chestii livreşti

livr-erotica 1

2012-01-31T09:21:00.000+02:00

de aici

de aici.

de aici

găsirea purităţii japoneze

2012-01-30T09:19:00.002+02:00

yukio mishima,

cai în galop (marea fertilităţii 2)

editura humanitas, bucureşti, 2010

traducere de andreea sion

358 pagini broşate
coperta de angela rotaru

este al doilea roman al tetralogiei "marea fertilităţii" - marea operă romanescă a scriitorului yukio mihima - un fel de război şi pace a japoniei.

dar dacă primul roman, zăpada de primăvară (ce m-a cucerit enorm) seamănă mai mult cu un roman de dragoste european, iar eroul, kiyoaki matsuga, se luptă pe câmpul dragostei, acest al doilea roman, cai în galop, prezintă generaţia următoare, de după 20 de ani, a japoniei, iar eroul, isao iinuma, se luptă pe adevăratul câmp de luptă.

despre primul roman al tetralogiei, zăpada de primăvară, am scris aici.

după epoca luminată meiji, epoca taijo e cuprinsă de corupţie şi occidentalizare capitalistă. vechile valori pălesc, ceea ce reprezenta odinioară japonia e pe cale să dispară. tânărul student isao iinuma, fiul tutorelui lui kiyoaki matsuga (din celălalt roman), vrea să re-instaureze idealurile samurailor şi a împăratului, plănuind, împreună cu alţi studenţi, atentate la vieţile îmbogăţiţilor zilei.

să fie pus capăt guvernării proaste, prin pedepsirea autorităţilor, chiar şi cu moartea, miniştrii nevolnici să fi îndepărtaţi, atinşi de sabie pe întuneric. (p.226)

frumuseţea în acest roman nu este doar una pur literară (mishima fiind un stilist desăvârşit), ori una ce ţine de ikebana (aranjamentele florale), kabuki (teatru tradiţional japonez) sau gheişe, ci fumuseţea se amestecă, la fel ca şi în cealaltă carte, cu moartea. în acest roman, moartea este în primul rând onorabilă sau ispăşitoare, indiferent de cât e de violentă. noţiuni ca samurai, sepukku (tăierea stomacului), kendo (calea sabiei) şi bushido (codul de onoare) sunt cele care, în această carte, caracterizează japonia. m-au cutremurat descrierile, pe câteva pagini, a unui număr serios de morţi prin sepukku.

tatenao arao, de 23 de ani, s-a întors acasă, i-a mărturisit mamei că avea de gând să se sinucidă şi i-a cerut iertare pentru suferinţa pe care avea să i-o provoace. spre surpriza lui, mama l-a lăudat cu înfocare, şi atunci, cu lacrimi de bucurie în ochi, s-a dus să-şi ia rămas bun de la mormântul tatălui lui şi tot acolo, pe loc, şi-a făcut sepukku. (p.91)

yukio mishima

perioada este una frământată, atentatele lui isao sunt doar o mărgea pe şirul încercărilor de lovituri de stat. însă, dincolo de mocirla socială, străluceşte din toată cartea puritatea tinereţii, idealurile neîntinate în care aceasta crede, înaintea de a se "maturiza" ireversibil.

de ce n-au voie oamenii să facă lucrul cel mai frumos, de vreme ce li se permite să facă tot ce e urât, murdar şi egosit? legea e doar un maldăr de încercări neobosite de a bloca dorinţa omului de a-şi transforma viaţa într-un poem. (p.289-290)

yukio mishima

pe scurt, ceea ce-mi place la mishima este faptul că îmi înfăţişează o japonie autentică pe care nu o aflu, de pildă, de la murakami (haruki sau ryu), o japonie de neînţeles pentru mine. mă înfioară felul în care mushima a crezut în ea, şi a tranformat-o în artă. sunt puţini scriitorii care au scris ceea ce au trăit - proust, tolstoi -, care şi-au împărtăşit în operă emoţiile şi idealurile cele mai puternice. iar când "văd" aşa ceva, n-are cum să nu mi se facă pielea de găină.

ps. traducerea andreei sion, ca şi a angelei hondru (în cazul zăpezii de primăvară) este admirabilă.

am găsit pe net despre carte cronica rodicăi grigore, iar despre mishima, recent, la bătrânul sapho.

fotografiile de aici şi aici.

vina de a nu protesta

2012-01-27T12:11:00.000+02:00

fraţi români protestatari din piaţa universităţii!

iertaţi-mă că nu mă alătur vouă din teamă că, dacă nu aş striga jos băsescu, aş fi socotit pro-băsescu, conform psihologiei mulţimilor.

iertaţi-mă că nu am televizor de 6 ani şi nu mă las manipulat de ciutaci sau gabriele vrâncene-fire care cred că schumpeter e un actor iar colbert un creator de modă, dar ştiu ce cumpărături a făcut eba şi când s-a îmbătat boc – totul pe timpul vostru şi banii boşilor care-au devalizat conturile departamentului de comerţ exterior ale republicii socialiste românia.

iertaţi-mă că nu îi cred pe cei care proclamă dictatura într-o ţară al cărei parlament, acum doar câţiva ani, suspenda preşedintele c-o ridicare de mână.

iertaţi-mă că îi plâng doar pe bătrâni şi pe bolnavi că nu au zile în românia, dar că pe restul nu, aceştia putând oricând să-şi facă o soartă mai bună prin muncă (cinstită sau nu).

iertaţi-mă că mă revoltă mai mult decât un preşedinte chiomb judecătoarele care întârzie la şedinţe şi amână procesele, încurcate în iţe procedurale; că mă revoltă mai mult funcţionarii care mă lasă s-aştept degeaba apoi se răstesc la mine; că mă revoltă mai mult sutele de candidaţi care spun că vin la interviuri de angajare, dar care uită să mai vină; că mă revoltă mai mult medicii care pun diagnostice greşite şi elevii care-şi sfidează profesorii.

iertaţi-mă că nu-i voi crede niciodată pe crin antonescu care chiuleşte din parlament sau pe victor ponta care n-au făcut nimic semnificativ pentru mine.

iertaţi-mă că nu vă cred nici pe voi, dacă-mi veţi spune că, dac-aţi fi în locul lui băsescu, v-aţi gândi la mine, şi nu să vă plasaţi copiii în posturi comode sau în vile cu piscină.

iertaţi-mă că nu mai cred demult în idealuri, ci în acţiuni concrete, lăsate în urmă celorlalţi.

iertaţi-mă că mi-e teamă mai mult de ce se întâmplă în afara graniţelor ţării cu economia şi pacea decât înăuntrul acestora.

iertaţi-mă că vă admir doar atitudinea, nu şi finalitatea acţiunilor voastre.

iertaţi-mă că, dintre principiile democraţiei, cel mai mult admir respectul pentru opinia diferită a celorlalţi.

respect, deci!

bucuria sălbatică, bucuria frumoasă

2012-01-26T10:37:00.000+02:00

riri sylvia manor
pestriţ,

editura paralela 45, piteşti, 2010,

110 pagini

coperta de irina bogdan

din volumul de poezii al doamnei riri manor mi-au plăcut poeziile simple, ce conţin o mare puritate, aproape infantilă, faţă de temele profunde ale vieţii, cum ar fi moartea, timpul, memoria.

mantaua

Întotdeauna există pe cer un nor

să îţi şergi cu el

lacrimile.

Întodeauna există un verset în Biblie

sau în Coran

precum o manta

de acoperit cu el

trupul unui soldat de douăzeci de ani

mort. (p.67)

Anii pe scaune

Mi-am aruncat anii

Pe scaune

Ca rochiile

Când îţi aranjezi dulapul

Şi nu mai e loc

Pentru rochii vechi,

Rochii care au cunoscut

Totuşi

Zile mai bune.

Şi îmi privesc anii

Şi mă privesc

Tot ca pe o rochie

Veche

Pe care continui s-o port

Din economie.

Rochii.

Ani.

Am cunoscut

Vremuri mai bune

Când ar fi trebuit să învăţ

Şi nu am învăţat nimic.

Şi când ar fi trebuit să înţeleg

Şi nu am înţeles nimic.

Şi acum Mi-am aruncat anii

Pe scaune

Printre rochii şi printre

Sticluţe pline de parfumul

Lucrurilor care nu există.

Şi anii zac pe scaune

Ca rochiile

Şi tu stai

Dar parcă nu eşti în odaie

Numai noaptea şi-a trimis

Întunericul înăuntru.

Pe zid apeşi comutatorul

Să aprinzi lumina.

Dar nu există comutator

Pentru a fim împreună.

