românia în alte 3 culori

o românie roşie:

iliescu nu vorbeşte despre lovitura de stat, adrian năstase nu vorbeşte despre mătuşa lui, crin antonescu nu vorbeşte despre chiulurile din parlament, băsescu nu vorbeşte despre incompetenţă, parlamentarii nu vorbesc despre întâlnirile lor cu cei care i-au ales, judecătorii nu vorbesc despre tergiversarea dosarelor până la prescripţia extinctivă, nokia şi rompetrol nu vorbesc despre scutirile datorate statului. dar toţi afirmă în luminile înroşite ale mass media că spun adevărul.

o românie neagră:

patronii nu vorbesc despre impozitele neplătite, companiile căpuşă nu vorbesc despre spălarea banilor negrii, funcţionarii nu vorbesc despre şpăgile neimpozitate, ţiganii nu vorbesc despre faptele antisociale, cei cu câini nu vorbesc despre căcaţii de pe trotuare, nevestele nu vorbesc despre bătaia soţilor lor, studenţii nu vorbesc despre analfabetismul propriu, medicii nu vorbesc despre pacienţii ucişi, şomerii nu vorbesc despre banii de droguri, şoferii nu vorbesc despre huliganismele din trafic, nici cetăţenii despre gunoaiele pe care le-aruncă pe jos. dar toţi se plâng pe la colţuri de starea neagră a ţării. 

mai există şi o altă românie?

părinţii nu vorbesc despre copiii lor binecrescuţi, muncitorii nu vorbesc despre treaba lor bine făcută, slujbaşii nu vorbesc despre conştiinciozitatea lor, elevii şi studenţii nu vorbesc despre notele lor bune, patronii nu vorbesc despre profitul lor cinstit, tinerii nu vorbesc despre implicarea lor fără bani, pensionarii nu vorbesc despre noul lor serviciu.

din cele trei românii, mă interesează mai mult ultima, în care îmi place să trăiesc. e cealalată românie, românia albă, visată de poeţi, şi de eroii noştri morţi pe câmpurile de luptă şi pe care îi uităm mereu. românia apărată de străbunicul mort la mărăşeşti e murdărită zilnic cu roşu şi negru. pe oamenii oneşti şi cinstiţi, pe tinerii cu idealuri, cum îi păstrăm albi?

sunt fanul amuzat al unui puşti

m-am distrat tare mult cu acest roman care face furori cică nu numai printre copiii americani, dar şi printre cei români -  la noi, a ajuns la al patrulea volum. eu l-am luat cadou pe primul - evident, pentru un puşti - şi l-am citit dintr-o suflare. chit că multe chestii de-acolo - popularitatea, halloween, "economie domestică" (sic!) - sunt specifice sistemului american.

dar m-am amuzat teribil cu vocabularul cool al personajului - a freca menta, fraier, a se tira (sau ceva gen). şi cu întâmplările amuzante prin care trece - cu fratele lui tut ce-şi face formaţie rock (skutek plyn), cu colegii lui fraieri, cu pătrăţelele de muşchi pe care vrea să şi le facă pe burtă.

iată care sunt întrebările ce trebuie puse unui puber prins cu reviste cu femei:

• faptul că revista asta îţi aparţine te-a făcut un om mai bun?
• te-a făcut mai popular la şcoală?
• ce simţi acum faţă de deţinerea unei astfel de reviste? (îmi este ruşine.)
• ai ceva de spus femeilor despre deţinerea unei reviste atât de jignitoare? (îmi pare rău femeilor.) (p.42)

dar vă las şi pe voi să v-amuzaţi cu leapşa brânzei.
ai-iaia, mamăă! :)

jeff kinney, jurnalul unui puşti (diary of a wimpy kid), editura arthur, bucureşti, 2010, 218 pagini, traducere de andra matzal

bastilia, o nouă librărie în bucureşti

am descoperit un nou concept de librărie, unul plin de lumină şi spaţiu. este vorba despre librăria bastilia, în piaţa romană nr.5, pe partea cu ase-ul, într-o vilă ce dă în fostul bulevard ana ipătescu.

librăria are 2 etaje, dar punctul forte este cafeneaua de la mansardă, al nouălea cer, cu desenele murale ale lui ion barbu. e foarte fain, are şi cameră pentru fumat!

per ansamblu, mie mi-a plăcut tare mult librăria, unde am găsit chiar şi cărţi editate mai demult.
pozele sunt luate de pe metropotam de aici.

