cştigător concurs

răspunsul corect este "scrisoarea furată" şi despre asta scrie alex leo şerban în dietetica lui robinson. 

primul răspuns corect a fost al lui Alex Grad. pe care îl rog să-mi trimită pe mail (dragosbutuzea@yahoo.com) numele pe care să fie trimis e-book-ul. care este oferit de - un blog nou de carte.

multe felicitări!

conştiinţă versus datorie

am terminat în sfîrşit de recitit iubita locotenentului francez. deşi cu peste 500 de pagini, m-a acaparat destul de repede, cum am spus şi aici. acum îl socotesc cel mai frumos roman al lui fowles. pe lângă faptul că scriitorul descrie epoca victoriană cu ochii noştri contemporani şi îşi tratează personajele cu multă ironie, repune în faţa cititorilor câteva teme, în prezent uitate.

desenul este din coperta 2 a ediţiei originale

este vorba despre condiţia gentleman-ului englez, adică a urmaşului de nobil de ţară, al cărui scop în viaţă era vânătoarea, beţia şi curvăsăria. însă, mai presus de toate scopul era onoarea. personajul masculin al romanului, charles smithson, trebuie să aleagă între "datoria" (datoria este văzută aici ca ceva burgez) de a se însura cu o gâsculiţă fără titlu nobiliar însă bogată fată de negustor - aşa cum cerea trendul social - şi "conştiinţă", de a se însura cu o femeie tot de condiţie joasă, proscrisă, însă iubită.

o alegere teribil de dificilă: pe de-o parte, confortul social, datoria socială, dar fără conştiinţa lucrului dorit; iar pe de altă parte, dispreţul social, cu conştiinţa dragostei împlinite. evident, fowles se descurcă literar şi propune aici două finaluri. putem alege şi noi odată cu personajul. dar prima variantă, a datoriei, pare prea uşoară, searbădă şi lipsită de satisfacţii. vom alege deci a doua variantă - ah, cum se joacă fowles cu noi! - şi la fel o face şi personajul care-şi poate continua odiseea.

dar şi în acest caz vom avea două finaluri, dar nu insist pentru că vreau să subliniez altceva. faptul că, şi printr-un mod de viaţă plezirist, un gentleman mai păstra câteva lucruri sacre - onoarea, conştiinţa. iar, în ochii săi, cel mai revoltător lucru era negustoria. 

john fowles

mai avem oare, noi, contemporanii, ahtiaţi după plăcerile simple, astfel de dileme? ne mai asemănăm noi cumva cu acei genlemeni? ne mai gândim noi măcar la datorie, nu mai spun de conştiinţă şi mai ales onoare.  deşi nimeni nu va accepta să se pună despre el că nu are onoare. 
mi-ar plăcea să mă înşel.

john fowles, iubita locotenentului francez (french lieutenent's woman), editura univers, bucureşti, 1994, traducere de mioara tapalagă

concurs mare concurs

un e-book cu romanul postum al lui alex leo şerban şi tradus din engleză de antoaneta ralian - litera din scrisoarea misterioasă - este pus la bătaie astăzi aici şi va fi câştigat de primul cititor care va da răspunsul corect la următoarea întrebare - în legătură cu romanul, desigur:

care este titlul nuvelei de edgar allen poe pe care alex leo şerban spune într-o carte a sa că ar fi luat-o pe o insulă pustie?

răspunsul îl aştept, timp de 2 zile, drept comentariu la acest post. premiat va fi primul răspuns corect.

e-book-ul este oferit de - un blog nou de carte.

ce scriu blogării pentru bani? - impresiile unui cititor de bloguri

când am descoperit blogurile, am găsit pagini frumoase, dar mai ales sincere, despre oameni.

ascunşi sub un pseudonim, aceştia şi-mpărtăşeau necunoscuţilor - şi ei tot pseudonime - cele mai ascunse gânduri de-o clipă sau dintotdeauna. blogosfera era "în construcţie" iar blogării îşi puteau exhiba în voie pasiunile şi diletantismele.

