a cărţii poate fi cumpărată de pe de aici.

scrie pe blogul tău despre o carte din literatura engleză

2012-01-17T13:01:00.001+02:00

BookMag încurajează în continuare creativitatea literară a bloggerilor şi îi premiază pe cei mai buni!

după cărţile de dragoste, de aventuri şi româneşti, a venit acum rândul cărţii de literatură engleză! aşadar, dacă ţi-a plăcut o carte de literatură engleză - nu americană - (poezie, proză, eseu, contemporană sau clasică), scrie despre ea pe blogul tău (sau pe al unui amic)! cea mai bună impresie de lectură va fi postată pe BookMag şi va fi premiată cu cărţi la alegere în valoare de 150 de lei!

concursul este valabil în perioada 17 ianuarie – 27 ianuarie, iar câştigătorul va fi anunţat pe data de 30 ianuarie. recenzia câştigătoare va apărea pe BookMag în ziua anunţului. materialele voastre vor fi jurizate de virginia costeschi (director editorial BookMag & elefant.ro), alexandra rusu (publisher booktopia) şi dragoş c. butuzea (blogger chestii livreşti).

chiar dacă nu câştigaţi de la prima participare, cititorii blogului vostru vor câştiga din experienţa voastră de cititor!

eminescu, mon amour. de 15 ianuarie

2012-01-15T14:46:00.001+02:00

cea mai fericită zi a lui eminescu

ziua de 4/16 fevr. 876 a fost cea mai fericită a vieţii mele. au am ţinut pe veronica în braţe, şi am strâns-o la piept, am sărutat-o. ea mi-a dăruit flori albastre ep care le voi ţinea toată viaţa mea. draga mamei. ce frumoasă e, ce dulce-i gura ei cea moale şi fină, obrazul ei atât de...

în 1875 vara s-a întâmplat în locuinţa* femeii lui***, după aceasta a mai avut relaţii cu... precum singură a mărturisit. ce vită ai fost (nefiind decât manta de vreme rea). iată unde conduce idealismul!!! (1880 iulie)

performanţele erotice ale lui eminescu

n-am vrut să pun pe paginile sfinte îndoielile mele. fost-a ea mulţămită de mine? avut-a ea acea culme pe care trebuie s-o aibă cineva în cea mai intimă-mbrăţişare... copila mea cea sperioasă? să am această siguranţă numai - atunci aş fi fericit... sigur este însă că ea nu e dintre acele naturi voluptoase cari sug plăcerea din ochii iubitului şi din măduva lui... ea e pudică, timidă în acest punct, şi cu toate astea dacă aş fi putu satisface... ea mi-a spus că a fost satisfăcută de trei ori... o, de-aş şti aceasta numai!

la 24 de ani

când ai vârsta de 24 de ani şi priveşti înapoi propria-ţi viaţă trecută, începând cu anii copilăriei, ţi se pare că ai trăit un secol. cât de însorit (senin) se desfăşoară totul - această lume ce pare nesfârşită şi care se pierde etern în tinereţe, pentru că nu se prevede un sfârşit al timpului. copilul e un geniu. asemeni acestuia mai are încă în perspectivă o lume a ideilor - privirea clară, isteaţă, lipsa de conştienţă a caracterului trecător al tuturor fantasmelor au întărit această idee în jurul său. lumea copiilor e minunată. la aceasta (servesc) direct glumele sale şi basmele actualizate şi prietenii sãi. [ Wenn man 75r 24 Jahre alt ist und auf sein eigen vergangenes Leben zurük blickt, von den Kindjahren an, so scheint es enem ein Jahrhundert gelebt zu haben. Wie sonnig gestaltet sich das alles — diese unendlich scheinende Welt u[nd] die in der Jugend ewig schwi[n]dend' weil noch auf kein Ende albgesehene Zeit. Das Kind ist ein Genie — gleich dieser hat er noch eine Welt der Ideen vor sich — der klare, kluge Blick, das Unbewusste der Vergänglichkeit aller Erscheinungen, erstarte um ihn diese Erscheinung. Die Welt der Kinder ist wunderschön. Dazu sind seine Scherzen u[nd] Sagen gegenwärtige u[nd] seine Freunde unmittelbar.]