Şi totuşi

Eu port în mine

Nealterată

Bucuria sălbatică,

Bucuria frumoasă

Precum un zmeu cu sfoară lungă

Înălţat

Peste toate acestea. (p.26-27)

o carte antumă în câteva întrebări

2012-01-25T09:36:00.001+02:00

jean-lorin sterian
antume
editura herg benet, bucureşti, 2011

coperta şi ilustraţiile de cornel gologan

nu-mi plac antologiile (decât acelea de povestiri), însă volumul de antume al lui jean-lorin sterian este o colecţie actualizată - şi comentată pe blog - a articolelor sale din 24fun, ce merită citită, mai ales dacă locuieşti la oraş. iată câteva întrebări urbane, născute din lectura cărţii:

ce faci, citeşti? cu ce asortezi o pereche de şosete albe, flauşate? eşti într-atât de acologist încât să nu mai tragi apa la toaletă? porţi şi tu, ca tot melteanul, geacă neagră de piele? ai şi tu măcar un fotoliu ikea? cumperi de BuyNothingDay? ai aflat, în sfârşit, din cartea de dezvoltare personală "cum să-ţi decojeşti nevasta"? de ce ai magneţi pe frigider şi nu pe calorifer sau pe maşina de spălat? ai primit şi tu, ca PR-ist, un cadou inutil când ai plecat de la un eveniment? faci parte din cei 21% din sondaje care se scobesc în nas cu mâna dreaptă? Christvertising? ai coşmarurui cu ursuleţul coccolino? citeşti reclamele din reviste, sau doar reclamele din reviste? mai ai lipită de geam inimioara galbenă maggi? dai noroc cu alţii după ce te pişi nu te speli după? ştiai că un copil între 2 şi 15 ani vede 150 000 spoturi publicitare? ai citi cartea "milionar peste noapte" şi te-ai trezit la fel de sărac? n-ai vrea să ai un primar negru? nu eşti curios să citeşti blogul unui instalator? cum te-ai simţit când ai fost anunţat pe mail de-atâtea ori că ai câştigat mii de euro? ce scrie pe pereţii liftului tău de bloc? "engage" din star trek în turcă e "tîrtîc"? există ceasornicari pentru bombele cu ceas? câte mcdonald's-uri s-ar contrui oare pe marte dacă ar fi colonizată?

ce poţi să faci într-un minut? un minut înjuri după ce ai pierdut metroul. un minut citeşti o pagină din Coran. un minut ar putea dura să găteşti ceva complicat. un minut durează o ejaculare precoce. un minut îţi ia o petiţie prin care să salvezi lumea.

"greaţa" la preţ de "creaţa" =))

2012-01-23T19:41:00.000+02:00

sau de-ale anticarilor bucureşteni

inima ca o pepită de gheaţă

2012-01-23T09:07:00.001+02:00

ian mcewan,
solar,
editura polirom, iaşi, 2011,
trad. ana-maria lişman, 396 p.,
coperta de carmen parii

un scriitor adevărat ia clişeele lumii în care trăieşte şi le denunţă, cu ajutorul mijloacelor literaturii. iar ce mi-a plăcut în ultimul său roman, solar, a fost că ian mcewan se foloseşte de un om de ştiinţă, ca să ridiculizeze clişeele-mit ale omenirii de astăzi - încălzirea globală, poluarea, misticismul ştiinţific.

michael beard este în al doilea rând un fizician laureat cu nobel pentru "fuziunea beard-einstein". în primul rând este un bărbat obez, cu pielea roz, care are patru căsnicii eşuate, plus una în pericol de a eşua. geniul său ştiinţific de fizician nu-l ajută deloc s-o împiedice pe ultima soţie, mult mai tânără, şi care mai şi seamănă cu marilyn monroe să aibă 2 amanţi. nu-l ajută să moară de frig şi frică la polul nord, în faţa unui urs. nu-l ajută să devină în ochii publicului spălat pe creier un neonazist misogin. nu-l ajută nici măcar să-şi apere o amărâtă de pungă cu cartofiori de atacul unui necunoscut pofticios. nu-l ajută nici să-şi convingă amanta să nu-i toarne acum, la bătrâneţe, un copil plângăcios şi enervant.

coperta ediţiei originale

ceea ce ar fi trebuit să-i aducă fericirea - nobelul şi notorietatea - nu-l ajută pe beard. el rămâne tot un om inadaptat, expus la situaţii ridicole (ce fac Delicliul Dulce al cărţii) şi mai ales Nefericit, cu inima de gheaţă.

poate mesajul lui mcewan este lăsaţi dracului raţiunea şi lăsaţi-vă în voia inimii, oricât ar fi ea de "proastă", aşa cum se lasă beard la final: simţi în inima sa o senzaţie străină, ca o dilatare, dar se îndoia, în timp ce îşi deschidea braţele spre ea, că l-ar mai fi crezut cineva dacă ar fi încercat să spună că era dragoste. (p.392)

dar în mod sigur mcewan ne transmite că trăim într-o lume cretină, în care colcăie prejudecăţile şi frustrările.

NB. cineva mi-a spus că ian mcewan scrie o carte bună la 4 proaste şi cred că are dreptate. după câinii negri, din care n-am înţeles mare lucru, m-a încântat în schimb durabila iubire. apoi atonement (ispăşire) a fost mai prost decât filmul. acum, a venit rândul încântării. şi a amuzamentului teribil.

un interviu cu autorul despre acest roman

gânduri de piaţa universităţii

2012-01-19T13:49:00.001+02:00

am trecut luni, la 9 seara, şi ieri prin piaţa universităţii. n-a aruncat nimeni în mine cu pietre şi nu m-a legitimat nimeni. m-am simţit în spaţiul public deschis în siguranţă. poate pentru puţine ori, m-am simţit într-o ţară democratică.

1. prefer natura conflictuală a lui băsescu consensului corupt al lui iliescu.

2. prefer trezirea şi coeziunea românilor ca grup din cauza unui regim conflictual, unei speranţe deşarte şi tăcute, de 20 de ani, că cei ce vor veni vor fi mai buni.

3. o eroare băsesciană a avut forţa să mobilizeze societatea civilă cum nu au avut-o nici sindicatele şi nici partidele până acum.

4. încă nu înţelegem că, între votări, singurul răspuns negativ faţă de conducerea unei ţări este protestul - o ţară democratică trebuie să se confrunte des cu proteste ale cetăţenilor săi (noi n-am avut niciodată vreun "speaker's corner" din "hyde park").

5. continuăm încă să ne minunăm de existenţa, la proteste, a atât a mitocanilor care aruncă cu pietre, cât şi a celor în uniformă, care lovesc cu bastoanele, deşi o constatăm pe stradă în fiecare zi.

curtenire literară

2012-01-17T16:41:00.001+02:00

twitterezumat:

până şi prinţii cedează unei mitocance frumoase.

cu prilejul noii versiuni a romanului ghepardul la humanitas, m-am gândit să-l reiau fermecat - îmi propusesem încă din 2008 -, în varianta deja clasică a lui taşcu gheorghiu (fin şi boem intelectual constănţean, despre care se spune că ştia craii de curtea veche pe de rost şi traducător şi al lui lautréamont şi apollinaire).

autorul, giuseppe tomasi, duce de palma şi principe de lampedusa este un aristocrat italian, care, la mijloc de secol XX reînvie, într-o poveste, tradiţia unei pături sociale ce începuse să decadă cu 100 de ani în urmă.

personajul principal al poveştii este fabrizio corbera, prinţ de salina, distins intelectual sicilian, preocupat de astronomie şi matematici, mizantrop şi destul de cinic pentru vremurile sale. vremurile risorgimento-ului, ale unificării italiei înepute de garibaldi.

conştient că "semnificaţia unui neam nobil e în întregime cuprinsă în tradiţii, adică în amintiri esenţiale", prinţul de salina caută să se adapteze nu el societăţii, ci societatea vremurilor. iar principala sa faptă este alianţa scumpului său nepot - mai iubit decât propriii copii - cu ţărănoaica angelica, fiica unui primar parvenit.

evident că pe fondul tuturor schimbărilor politice, apar şi cele sociale, inclusiv decăderea prestigiului casei sale princiare. însă tuturor acestora, prinţul de salina ştie să le facă faţă cu voliţie şi ironie:
mânia şi zeflemeaua sunt boiereşti; elegia, bocetul, nu. vreau să-ţi dau o reţetă; dacă întâlneşti un "domn" jeluindu-se sau bocind, cercetează-i arborele genealogic. vei găsi repede o ramură uscată (p.165)

coperta ediţiei originale (1958)

iată ce gândeşte, plictisindu-se la un bal din palermo:
femeile care se aflau în acea seară la bal nu-i plăceau deloc. două sau trei dintre cele mai în vârstă îi fuseseră amante şi, văzându-le încărcate de ani şi de nurori, nu izbutea să-şi refacă în minte imaginea lor de acum douăzeci de ani, iar gândul că-şi irosise anii cei mai frumoşi urmărind (şi prinzând) asemenea cioclovine îl înfuria nespus. nici cele tinere nu-i spuneau mare lucru, afară de două: tânăra ducesă de palma, căreia-i admira ochii cenuşii şi graţia altieră a mersului, şi, de asemeni, tutù lascari, din făptura căreia, dacă ar fi fost ceva mai tânăr, ar fi ştiut să scoată nebănuite acorduri. dar celalalte... bine că angelica ieşise din tenebrele donnafugatei, ca să ştie şi palermitanele ce înseamnă o femeie frumoasă. (p.183)

romanul e scris cu măiestrie uimitoare, lampedusa nu foloseşte nici un cuvânt vulgar, vorbele sunt alese cu curtoazie şi adresate cititorului.

o scenă minunată, în care cu doar 50 de cuvinte, lampedusa ne arată cum dragostea celor doi - tancredi şi angelica - însufleţeşte palatul învechit din donnafugata, aducând parfumul deşucheat ale vechilor păcătoşenii:

sosirea tinerilor îndrăgostiţi redeşteptă cu adevărat instinctele pitite prin ungherele casei; ele se iveau de pretutindeni acum, ca nişte furnici trezite de lumina soarelui, lipsite de veninul lor, dar peste măsură de sprintene. arhitectura şi decoraţia rococo evocau în arcuirile lor neprevăzute goliciuni culcate şi sâni ridicaţi; fiecare uşă ofta, deschizându-se, ca o perdea de alcov. (p.130)

autorul împreună cu fiul adoptiv, viitorul muzicolog gioacchino lanza tomasi

în alte câteva cuvinte, lampedusa are o scenă la fel de scurtă de respect în faţa morţii. pe drumul către bal cu caleaşca, familia salina trece pe lângă o casă în care locuieşte un muribund. ce se întâmplă?

don fabrizio coborî, îngenunche pe caldarâm, cucoanele îşi făcură semnul crucii, clinchetul se pierdu încet printre străduţele care coboară spre san giacomo, şi caleaşca porni din nou, cu stăpânii împovăraţi de un avertisment salutar, spre ţinta ei, apropiată acum. (p.178)

giuseppe tomasi di lampedusa

romanul poate părea pe alocuri greoi, cu toată frumuseţea limbajului. poate părea împovărat de o anumită vetusteţe a vremurilor descrise (deşi sunt descrise cu ochii unui contemporan), poate părea prea profund - prin teme tari ca Dumnezeu, dragoste, moarte, istorie. poate părea tern - până la urmă, prinţul nu face nimic, nu acţionează (el însuşi calculează că de fapt, n-a "trăit" decât vreo 3 ani din 70, şi aceştia trei încap pe o singură pagină).

