21 octombrie 2011

scrie pe blogul tău despre o carte de dragoste

dacă ţi-a plăcut un roman de dragoste,bookmag te încurajează să scrii despre ea pe blogul tău, premiindu-i pe cei mai buni cu cărţi.

 

iniţiază deci un concurs bilunar pentru cei care au citit o carte - pe diferite teme - să-şi scrie impresiile despre ea pe blogul lor.
cea mai bună impresie va fi postată pe BOOKMAG si va fi premiată cu cărţi la alegere în valoare de 200 lei.
cei trei care vor alege vor fi:
virginia costeschi (jurnalist cultural BookMag)
alexandra rusu (coodonator strada ficţiunii şi booktopia)
şi dragos c butuzea (bloggăr chestii livresti).

prima temă - ROMANUL DE DRAGOSTE.
dacă v-a plăcut cândva un roman de dragoste, scrieţi o impresie personală despre el pe blogul vostru.
faceţi link la bookmag la voi şi puneţi un link la noi (la comentarii).
după 2 săptămâni, vom anunţa câştigătorul.
chiar dacă nu câştigaţi de prima dată, cititorii blogului vostru vor câştiga din experienţa voastră de cititor. 

vă aşteptăm impresiile şi suntem nerabdatori să citim impresii bune. mai multe AICI.

19 octombrie 2011

diminutivuţele românaşului de zi cu zi

păstrez aceeşi stupoare, auzind în ultmii ani folosirea până la greţoşenie a diminutivelor în vocabularul de zi cu zi al românilor, mai ales în servicii - restaurant, magazin, hotel etc.

spre pildă, la restaurant, parcă e o amnezie totală de ciorbă de vacă, toţi îmi recomandă ciorbiţă de văcuţă. iar după ce consult preţul din lista de bucate, dacă mi-e foame (nu fomiţă), nu mă gândesc nicidecum la câteva ciozvârţele pierdute într-un degetar de zeamă, ci la cogeamitea bolu' "cu vârf".

tocana e tocăniţă, friptura e fripturică, salata e sălăţică, micii sunt mititei, pâinea e pâinică - totul e parcă gătit în liliput, m-aştept ca după-aceste cuvinte, să vină-o vrajă iar ospătarul să se transforme puf! într-un pitic din twin peaks. mai lipsesc cartofiorii prăjiţei sau iahniuţa de fasolică cu ciolănel afumăţel.

m-am gândit, poate-o fi vreun efect placebo aicea, după ce mă ghiftuiesc bine, plec cu ideea că am mâncat fin: nicidecum o ciorbă, o fasole, ci o ciorbiţă, o fasolică... deşi, când vine nota, liliputul devine brusc brobdingnag, n-am de plată vreo sumiţă sau niscaiva bănuţi - iarăşi un diminutiv care mă căpiază şi mă duce cu gândul la nişte firfirici care mi se scurg printre degete / degeţele - ci bănet de-a dreptul (mie, unul, bănet mi-ar plăcea să câştig tot timpul).

sunt pus s-aştept o secundiţă sau un momenţel. pun cumpărăturile în punguţă. la spital iau o pastiluţă, la braţ mi se pune branulica
pe de altă parte, nimeni cred că nu vrea să aibă de-a face cu şpăguţa, bacşişelul, sălărelul, sau cu vreun doctoraş, preoţel sau avocăţel. sau în pat, cu vreo puţică sau vreo păsărică

o dovadă - zic eu despre cei ce folosesc diminutivele - a infantilităţii emoţionale. 
şi nici măcar nu amuză.

ilustraţie de valentin tănase


18 octombrie 2011

actualitatea romanului istoric

eu înţeleg prin roman istoric şi romanul care tratează epoci mai apropiate, de pildă secolul trecut. întâmplările din viaţa unui om de la începutul secolului XX par la fel de diferite ca cele ale lui richard inimă de leu. ca urmare, dacă aş vorbi despre casa buddenbrook sau la umbra fetelor în floare, n-aş fi departe de ivanhoe sau cei trei muşchetari.

totuşi, ca să păstrez condiţia impusă şi să nominalizez ultimul roman istoric citit, îmi răsfoiesc repede blogul şi găsesc romanul lui john fowles, iubita locotenentului francez, o poveste de moravuri din epoca victoriană.