cugetări

nu există oameni mai neînduplecaţi şi mai duri decât cei preocupaţi într-una de nefericirea lor.

contrazi-te singur şi vei găsi pace.

ocazia e iute la fugă şi leneşă la întors.

mulţi lucrează, dar puţini gândesc.

cine preferă fete femeilor e ca acel ce preferă pe ucenici maestrului.

om de spirit e acela care-n fundul inimii lui râde de toţi şi de toate. om de geniu e cel ce râde de el însuşi.

a iubi? a avea vreme de pierdut. cine n-are vreme nu iubeşte.

ce bine că oamenii sunt atât de proşti.

mihai eminescu, opere, vol.xv, (fragmentarium. addenda), editura academiei române, bucureşti, 1993, p. 22, pp.1054 - 1058

ce ne pregătesc editurile pentru începutul lui 2012

2012-01-13T00:49:00.000+02:00

după gaudeamus şi sărbători, unele edituri s-au liniştit. cine ştie, poate până la bookfest. altele continuă apariţiile. iată ce mi-a atras atenţia:

editura leda

- pregăteşte capodopera lui roberto bolaño, detectivii sălbatici

editura polirom

- continuă seria orhan pamuk cu romancierul naiv si sentimental

- publică revelaţia autorului israelian david grosmann, romanul pînă la capatul pamântului

- aştept de anul trecut romanul anunţat de sofi oksanen, purificare

- reeditează dicţionarul de artă, coordonat de mircea popescu (cel apărut iniţial în 2 volume la editura meridiane)

editura humanitas (fiction)

- după seria de autor t.s. eliot (din care au apărut - bilingv, cum ar trebui să apară toate volumele de poezie - operele poetice), se mai deschide seria de autor james joyce, deschisă de oameni din dublin în traducerea nouă a lui radu paraschivescu (după cea a fridei papadache) .

editura rao

- romanul premiat al autoarei germane katharina hacker, suflete pustii

editura adevărul

- aduce o traducere nouă a mizerabililor de victor hugo, realizată de "traducătorul lui maigret", nicolae constantinescu

editura herg benet
- un volum cu poezii interesante de cosmin dodoc, autoportret gol-pusca (poeme despre ciute nebune).

casa de editură max blecher
- traduce poeziile autorului american john berryman, cântece vis

bucuria cărţilor

2012-01-12T14:40:00.001+02:00

nu m-am putut abţine să nu-l pun pe blog:

a k

2012-01-11T22:39:00.000+02:00

să învăţăm de la fizicieni

2012-01-10T03:18:00.001+02:00

o altă carte a unui laureat cu nobel pentru fizică, de astă dată francez, alfred kastler. cartea mi se pare o destul de bună introducere în istoria descoperirii particulelor elementare. spun destul de bună şi nu foarte bună întrucât e parazitată de formule matematice opace cititorului nefamiliarizat cu ele, deşi la liceu (în 1990 - 1994), am parcurs cu grijă unele dintre aceste formule.

am rămas cu câteva idei fundamentale pentru o înţelegere ştiinţifică a lucrurilor, nicidecum una umanist-grobiană, mult întâlnită din păcate, şi în mediul academic.

materia, la scară atomică, se comportă corpuscular-ondulatoriu (onduscular), de neânţeles pentru organele noastre de simţ şi pentru limbajul nostru. (p.116)
este imposibil pentru omul care observă să cunoască desfăşurarea "realităţii obiective". (p.143)
fiecare intervenţie a observatorului modifică desfăşurarea realităţii. (p.142)
principiul conservării energiei - este imposibil să se creeze energie. nu se poate decât schimba forma sa. (p.142)
nu există în natură vreun principiu al finalităţii sau al cauzalităţii, acestea sunt concepte metafizice create de mintea umană şi suprapuse naturii înconjurătoare. în microfozică, legea cauzalităţii este înlocuită de cea probabilistică. (p.240)

nu spun mai multe, ca să nu înnebunim cu toţii, lucrurile sunt mai complexe decât credem noi.