însă e în mod sigur un testament pe care un martor al unui neam omenesc - aristocratismul - ni-l pune dinante, nu cu bocete şi nostalgie, ci cu înţelegere şi ironie. în faţa căruia ar trebui să ne înclinăm.

noi am fost gheparzii, leii. cei care ne vor lua locul vor fi şacalii, hienele; şi toţi laolaltă, gheparzi, şacali şi oi vom continua să ne credem buricul pământului. (p.156)

cred că nu doar în sicilia.

giuseppe tomasi di lampedusa, ghepardul (il gattopardo), editura univers, bucureşti, 1995, traducere de taşcu gheorghiu, 229 de pagini broşate

coperta de vasile socoliuc

noua versiune a cărţii poate fi cumpărată de pe de aici.

scrie pe blogul tău despre o carte din literatura engleză

2012-01-17T13:01:00.001+02:00

BookMag încurajează în continuare creativitatea literară a bloggerilor şi îi premiază pe cei mai buni!

după cărţile de dragoste, de aventuri şi româneşti, a venit acum rândul cărţii de literatură engleză! aşadar, dacă ţi-a plăcut o carte de literatură engleză - nu americană - (poezie, proză, eseu, contemporană sau clasică), scrie despre ea pe blogul tău (sau pe al unui amic)! cea mai bună impresie de lectură va fi postată pe BookMag şi va fi premiată cu cărţi la alegere în valoare de 150 de lei!

regulile concursului nostru sunt următoarele: a) scrieţi recenzia pe blogul vostru, având grijă să precizaţi undeva că este participantă la concursul nostru, b) înscrieţi BookMag în blogroll, c) postaţi linkul recenziei voastre în secţiunea de comentarii a anunţului de concurs.

concursul este valabil în perioada 17 ianuarie – 27 ianuarie, iar câştigătorul va fi anunţat pe data de 30 ianuarie. recenzia câştigătoare va apărea pe BookMag în ziua anunţului. materialele voastre vor fi jurizate de virginia costeschi (director editorial BookMag & elefant.ro), alexandra rusu (publisher booktopia) şi dragoş c. butuzea (blogger chestii livreşti).

chiar dacă nu câştigaţi de la prima participare, cititorii blogului vostru vor câştiga din experienţa voastră de cititor!

eminescu, mon amour. de 15 ianuarie

2012-01-15T14:46:00.001+02:00

cea mai fericită zi a lui eminescu

ziua de 4/16 fevr. 876 a fost cea mai fericită a vieţii mele. au am ţinut pe veronica în braţe, şi am strâns-o la piept, am sărutat-o. ea mi-a dăruit flori albastre ep care le voi ţinea toată viaţa mea. draga mamei. ce frumoasă e, ce dulce-i gura ei cea moale şi fină, obrazul ei atât de...

în 1875 vara s-a întâmplat în locuinţa* femeii lui***, după aceasta a mai avut relaţii cu... precum singură a mărturisit. ce vită ai fost (nefiind decât manta de vreme rea). iată unde conduce idealismul!!! (1880 iulie)

performanţele erotice ale lui eminescu

n-am vrut să pun pe paginile sfinte îndoielile mele. fost-a ea mulţămită de mine? avut-a ea acea culme pe care trebuie s-o aibă cineva în cea mai intimă-mbrăţişare... copila mea cea sperioasă? să am această siguranţă numai - atunci aş fi fericit... sigur este însă că ea nu e dintre acele naturi voluptoase cari sug plăcerea din ochii iubitului şi din măduva lui... ea e pudică, timidă în acest punct, şi cu toate astea dacă aş fi putu satisface... ea mi-a spus că a fost satisfăcută de trei ori... o, de-aş şti aceasta numai!

la 24 de ani

când ai vârsta de 24 de ani şi priveşti înapoi propria-ţi viaţă trecută, începând cu anii copilăriei, ţi se pare că ai trăit un secol. cât de însorit (senin) se desfăşoară totul - această lume ce pare nesfârşită şi care se pierde etern în tinereţe, pentru că nu se prevede un sfârşit al timpului. copilul e un geniu. asemeni acestuia mai are încă în perspectivă o lume a ideilor - privirea clară, isteaţă, lipsa de conştienţă a caracterului trecător al tuturor fantasmelor au întărit această idee în jurul său. lumea copiilor e minunată. la aceasta (servesc) direct glumele sale şi basmele actualizate şi prietenii sãi. [ Wenn man 75r 24 Jahre alt ist und auf sein eigen vergangenes Leben zurük blickt, von den Kindjahren an, so scheint es enem ein Jahrhundert gelebt zu haben. Wie sonnig gestaltet sich das alles — diese unendlich scheinende Welt u[nd] die in der Jugend ewig schwi[n]dend' weil noch auf kein Ende albgesehene Zeit. Das Kind ist ein Genie — gleich dieser hat er noch eine Welt der Ideen vor sich — der klare, kluge Blick, das Unbewusste der Vergänglichkeit aller Erscheinungen, erstarte um ihn diese Erscheinung. Die Welt der Kinder ist wunderschön. Dazu sind seine Scherzen u[nd] Sagen gegenwärtige u[nd] seine Freunde unmittelbar.]

cugetări

nu există oameni mai neînduplecaţi şi mai duri decât cei preocupaţi într-una de nefericirea lor.

contrazi-te singur şi vei găsi pace.

ocazia e iute la fugă şi leneşă la întors.

mulţi lucrează, dar puţini gândesc.

cine preferă fete femeilor e ca acel ce preferă pe ucenici maestrului.

om de spirit e acela care-n fundul inimii lui râde de toţi şi de toate. om de geniu e cel ce râde de el însuşi.

a iubi? a avea vreme de pierdut. cine n-are vreme nu iubeşte.

ce bine că oamenii sunt atât de proşti.

mihai eminescu, opere, vol.xv, (fragmentarium. addenda), editura academiei române, bucureşti, 1993, p. 22, pp.1054 - 1058

ce ne pregătesc editurile pentru începutul lui 2012

2012-01-13T00:49:00.000+02:00

după gaudeamus şi sărbători, unele edituri s-au liniştit. cine ştie, poate până la bookfest. altele continuă apariţiile. iată ce mi-a atras atenţia:

editura leda

- pregăteşte capodopera lui roberto bolaño, detectivii sălbatici

editura polirom

- continuă seria orhan pamuk cu romancierul naiv si sentimental

- publică revelaţia autorului israelian david grosmann, romanul pînă la capatul pamântului

- aştept de anul trecut romanul anunţat de sofi oksanen, purificare

- reeditează dicţionarul de artă, coordonat de mircea popescu (cel apărut iniţial în 2 volume la editura meridiane)

editura humanitas (fiction)

- după seria de autor t.s. eliot (din care au apărut - bilingv, cum ar trebui să apară toate volumele de poezie - operele poetice), se mai deschide seria de autor james joyce, deschisă de oameni din dublin în traducerea nouă a lui radu paraschivescu (după cea a fridei papadache) .

editura rao

- romanul premiat al autoarei germane katharina hacker, suflete pustii

editura adevărul

- aduce o traducere nouă a mizerabililor de victor hugo, realizată de "traducătorul lui maigret", nicolae constantinescu

editura herg benet
- un volum cu poezii interesante de cosmin dodoc, autoportret gol-pusca (poeme despre ciute nebune).

casa de editură max blecher
- traduce poeziile autorului american john berryman, cântece vis

bucuria cărţilor

2012-01-12T14:40:00.001+02:00

nu m-am putut abţine să nu-l pun pe blog:

a k

2012-01-11T22:39:00.000+02:00

să învăţăm de la fizicieni

2012-01-10T03:18:00.001+02:00

o altă carte a unui laureat cu nobel pentru fizică, de astă dată francez, alfred kastler. cartea mi se pare o destul de bună introducere în istoria descoperirii particulelor elementare. spun destul de bună şi nu foarte bună întrucât e parazitată de formule matematice opace cititorului nefamiliarizat cu ele, deşi la liceu (în 1990 - 1994), am parcurs cu grijă unele dintre aceste formule.

am rămas cu câteva idei fundamentale pentru o înţelegere ştiinţifică a lucrurilor, nicidecum una umanist-grobiană, mult întâlnită din păcate, şi în mediul academic.

materia, la scară atomică, se comportă corpuscular-ondulatoriu (onduscular), de neânţeles pentru organele noastre de simţ şi pentru limbajul nostru. (p.116)
este imposibil pentru omul care observă să cunoască desfăşurarea "realităţii obiective". (p.143)
fiecare intervenţie a observatorului modifică desfăşurarea realităţii. (p.142)
principiul conservării energiei - este imposibil să se creeze energie. nu se poate decât schimba forma sa. (p.142)
nu există în natură vreun principiu al finalităţii sau al cauzalităţii, acestea sunt concepte metafizice create de mintea umană şi suprapuse naturii înconjurătoare. în microfozică, legea cauzalităţii este înlocuită de cea probabilistică. (p.240)

nu spun mai multe, ca să nu înnebunim cu toţii, lucrurile sunt mai complexe decât credem noi.

