anne elliot ori elizabeth bennet?

subiectul e destul de simplu: o tânără îşi reîntâlneşte fostul iubit, după ce s-a despărţit de el la "persuasiunea" unei prietene bătrâne de familie. acţiunea de recucerire a relaţiei e miezul.

evident, în genul jane austen, avem şi aici nobili prostovani şi cheltuitori versus ofiţeri de marinari cumsecade. avem şi aici micile ironii ale vieţii, de pildă o jună se-aruncă în braţele favoritului dar dă greş şi cade-n cap; sau personajul principal, anne elliot, se lasă persuadată de o prietenă după raţionamentul: dacă povestea conţine un element recunoscut ca adevărat, atunci întreaga poveste e adevărată.

persuasiune ori mândrie şi prejudecată?
mie mi-a plăcut mai mult acesta. de fapt, ultimul roman al scriitoarei. şi-mi pare rău că personajul principal, anne elliot, nu este atât de spectaculos, celebru şi răsunător ca personajul celui de-al doilea, elizabeth bennet. pentru că acest personaj mi se pare cea mai mare reuşită a romanului. să mă explic.

iată cum e anne la început, cam trecută:

anne fusese o fată foarte drăguţă, bujorii i se ofiliseră de timpuriu; şi cum nici chiar atunci, când era în plină floare, taică-său nu găsea mare lucru de admirat la ea (până într-atât firava-i făptură şi duioşii ochi negri îi erau total deosebiţi de-ai lui), acum, după ce se ofilise şi se subţiase, nu mai era nimic de găsit în ea ce-ar fi putu să-i trezească stima şi consideraţia. (p.8) evident, aici e punctul de vedere al tatălui.

în focul amorului, iată cum o descrie austen:

anne arăta minunat, cu trăsăturile ei foarte regulate şi foarte atrăgătoare, în plină floare şi frăgezime a tinereţii, reînsufleţite de vântul plăcut ce îi suflase în faţă şi de emoţia pe care i-o provocase privirea gentilomului. (p.104) aici sunt ochii unui gentilom necunoscut. iar ochii unei prietene din copilărie văd că:

cei 12 ani o schimbaseră pe anne, din fata de 15 ani tăcuă şi imatură, un boboc, în tânăra elegantă de 27 de ani, de toată frumuseţea, dar fără bujori, şi cu un fel dea fi pe cât de perfect pe atât de generos. (p.150)

ilustraţie de c.e.brock (de aici)

citiţi despre romanul ambasadorii de henry james aici

anne e înţeleaptă. deşi trece prin mai multe emoţii, reuşeşte să-şi ţină sentimentele în frâu. este foarte reală, mobilă, în funcţie de împrejurări. nu e o pasionată, ci are multă stăpânire de sine. de pildă, face faţă cu brio unui dans mut la distanţă cu bărbatul pe care îl iubeşte, ca în filmul in the mood for love.

... fraze începute pe care nu le putea termina... ochii lui care se fereau oricum s-o privească, dar căutătura lor cu mult mai elocventă... toate, toate mărturiseau că inima lui se reîntoarce în sfârşit la ea. anne nu vedea nimic, nu pricepea nimic din strălucirea încăperii. fericirea-i venea dinăuntru. (p.182)

singurul manuscris al autoarei din romanul neterminat familia watson (de aici)

stilul scriitoarei e, de asemenea, reţinut, se vede că e un roman scris la maturitate, se citeşte uşor, are elipse care scurtează eficient scenele.

enfin, roman social, de dragoste, psihologic, oricum ar fi, l-am citit cu pasiune.

am citit într-o scurtă impresie că romanul pare unul sumbru, nicidecum sarcastic şi ironic ca altele: "in persuasion it all fell flat" :) fiind ultimul ei roman, unii i-au iertat neşlefuirea sau scurtimea. or, mie tocmai astea mi-au plăcut.

ps: o scrisoare de îndrăgostit care mi-a plăcut enorm:

"i can listen no longer in silence. i must speak to you by such means as are within my reach. you pierce my soul. i am half agony, half hope. tell me not that i am too late, that such precious feelings are gone for ever. i offer myself to you again with a heart even more your own than when you almost broke it, eight years and a half ago. dare not say that man forgets sooner than woman, that his love has an earlier death. i have loved none but you. unjust I may have been, weak and resentful I have been, but never inconstant. you alone have brought me to bath. for you alone, i think and plan. have you not seen this? can you fail to have understood my wishes? i had not waited even these ten days, could i have read your feelings, as i think you must have penetrated mine. i can hardly write. i am every instant hearing something which overpowers me. you sink your voice, but i can distinguish the tones of that voice when they would be lost on others. too good, too excellent creature! you do us justice, indeed. you do believe that there is true attachment and constancy among men. believe it to be most fervent, most undeviating, in 

f. w."

jane austen, persuasiune (persuasion), editura univers, bucureşti, 1980, traducere de costache popa, 248 pagini

coperta de vasile socoliuc

un blog dedicat autoarei aici.

comorile tăşulesei - oamenii

urmare de aici. 
tăşuleasa social n-ar exista fără oamenii ei.