alfred kastler, această stranie materie (cette étrange matière), editura politică, bucureşti, 1982, traducere de ligia ionescu, 252 de pagini broşate

coperta de valentina boroş

critica literară a murit

2012-01-08T18:13:00.001+02:00

marius chivu, jurnalist, traducător şi editor, printre puţinii intelectuali tineri inactivi în online, dar destul de prezent în "mainstream", într-un articol, vorbeşte de moartea blogărului literar:

ei bine, 2011 a consemnat şi moartea bloggerului literar – şi ca individualitate, şi ca forţă de expunere! deja nu prea se mai vorbeşte în mainstream despre bloggosfera literară, redusă propriului circuit (ca şi criticii, bloggeri se citesc mai mult între ei), mult prea convenţională (n-au lansat dezbateri, teme, mode care să iasă din propriul mediu), extinsă dar devenită un fapt banal şi lipsită, după abandonul teroristei, de vedete care să creeze emulaţie şi/sau polemici, iar criticii literari nu se simt nici ei prea bine, rămaşi fără suplimente/reviste unde să scrie. în acest moment, criticii literari care scriem constant despre cărţi în publicaţii vizibile putem fi număraţi pe degetele unei singure mîini. o situaţie fără precedent în presa românească a ultimului secol! (marius chivu, bilanţ literar 2011, în dilema veche, nr.411)

în completare, cristina nemerovschi, absoventă de filozofie, scriitor şi editor, într-un articol foarte interesant, vorbeşte de moartea criticii literare din mainstream.

atâta timp cât nu poate impune valori reale, incontestabile, nume de autori ce vor confirma în viitor, critica îşi ratează cu brio menirea. Or, evident, nu critica aduce în prim plan în prezent un autor talentat, ci mai degrabă el este propulsat în mintea şi bibliotecile cititorului printr-un sistem mai complicat, ce reuneşte promovarea făcută de editura care l-a publicat, autopromovarea, recomandările celor care au citit, articole pe bloguri, în reviste ne-exclusiv literare şi multe altele. Cititorul de astăzi, în special cel tânăr şi dezinhibat, obișnuit să-și stabilească propriile criterii estetice, nu-i mai acordă aproape deloc credit criticului. Ba, de cele mai multe ori, elucubraţiile criticului şi limbajul preţios şi prăfuit al acestuia i se par chestiuni de tot râsul, menite mai degrabă să discrediteze o carte bună, decât s-o susţină. (irina cristina nemerovschi (morgothya), eşecul criticii literare româneşti actuale, în egofobia, #33)

aceasta după ce autoarea enumeră câteva dintre lucurile care lipsesc criticului literar actual - verticalitate, inteligenţă, cunoştinţe extra-literare (filozofie, sociologie), şi ajunge la 3 probleme ale "criticii" care-a mai rămas: i) inadecvarea la literatura contemporană, ii) simpatiile personale şi iii) pretenţia de infailibilitate a verdictului.

ce rezultă din cele 2 articole?

1) faptul că nu se mai poate vorbi despre critica literară de tip vechi, "mainstream" (gen călinescu / manolescu), ci doar de câţiva critici "număraţi pe degetele unei singure mîini" care mai ajung la public, nemaiîndeplindu-şi, astfel, menirea de "a ajuta la receptarea literaturii de către public, la separarea valorilor de non-valori".

2) faptul că, în condiţiile în care "nu critica aduce în prim plan în prezent un autor talentat", ci alte mijloace, printre care şi articolele pe bloguri, de la aceştia din urmă se aşteaptă "dezbateri, teme şi mode care să iasă în mainstream", cu alte cuvinte dinamism şi vizibilitate.

nu ştiu dacă cei împătimiţi de literatură şi care scriu despre aceasta - fie pe blogurile lor, fie pe ale altora - pot contribui la separarea valorilor de non-valori. cert este că ei nu au murit şi vreau să cred că nu vor muri niciodată. (dacă democratizarea "verdictelor" duce la calitate / valoare sau dacă relativizarea discursului este până la urmă un lucru bun este o altă discuţie).