alfred kastler, această stranie materie (cette étrange matière), editura politică, bucureşti, 1982, traducere de ligia ionescu, 252 de pagini broşate

coperta de valentina boroş

critica literară a murit

2012-01-08T18:13:00.001+02:00

marius chivu, jurnalist, traducător şi editor, printre puţinii intelectuali tineri inactivi în online, dar destul de prezent în "mainstream", într-un articol, vorbeşte de moartea blogărului literar:

ei bine, 2011 a consemnat şi moartea bloggerului literar – şi ca individualitate, şi ca forţă de expunere! deja nu prea se mai vorbeşte în mainstream despre bloggosfera literară, redusă propriului circuit (ca şi criticii, bloggeri se citesc mai mult între ei), mult prea convenţională (n-au lansat dezbateri, teme, mode care să iasă din propriul mediu), extinsă dar devenită un fapt banal şi lipsită, după abandonul teroristei, de vedete care să creeze emulaţie şi/sau polemici, iar criticii literari nu se simt nici ei prea bine, rămaşi fără suplimente/reviste unde să scrie. în acest moment, criticii literari care scriem constant despre cărţi în publicaţii vizibile putem fi număraţi pe degetele unei singure mîini. o situaţie fără precedent în presa românească a ultimului secol! (marius chivu, bilanţ literar 2011, în dilema veche, nr.411)

în completare, cristina nemerovschi, absoventă de filozofie, scriitor şi editor, într-un articol foarte interesant, vorbeşte de moartea criticii literare din mainstream.

atâta timp cât nu poate impune valori reale, incontestabile, nume de autori ce vor confirma în viitor, critica îşi ratează cu brio menirea. Or, evident, nu critica aduce în prim plan în prezent un autor talentat, ci mai degrabă el este propulsat în mintea şi bibliotecile cititorului printr-un sistem mai complicat, ce reuneşte promovarea făcută de editura care l-a publicat, autopromovarea, recomandările celor care au citit, articole pe bloguri, în reviste ne-exclusiv literare şi multe altele. Cititorul de astăzi, în special cel tânăr şi dezinhibat, obișnuit să-și stabilească propriile criterii estetice, nu-i mai acordă aproape deloc credit criticului. Ba, de cele mai multe ori, elucubraţiile criticului şi limbajul preţios şi prăfuit al acestuia i se par chestiuni de tot râsul, menite mai degrabă să discrediteze o carte bună, decât s-o susţină. (irina cristina nemerovschi (morgothya), eşecul criticii literare româneşti actuale, în egofobia, #33)

aceasta după ce autoarea enumeră câteva dintre lucurile care lipsesc criticului literar actual - verticalitate, inteligenţă, cunoştinţe extra-literare (filozofie, sociologie), şi ajunge la 3 probleme ale "criticii" care-a mai rămas: i) inadecvarea la literatura contemporană, ii) simpatiile personale şi iii) pretenţia de infailibilitate a verdictului.

ce rezultă din cele 2 articole?

1) faptul că nu se mai poate vorbi despre critica literară de tip vechi, "mainstream" (gen călinescu / manolescu), ci doar de câţiva critici "număraţi pe degetele unei singure mîini" care mai ajung la public, nemaiîndeplindu-şi, astfel, menirea de "a ajuta la receptarea literaturii de către public, la separarea valorilor de non-valori".

2) faptul că, în condiţiile în care "nu critica aduce în prim plan în prezent un autor talentat", ci alte mijloace, printre care şi articolele pe bloguri, de la aceştia din urmă se aşteaptă "dezbateri, teme şi mode care să iasă în mainstream", cu alte cuvinte dinamism şi vizibilitate.

nu ştiu dacă cei împătimiţi de literatură şi care scriu despre aceasta - fie pe blogurile lor, fie pe ale altora - pot contribui la separarea valorilor de non-valori. cert este că ei nu au murit şi vreau să cred că nu vor muri niciodată. (dacă democratizarea "verdictelor" duce la calitate / valoare sau dacă relativizarea discursului este până la urmă un lucru bun este o altă discuţie).

ceea ce ştiu însă este că acum cititorii - cel puţin cei tineri şi dezinhibaţi - au unde găsi, dacă sunt interesaţi, un loc unde îşi pot stabili, prin dialog, şi nu de-a gata, din partea unor "critici" opaci şi sastisiţi, propriile criterii estetice.

câştigător concurs

2012-01-08T15:53:00.003+02:00

cel mai rapid şi corect răspuns - supastaru - felicitări!
te rog să-mi trimiţi adresa şi numele pe care să fie trimisă cartea - istanbul de orhan pamuk la dragosbutuzea@yahoo.com. ori poate fi înmânată personal, la un ceai.

lo-lee-ta

2012-01-08T01:10:00.000+02:00

nabokov despre hemingway

2012-01-06T12:05:00.003+02:00

as to hemingway, I read him for the first time in the early ‘forties, something about bells, balls and bulls, and loathed it. (1972)

cât despre hemingway, l-am citit pentru prima oară la începutul anilor patruzeci, ceva cu clopote, boaşe şi tauri, şi m-a scârbit.

concurs!

2012-01-06T10:32:00.000+02:00

ofer volumul "istanbul" de orhan pamuk primei persoane care răspunde corect, mai jos, la întrebarea:

care sunt alte două cărţi, aparţinând altor doi autori, traduse din limba turcă recent la alte edituri de către traducătoarea lui orhan pamuk în româneşte, luminiţa munteanu?

aştept răspunsul în două zile.

cartea este oferită de

călătorie livrească prin istanbul, cu viaţă de scriitor

2012-01-05T15:15:00.005+02:00

twitterezumat:

unde se vede că sufletul unui oraş poate sălăşlui într-un singur om.

orhan pamuk
istanbul, amintirile şi oraşul,
(hatıralar ve şehir)
editura polirom, iaşi, 2011,

traducere de luminiţa munteanu,

473 de pagini broşate

coperta de laurenţiu midvichi

impresiile:

37 de capitole, unele cu amintiri din copilărie şi tinereţe, altele despre oraş - mărturii, istorie, impresii. totul sub semnul melancoliei.

I. memoriile

într-un neam moştenitor a unei averi considerabile, dar care scapătă treptat, scriitorul se naşte la 7 iunie 1952, la istanbul. este al doilea fiu al unei tinere familii moderne. crescut mai mult de mamă, tatăl fiind mai mult plecat în călătorii de afaceri păguboase sau la aventuri galante, copilul deschide ochii asupra unei lumi aflate între un trecut glorios şi un prezent sărac, dar modern. cu multă sensibilitate, dar şi cu umor, copilul orahan alege mai întâi pictura (sub influenţa lui utrillo si bonnard), iar mai apoi, ajuns tânăr, literatura.

II. oraşul
fără pic de îndoială, cartea este confesiunea autorului despre dragostea sa pentru oraşul în care a locuit, dar mai ales a trăit dintotdeauna - istanbulul - eu mi-am petrecut copilăria simţind că trăiam nu într-un mare oraş al lumii, ci într-un oraş mare, sărac, de provincie. (p,.308)

- de la palatele de lemn de bosfor, unice mărturii ale trecutului luminos de imperiu, ce ard una câte una în spectacole publice gratuite, unde se vând seminţe, dulciuri şi suveniruri - viaţa mea se alcătuieşte dintr-o serie de amintiri, de peisaje şi de locuri desprinse din acel rai ce aparţie trecutului (p.89);
- de la cartiere ca nişantaşî - cu blocul-muzeu al familiei - şi cihangir - cu apartamentul mamei unde scriitorul îşi pictează tablourile şi-şi consumă prima dragoste;
- de la catastrofele navale ale vaselor de pe bosfor (în care au fost implicate multe nave româneşti) şi pitorescul cartierelor mărginaşe,

coperta ediţiei turceşti

- până la incursiuni în istoria culturală a cuvântului hüzün (melancolie),

- până la mărturii ale prezenţei franceze în capitala turciei (nerval, gautier, flaubert)

- sau comentarii şi istorii din cultura scrisă a oraşului - ale autorului enciclopediei istanbulului reşat ekrem koçu, sau scriitorilor tanpînar şi yahia kemal.

impresia finală

însoţit de foarte multe fotografii sau gravuri, acest volum minunat merită nu doar citit, ci şi plimbat, prin capitala despre care vorbeşte, sub braţ, într-o excursie (pe care eu mi-am programat-o anul acesta). e ca şi cum aş merge alături cu un intelectual nicidecum turc, ci profund european.

citate amuzante

primul lucru pe care l-am învăţat la şcoală a fost că unii oameni sunt proşti, iar al doilea, că alţi oameni sunt şi mai proşti decât primii. (p.151)
foarte mulţi dintre concetăţenii noştri istanbulezi circulă pe străzi foarte neglijent, izbindu-se necontenit unii de alţii, că obişnuiesc să arunce pe jos bilete, cornete de îngheţată sau coceni de proumb, că pietonii circulă pe şosele iar maşinile pe trotuare şi că toţi locuitorii oraşului sunt foarte prost îmbrăcaţi, nu atât din sărăcie, cât din lene şi ignoranţă. (p. 177) dintr-un comentariu de ziar
remarca "nu deschideţi uşa şi geamul că se face kurander" mă făcea să cred că exista un oarecare kurander baba, al cărui suflet nu trebuia să fie tulburat. (p.226)
îmi cumpăram, de la vânzătorii de pe străzi , covrigi, midii prăjite, pilaf, castane, chiftele, sendvişuri cu peşte, fursecuri, ayran, şerbet, tot ce-mi poftea inima. (p.378) - un soi de fast food.
sfatul mamei: pentru a putea trăi în această ţară, printre aceşti oameni nevolnici, slabi şi ignoranţi fără a te simţi umilit, aşa cum meriţi, trebuie să-ţi ai propria afacere, să fii bogat, aşa încât să poţi sta cu fruntea sus. (p.453)

despre alte 2 cărţi ale lui orhan pamuk aici şi aici.

fotografia autorului, copertă a ediţiei spaniole, de aici

cartea poate fi cumpărată de pe de aici.

ce spui unui intelectual român?

