când văzui că editura rao iniţiază o serie de autor delibes, mă gândii ce i-a apucat, căci în celebra lor colecţie opere xx, apăruseră thomas mann, camus, woolf, hesse etc.
dar delibes??
de unde până unde?
şi-ncă tradus de una dintre cele mai bune traducătoare de la noi din spaniolă, tudora şandru mehedinţi!
aşa că nu mă codii să pun mâna dintr-un anticariat pe prima ediţie (din 1970! la 4 ani de la apariţie!) a romanului cinci ore cu mario a lui miguel delibes. capodopera scriitorului, cică.
aşadar:
avem un monolog. şi-atât. al unei dame văduve pentru soţul său, mario, de-alături din sicriu. despre toată viaţa ei. un fel de molly bloom, dar mai structurată.
basmul că la căsătorie ai fost la fel de nevinovat ca mine să i-l spui lui mutu, drăgălaşule, şi tu încă "să nu-mi mulţumeşti, a fost mai degrabă din timiditate", timiditate pe dracu, de parcă nu v-aş cunoaşte, voi bărbaţii, toţi la fel, se ştie, şi tu, dă-i cu stângăciile tale, erau cea mai bună dovadă, muzică divină!, adevărul e că între un om pierdut şi unul decent există oarecare diferenţă, şi că, în fond, mai rămâne ceva demn în voi, şi asta iese la iveală când vă căsătoriţi, asta-i totul. virgin tu! dar crezi că asta mi-a făcut deosebită plăcere? şi nu c-aş spune că eşti un vicios, nici vorbă, dar aşa, din când în când câte-o uşurare... apoi la madrid, când am făcut voiajul de nuntă, m-ai umilit cum nu se poate mai mult, cât dispreţ, recunosc că eram speriată, de frică de copii, dar ştiam că trebuie să se-ntâmple ceva aparte, credeam că măcar o singură dată, pe cuvânt, şi aş fi fost resemnată, îţi jur, fie ce-o fi, dar tu te-ai culcat şi "noapte bună", ca şi cum te-ai fi culcat în pat c-un jandarm, Doamne, atâta reţinere, că nici lui valen nu i-am povestit, şi tu ştii că eu lui valen îi spun orice, ea nu-i ca esther, că esther, deşi prietenă dintotdeauna, e altceva, mult mai puţin înţelegătoare, nici nu suderă comparaţie cu valen, şi sunt lucruri dintr-astea, niţeluş picante, care la ea nu merg, se ţine de modernă şi citită, nu e altceva decât o învechită, eu mă gândesc de foarte multe ori că v-aţi fi înţeles bine, că sunteţi ca sacul şi peticul, scumpule, făcuţi după acelaşi calapod. lui esther îi pari inteligent, că citeşte ca şi tine cărţi de-astea greoaie, ciudate, pe care nu le înţelege nimeni; (p.99-100)
nu e cine ştie filozofie, ba chiar aş zice că din contră, este un anumit bun simţ, o experienţă a vieţii - mi-a amintit de piaţa diamantului de mercè rodoreda - în contrast cu meditaţiile socio-filozofice intelectuale.
convinge-te odată, mario, intelectualii cu ideile lor fistichii sunt toţi nişte încurcă-lume, pe jumătate ţicniţi, cred că ştiu totul, dar singurul lucru de care sunt în stare e să facă zâzanie, singurul, ia aminte, şi să-i scoată pe săraci din minţi... (p.128)
e o plăcere cititul cărţii, miguel delibes ăsta scrie splendid, cu mută ironie, glumă şi har, eu am intrat repede în carte, greu e prologul, dar cum intri în confesiunea lui carmen (menchu) gata, nu te mai poţi lăsa. cred că voi mai citi ceva de delibes. adică sigur!
cartea e retradusă la rao. şi disponibilă aici.