ceea ce ştiu însă este că acum cititorii - cel puţin cei tineri şi dezinhibaţi - au unde găsi, dacă sunt interesaţi, un loc unde îşi pot stabili, prin dialog, şi nu de-a gata, din partea unor "critici" opaci şi sastisiţi, propriile criterii estetice.

câştigător concurs

2012-01-08T15:53:00.003+02:00

cel mai rapid şi corect răspuns - supastaru - felicitări!
te rog să-mi trimiţi adresa şi numele pe care să fie trimisă cartea - istanbul de orhan pamuk la dragosbutuzea@yahoo.com. ori poate fi înmânată personal, la un ceai.

lo-lee-ta

2012-01-08T01:10:00.000+02:00

nabokov despre hemingway

2012-01-06T12:05:00.003+02:00

as to hemingway, I read him for the first time in the early ‘forties, something about bells, balls and bulls, and loathed it. (1972)

cât despre hemingway, l-am citit pentru prima oară la începutul anilor patruzeci, ceva cu clopote, boaşe şi tauri, şi m-a scârbit.

concurs!

2012-01-06T10:32:00.000+02:00

ofer volumul "istanbul" de orhan pamuk primei persoane care răspunde corect, mai jos, la întrebarea:

care sunt alte două cărţi, aparţinând altor doi autori, traduse din limba turcă recent la alte edituri de către traducătoarea lui orhan pamuk în româneşte, luminiţa munteanu?

aştept răspunsul în două zile.

cartea este oferită de

călătorie livrească prin istanbul, cu viaţă de scriitor

2012-01-05T15:15:00.005+02:00

twitterezumat:

unde se vede că sufletul unui oraş poate sălăşlui într-un singur om.

orhan pamuk
istanbul, amintirile şi oraşul,
(hatıralar ve şehir)
editura polirom, iaşi, 2011,

traducere de luminiţa munteanu,

473 de pagini broşate

coperta de laurenţiu midvichi

impresiile:

37 de capitole, unele cu amintiri din copilărie şi tinereţe, altele despre oraş - mărturii, istorie, impresii. totul sub semnul melancoliei.

I. memoriile

într-un neam moştenitor a unei averi considerabile, dar care scapătă treptat, scriitorul se naşte la 7 iunie 1952, la istanbul. este al doilea fiu al unei tinere familii moderne. crescut mai mult de mamă, tatăl fiind mai mult plecat în călătorii de afaceri păguboase sau la aventuri galante, copilul deschide ochii asupra unei lumi aflate între un trecut glorios şi un prezent sărac, dar modern. cu multă sensibilitate, dar şi cu umor, copilul orahan alege mai întâi pictura (sub influenţa lui utrillo si bonnard), iar mai apoi, ajuns tânăr, literatura.

II. oraşul
fără pic de îndoială, cartea este confesiunea autorului despre dragostea sa pentru oraşul în care a locuit, dar mai ales a trăit dintotdeauna - istanbulul - eu mi-am petrecut copilăria simţind că trăiam nu într-un mare oraş al lumii, ci într-un oraş mare, sărac, de provincie. (p,.308)

- de la palatele de lemn de bosfor, unice mărturii ale trecutului luminos de imperiu, ce ard una câte una în spectacole publice gratuite, unde se vând seminţe, dulciuri şi suveniruri - viaţa mea se alcătuieşte dintr-o serie de amintiri, de peisaje şi de locuri desprinse din acel rai ce aparţie trecutului (p.89);
- de la cartiere ca nişantaşî - cu blocul-muzeu al familiei - şi cihangir - cu apartamentul mamei unde scriitorul îşi pictează tablourile şi-şi consumă prima dragoste;
- de la catastrofele navale ale vaselor de pe bosfor (în care au fost implicate multe nave româneşti) şi pitorescul cartierelor mărginaşe,

coperta ediţiei turceşti

- până la incursiuni în istoria culturală a cuvântului hüzün (melancolie),

- până la mărturii ale prezenţei franceze în capitala turciei (nerval, gautier, flaubert)

- sau comentarii şi istorii din cultura scrisă a oraşului - ale autorului enciclopediei istanbulului reşat ekrem koçu, sau scriitorilor tanpînar şi yahia kemal.