2012-01-03T23:14:00.002+02:00

de câţiva ani, de când am început să colind blogurile literare, dar mai ales părtaş la niscaiva evenimente culturale, pot spune că am aflat cum anume trebuie să te comporţi cu un intelectual român (adică absolvent de facultate, inclusiv pe bani), dar mai ales cu unul care poartă şi creaţii grele în spate. am învăţat în primul rând de la camil petrescu, aşa cum povesteşte mihail sebastian în jurnalul său (p.46).

camil petrescu: "în definitiv, dragă, să recunoaştem: nu există decât trei romancieri: dumneata [mihail sebastian], mircea [eliade] şi eu." inefabil, camil. dacă ar mai fi fost de faţă - ştiu eu? - sergiu dan, de exemplu, e neîndoios că "în definitiv, dragă, nu există decât patru romancieri."

pornind de la camil petrescu, ofer aici un modus dicendi, în cazul întâlnirii cu un intelectual român (adică absolvent de facultate, inclusiv pe bani), pe care nu vrei să ţi-l faci duşman:

în primul rând îţi vei ascunde studiile tale şi experienţa şi vei mărturisi că te consideri doar un diletant, adresându-i-te irefutabil cu Maestre;
în al doilea rând, vei afla care sunt oamenii pe care nu-i suportă, sau care sunt mai celebri decât el - apoi vei declama cu tărie că tocmai ei nu-ţi plac, toţi sunt nişte rataţi şi nişte fraieri (indiferent dacă tu-i apreciezi sau nu);
îi vei lăuda întotdeauna Opera, oricât de mediocră şi de necitibilă / necitită ar fi;
dacă e scriitor, poţi spune că, după tine, ar merita chiar el nobelul, dar dacă te uiţi ce scriitori îl câştigă, chiar nobelul însuşi ar putea fi o ruşine (musai trebuie să inserezi şi ceva negativ de cărtărescu);
arată-te ignorant în altceva decât în preocupările în care el "excelează" - de pildă, dacă el e filolog, arată-te interesat doar de filologie, nu şi de pictură, chimie sau muzică (altfel, poţi afla că n-a auzit niciodată de jackson pollock sau de steven weinberg);
îi spui că are o sensibilitate de poet (chiar dacă e inginer) - vei afla că a scos cândva sau are de gând să publice şi o plachetă de versuri (dar evident, va rămâne un neînţeles).

subiecte de discuţie:

ce le-a tras-o herta müller intelectualilor, dar mai ales lui liiceanu! (pentru umanişti)
e festivalul enescu altceva decât marketing? (muzicieni şi oameni de marketing)
ce părere aveţi despre cartoful pe băţ al lui ghilduş? dar despre paiaţele lui bolborea? (pictori sau sculptori)
cum e? - neutrinul are sau nu viteza mai mare decât a luminii? (fizician)
...
încheie sentenţios cu nu se mai face cultură azi! sau nivelul de cultură azi e foarte slab, acum se face cultură până şi pe bloguri!

nu doar că vei fi considerat deîndată un intelectual fin, dar te vei număra întodeauna printre convivii de nădejde ai întregului mediu intelectual românesc. şi nicidecum un blogăr nesuferit!

mult succes!

pentru 2012, la mulţi ani cu sănătate!

2012-01-01T02:24:00.000+02:00

recensământul lecturilor pe 2011

2011-12-30T11:53:00.000+02:00

52 de cărţi anul acesta (despre toate aproape am scris pe acest blog), cam în graficul anual din 2009 şi 2010. observ că n-am avut parte de mari revelaţii livreşti, însă ar fi bine să amintesc câteva cărţi foarte bune:

soldaţii de la salamina de javier cercas, pentru reuşita conţinutului, dar şi a formei
rugul deşertăciunilor de tom wolfe, pentru demolarea mitului american.

mă pot lăuda cu recitirea câtorva romane mai clasice: ea, câţiva clasici:
fii şi îndrăgostiţi de david herbert lawrence
iubita locotenentului francez de john fowles
povestiri felurite de cehov (aici, aici şi aici)

din domeniul cărţii de ştiinţă sau istorie, trebuie să menţionez
ceasornicarul orb de richard dawkins
ţiganii de angus fraser

din ce mi-am propus să citesc, mai rămân de bifat ulise-le de joyce şi cercetările filozofice ale lui wittgenstein.

bulgărească

2011-12-28T16:31:00.001+02:00

un roman bulgăresc, scris de un autor prezent de altfel şi la festivalul internaţional de literatură.

mărturisesc că am pornit cu aşteptări mari, fiind recenzat de the guardians şi the times, dar aste deja n-ar trebui să mai spună nimic. pe scurt, seamănă cu multe din romanele autorilor români, ce încă recuperează postmodernismul şi minimalismul apuse în occident acum vreo douăzeci de ani. dar să schimbăm tonul. până la urmă, important nu e curentul literar, ci viziunea scriitoricească, şi aici gospodinov recuperează.

pe şirul poveştii unui divorţ de intelectual, în care evident, mai vinovată e soţia cu copilul de la altul, iar el pleacă să se facă grădinar, lăsând ca artegact un balansoar, se înşiră teme variate, care să surprindă faţete subiective ale realităţii bulgare de ani '90 (romanul e scris în 1999). discuţii despre veceuri - asculţi poveşti tâmpite, citeşti ziare tâmpite, cu oameni tâmpiţi, şi când rămâi singur la budă îţi vine, cel mai omeneşte posibil, să scrii "cur" pe perete. astea sunt nevoile mici şi mari ale limbii. şi când trăncănim despre bude, de fapt vorbim despre limbă. (p.30), o listă a plăcerilor, o istorie naturală a Muştelor, o biblie a Muştelor, chiar o viziune literară pluri-perspectivă muscoloidă - un roman faţetat, care să semene cu ochii muştei (p.89).

coperta ediţiei originale

mi-a plăcut mult un singur fragment, despre copilărie - "copiii nu au patrie. patria lor e copilăria":
nimeni n-o să ne iubească atât de mult ca în copilărie. de aceea, copilăria e un timp crud. cruzimea lui constă înperspectiva viitorului. unde se pierde iubirea asta peste ani? de ce toată viaţa tânjim să fim iubiţi ca atunci, fără vreun motiv, pentru simplul fapt că existăm? în ultimele zile tot mai des şi mai mult zăbovesc în copilărie. retrăiesc totul atât de intens - manifestări de eidetism, după spusele psihiatrului -, căci mă întorc câteodată cu genunchii juliţi, uneori chiar cu capul spart. (p. 114)

un roman de citit pe budă, la propriu. :)

gheorghi gospodinov, un roman natural (eстествен роман), editura cartier, chişinău, 2011, traducere de cătălina puiu, 148 de pagini broşate
coperta de vitalie coroban

o altă părere ermetică la zenu. iar lui alexandru vakulovski i-a placut.

romanul poate fi cumpărat de pe aici.

crimele de onoare la musulmani

2011-12-28T00:19:00.000+02:00

străina (imdb)

dacă o musulmană iese din cuvântul familiei şi o ia razna, trebuie să fie ucisă. evident, cu acordul premeditat al familiei. şi, evident, în dezacord cu preceptele coranice (4,93). acesta este subiectul filmului nemţesc străina, văzut la recomandarea lui bogdan (blogul cu filme). despre o femeie care, sătulă să tot fie bătută de soţ la istanbul, se reîntoarce la familia ei - de origine turcă - din germania. cum va fi ea întâmpinată de propria familie, şi ce va face, este scheletul filmului.

ceea ce îţi rămâne la finalul filmului nu e şocul în faţa unei aşa sălbăticii, şi nici plăcerea imaginilor, ce-i drept, frumoase, ci ceea ce impresionează sunt tăcerile şi nemişcările actorilor, în rolul lor de membri ai unei familii "unite", membră de onoare a comunităţii, scindate între dragoste şi datorie.
remarcabil rolul feminin principal, sibel kekilli, dar şi ale "părinţilor", derya alabora şi settar tanriögen.

l-am dezamăgit pe moş crăciun

2011-12-26T13:20:00.001+02:00

e de salutat colecţia polirom-ului de antologii cu poveşti şi basme, colecţie bine realizată grafic, cu ilustraţii de radu răileanu. aşa că, în întâmpinarea lui moş crăciun, i-am citi câteva basme din antologia persană. pentru că moşului nu i-au plăcut majoritatea, i-am explicat aşa:

1. ori persanii nu se pricep la basme,

2. ori antologatorul acestui volum nu le-a ales pe cele mai "bune".

sau poate din amândouă câte puţin.

căci dacă din poveştile celor 1001 de nopţi, mult peste jumătate sunt poveşti frumoase, din cele 21 ale volumului acestuia, de-abia am cules 3 care să figureze într-o virtuală antologie personală. le pun sub brad doar pe cele trei, pe celelalte le las djinilor.

în leul vânător este vorba despre un măgar, dar unul deştept, cum se pune el cu un leu, folosindu-şi răgetul - "şi eu am glas, ia să scot şi eu un răget cât mai fioros ca să înspăimânt duşmanul!"; cum joacă rolul de "leu vânător", stăpân peste leul adevărat; şi cum reuşeşte să-l convingă pe regele animalelor că nu-i poate fi decât o slugă - ne poate duce cu gândul la viaţa politică, anume cum politicienii, fiind măgari deştepţi, ne duc cu vorba şi cu răgetul pe noi, poporul.

