30 ianuarie 2017

„séraphîta“ de honoré de balzac

honoré de balzac
 séraphîta
 editura aion, oradea, 2006
 traducere de daniela vereș
 (felicitări pentru turul de forță!)
 184 de pagini broșate
 coperta de szabo sz. ștefan
un „studiu filozofic“ cu adevărat

nuvela aceasta este mai puțin o nuvelă literară, ci e mai mult un eseu ce omagiază doctrina mistică a teozofului suedez emmanuel swedenborg și caută să lămurească câteva idei ale lui balzac însuși (după părerea mea, destul de înaintate pentru vremea aceea și pentru cei 36 de ani ai săi).

dar, probabil, cel mai interesant aspect al romanului este ființa androgină séraphîta / séraphitüs, posesoare din naștere a înțelepciunii omenești care, pentru a urca la ceruri, în căutarea perfecțiunii, are nevoie de o dragoste pământească (pentru două persoane), pentru ca „moartea să-i pună capăt atunci când flacăra ei este cea mai puternică“ (p. 165)

despre alte studii filozofice ale lui balzac, aici

așa încât, în castelul de lângă satul nordic și plin de ghețuri jarvis, androginul îi ademenește pe doi tineri - o fată, minna, și un bărbat, wilfried - care, desigur, se îndrăgostesc fiecare de un aspect al său și îi cer, la rândul lor, dragostea.

ce se întâmplă ar însemna un imens spoiler așa încât trec la câteva chestii care mi-au plăcut:

1. dincolo de expunerea biografiei și a doctrinei lui emmanuel swedenborg (30 de pagini) și a unei discuții teozofice pornind de la noțiunile de materie, spirit și locul lui Dumnezeu între ele (11 pagini), balzac folosește o idee extrem de modernă - care pe mine m-a dus cu gândul la ideile lui wittgenstein despre limbaj.

mai precis, despre jocurile de limbaj omenești, pornind de la Cuvânt:

Ce-ar fi dacă Mișcarea și Numărul sunt zămislite de Cuvânt? Acest cuvânt, rațiunea supremă a Vizionarilor și a Profeților care au înțeles odinioară acel suflu al lui Dumnezeu sub care a căzut la pământ sfântul Pavel, voi oamenii îl luați în batjocură, deși toate operele voastre vizibile, societățile, monumentele, actele, pasiunile provin din cuvântul vostru neputincios; voi care, fără limbaj, ați semăna cu omul sălbatic... (p. 128)
ideea lui balzac este că limbajul științific și cel religios este ireductibil și mai ales limitat. nu putem cuprinde prin limbaj TOTUL.

V-ați construit o căsuță în Infinitul numerelor, ați ornat-o cu hieroglife aranjate și pictate cu iscusință și ați strigat: Totul e aici! (p. 130)
Majoritatea axiomelor voastre științifice, adevărate în raport cu omul, sunt false în raportul cu ansamblul. (p. 134)
Încetați, încetați să-mi mai puneți întrebări, limbajele noastre sunt diferite. Pentru o clipă m-am folosit de al vostru ca să vă arunc o sclipire de credință în suflet, ca să vă dau o bucată din mantia mea și ca să vă port în frumoasele regiuni ale Rugăciunii. Oare e de datoria lui Dumnezeu să se coboare la voi? Nu voi sunteți cei care trebuie să se ridice la el? (p. 139)

2. regăsim și aici lupta individuală a omului pentru desăvârșirea sa, de consumare a acelei „energii vitale“ pe care balzac însuși credea că o are. iată  ce scrie în prefața comediei umane:

