3 fineţuri mateine

drumul e lung, viaţa e scurtă, şi o viaţă fără plăceri e o lungă şi tristă preparare pentru examenul suprem al morţei. pe (aşa zisa) viaţă viitoare - oricum ar fi, eu unul mă piş cu toată intensitatea la maximum. un hotel fin, cal arab, electricitate, auto-uri, valeţi stilaţi, hortense şi ionica, marquisette, asta ne trebuie nouă. 

***

în oraşele mari, muzeele sunt ca nişte case de randez-vous patronate de stat. stai în faţa lui rafael şi pisezi o damă, flirtezi, spui minciuni, o urmăreşti volens-nolens şi con energia o enfilezi. de altfel imaginaţia damelor e excitată de toate tablourile şi statuile goale, aşa că greutatea nu e mare. încearcă la louvre să vezi, reuşeşti.

***

în bucureşti e foarte greu de lucrat cu damele. sunt dintr-o rasă imposibilă. n-au încredere, le e frică şi n-au tradiţie de galanterie. cele mai multe nu sunt capabile să iubească numai pentru amor, trebuie să aibă sau scop politic, sau mai ales un plan financiar. pentru jouissance nu riscă nici una, ca străinele, situaţia lor. lică filitti, ofiţerul, mi-a spus că de 3 ani de când se zbate, nu poate face nimic, cu toată uniforma şi dolmanul lui. s-a desperat de răceala lor. 

mateiu caragiale scrisori către n.a.boicescu, în  

mateiu caragiale, opere, editura univers enciclopedic, bucureşti, 2001, p. 521, 529-530, 559

écrasez la bourgeoisie

suflul inimii (le souffle au cœur)

imdb

nu vreau să amintesc aici de marcel proust, deşi louis malle îi datorează multe în acest film. nu vreau şi să amintesc simbolurile, poate unele psihanalitice oedipiene. nu vreau să amintesc alte interpretări, de pildă cele anti-burgeze scl.

ci că este un film minunat despre un puşti de 15 ani care caută libertatea, orice-ar însemna asta: sex, dragoste, prietenie, încălcarea tabu-urilor, revoltă anti-familială şi anti-socială. 

până la urmă, în focul de artificii al hormonilor, îi pică cu tronc mă-sa. urmează, inevitabil, incestul. îl cred, mama are 35 de ani, e italiancă focoasă (lea massari joacă excelent) şi e o libertină.

faţă de filmul lui truffaut, filmul lui malle e mai ironic, poate fi socotit chiar comedie, însă e mai puţin "inocent". spre deosebire de eroul lui truffaut, laurent fumează, se masturbează (pe romanul lui vian!), merge la bordel, sare pe fete, face mişto de preotul catolic filozof şi pedofil, răspunde obraznic burghezelor înţepate şi fetelor frigide. e un mic dandy, într-o franţă a anilor '50.

citind boris vian

citind proust

agăţând fete

lăsându-se alintat de mama

ghici

citesc în paralel corecţii de johathan franzen şi fii şi îndrăgostiţi de d.h. lawrence.
care credeţi că mă pasionează mai mult?

un maniac al alchimiei timpului

un roman nu doar lăudat, dar şi premiat cu goncourt şi médicis în 1995, la noi tradus 2 ani mai târziu. scriitor francez de origine rusă. el însuşi afirmă că romanul e axat pe problema nemuririi: un copil îşi observă bunica şi crede că ea nu va muri niciodată. şi, adaug eu, nu va muri într-adevăr, prin cartea aceasta în care şi autorul şi povestitiorul e copilul însuşi.

un copil rus află de la bunica sa franţuzoaică, charlotte lemonnier, despre franţa - voiam ca franţa grefată în inima mea, studiată, explorată, învăţată, să facă din mine alt om. (p.100) -. atât din poveştile ei, dar şi din cufărul ei cu ziare despre o belle epoque legendară. în contrapartidă cu anii războiului rece rusesc, îngheţat şi cenuşiu. apoi copilul creşte - o frază a pus capăt copilăriei mele: "a murit în braţele iubitei sale" (p.66) -, află ce e amorul, ce e femeia, ce e emigrarea.

în alternanţele de timp, în alternanţele de loc, în alternanţele personajelor - bunica povesteşte despre franţa, copilul despre rusia, copilul povesteşte despre bunica, copilul povesteşte şi el despre franţa lui - stă dinamismul cărţii. iar makine are ştiinţa dozării, ştie să spargă prea nostalgicul cu o anecdotă, sarabanda imaginaţiei cu o clipire de real.

când pronunţam în rusă "цар", în faţa mea se ivea un tiran crud; în timp ce cuvântul "tsar" în franceză se umplea de lumini, de zgomote, de vânt, de scânteierea lustrelor, de strălucirea umerilor goi ai femeilor, de parfumuri îmbinate. (p.39)

până la urmă, este vorba despre paradisul copilăriei versus infernul maturizării. acea castalie, acea atlantidă croită de sufletul pru al fiecăruia dintre noi, fără nici o legătură cu realul, dar în care toţi scriitorii se chinuie s-o pună în cuvinte armonioase. unii chiar reuşesc. pe alocuri, şi andreï makine.

andreï makine, testamentul francez (le testament français), editura univers, bucureşti, 1997, 204 pagini, traducere de virginia baciu

coperta de done stan

cartea e reeditată la polirom.

alte impresii la catastif, zully, rontziki, liuta monica, grete tartler.

un finlandez în 3 chestii

1. fiind un autor finlandez, nu se putea ca acest roman să nu aibă acel farmec poetic al saga-urilor nordice. mie, de pildă, mi-a amintit de povestea lui gösta berling de selma lagerlöf (care e suedeză, nu norvegiană). propoziţii scurte, în care verbele sunt vedete, dau o mare alerteţe - un fragment al cărţii îl puteţi citi pe liternet aici. întâmplările sunt structurate pe capitole, ele însele pot fi citite ca povestiri scurte, pe câteva pagini.

2. romanul este despre libertatea unui om care dă la dracu "cariera" de intelectual şi căsnicia şi alege aventura. să scapi o vacă din mlaştină, să urmăreşti un urs, să stingi un incendiu, să bei vârtos, să pescuieşti oriunde - o listă lungă de fapte care, în ochii societăţii sunt socotite toate contravenţii şi infracţiuni - iată libertatea pe care o propune arto paasilinna. e-adevărat, nu-i deloc uşor, şi ne-o demonstrează în fiecare capitol.

până la urmă, pe mine m-a convins că un an sabatic în natură merită, că orice bărbat trebuie să treacă prin asta. din propria ecperienţă a autorului, cică.

3. mie personajul care mi-a plăcut cel mai mult a fost iepurele. pe care vatanen, aventurierul intelectual, îl întâlneşte întâmplător şi-l ia cu el în toate peregrinările, (inclusiv la închisoare), obişnuindu-l să facă faţă cu curaj tuturor vitejiilor.
o carte  superrecomandată pentru vacanţă.

arto paasilinna, anul iepurelui (jäniksen vuosi), editura humanitas, bucureşti, 2010, traducere de teodor palic, 179 de pagini

coperta de angela rotaru

alte impresiila dan c. mihăilescu, rodica grigore, irina (metropotam).

1000 de postări

în 4 ani şi aproape 2 luni.