în fata şi căptuşeala, o fată de padişah transformă un fecior chel, olog şi cu mâinile moi într-un negustor bogat şi de ispravă, demonstrânu-i tatălui ei e mai de preţ căptuşeala decât faţa. de unde rezultă ce poate face femeia dintr-un bărbat.

în povestea leneşului se arată cum lenea poate face bună cu deşteptăciunea. astfel, un flăcău leneş gonit de mă-sa în lume, reuşeşte să câştige bani în faţa diavolilor, prin înşelăciune. totuşi - cum m-a întrebat şi moşul - ce-a vrut să zică povestea? că sunt buni banii şi prin lene şi înşelăciune?

***, cele mai frumoase basme persane, editura polirom, iaşi, 2011, selecţie şi traducere de viorel bageacu, 206 pagini legate

coperta şi ilustraţii de radu răileanu

evanghelia după pseudo-matei

2011-12-24T17:48:00.000+02:00

18.1 după câtva timp veni un edict din partea cezarului augustus, ca fiecare cetăţean să se declare în locul lui de naştere. acest recensământ a fost făcut de către cirinus, guvernatorul siriei. iosif trebuia să meargă şi să se declare, cu maria, la betleem, căci de acolo se trăgea, maria fiind din tribul lui iuda şi din casa şi neamul lui david. şi cum se aflau ei pe drumul care ducea spre betleem, îi zice maria lui iosif: „văd două popoare înaintea mea - unul plânge, iar celălalt râde.” iosif răspunde: „stai şi ţine-te bine în şa şi nu mai spune lucruri fără noimă.” atunci le ieşi în cale un copil foarte frumos, îmbrăcat cu un veşmânt strălucitor, care-i zise lui iosif: „de ce ai spus că vorbele mariei despre cele două popoare sunt fără noimă? iată noima: poporul care plânge este cel al iudeilor, pentru că s-a lepădat de Dumnezeul său; poporul care râde este cel al păgânilor, pentru că a venit foarte aproape de Domnul, după cum li s-a făgăduit lui abraham, lui isaac şi lui iacob; a sosit timpul ca tuturor păgânilor să li se dea binecuvântarea în seminţia lui abraham.”

18.2 după ce-a zis aceasta, îngerul le-a poruncit să se oprească. sosise clipa naşterii. apoi îi spuse mariei să coboare din şa cât mai repede şi să intre într-o peşteră de sub pământ, unde niciodată nu fusese lumină, ci numai întuneric, fiindcă lumina zilei nu avea puterea să pătrundă până acolo. când intră maria însă, toată peştera începu să strălucească, de parcă soarele însuşi era acolo; ai fi zis că era în miezul zilei, într-atât de puternic scălda peştera acea lumină dumnezeiască; cât a rămas acolo maria a fost lumină tot timpul, zi şi noapte; acolo a născut ea un băiat pe care, atunci când se năştea şi după aceea, l-au înconjurat îngerii zicând: „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bună voinţă.”

18.3 iosif era plecat să caute moaşe. când se întoarse în peşteră maria născuse. atunci zise iosif către maria: „am adus două moaşe, pe zelomi şi pe salomeea. aşteaptă afară, în faţa peşterii, şi nu îndrăznesc să intre din cauza prea marii străluciri”. auzind acestea maria zâmbi. dar iosif îi zise: „nu zâmbi! mai bine gândeşte-te dacă nu ai nevoie de vreun leac”. şi-i porunci uneia din moaşe să intre. zelomi intră şi zise către maria: „lasă-mă să te ating!”. maria îi îngădui. atunci moaşa strigă cu glas mare: „Doamne, Doamne, ai milă de mine! niciodată nu s-a mai auzit şi nu s-a mai închipuit ca sânii să fie plini de lapte şi ca pruncul să-şi fi lăsat mama fecioară! cel născut n-a fost murdărit de nici o picătură de sânge, iar născătoarea lui n-a simţit nici o durere. fecioară a zămislit, fecioară a născut, fecioară a rămas”.

maerten van heemskerck, adoraţia păstorilor cu zelomi şi salomeea, cca.1540

18.4 când auzi acestea, cealaltă moaşă, salomeea, zise: „nu cred ce-aud decât dacă voi cerceta eu însămi”. apoi intră la maria şi o rugă: „lasă-mă să te pipăi, ca să văd dacă zelomi a spus adevărul”. maria îi îngădui. atunci salomeea puse mâna şi cum o atinse mâna i se uscă pe loc. de durere începu să plângă în hohote, să se zbată şi să strige: „Doamne, tu ştii că întotdeauna am trăit cu frică de tine; că pe toţi săracii i-am îngrijit fără să le cer nimic în schimb; de la văduve şi de la orfani n-am cerut niciodată nimic, iar pe cel nevoiaş nu l-am lăsat să plece cu mâna goală de la mine. iată, acum necredinţa m-a nenorocit, căci am îndrăznit s-o încerc pe fecioara ta.”.

18.5 după ce a rostit acestea a apărut lângă ea un tânăr foarte strălucitor, care-i zise: „apropie-te de prunc şi slăveşte-l! atinge-l cu mâna şi te va mântui, căci el este mântuitorul lumii şi al tuturor celor care nădăjduiesc într-însul.” moaşa se apropie de prunc şi, slăvindu-L, îi atinse marginile scutecelor în care acela era înfăşurat. şi îndată mâna i se vindecă. apoi ieşi afară şi începu să strige şi să vorbească despre minunile pe care le văzuse, ce păţise şi cum se vindecase. astfel încât mulţi, auzind-o, crezură.

18.6 de asemenea, şi nişte păstori povesteau că văzuseră îngeri. aceştia, la miezul nopţii, cântau un imn în care lăudau pe Dumnezeu din cer, binecuvântau şi ziceau că s-a născut mântuitorul tuturor, Cristos domnul, prin care se va întoarce mântuirea poporului lui israel.

18.7 apoi a mai fost şi o stea uriaşă care a strălucit de seara până dimineaţa deasupra peşterii. o stea atât de mare nu se mai văzuse de la începutul lumii. profeţii din ierusalim ziceau că acea stea arată naşterea lui Cristos, cel ce va împlini făgăduinţele făcute nu numai poporului lui israel, ci şi tuturor păgânilor.

19.1 a treia zi de la naşterea Domnului maria a ieşit din peşteră, a intrat într-un staul şi a aşezat copilul într-o iesle care se afla acolo. un bou şi un asin i s-au închinat. s-au împlinit astfel cuvintele profetului isaia: „boul şi-a cunoscut stăpânul şi asinul ieslea domnului său.” şi toate celelalte animale din jurul său i se închinau fără încetare. s-au împlinit astfel cuvintele profetului hababuc: „te voi face cunoscut între două animale.” iosif şi maria cu pruncul au rămas în acel loc trei zile.

***, evanghelii apocrife, editura humanitas, bucureşti, 1996, traducere de cristian bădiliţă, pp.162-164

un weekend la braşov

2011-12-22T10:22:00.000+02:00

la începutul lui decembrie, am vizitat braşovul, fie singur, ghidat de amintiri de acum vreo şapte ani, fie de un braşovean. am descoperit un oraş minunat, incredibil de curat şi suspendat parcă în timp. impresionante turnurile cetăţii, unite de zidul refăcut recent de autorităţi, evident, vorbesc de oraşul vechi. în jurul pieţii sfatului, unde se instalase deja bradul,

am descoperit câteva străduţe înguste şi pavate cu piatră cubică, cărora ceaţa le conferea o atmosferă de basm. strada michael weiss, johan goth, postăvarului, mureşenilor.

din muzeul de istorie, mi-a plăcut clădirea, chiar în buricul târgului, însă m-a dat pe spate muzeul civilizaţiei urbane, foarte modern şi imaginativ. am descoperit apoi cafeteca - din păcate, plină de fum - dar şi multe biserici - franciscană, sinagoga, sf. nicolae.

în fine, un oraş de care m-am îndrăgostit şi unde vreau să mă duc de câte ori voi avea ocazia.

scrisoarea lui luca pentru miruna

2011-12-21T13:46:00.004+02:00

dragă miruna nahabetian,
sunt luca şi îţi scriu pentru că tu nu mia-i citit compunerea mea publicată de t.o. bobe k roman acum 7 ani şi retipărită deja într-o a treia ediţie la editura humanitas, cum mi-am petrecut vacanţa de vară. n-ai citit-o atunci pentru că erai prea mică k so-nţelegi.

eu am citit-o acum pentru prima oară, pentru că atunci doar am scris-o, nu k pe o compunere cu miză mare, în genul orei de germană a lui siegfried lenz, şi nici k pe 1 jurnal plin de umor în genul lui bora ćosić, sau k unul pentru puşti, ci k literatură de dragul literaturii, de dragul jocului literar.

am citit cu mare plăcere prima parte a cărţii/compunerii. lunile iunie şi iulie, de când am intrat în vacanţă şi am stat acasă, în bucureşti, în curtea familiei mele middle class (în care locuiesc şi acum), cum eram eu supravegheat de bunica sau de verişoara kitty, căci părinţii trebuiau să meargă la servici. cum m-am gândit săm-i compun eu compunerea în caet. vei remarca talentul meu în fluenţa textului, kiar cu toate preţiozităţile şi bravadele puberale de atunci.

te las pe tine să descoperi, în compunerea mea, ce e real de ce e imaginar. şi cred că am reuşit să creez o tensiune continuă între aceste două planuri. şi nu poţi nega că am avut 1 umor negru şi o privire ironică încă de atunci: bunica care moare că-i cade o cutie cu scule în cap, la fel moare verişoara kitty, căzută într-un cazan cu smoală; costel şi onedin, cei doi muncitori necalificaţi care se dovedesc a fi de fapt criminali şi dilări, iar vânzătoarea de la moll pamela e o adevărată lucreţia borgia (tocmai am văzut un film la hbo cu aceasta); cum am tăiat cu dinţii sforile cu care fusesem legat şi ma-m salvat din kidnapping.

