romania summerbooks

e chiar din românia, de aici

de aici

femeia care cântă

incendii

imdb

un film care pe mine m-a impresionat teribil, dar nu prin scenariu, destul de bine construit şi având la bază o piesă de teatru.
ci prin imaginile fruste ale realităţii lumii noastre, lume atât de rău alcătuită, cu neputinţă de schimbat:
pocnetele împuşcăturilor m-au asurzit, fie că moare un logodnic, o fată, un băiat sau câţiva călători anonimi musulmani într-un autobuz.
imaginile oraşelor din orientul mijlociu, arse de ură, sălbăticie şi război - regizorul canadian a ştiut să le-aşeze "obiectiv" în faţă cu cruzime, pe firul poveştii.
chipul impenetrabil al lubnei azabal care bântuie filmul, ca şi personajul său.

un film care, prin impactul său, m-a-ntors pe dos. ca biutiful. sau gomorra.

ricşarul

literatura neeuropeană are dezavantajele ei, chiar şi în epoca de azi a globarizării. de pildă, un scriitor minunat ca lao she e un nume necunoscut cititorului român, deşi e numele unuia dintre cei mai mari scriitori chinezi ai secolului 20, - un clasic al literaturii moderne chineze. poate şi pentru titlul nefericit al celui mai bun roman al său, omul cămilă (1936), tradus de pildă în alte limbi ricşarul. 

romanul este unul psihologic, în sens dostoievskian, dar în care lipseşte misticismul. xiangzi, un ricşar tânăr şi viguros vine de la ţară şi se loveşte de mentalitatea urbană a beiping-ului (beijing), iar fondul romanului, pe care sunt tuşate cu delicateţe ironică întâmplările, constă în conflictul interior al personajului. cum spuneam, dostoievskieşte.

visurile tânărului nu sunt prea mari, el nu e un raskolnikov idealist. el vrea doar să aibă ricşa lui şi să nu mai muncească cu ricşe închiriate, apoi să găsească o fată curată şi harnică, alături de care să trăiască modest şi cinstit. pentru că lui chiar îi place să fie ricşar.

dar nu-i place să-şi facă prieteni, să se întovărăşească cu alţi semeni. "să faci totul numai pentru tine însuţi şi în acelaşi timp să te autodistrugi , iată cele două faţete paradoxale ale individualismului". (p.281)

copertele ediţiilor în engleză şi franceză

xiangzi are ghinioane încă de la început: ricşa sa nouă e rechiziţionată pentru război, este sedus de o fată bătrână urâtă poreclită tigroaica - femeie care îi va distruge de tot prospeţimea şi puritatea cu care venise de la ţară şi care va face din el un păcătos (p.69) -, are treburi cu poliţia etc. însă cel care-i provoacă cele mai mari necazuri, dar şi cele mai mari bucurii este personajul pe care el, xiangzi, îl iubeşte cel mai mult şi care îl trădează: oraşul, beijingul. oraşul lui drag: totul îi era familiar, drag, făcea parte din fiinţa lui, iar de-ar fi fost să moară acum, acolo, ar fi privit asta drept o dulce alinare. (p.42)

citeşte şi despre zăpada de primăvară de yukio mishima aici.

un roman scris alert, cu multe întâmplări, dar şi cu multă profunzime. autorul - poate şi influenţat de ideologia comunistă contemporană lui - cântăreşte lucrurile în termeni umanişti şi axiologici. 

societatea capitalistă semăna cu o sită mare şi deasă prin care se cerneau şi banii şi principiile; banii se scurgeau încet, încet prin ochiurile dese ale sitei, în timp ce principiile, neavând formă, se prelingeau nepăsătoare prijn orice gaură, indiferent cât ar fi fost de mică. (p.88)

era atât de sărac, încât nu-şi putea permite să mai aibă şi conştiinţa pătată. (p.145) dar, până la urmă, onoarea, ambiţia, devotamentul, onestitatea se dovediseră a fi de nici un folos, fiindcă viaţa lui era o viaţă de câine. (p.151)

după ploaie, poeţii cântă frumuseţea florii de lotus împodobită cu mărgele de apă ca perlele, admiră curcubeul; la oamenii săraci, însă, când capul familiei e doborât de boală din cauz ploii, toţi ai casei crapă de foame. ploaia în sine este nedreaptă, deoarece cade peste o lume a nedreptăţii. (p.223)

şi 2 lucruri funny:

- a lua de nevastă o femeie care a avut amanţi e ca şi cum te-ai mulţumi cu resturi de la ospăţul altora. (p.75)

- era aşa de puternic acum, că încă de mic copil făcea gaură în pământ ori de câte ori trăgea câte un vânt. (p.165)

lao she, omul-cămilă (luòtuo xiángzi), editura institutului cultural român, bucureşti, 2004, traducere din chineză de cristian mocanu, 296 de pagini

coperta de floarea ţuţuianu

romanul a fost ecranizat în 1982 şi poate fi văzut în chineză aici.

o karenină scriitoare

considerată capodopera sa, cartea mi-a stârnit curiozitate - tipa a luat, e drept, la 45 de ani după ce l-a scris, nobelul. 