impresia finală

însoţit de foarte multe fotografii sau gravuri, acest volum minunat merită nu doar citit, ci şi plimbat, prin capitala despre care vorbeşte, sub braţ, într-o excursie (pe care eu mi-am programat-o anul acesta). e ca şi cum aş merge alături cu un intelectual nicidecum turc, ci profund european.

citate amuzante

primul lucru pe care l-am învăţat la şcoală a fost că unii oameni sunt proşti, iar al doilea, că alţi oameni sunt şi mai proşti decât primii. (p.151)
foarte mulţi dintre concetăţenii noştri istanbulezi circulă pe străzi foarte neglijent, izbindu-se necontenit unii de alţii, că obişnuiesc să arunce pe jos bilete, cornete de îngheţată sau coceni de proumb, că pietonii circulă pe şosele iar maşinile pe trotuare şi că toţi locuitorii oraşului sunt foarte prost îmbrăcaţi, nu atât din sărăcie, cât din lene şi ignoranţă. (p. 177) dintr-un comentariu de ziar
remarca "nu deschideţi uşa şi geamul că se face kurander" mă făcea să cred că exista un oarecare kurander baba, al cărui suflet nu trebuia să fie tulburat. (p.226)
îmi cumpăram, de la vânzătorii de pe străzi , covrigi, midii prăjite, pilaf, castane, chiftele, sendvişuri cu peşte, fursecuri, ayran, şerbet, tot ce-mi poftea inima. (p.378) - un soi de fast food.
sfatul mamei: pentru a putea trăi în această ţară, printre aceşti oameni nevolnici, slabi şi ignoranţi fără a te simţi umilit, aşa cum meriţi, trebuie să-ţi ai propria afacere, să fii bogat, aşa încât să poţi sta cu fruntea sus. (p.453)

despre alte 2 cărţi ale lui orhan pamuk aici şi aici.

fotografia autorului, copertă a ediţiei spaniole, de aici

cartea poate fi cumpărată de pe de aici.

ce spui unui intelectual român?

2012-01-03T23:14:00.002+02:00

de câţiva ani, de când am început să colind blogurile literare, dar mai ales părtaş la niscaiva evenimente culturale, pot spune că am aflat cum anume trebuie să te comporţi cu un intelectual român (adică absolvent de facultate, inclusiv pe bani), dar mai ales cu unul care poartă şi creaţii grele în spate. am învăţat în primul rând de la camil petrescu, aşa cum povesteşte mihail sebastian în jurnalul său (p.46).

camil petrescu: "în definitiv, dragă, să recunoaştem: nu există decât trei romancieri: dumneata [mihail sebastian], mircea [eliade] şi eu." inefabil, camil. dacă ar mai fi fost de faţă - ştiu eu? - sergiu dan, de exemplu, e neîndoios că "în definitiv, dragă, nu există decât patru romancieri."

pornind de la camil petrescu, ofer aici un modus dicendi, în cazul întâlnirii cu un intelectual român (adică absolvent de facultate, inclusiv pe bani), pe care nu vrei să ţi-l faci duşman:

în primul rând îţi vei ascunde studiile tale şi experienţa şi vei mărturisi că te consideri doar un diletant, adresându-i-te irefutabil cu Maestre;
în al doilea rând, vei afla care sunt oamenii pe care nu-i suportă, sau care sunt mai celebri decât el - apoi vei declama cu tărie că tocmai ei nu-ţi plac, toţi sunt nişte rataţi şi nişte fraieri (indiferent dacă tu-i apreciezi sau nu);
îi vei lăuda întotdeauna Opera, oricât de mediocră şi de necitibilă / necitită ar fi;
dacă e scriitor, poţi spune că, după tine, ar merita chiar el nobelul, dar dacă te uiţi ce scriitori îl câştigă, chiar nobelul însuşi ar putea fi o ruşine (musai trebuie să inserezi şi ceva negativ de cărtărescu);
arată-te ignorant în altceva decât în preocupările în care el "excelează" - de pildă, dacă el e filolog, arată-te interesat doar de filologie, nu şi de pictură, chimie sau muzică (altfel, poţi afla că n-a auzit niciodată de jackson pollock sau de steven weinberg);
îi spui că are o sensibilitate de poet (chiar dacă e inginer) - vei afla că a scos cândva sau are de gând să publice şi o plachetă de versuri (dar evident, va rămâne un neînţeles).