dar nu mi-a mai plăcut partea a doua, începând cu luna august, prea am dato-n basme (prea mă luptam eu cu sabia şi cu şerpii). îm-i dau acuma seama că călătoria la mare cu mama şi cu tata e decât o luptă ocultă dintre terorişti şi piraţi. iar apoi, fazele de după aia cu Extratereştrii pur şi simplu nu mai pot să le citesc, mă arată chiar bolnav la cap, ceea ce nu sunt, şi nu ştiu ce să fac să le scot din carte. eu totuşi sunt sănătos la cap, deşi cam copil sunt şi acum, e farmecul meu, pe care mă aştept să îl apreciezi.

te îndemn, deci, dragă miruna, să citeşti doar prima parte a compunerii mele, ce bine ar fi fost să mă prezint cu aceasta la bacalaureat, aş fi luat 10 la română fără să mai învăţ tâmpeniile de comentarii.

ps. să ieşim într-o seară să vb. despre carte. deoarece fazele cu Extratereştrii şi cum cum te salvam eu erau scrise pentru tine, de fapt, şi numai pentru tine.

luca

t.o.bobe, cum mi-am petrecut vacanţa de vară, editura polirom, iaşi, 2004, 360 de pagini broşate

coperta de angela rotaru-serbenco

alte impresii la eva, micawber, dan boeriu, bookaholics, terorista , ionuca, cristina ionica ş.a.

romanul poate fi cumpărat de pe aici.

poza de aici.

cum întâmpinăm crăciunul?

2011-12-21T09:45:00.000+02:00

vă mai amintiţi?

era vorba despre sărbătoarea naşterii Domnului, a celui ce, după 30 de ani, va fi pentru credincioşii săi, Dumnezeu-Fiul. după scripturi, naşterea s-a petrecut într-un grajd iar o stea magică a strălucit deasupra.

cam atât - minune dumnezeiască, viaţă nouă şi sărăcie.
nici zăpadă, nici brad, nici vreun moş (sfântul nicolae apare menţionat abia în secolul 6), de culoarea roşie a cocăi-cola nici nu mai vorbesc. nici post, nici sarma, nici cozonac.

e evident plictisitor ca în noaptea de 25 decembrie, să stai fără brad, fără cadouri, fără sarmale, fără zăpadă la fereastră, dar să povesteşti despre o legendă biblică. doar colindătorii ce să mai amintească de evenimentul miraculos.

dar cum este doar cu toate acestea, cu brad, cu cadouri, cu sarmale, cu zăpadă la fereastră? în aşa lux, calm şi voluptate, mai e nevoie de povestea naşterii lui Dumnezeu-Fiul?
cel puţin aşa, ca literatură...

georges de latour (1593–1652), adoraţia păstorilor

o mică ratare

2011-12-20T09:25:00.001+02:00

dacă nu-l vedeam pe autor la festivalul internaţional de literatură, unde am descoperit o persoană încântătoare prin vervă şi umor, nu-mi cumpăram acest mic roman. şi bine făceam. o carte care nu iese prin nimic în evidenţă, decât prin latura "ratată" a personajului unchiului rudolf.

poate că ar fi trebuit să fiu atins de referinţele la românia. multe. sau măcar înfuriat de diatribele contra sălbăticiilor legionare şi antievreieşti din ţărişoara noastră. însă nici măcar. nici amintirile copilului andrew / andrei, complexat pe viaţă de familia românească distrusă şi trimis la londra, la unchiul său rudolf / rudi petrescu. nici măcar tarele sentimentale ale băiatului nu mi s-au părut reuşite, ci de un kitsch surprinzător.

evident, nu pot spune că bailey scrie prost. acţiunea e bine împărţită - cea din prezentul povestirii, rememorările inconştiente şi visele suprarealiste. finalul e totuşi ratat, fuşerit cu coincidenţe neverosimile.

dar să încheiem pozitiv. impresionante mi-au fost referinţele muzicale ale cărţii, dincolo de care ghicesc în bailey un împătimit al operei şi operetei, chiar şi al celei de mâna a doua (pe care o cântă unchiul rudolf), o dragoste stimabilă faţă de enescu, bartók şi dinu lipatti (mai jos este ultimul concert de la besançon). măcar pentru acestea, cartea a meritat cele câteva ore din viaţă.

într-un costum negru, mai mult o fantomă decât un om viu, lipatti a apărut în faţa noastră. l-am aplaudat în timp ce avansa încet spre pian. l-am auzit pe unchiul rudolf oftând.

dar cel care a început să cânte prima partită a lui Bach n-a fost deloc un spectru. fantoma s-a animat într-o secundă, cu un aer radios. eram oare conștienți de perseverenţa, de forţa supraumană care îl însufleţeau în acea după-amiază de septembrie? dacă eram, nu putea fi vorba decât despre o iluzie sentimentală, fiindcă indubitabila lui tenacitate era ascunsă de pianist în spatele unei necesare măşti de civilitate. abia mai apoi, după ce ascultaserăm într-o liniţte adâncă sonata în la minor a lui mozart, două improvizații shubertiene şi o serie fascinantă de valsuri ale lui chopin, abia atunci am înțeles că avuseserăm privilegiul să asistăm la un eveniment olimpian. lipatti era dincolo de etalarea ostentativă sau de inteligenţa superficială. ne cântase exact ce intenționaseră compozitorii să auzim. (p.85-86)

mai trebuie amintită traducerea lui marius chivu, foarte izbutită.

paul bailey, unchiul rudolf (uncle rudolf), editura humanitas, bucureşti, 2009, 165 de pagini broşate, traducere de marius chivu

coperta de angela rotaru

alte păreri la ionuca şi carminix.

dacă vreţi să încercaţi voi înşivă romanul, îl găsiţi pe aici.

începuturile văzutelor

2011-12-19T07:03:00.000+02:00

cartea este scrisă în 1977 de un laureat al premiului nobel pentru fizică, steven weinberg. a fost un bestseller al cărţii de ştiinţă, detronată abia în 1988 de "scurtă istorie a timpului" a lui stephen hawking.

practic, lucrarea iniţiază cititorul de sfârşit de secol xx în teoria big bang-ului, mai precis a celor 3 minute de după. asta după ce îl iniţiază în nişte concepte astronomice cum ar fi efectul dopler - conform căruia frecvenţa măsurată a undelor creşte atunci când sursa se apropie de receptor şi scade când sursa se depărtează de receptor - cu ajutorul căruia vedem că universul e în expansiune (astfel, majoritatea stelelor au spectrul luminii spre roşu, ceea ce arată că ele se depărtează de noi, în vreme ce acelea care se apropie îl au spre albastru.) sau cum ar fi descoperirea fondului de radiaţie cosmică de echilibru termic din domeniul microundelor, cu temperatura de 3°K.

ei bine, pe baza acestor două descoperiri, împreună cu mici digresiuni în fizica cuantică, weinberg descrie, cadru cu cadru, ce s-a întâmplat după momentul zero al creării universului (am mai găsit o descriere aici):
- temperatura este de 10¹¹ °K, iar universul este dens, în stare de echilibru termic, cu o circumferinţă nici finită, nici infinită.
- microparticulele nu sunt adunate în atomi, însă rup treptat echilibru termic. apare câmpul gravitaţional alcătuit din energia neutrinilor şi antineutrinilor
- nucleosinteza. primii atomi de tritiu, heliu (element chimic descoperit în 1868 ca element al spectrului solar) şi hidrogen greu (deuteriu) + protonii liberi
- după 700 000 de ani, temperatura scade şi se formează primii atomi stabili
- în universul timpuriu, la temperaturi mai mari de 3000°K, nu există stele şi galaxii, ci o supă ionizată de materie şi radiaţie. (p.90)
- în prezent, nucleosinteza continuă să se realizeze în stele.

alte informaţii:
- centrul soarelui măsoară o temperatură de 15 milioane °K
- pentru orice fel de particulă, există în natură o "antiparticulă" corespunzătoare, cu aceeaşi masă şi acelaşi spin (stare de rotaţie), dar cu sarcină electrică opusă - excepţie făcând cele neutre (fotonul).