în 6 ani, blogosfera s-a schimbat. au apărut topuri cu bloguri, concursuri cu blogurile cele mai apreciate. au apărut bloguri specializate, dar şi cele pentru toată lumea. au apărut blogurile colective. unii blogări au renunţat, au apărut alţii. totul într-o libertate online cum rareori găseşti în offline.

au apărut însă banii. departamentele marilor companii au căscat ochii la un instrument nou, blogul. au hotărât deci să investească. au contactat blogări cu audienţă mare, au organizat campanii special pentru blogări. între timp, au apărut şi agenţii de publicitate "profesioniste" pentru blogări.

iată cum mulţi blogări au văzut că stând frumuşel în faţa calculatorului, îşi pot băga bănişori în cont. au apărut blogări de legendă, zoso de exemplu, întâiul rothschild al blogosferei româneşti. şi vedetele media au mirosit noua "roşie montană". de pildă, un tânăr cântăreţ şi actor cere cifre cu multe zerouri în coadă de euro. nu văd mult rău în asta. dar ca la roşia montană, cianurile strică mediul: dacă la începuturile tale ca blogăr scriai despre cât de nocivă e coca cola, însă acum, pentru bani, scrii cât de bun e nu ştiu ce suc, cu euri mai abitir decât vestita licoare americană, cât de credibil eşti? când, epuizat de tot soiul de campanii, începi a scrie banalităţi, doar ca să umpli spaţiul dintre, transformându-ţi blogul în tabloid, ce imagine mai vrei să ai? 

şi iată cum blogul, dintr-un instrument sincer de gînduri şi sentimente proprii, e transformat, pe bani, într-un instrument folosit de alţii. poate pe bani mulţi. dar merită?

exemplul 1: biscuiţii lui cabral. prezentatorul teve cabral mi-a prezentat nu demult pe blogul său că carbohidraţii continuţi în nu ştiu ce biscuiţi  sunt eliberaţi treptat - "printre altele, asta înseamnă că nivelul glucozei în sânge rămâne constant dar şi că ai energie pentru 4 ore, pentru întreaga dimineaţă", zice el. mi-e greu să cred că cabral - prezentatorul teve sau blogărul? - a mâncat biscuiţii, apoi a mers la analize de sânge, ca să se/mă convingă de adevărul celor spuse. şi n-a dat copy-paste de pe un comunicat trimis în plic de agenţie laolaltă cu ceva parale.

exemplul 2: campania cu şopârlica. a fost o perioadă cînd găseam pe toate blogurile poze şi posturi despre nu ştiu ce şopârlică - mascota nu ştiu cărei campanii (ba ştiu, dar nu vreau să-i fac reclamă). a fost şi un concurs de balade 2.0 cu acea şopârlă - "şopârla însetată, nu-ştiu-cum alintată". carevasăzică, blogări care până atunci aveau tupeul să-l înveţe pe iliescu şi băsescu cum e cu politica, pentru parale, n-aveau tupeul le spună tipelor de la marketing - care-au gândit campania - că poanta cu şopârlica e ridicolă. ba chiar păreau cu toţii că şopârlica devine brusc simbol al divertismentului blogosferic. (chiar, nu mai zice nimeni ce mai e cu şopârla? o fi murit, săraca.)

nu, nu sunt împotriva campaniilor de marketing pe bloguri. însă cred în păstrarea bunei măsuri. şi aşa "ucigaşul" asumat al blogurilor, facebook, cu like-urile lui e plin de publicitate, cred că blogul ar trebui să mai păstreze din ceea ce a fost odinioară.

se vehiculează o reţetă ca să faci bani din blog - spicuieşti din agenţiile de presă anumite ştiri, le comentezi în stil voit tabloid, cu înjurături şi tot tacâmul, îţi faci mulţi vizitatori - românii sunt leşinaţi după scandal -, aşa încât îţi poţi înscrie liniştit blogul într-o campanie publicitară pentru indiferent ce produs - fie el prezervativ sau credit bancar. numai să fie pe bani.