o carte sinceră despre români

când aveam televizor, vedeam tot felul de părerişti – intitulaţi pompos analişti sau lideri de opinie – care se pronunţau despre cum sunt românii. eu însumi spun că „noi, românii facem şi dregem”. iată însă o carte care ce are la bază o cercetare ştiinţifică – bazată pe perspectiva a 1132 de români din toată ţara. ei vorbesc despre caracteristicile culturale ale lor înşile şi ale celorlalţi.

cartea are 2 mari merite:

1. este prima carte serioasă de la noi, bazată pe o cercetare ştiinţifică, despre cultura românească şi despre impactul ei practic în viaţa de zi cu zi actuală – personală şi socială.

2. propune câteva soluţii vizavi de caracteristicile cu impact pozitiv (cum să le potenţăm) şi a celor cu impact negativ (cum să le minimalizăm).

evident, există şi lucruri care nu mi-au plăcut, de pildă stilul destul de greoi care, poate din dorinţa autorului de a fi exact, împiedică uneori fluenţa lecturii. de asemenea, dacă accept că, dintr-un anumit punct de vedere, în românia este matriarhat, am o problemă cu ceea ce sunt considerate ca aspiraţii ale românilor. nu văd deloc perfecţionismul ca pe lucru la care românii aspiră. sau integritatea, cum se va vedea şi în citatul de mai jos. iar colaborarea este pentru români o aspiraţie? aşa o să rămână, doar aspiraţie!

câteva idei de interes care mi-au plăcut, şi care, după mine, constituie sarea şi piperul cărţii:

- românii se consideră mai inteligenţi decât se consideră oamenii din sua sau europa de vest;

- românii cred despre ceilalţi că cel mai mult îşi doresc să fie şefi;

- românii aspiră cel mai mult să se comporte civilizat şi să fie deschişi spre învăţare;

- bărbaţii români se consideră mai inteligenţi decât femeile; femeile, mai pesimiste decât bărbaţii şi mai integre;

- românii cu studii superioare se văd mai inteligenţi şi mai dornici să fie şefi; cei cu studii medii se văd mai resemnaţi;

- românii din moldova se cred mai integri şi mai loiali, cei din valahia se cred mai liberi şi mai independenţi, iar cei din transilvania se cred mai deştepţi şi vor mai mult să fie şefi;

- românii au tendinţa de a fi critici cu ceilalţi (centraţi pe negativ şi orientaţi spre trecut), de a-i considera pe ceilalţi responsabili de aspectele negative ale românilor).

„să recunoaştem în cele din urmă că succesul oamenilor se bazează pe orice altceva, dar mai puţin pe integritate. cu alte cuvinte, integritatea este astăzi o piatră de moară.

putem afirma că minoritatea cea mai persecutată din românia în prezent este aceea a oamenilor cinstiţi, corecţi, integri. ne face plăcere să ne declarăm mai buni decât ceilalţi, să fim recunoscuţi ca fiind oneşti, ca fiind indivizi care nu urmăresc obţinerea de interese materiale exclusiv în interes personal... ne place să facem avere, chiar dacă această activitate presupune să înşelăm puţin, să minţim puţin şi să ascundem un pic de «adevăr », dacă interesul ne-o cere. Înţelepciunea românească ne aduce aminte că «adevărul umblă cu capul spart »“. (pp.146-147)

una peste alta, cartea asta mi se pare o bună bază pe care se poate construi; de la proiecte politice până la proiecte personale. este de fapt o oglindă a românului de secol XXI, care ne arată aşa cum suntem. şi nu putem sta tot timpul în faţa oglinzii, trebuie şi să facem ceva. ce?

dorin bodea, românii, un viitor previzibil?, editura result, bucureşti, 2011, 280 de pagini

coperta de octavian stângaciu

cartea va fi lansată miercuri, 7 decembrie, la howard-johnson, şi vă puteţi înscrie aici.

ne vedem mâine la gaudeamus

întrucât cred că un târg de carte e mai degrabă prilej de întâlnire a iubitorilor de cărţi decât loc de negustorie cu acestea, ne putem întâlni mâine, de la 13:00 până la 19:00. de la 15:00 pe la polirom, de la 17:00 la dezbaterea booktopia. o să fie aglomeraţie, dar ne găsim noi!

sau puteţi sta acasă (sau oriunde), cu o carte în mână. spor!