în fine, în condiţiile ultimelor decoperiri CERN de săptămâna trecută, cartea mi se pare o bună introducere în teoria big bang. evident, unele informaţii sunt caduce, însă sunt bine prezentate şi coerente chiar şi pentru mine, un simplu cititor.

m-a lovit o propoziţie de final a autorului: "cu cât universul pare mai cognoscibil cu atât pare mai lipsit de sens". (p.169) ce bine, ar spune constantin noica, putem să-i dăm noi unul!

steven weinberg, primele trei minute ale universului (the first three minutes), editura politică, bucureşti, 1984, traducere de gheorghe stratan, 214 pagini

coperta de valentina boroş

traduceri mavrodiniene

2011-12-15T14:47:00.000+02:00

irina mavrodin

gustave flaubert, madame bovary, traducere şi prefaţă, ed. corint, sub tipar.

marcel proust, jean santeuil, în curs de apariţie, ed. humanitas.

my bucket list - lista cu dorinţe

2011-12-14T08:12:00.003+02:00

am găsit zilele trecute (în romanul lui proust), o listă pe care mi-o scrisesem acum vreo 10 ani. o transcriu aici, spre neuitare:

1. să sar cu paraşuta
2. să merg în china
3. să ajung la new york
4. să scriu o carte de succes
5. să conferenţiez la atheneu
6. să învăţ germana
7. să fac o declaraţie de dragoste celei mai frumoase femei
8. să particip la o orgie sexuală
9. să am o experienţă homosexuală
10. ~~să văd casa lui balzac din paris~~ realizată
între timp s-a mai adăugat 11. vizitarea istanbulului - planificată pentru primăvara viitoare.

care e lista voastră?

concursul 1

2011-12-12T17:43:00.001+02:00

pentru că tot au venit sărbătorile, m-am gândit să ofer câteva cărţi prin nişte concursuri. iată-l pe primul:

pentru a câştiga cartea-studiu "românii, un viitor previzibil?" - despre care am scris aici -, lansată printr-un eveniment săptămâna trecută, trebuie să răspundeţi la următoarea întrebare:

care sunt 3 dintre caracteristicile culturale ale "sufletului neamului românesc" pe care constantin rădulescu-motru le-a numit, acum 100 de ani, în cartea sa "psihologia poporului român"?

aştept răspunsurile drept comentarii la acest post, în 48 de ore.

concursul este sponsorizat de editura result. cartea-studiu poate fi comandată pe site-ul editurii aici sau pe elefant.ro aici, la preţul de 147 de lei.

mult succes!

lumea gheţii

2011-12-12T09:14:00.000+02:00

eu ce sunt? să fiu, oare, omul de ştiinţă, observatorul? să fiu oare, omul care are şansa să privească, în parte, viaţa din exterior? dintr-un unghi nou, format în egală măsură din solitudine şi clarviziune? sau sunt, pur şi simplu, doar patetică? (p.198)

este domnişoara smilla, 37 de ani şi un singur prieten, un băieţel pe nume isaia. care moare. după unii, un accident. nu şi după ea, care porneşte să descopere adevărul. şi va reuşi. sfârşit.

roman poliţist. sau de aventuri, sau psihologic. sau de ştiinţă. prinde cititorul şi-l duce în copenhaga, dar şi în thule (groenlanda) sau peste atlantic, pe un vapor.

avem cu toţii o încredere oarbă în cei ce iau deciziile. avem încredere în ştiinţă. deoarece universul nu poate fi pătruns în toate profunzimile lui, iar pe informaţii nu te poţi baza sută la sută. acceptăm existenţa unui glob pământesc rotund, acceptăm existenţa nucleelor atomic ţinute laolaltă, ca picăturile, de către un univers curbat, precum şi necesitatea de a interveni în materialul genetic. şi nu fiindcă am fi convinşi de corectitudinea tutror teoriilor, ci fiindcă avem încredere în cei ce ni le prezintă. suntem cu toţii, prozeliţi ai ştiinţei. dar, spre deosebire de adepţii altor religii, prăpastia dintre noi şi preoţi nu mai poate fi desfiinţată. (p.356)

ceea ce mi-a plăcut - pe lângă gândurile cinice şi cumplit de "adevărate" ale domnişoarei smilla - a fost lumea de gheaţă pe care høeg o creează cu ajutorul acestui personaj, geolog şi specialist în fenomenele gheţii. albul zăpezii, răceala gheţii dar şi căldura ei, gheţarii, groenlanda - perspectiva unei lumi de neaflat din altă parte. de simţi fulgi pe limbă şi-ţi vine să te tragi mai lângă calorifer sau s-arunci o pătură-n spinare.

aşa încât, dacă găsiţi cartea prin vreun anticariat sau pe la vreun/vreo prienten/ă, luaţi-o şi citiţi-o! păcat că nu e reeditată.

peter høeg, cum simte domnişoara smilla zăpada (frøken smillas fornemmelse for sne), editura univers, bucureşti, traducere (minunată!) de valeriu munteanu, 391 de pagini

coperta de done stan

romanul a fost ecranizat în 1997 (imdb). imaginea de sus e un cadru.

mickey mouse în irak

2011-12-09T09:42:00.001+02:00

aflându-mă săptămâna trecută în braşov (excursie despre care voi scrie curând), am descoperit chiar în buricul târgului, într-o galerie îngeţată, europa (mureşenilor 1) tablourile de grafică şi print digital ale gabrielei micu (blogul ei aici). mi-a plăcut foarte mult cromatica, nuanţele în contrapondere cu răceala şi geometria digitală. iar aleea cu cei 6 mickeymouşi din mijlocul războiului "fac toţi banii".

pentru iubitorii clasicilor, pun mai jos şi 2 acuarele cu braşovul.

îmi pare rău că nu sunt conectat aşa de bine cu arta plastică de la noi, măcar cum sunt cu cea literară.

filb 4 - ziua 1

2011-12-08T09:48:00.011+02:00

multă înghesuială aseară la mţr, în jurul lui paul bailey şi mircea cărtărescu. şi publicul a meritat, desigur, două lecturi publice (bailey despre un tânăr român gay, cărtărescu, textul despre darwin de aici) şi povestiri spumoase între cei doi scriitori. am avut noroc să prind o masă în faţă, aşa că m-am bucurat din plin.

foto de laurenţiu midvichi

am aflat despre scriitorul englez - despre care nu am citit nimic până aseară, când pentru un autorgraf, ia-m cumpărat unchiul rudolf - că vine des prin românia, unde găseşte un amestec de melancolie şi absurditate (dadaismul s-a născut aici); de asemenea, găseşte aici un simţ al umorului suprarealist; că îi place eugen ionescu, dar şi bacovia şi eminescu (din care a şi recitat, în româneşte); că e fascinat de george enescu, care a dus bach la sate, şi care s-a regăsit în bartok (enescu). a mai vorbit despre scriitorul e.m. forster, care s-a străduit să scrie un roman gay şi i-a ieşit cel mai prost, dar căruia i-a reuşit să omoare un personaj într-o singură propoziţie; despre curajul moral al lui beckett care a făcut parte din rezistenţa franceză; despre faptul că, bailey însuşi, când citeşte cioran, se amuză.

apoi scriitorul englez a vorbit despre interesul pe care îl are pentru familia bibescu şi despre vizitele lui la mogoşoaia şi corcova, împreună cu anecdote despre antoine bibescu (cărtărescu a amintit de pesonajul bibesco din romanul pornografic al lui apollinaire, tradus la noi amorurile unui prinţ). între patru ochi, bailey mi-a spus "I think proust fell in love with antoine".

despre familia bibescu şi marcel proust aici.

pe de altă parte, mircea cărtărescu a povestit cu vervă despre zaraza (ce înseamnă ciumă) despre mihail sebastian şi cancanuri despre blecher (relaţia sa cu maria ghiolu) şi despre cum îl învârtea geo bogza cu patul.

o seară reuşită, un eveniment reuşit, bravo!

a mai scris ionuca aici.

după russell, sunt un om fericit

2011-12-06T14:55:00.003+02:00

filozof, matematician, istoric, critic, liberal, socialist, bertrand russell apare în această carte doar ca un om care se întreabă sincer dacă putem cuceri fericirea sau nu.

nefericirea

el porneşte de la ceea ce cu toţii cunoaştem - nefericirea. cu toţii putem spune că "nu prea" suntem fericiţi, deci suntem în majoritatea timpului nefericiţi. de ce? din cauza "unei viziuni greşite despre lume, a unei etici greşite, a unor deprinderi de viaţă greşite, care cu timpul nimicesc savoarea şi apetitul natural pentru lucruri posibile de care depinde în cele din urmă fericirea, atât la oameni, cât şi la animale." (p.16)

intelectul

la umbra psihologiei şi/sau psihanalizei, russell dă o mare importanţă inconştientului, a influenţei pe care acesta o are asupra vieţii prin "idealuri vechi", în absenţa unei etici raţionale.

poate cel mai mare rol pe care un anumit element îl joacă în fericire este intelectul, care să ştie să dea drumul trăirilor autentice, "benefice" - iubirea pasionată, afecţiunea părintească, prietenia, bunăvoinţa, devoţiunea faţă de ştiinţă şi de arte (p.97) - şi să le ţină în frâu pe cele nocive - desfrâul, beţia, chiar frica.

secretul fericirii

iar după ce trece prin câteva izvoare ale nefericirii contemporane - invidia, oboseala, competiţia -, bertrand russell scrie secretul fericirii:

să ai interese cât mai largi cu putinţă, iar reacţiile tale faţă de lucrurile şi persoanele care te interesează să fie, pe cât posibil, simpatetice, iar nun ostile. (p.139)

pofta de viaţă, afecţiunea formată din copilărie, familia, dar şi munca sau hobbyurile sunt izvoare ale fericirii, prilej cu care filozoful englez face incursiuni antropologice de mare fineţe.

iar dacă "omul fericit este acela a cărui personalitate nu este nici divizată lăuntric, nici pornită împotriva lumii. un astfel de om se simte cetăţean al universului, se delectează cu spectacolul oferit de acesta şi cu bucuriile pe care i le pune la îndemână." (p.220), atunci, după russell, EU pot spune că SUNT FERICIT.

deci o carte senină şi accesibilă, a unui înţelept (cât o mie de danpurici) care ştie ce spune.

bertrand russell, în căutarea fericirii (the conquest of happiness), editura humanitas, bucureşti, 2011, traducere de s.g. drăgan, 220 de pagini

coperta de angela rotaru

filb 4

2011-12-06T09:35:00.002+02:00

revine-n forţă festivalul internaţional de literatură, a patra ediţie, miercuri, 07 decembrie la mţr, până pe 9. ce găsim aici, în fum de ţigară? discuţii libere, dar mai ales LECTURI!

paul bailey (la ierusalim, kitty şi virgil, unchiul rudolf) şi mircea cărtărescu - ziua 1

scriitorul croat roman simić, editorul irlandez declan meade şi lavinia branişte - ziua 2

scriitorul bulgar georgi gospodinov (un roman natural) şi cel francez jean mattern, adina rosetti, mihail vakulovski - ziua 3

evident, ne vedem acolo - n-am pierdut nici una!