subiecte de discuţie:

ce le-a tras-o herta müller intelectualilor, dar mai ales lui liiceanu! (pentru umanişti)
e festivalul enescu altceva decât marketing? (muzicieni şi oameni de marketing)
ce părere aveţi despre cartoful pe băţ al lui ghilduş? dar despre paiaţele lui bolborea? (pictori sau sculptori)
cum e? - neutrinul are sau nu viteza mai mare decât a luminii? (fizician)
...
încheie sentenţios cu nu se mai face cultură azi! sau nivelul de cultură azi e foarte slab, acum se face cultură până şi pe bloguri!

nu doar că vei fi considerat deîndată un intelectual fin, dar te vei număra întodeauna printre convivii de nădejde ai întregului mediu intelectual românesc. şi nicidecum un blogăr nesuferit!

mult succes!

pentru 2012, la mulţi ani cu sănătate!

2012-01-01T02:24:00.000+02:00

recensământul lecturilor pe 2011

2011-12-30T11:53:00.000+02:00

52 de cărţi anul acesta (despre toate aproape am scris pe acest blog), cam în graficul anual din 2009 şi 2010. observ că n-am avut parte de mari revelaţii livreşti, însă ar fi bine să amintesc câteva cărţi foarte bune:

soldaţii de la salamina de javier cercas, pentru reuşita conţinutului, dar şi a formei
rugul deşertăciunilor de tom wolfe, pentru demolarea mitului american.

mă pot lăuda cu recitirea câtorva romane mai clasice: ea, câţiva clasici:
fii şi îndrăgostiţi de david herbert lawrence
iubita locotenentului francez de john fowles
povestiri felurite de cehov (aici, aici şi aici)

din domeniul cărţii de ştiinţă sau istorie, trebuie să menţionez
ceasornicarul orb de richard dawkins
ţiganii de angus fraser

din ce mi-am propus să citesc, mai rămân de bifat ulise-le de joyce şi cercetările filozofice ale lui wittgenstein.

bulgărească

2011-12-28T16:31:00.001+02:00

un roman bulgăresc, scris de un autor prezent de altfel şi la festivalul internaţional de literatură.

mărturisesc că am pornit cu aşteptări mari, fiind recenzat de the guardians şi the times, dar aste deja n-ar trebui să mai spună nimic. pe scurt, seamănă cu multe din romanele autorilor români, ce încă recuperează postmodernismul şi minimalismul apuse în occident acum vreo douăzeci de ani. dar să schimbăm tonul. până la urmă, important nu e curentul literar, ci viziunea scriitoricească, şi aici gospodinov recuperează.

pe şirul poveştii unui divorţ de intelectual, în care evident, mai vinovată e soţia cu copilul de la altul, iar el pleacă să se facă grădinar, lăsând ca artegact un balansoar, se înşiră teme variate, care să surprindă faţete subiective ale realităţii bulgare de ani '90 (romanul e scris în 1999). discuţii despre veceuri - asculţi poveşti tâmpite, citeşti ziare tâmpite, cu oameni tâmpiţi, şi când rămâi singur la budă îţi vine, cel mai omeneşte posibil, să scrii "cur" pe perete. astea sunt nevoile mici şi mari ale limbii. şi când trăncănim despre bude, de fapt vorbim despre limbă. (p.30), o listă a plăcerilor, o istorie naturală a Muştelor, o biblie a Muştelor, chiar o viziune literară pluri-perspectivă muscoloidă - un roman faţetat, care să semene cu ochii muştei (p.89).