şi-am dat de-o carte ciudată.

la început, mi s-a părut o peltea tâmpă, feministă de tipul vai, noi, femeile, nu mai suportăm mitocănia bărbaţilor, trebuie să rămânem singure şi să ne creştem singure copiii. "bărbaţii nu mai sunt deloc necesari - fiindcă nu mai aveţi încredere în ceea ce sunteţi" (p.267)

dar mai apoi, acţiunea a început să se răsfire ca un evantai, să devină o carte despre africa neagră văzută prin ochii unor tineri intelectuali, despre o scriitoare de succes, despre marxismul englez al anilor '50, despre dragoste, despre singurătate... bărbaţi. femei. legaţi. liberi. buni. răi. da. nu. capitalism. socialism. sex. dragoste... (p.71)

o carte grea, carevasăzică. nu m-a lăsat indiferent, deşi m-a bătut gândul deseori s-o las. dar am continuat, intrigat de anna wulf, personaj principal care ţine caiete / jurnale / romanul însuşi. ea e o scriitoare blazată care a scris un roman de succes şi de pe urma căruia trăieşte. locuieşte singură, deşi are o fiică. are o bună prietenă şi ea singură, cu un fiu. blocată în a mai scrie altceva, scriitoarea îşi reciteşte jurnalele şi caută să se elibereze de neputinţa de a schimba lumea sau măcar pe ea însăşi, prin terapie. iar în fluviul tuturor poveştilor, doris lessing îşi aruncă tot lestul furiilor şi neputinţelor ei de intelectuală: literatura e o analiză "a posteriori".

romanul m-a ajutat să realizez că doctrinele politice se spulberă deîndată ce se instituţionalizează - ca şi religiile, de altfel: noi credeam că lumea o să se schimbe şi că totul o să fie frumos, iar acum ştim că n-o să fie aşa. (p.205). de asemenea, am înţeles eşecul partidului comunist în ţările capitaliste dezvoltate, din cauza lipsei unei nevoi colective - bunăstarea materială - care l-a creat. iar dacă, pentru un trai mai îmbelşugat, oamenii se asociază în partide şi luptă, pentru o bunăstare spirituală, oare cum se asociază?

motivul pentru care partidele comuniste din vest se prăbuşiseră sau urmau să se prăbşească era acela că se dovediseră incapabile să spună adevărul, în orice privinţă; şi din cauza îndelungii lor obişnuinţe de a spune minciuni lumii, nu mai puteau distinge adevărul nici pentru ele însele. (p.574)

pe 700 de pagini, m-am convins că intelectualii, chiar şi femei, ajung până la urmă reci, cinici, dezamăgiţi de iluziile pierdute. poate mesajul cărţii este că nimic nu contează, nimic nu are formă - or, nici un om nu suportă asta. 

poate de-asta am renunţat să citesc ultimele 50 de pagini ale cărţii şi poate nu le voi mai citi niciodată. deci nu ştiu dacă anna din acest roman păţeşte ceva ca în cel clasic.

doris lessing, carnetul auriu (the golden notebook), editura polirom, iaşi, 2011, traducere de cristiana vişan şi ciprian şiulea, 776 de pagini

coperta de

o altă impresie la andreanum.

romanul lui a.l.ş.

polirom anunţă că în curând va apărea romanul lui alex leo şerban, litera din scrisoarea misterioasă, scris în engleză la buenos aires şi lisabona.

„o fantezie ludică plină de umor, o farsă, un fel de glumă literară în care el îşi imaginează o întâlnire între borges şi fernando pessoa, în creierele lor. este un micro-roman cu totul şi cu totul insolit”, spune traducătoarea cărţii, antoaneta ralian aici.

filmu' ăsta-i o şinşilă!

muntele roşu

imdb

actorii din film sunt ca şinşilele,
regizorul a regizat ca o şinşilă,
filmul per ansamblu arată ca o şinşilă.
- asta în spiritul clipului de mai jos.

p.s. evident, mi se va aminti de libertatea tinerească în opoziţie cu societatea sârbească alienantă post-comunistă/pre-capitalistă, de autenticitatea personajelor, de imaginea filmului şcl. ce dacă cei 2 skateri îşi bagă ace-n piele, se-mbată, distrug, fură, îi imită pe jackass-şi şi sunt cool şi premiaţi la tiff. pentru mine, cretinismul nu e artă. sunt, desigur, un încuiat.