într-un aşa trend, nimic nu mai rămâne din scopul iniţial al apariţiei blogului ca gen - jurnal de gânduri şi pasiuni intime. ci blogul rămâne doar un mijloc de a face bani uşor. la fel ca "jurnalismul tabloidiza(n)t ce prezintă drept "ştiri" desfăşurări de nunţi de mârlani. tot un mijloc de a face bani uşor.

nu există o deontologie a blogărului, aşa cum este cea - de cele mai multe ori încălcată - a jurnalistului. nici nu e nevoie, zic. însă e nevoie de păstrarea ideii de sinceritate din care s-a născut blogul.

sper ca niciodată să nu fiu asimilat - ca blogăr - cu ăla ce scrie despre fleacuri pe bani. dacă scriu despre fleacuri, o pot face şi fără bani. banii nu-ţi pot aduce un dram de siceritate în plus.

ps. nu mai spun de blogării "forţaţi" de anumite campanii să scrie despre anumite evenimente la care pân-atunci ei nici nu călcaseră - piese de teatru, concerte simfonice etc. posturile lor vor constitui pentru mine o permanentă sursă de umor. :))

pasionant

n-am terminat de recitit romanul, însă nu mă pot abţine să scriu cât de mult îmi place! pe care l-am luat într-o pauză de corecţii şi nu-l mai las. şi-l recunosc pe john fowles drept cel mai important autor britanic contemporan, faţă de care cei "mai contemporani" - mcewan, coe, ishiguro - sunt mult mai slabi. poate la acelaşi nivel stă colm tóibín din maestrul.

romanul este scris într-un stil clasic englezesc, pentru că acţiunea se petrece în perioada victoriană, aşa că omagiile lui fowles sunt aduse lui thackeray, hardy şi austen. dar autorul ştie să se distanţeze de acea epocă şi chiar de romanul şi personajele sale. parcă vrea să se împrietenească cu cititorul şi se întâmplă de multe ori să-şi "judece" personajele, "empatizând".

într-un fund de provincie de coastă englezească - oraşul lyme (în care se petrece şi persuasiune a lui austen, recent citit) - aristocratul charles smithson, logodit cu burgheza ernestina freeman o întâlneşte pe domnişoara "decăzută" sarah woodruff aka tragedia, "victimă" notorie a unui locotenent francez seducător. traiul plictisitor al tânărului - călătorii şi paleontolog - e tulburat de povestea, dar mai ales de prezenţa femeii decăzute, care-l atrage ca lumina pe-o molie.

despre un alt roman excelent al lui john fowles, colecţionarul, aici.

fowles ştie să povestească, să se joace cu stilul, să facă mişto, să se oprească pe felurite perspective - găsim şi vieţi de servitori, medici - pulverizează o epocă în multiplele ei faţete şi-o cântăreşte cu ochi critic. avem studii asupra isteriei, darwinism, marxism, biliografii de epocă.

câteva citate:

- cum se scria despre un bestsellers din sec.19?

poemul este o istorie mişcătoare, pură şi duioasă, care vorbeşte espre durere, suferinţă, iubire, datorie, evlavie şi moarte. (p.131)

- nu există decât o singură definiţie bună a lui dumnezeu: libertatea care îngăduie altor libertăţi să existe. (p.113) - numai un britanic ar putea spune aşa ceva!

- marx, manuscrise economice şi politice: munca este străină muncitorului, ea nu face parte din natura sa şi, în consecinţă, el nu se împlineşte, ci se neagă pe sine prin ceea ce face, are un sentiment de nefericire, nu de bunăstare... muncitorul se simte aşadar în largul său numai în timpul orelor de răgaz, pe câtă vreme în timp ce lucrează se simte părăsit. (p.99)

revin.

john fowles, iubita locotenentului francez (french lieutenent's woman), editura univers, bucureşti, 1994, traducere de mioara tapalagă

coperta (oribilă) de dan stanciu

broşată

alte impresii la cartea şi filmul şi liliac violet.

romanul este reeditat de editura polirom şi poate fi cumpărat de pe aici.

alex leo şerban pe e-book

polirom a făcut din romanul postum al lui alex leo şerban - litera din scrisoarea misterioasă - mai întâi un e-book, ce va apărea la începutul lui septembrie la elefant.ro.

sper ca un e-book să fie pus la bătaie şi la mine pe blog, zilele următoare,  în cadrul unui concurs organizat de BookMag - un blog nou de carte.