coperta ediţiei originale

mi-a plăcut mult un singur fragment, despre copilărie - "copiii nu au patrie. patria lor e copilăria":
nimeni n-o să ne iubească atât de mult ca în copilărie. de aceea, copilăria e un timp crud. cruzimea lui constă înperspectiva viitorului. unde se pierde iubirea asta peste ani? de ce toată viaţa tânjim să fim iubiţi ca atunci, fără vreun motiv, pentru simplul fapt că existăm? în ultimele zile tot mai des şi mai mult zăbovesc în copilărie. retrăiesc totul atât de intens - manifestări de eidetism, după spusele psihiatrului -, căci mă întorc câteodată cu genunchii juliţi, uneori chiar cu capul spart. (p. 114)

un roman de citit pe budă, la propriu. :)

gheorghi gospodinov, un roman natural (eстествен роман), editura cartier, chişinău, 2011, traducere de cătălina puiu, 148 de pagini broşate
coperta de vitalie coroban

o altă părere ermetică la zenu. iar lui alexandru vakulovski i-a placut.

romanul poate fi cumpărat de pe aici.

crimele de onoare la musulmani

2011-12-28T00:19:00.000+02:00

străina (imdb)

dacă o musulmană iese din cuvântul familiei şi o ia razna, trebuie să fie ucisă. evident, cu acordul premeditat al familiei. şi, evident, în dezacord cu preceptele coranice (4,93). acesta este subiectul filmului nemţesc străina, văzut la recomandarea lui bogdan (blogul cu filme). despre o femeie care, sătulă să tot fie bătută de soţ la istanbul, se reîntoarce la familia ei - de origine turcă - din germania. cum va fi ea întâmpinată de propria familie, şi ce va face, este scheletul filmului.

ceea ce îţi rămâne la finalul filmului nu e şocul în faţa unei aşa sălbăticii, şi nici plăcerea imaginilor, ce-i drept, frumoase, ci ceea ce impresionează sunt tăcerile şi nemişcările actorilor, în rolul lor de membri ai unei familii "unite", membră de onoare a comunităţii, scindate între dragoste şi datorie.
remarcabil rolul feminin principal, sibel kekilli, dar şi ale "părinţilor", derya alabora şi settar tanriögen.

l-am dezamăgit pe moş crăciun

2011-12-26T13:20:00.001+02:00

e de salutat colecţia polirom-ului de antologii cu poveşti şi basme, colecţie bine realizată grafic, cu ilustraţii de radu răileanu. aşa că, în întâmpinarea lui moş crăciun, i-am citi câteva basme din antologia persană. pentru că moşului nu i-au plăcut majoritatea, i-am explicat aşa:

1. ori persanii nu se pricep la basme,

2. ori antologatorul acestui volum nu le-a ales pe cele mai "bune".

sau poate din amândouă câte puţin.

căci dacă din poveştile celor 1001 de nopţi, mult peste jumătate sunt poveşti frumoase, din cele 21 ale volumului acestuia, de-abia am cules 3 care să figureze într-o virtuală antologie personală. le pun sub brad doar pe cele trei, pe celelalte le las djinilor.

în leul vânător este vorba despre un măgar, dar unul deştept, cum se pune el cu un leu, folosindu-şi răgetul - "şi eu am glas, ia să scot şi eu un răget cât mai fioros ca să înspăimânt duşmanul!"; cum joacă rolul de "leu vânător", stăpân peste leul adevărat; şi cum reuşeşte să-l convingă pe regele animalelor că nu-i poate fi decât o slugă - ne poate duce cu gândul la viaţa politică, anume cum politicienii, fiind măgari deştepţi, ne duc cu vorba şi cu răgetul pe noi, poporul.

în fata şi căptuşeala, o fată de padişah transformă un fecior chel, olog şi cu mâinile moi într-un negustor bogat şi de ispravă, demonstrânu-i tatălui ei e mai de preţ căptuşeala decât faţa. de unde rezultă ce poate face femeia dintr-un bărbat.

în povestea leneşului se arată cum lenea poate face bună cu deşteptăciunea. astfel, un flăcău leneş gonit de mă-sa în lume, reuşeşte să câştige bani în faţa diavolilor, prin înşelăciune. totuşi - cum m-a întrebat şi moşul - ce-a vrut să zică povestea? că sunt buni banii şi prin lene şi înşelăciune?

***, cele mai frumoase basme persane, editura polirom, iaşi, 2011, selecţie şi traducere de viorel bageacu, 206 pagini legate

coperta şi ilustraţii de radu răileanu