în primul rând liderul: alin uhlmann uşeriu - despre el, un filmuleţ discovery aici -, care s-a întors din germania să schimbe lucrurile. care s-a luptat cu ignoranţa, reaua-voinţă şi reaua-faptă ale celorlalţi pentru viitor. iar viitorul a însemnat 10 ani. de muncă împotriva obiceiurilor rele ale localnicilor, împotriva nepăsării administraţiei, împotriva neîncrederii tururor. cu ce arme? cu entuziasm, cu energie, cu loialitate. cu impunerea, prin disciplină, a unui model de leadership şi de cultură organizaţională pe termen lung. 10 ani a însemnat ceva pentru tăşuleasa, dar vor însemna şi mai mult următorii 20. 

ana szekely, spiritul viu al organizaţiei, care şi-a lăsat cariera universitară deoparte pentru misiune.

eu l-am mai întâlnit şi pe voluntarul paul mureşan, masterand la arte, care duce în creaţiile sale artistice, desen şi animaţie - vezi filmuleţul de mai jos cu traducerea din română în română :) - spiritul naturii şi al bunului simţ.

 

dar oamenii tăşulesei sunt mai ales miile de voluntari care, fie că împăduresc sau curăţă, pleacă de aici ei înşişi schimbaţi şi hotărâţi să schimbe, atât cât vor putea, lucrurile. cineva mi-a spus că a învăţat aici să finalizeze lucrurile, să lucreze în echipă şi să să nu ia lucrurile personal. altcineva a învăţat să se simtă bine să lucreze, chiar dacă nu primeşte bani. iar o elevă de la liceul lazăr a plecat bucuroasă că ştie să şlefuiască lemnul, căruia i-a simţit căldura. cu toţii iau ceva de aici pe care-l duc mai departe.

fiecare elev din românia care vrea să facă voluntariat poate ajunge aici. şi nu doar că învaţă ce e responsabilitatea, comunitatea, munca şi respaectul faţă de natură, dar învaţă, chiar şi puţin, să devină om.

am mai plâns niţel

dacă sunteţi dintre cei care n-au citit această carte, vă rog să corectaţi, mai ales că a doua ediţie a apărut ca prim număr în colecţia de la cotidianul din 2006. şi până la urmă, cele 203 pagini (în ediţia mea) nu-nseamnă mare lucru când e vorba despre o carte de goncourt (printre puţinele care chiar merită...).

dacă sunteţi dintre cei care nu ştiu plotul, e vorba despre o iubire. una profund umană, dintre un tânăr adolescent arab orfan, mohamed aka momo, şi o evreică grasă, madam roza, în pensiunea căreia clandé creşte alături de fii de curvă (la propriu). anii săi de ucenicie de mic gavroche sunt surpinşi cu naivitate, însă într-un limbaj argotic, destul de bine transpus de laszlo alexandru (care se îşi explică propria poveste de dragoste cu romanul aici). 

despre o altă carte de romain gary, prima dragoste, ultima dragoste aici.

deşi scăpată dintr-un lagăr nazist, madam roza păstrează un portret mare al lui "nenea hitler" sub pat şi, când e nefericită şi nu mai ştie la care sfânt să se închine, îl scoate, îl priveşte şi imediat se simte mai bine. e o evreică dintr-o bucată, dar şi o femeie fricoasă pentru că, aşa cum spune ea "n-ai nevoi de motive ca să-ţi fie frică". şi e şi bătrână şi va trebui să se îmbolnăvească. 

momo, abandonat de părinţi, vrea să scrie mizerabilii lui şi e atent la povestea fiecărui om pe care-l întâlneşte în cartierul belleville. până când madam roza, cinica femeie care are grijă de el, se-mbolnăveşte şi-l face să aibă o misiune. 