însă îmi vin în minte de îndată câteva exemple de roman istoric dintre cele socotite îndeobşte de toată lumea drept „romane istorice” şi pe care le-am citi cu mare plăcere. cele ale lui alexandre dumas – cred că primele mele romane de gen –, eu, claudius împărat al lui graves, dar şi opere literare „serioase” ce tratează teme istorice, cum este măsurarea lumii a lui daniel kehlmann sau ambasadorul lui ioan mihai cochinescu.

cred că romanul istoric este de două feluri:

17 octombrie 2011

☺☺☺ Anton Marin – Povestea unui om şi a gândacului său

un guest post de micawber 

Până când să n-avem şi noi, în literatura naţională, sataniştii noştri? De această supărătoare lacună proza noastră pare a fi scăpat luna asta, odată cu apariţia, la mica dar vioaia editură Tracus Arte, a celui mai recent roman al lui Anton Marin, Povestea unui om şi a gândacului său. Să nu ne pripim însă cu etichetele, oricât de mult ne-ar plăcea să le aplicăm, şi nici să nu căutăm detalii senzaţionale despre ritualuri, recuzită sau orori sataniste, căci n-o să găsim aşa ceva în cartea de azi. Sataniştii d-lui Marin sunt unii foarte soft, nici pe departe habotnici sau fundamentalişti. Sunt mai degrabă nişte băieţi crescuţi printre blocurile ceauşiste, unşi desigur cu multe alifii, dar în esenţă benigni, pe care îi poţi întâlni cu un pic de noroc într-un băruleţ din Piaţa Pieptănari din Capitală.

Dar nu despre întreaga tagmă pitorească a mahalagiilor satanişti e vorba în poveste. Interesant cu adevărat e unul din ei, Bucurică Anastase în viaţa civilă, fante de cartier înzestrat cu păcătosul talent de a intra uşor în bucluc, recent liberat din închisoare, unde intrase în urma unor întâmplări destul de neclare, dar pe care cetăţenii cinstiţi se feresc să le săvârşească. Pentru cine a mai citit romane scrise de Anton Marin, Bucurică e eroul tipic, înrudit îndeaproape cu Tiberică Recaş din Corăbii de fum, corăbii de lumină, un personaj marginal(izat) social, potenţial delincvent, asiduu frecventator al şcolii vieţii, păcătos, însă perfect recuperabil. Băiat bun până la urmă, sufletist şi săritor.

Fabula din Povestea unui om... e generoasă. Bucurică află de la Bejan, unul din tovarăşii lui într-ale satanismului, de existenţa unui personaj extravagant şi extrem de puternic, un misterios domn van Kaastigat. Acesta, trăitor într-un castel din Germania, mobilizează resurse însemnate, lumeşti, dar şi paranormale, pentru găsirea unui manuscris al unui anume Titus Tirezias, scriitor român (despre care putem specula că e un alter ego al autorului), care nu-i e necunoscut lui Bucurică, din motive pe care nu mă apuc să le povestesc aici. Manuscrisul în sine e o chestie cu un titlu cam indigest, O viziune asupra istoriei privită ca obiect fizic ideal, iar ce scrie acolo ne priveşte mai puţin. Ar trebui probabil să-l privim ca pe un simplu pretext pentru dezvoltarea unor aventuri rocamboleşti la care – să recunoaştem – romancierul se pricepe.

Apar şi complicaţii colaterale cu iz romantic. Bucurică o reîntâlneşte pe Gabriela Popescu (zisă, mulţumită unei particularităţi anatomice bătătoare la ochi, Gabi-Ţâţe), o veche febleţe a lui, fată bună şi ea, unsă cu alifii de diverse arome, cu tot felul de afaceri în străinătate. Şi acum luptă şi dă-i, în ciorbă intră şi nişte interlopi (ăia nu mai sunt băieţi buni, dar pot fi puşi cu botul pe labe), unde mai pui că şi sora lui Gabi are probleme care trebuie rezolvate, în fine, cascadă de episoade de un epic pur. Bucurică (Bucky, pe numele său de alint cam caraghios dat de Gabi) se ridică la înălţimea împrejurărilor şi se transformă din anti-eroul iniţial într-un adevărat luptător pentru cauze nobile, ba chiar ni se revelează ca ins străbătut de dileme existenţiale.

Dar gândacul? Eram cât pe ce să uit să pomenesc de el. Îl cheamă Dorinel şi le e cunoscut cititorilor din precedentul roman al autorului, Eu, gândacul (despre care am scris aici), unde îl ajutase pe Dan C. Mihăilescu – coincidenţa cu numele criticului PROTV-ist e sau nu întâmplătoare – să-şi pună la respect colegii mitocani. Din fericire, pentru a citi acest spin-off nu e neapărat necesar să fi parcurs volumul anterior. Dorinel e şi aici un instrument providenţial pentru săvârşit fapte bune şi pedepsit oamenii răi, dar spre deosebire de cartea precedentă, el a devenit un cugetător înzestrat cu sincera capacitate de a se mira de ce vede în jur, ba chiar se va dovedi că a avut o contribuţie însemnată la conceperea cărţii.

Povestea unui om şi a gândacului său e o scriere pe care amatorii de scrieri fantasy vor fi probabil încântaţi s-o citească. Aventurile eroilor lui Anton Marin au darul de a-l ţine pe cititor în priză, iar dialogurile, adesea savuroase, dezvăluie un romancier înzestrat cu o ureche fină:

- Hm! Măcar aţi văzut şi voi marea, făcu Bucurică oarecum visător.
- Am văzut-o, dă-o-n gura mă-sii de mare!
- Şi acum?
- Acum e tot naşpa.
- Tot la flaiere?
- Noo, nene. Păi, ce? Om fi câştigaţi la belciuge? Ne-am făcut badiguarji.
- Bodyguarzi!? Da’ cine naiba v-a angajat bodyguarzi cu cazieru’ ăla?
- Ei, păi un sfert din bărbaţi, în România, e acu’ badiguarji, că uzinele alea mari s-a-nchis. Aşa şi noi. Ne-a băgat să păzim la o făbricuţă a lu un ceh de face ţevi din răşină cu nisip. Undeva pe lângă Domneşti, după prelungirea Ghencea. Are încredere patronu’ în noi, că oricum, p-acolo n-ai ce dracu să furi. Are ţevile alea o tonă pă puţin. Le cară ăia cu TIR-urile, numa-n camioane d-alea marile. Ziua salţi bariera, laşi bariera, noaptea închizi porţile şi te scoli doar dacă vine vreun camion întârziat din afară. Boierie!
- Zău? Da’ cât luaţi, banu-n mână adică?
- Şapte, opt milioane. Şapte, opt sute, în lei noi. Nu-i mare sfârâială, da’ măcar nu-ţi rupi oasele cu munca. Să ştii că e bine. Uite, tomnai l-a dat p-unu’ afară că l-a prins şefu’ beat în post. Poate te bagi şi tu...
- Eu!? Mă vezi pe mine paznic la ţevi, Mirele?

Tot la plusuri se poate contabiliza şi infatigabila capacitate a lui Anton Marin de a crea personaje pitoreşti (sataniştii, mafioţii ex-sovietici, madam Monica, vecina lui Bucurică etc.). O combinaţie insolită aşadar de roman de aventuri, de fantasy şi oralitate debordantă, cu o vână narativă destul de rar întâlnită în proza noastră contemporană. Mai puţin entuziasmaţi vor fi probabil cititorii care vor identifica în Povestea unui om... elemente de maniheism caracterologic, cu eroi indubitabil pozitivi şi negativi, cu binele care triumfă (previzibil şi obositor) asupra răului, cu unele sentimentalisme şi dulcegării la nivelul discursului. Dacă suma algebrică a acestor însuşiri antagonice e pozitivă nu putem însă afla decât citind cartea şi judecând cu capul nostru.

12 octombrie 2011

întâmplări din tinereţea sovietică

este al doilea roman pe care-l citesc, după compromisul, despre care am scris aici. comparativ, celălalt mi se pare mult mai bun, măcar că are istorioare mult mai amuzante.

totuşi, această carte are două merite, ce ţin de frumuseţea structurală a textului:
1. cartea este alcătuită din câteva povestiri, pornite din cea dintâi. geamantanul cu care autorul a emigrat în america este subiect al primei povestiri. din el răsar cele câteva obiecte - şosete, ghete, centură, geacă ş.a. - ce vor constitui motiv pentru celelalte povestiri - rememorări de întâmplări din tinereţea sovietică. 

2. al doilea merit este ştiinţa fragmentului. fiecare întâmplare are în el fie o anecdotă, fie o replică burlescă, iar dovlatov ştie perfect când să se oprească, pentru a lăsa efectul să se difuzeze în mintea cititorului. cred că este un talent, pe care nu l-am mai întâlnit decât, poate, la cehov sau la harms (tot ruşi, din păcate). 


ei bine, în afara celor două elemente menţionate, nu am găsit nimic care să-mi placă din acest volumaş. ca atare, experienţa mea cu dovlatov se va opri aici.

serghei dovlatov, geamantanul (Чемодан), editura humanitas, bucureşti, 2011, traducere de margareta şipoş, 133 de pagini broşate
coperta (urâtă) de angela rotaru

alte impresii la micawber şi flu.ro.

cartea poate fi cumpărată de pe aici.

11 octombrie 2011

apariţii interesante de toamnă


editura polirom anunţă câteva titluri demne de achiziţionat:
ilf şi petrov - 1001 de zile sau noua şeherezadă
sofi oksanen - purificare
samuel beckett - opere, vol.3 (pentru prima dată traducerea "nenumitului")
orhan pamuk - istanbul

de asemenea, o colecţie de filozofie contemporană, al cărei prim titlu este adevarul. călăuza ratacitilor de simon balckburn, dar şi o nouă traducere a consolării filozofiei lui boethius.

editura humanitas anunţă o colecţie interesantă de filozofie şi frumoasă grafic, în care a apărut deja cartea lui bertrand russell - în căutarea fericirii:
ravasi gianfranco (teolog catolic) - întrebări privitoare la credinţă
dalai lama - universul într-un singur atom
yukio mishima - templul zorilor (al treilea volum din "marea fertilităţii")

editura nemira scoate un autor turc contemporan,
nedim gürsel - fiicele lui allah, roman scandalos despre începuturile islamului

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...