eu, dac-aş fi în stare, m-aş ocupa numai de curvele bătrâne, fin'că cele tinere au proxineţi, da' cele bătrâne nu au pe nimeni. Le-aş lua numai pe cele care-s bătrâne, nasoale şi care nu mai sunt bune de nimic, aş fi proxinetul lor, aş avea grijă de ele şi le-aş face dreptate. aş fi cel mai mare curcan şi proxinet din lume şi la mine n-ar mai vedea nimeni niciodată o curvă bătrână abandonată, plângând la etajul şase fără lift. (p.102)

cum se termină cartea nu vă spun, dar mai dau câteva citate:

bolnavii de nervi sunt nişte oameni la care li se explică tot timpul căî n-au ceea ce au şi că nu văd ceea ce văd şi-atunci ajung să fie scrântiţi la cap. (p.143)

doamnă, sunt persecutat fără a fi evreu. nu deţineţi monopolul. s-a terminat cu monopolul evreu, doamnă. mia sunt şi alţi oamni, în afară de evrei, care au dreptul să fie persecutaţi. (p.146)

de câte ori ne priveam, ne durea pe-amândoi. (p.190)

o carte uimitoare, care m-a impresionat profund, spre final m-a gâtuit de emoţie. un motiv în plus să mă decid să caut şi celelalte cărţi ale lui gary.

romain gary (émile ajar), ai toată viaţa înainte (la vie devant soi), editura univers, bucureşti, 1993, traducere de laszlo alexandru, 203 pagini 

coperta de dan erceanu

cartea poate fi descărcată pdf de aici.

alte impresii la liviu, zum, luciat,

bookaholic

nişte răspunsuri blogăristico-livreşti pentru cei de la bookaholic, pentru care le mulţumesc.

ce citesc bloggerii – dragoş butuzea aka chestii livreşti

achtung! google+

după ce mi-am făcut cont de google+, m-am trezit că am în cont albume cu ilustraţii din blog. n-am nevoie de ele, doar şed bine colo pe blog, aşa că de ce să nu le şterg? aşa că, delete!

evident pentru google+, dar absolutamente deloc pentru mine, toate ilustraţiile din blog au fost şterse. până şi header-ul. 

m-am trezit deci cu blogul chel.

ce urmează? evident, ore de recuperare a acestora (din păcate, numai unele) din memoria google şi acţiunea de reîmpădurire.

aşadar, dacă aveţi cont de picassa sau blog pe blogspot, nu ştergeţi albumele!

comorile tăşulesei - ţinutul

moleskine 2

tăşuleasa este un ţinut privilegiat al româniei. aici natura are parte de Oameni, dar nu de oameni obişnuiţi din aceia pe care-i întâlnim la tot pasul, ci Oameni în care poţi avea încredere că lucrurile se vor schimba cu siguranţă în bine pentru toată lumea, în care ai încredere că va exista pentru fiecare un viitor mai bun. 

într-un decor de legendă - se pare că însuşi craiul munţilor se ascundea nu demult pe-aici - am ajuns acum 2 zile în acest ţinut. la tăşuleasa social. undeva între suceava şi bistriţa, pe la pasul tihuţa. teoretic, tăşuleasa social este un ong, însă eu am văzut mai puţin un ong, mai bine zis şi un ong, cel puţin de genul celor mediatizate pe la noi. dar am văzut şi-am simţit altceva: am văzut un Spirit viu, format din multe suflete, un Spirit ce sfinţeşte realmente locul. aici nu e vorba numai despre împăduriri, sau numai despre strângerea de deşeuri, ci despre punerea la cale a unui viitor bun, despre o viziune pe termen lung, pentru noi toţi.

 © Alex Tomazatos

una este să strângi un pet, alta este să plantezi un pom, dar cu totul altceva este să înţelegi şi te schimbi, şi pe tine şi pe ceilalţi de lângă tine. vorbesc despre pădurea pedagogică, în care tinerii elevi care vor să facă voluntariat să poată găsi nu numai profesori care să-i îndrume printre secretele - multe uitate - ale naturii, ci şi să pună în practică nişte Valori - multe şi mai uitate: respect, responsabilitate, solidaritate şi implicare. toate în acelaşi timp cu promovarea Culturii. Atât o cultură organizaţională puternică, inspirată de lideri autentici, dar şi o cultură inspirată de artişti. bunăoară, i-am întâlnit aici pe florin iaru, pe cecilia ştefănescu, pe marin mălaicu-condrari, pe dan coman, pe cosmin bumbuţ, pe ada milea, pe nucu pandrea, dar şi pe alţii, ce şi-au lăsat aici urmele.

cert este că am plecat din acest loc inspirat de bucuria faptelor bune şi încărcat de speranţa în cei mai tineri de lângă mine. entuziasmat că am întâlnit aici un grup de Oameni, despre care voi scrie într-un post viitor, aici.