Văzându-mă că adun atâtea fapte și că le zugrăvesc așa cum sunt, elementul loc comun fiind pasiunea, unii și-au închipuit, pe nedrept, că aparțin școlii senzualiste și materialiste, două fețe ale aceluiași fapt, panteismul. Se înșelau însă, n-aveau cum să nu se înșele. În ceea ce privește Societățile, nu împărtășesc credința în progresul lor nelimitat; cred în progresul omului asupra lui însuși. Cei care vor să vadă la mine intenția de a considera omul ca o creatură finită se înșală deci pe de-a-ntregul. Séraphîta, doctrina în acțiune a unui Buddha creștin, mi se pare un răspuns suficient la această acuzație formulată de altfel cu destulă ușurință. (balzac, comedia umană, vol. 1, ed. univers, 1981, trad. angela ion, p. 104)

3. mircea eliade reține - într-un articol din universul literar din 1939, reluat apoi și dezvoltat în volumul mitul reintegrării ideea mitică a androginului ca ființă perfectă. eliade spune că balzac este ultimul care a folosit-o în cultura occidentală, după el decadenții decăzând în ideea hermafroditului.

(link pe imagine pentru articol)


23 ianuarie 2017

„crăiasa zăpezii“ de michael cunningham

michael cunningham
crăiasa zăpezii
(the snow queen)
 editura polirom, iași, 2014
 traducere de anca-gabriela sîrbu
 234 pagini broșate
 coperta de carmen parii
un roman prost, scris admirabil

încântat de subiect și de autor (mi-a plăcut mult zile exemplare și am scris aici) - mă așteptam să găsesc mitul basmului lui andersen - și faptul că se romanul începe iarna, m-am înfofolit în curiozitate și l-am dus până la capăt.

cu chiu cu vai, căci câteva elemente „mistice“ cum ar fi o epifanie de lumină în central park din new york și un fulg de nea în ochii cuiva n-am mai găsit. doar singurătatea de gheață a personajelor:
 - Un semn care să-mi spună că există ceva mai mult decât noi doi. Cum să zic, mai mult decât faptul că ne căutăm iubirea sau că ne întrebăm unde mergem să luăm cina sau că vindem coliere unei fete care e pe punctul de a se mărita cu un bărbat cu care nu se potrivește... (p. 188)

cel cu epifania, un bărbat gay de 30 de ani, caută să scape de singurătate. și e posibil ca, la finalul cărții, s-o fi găsit. și fratele lui, junker, căsătorit c-o femeie bolnavă de cancer - trebuie să aibă grijă și de ea, și de fra-su, și de el însuși. toți trei locuiesc împreună și, în decorul rece de iarnă, își petrec viața, în căutarea unei meniri oarecare.
Rareori se întâmplă să ajungem la destinația pe care am anticipat-o, nu? Speranțele noastre par să nu se fi realizat, dar e foarte probabil să ne fi făuri speranțe greșite. Cum de am căpătat - noi, ca specie, adică - un asemenea obicei ciudat și pervers? (p. 230)
 despre un alt roman al autorului - zile exemplare - am scris aici.

singurul element remarcabil în roman este stilul. metaforele și inserțiile descriptive, ilustrative ale stărilor sufletești - preluate probabil de la virginia woolf (doar cunningham e autorul orelor) - au fost singurele ce mi-au făcut romanul lizibil.
Oamenii sunt mai mult decât crezi tu că sunt. Dar sunt și mai puțin. Totul e să știi să-ți alegi drumul printre cele două. (p. 133)

ps. este un fragment în roman, când cei doi frați își scot în stradă obiectele pentru a fi luate pe gratis. mi-a amintit de o minunată povestire a lui raymond carver, de ce nu dansați (o găsiți în engleză aici), prima povestire din volumul despre ce vorbim când vorbim despre iubire.

altă impresie pe semne bune.

foto autor (ulf andresen) sursa




16 ianuarie 2017

„cartea celor o mie și una de nopți“, volumul 12

***
cartea celor o mie și una de nopți, vol.12
 editura minerva, bpt, buc., 1987
traducere de h. grămescu
301 pagini broșate
coperta de andrei ionescu
n-am reținut decât 3 povești din acest volum, pe care l-am citit parcă mai flow decât pe-altele.

cele două vieți ale sultanului mahmud - poveste pentru depresivi
e parabola unui sultan nemulțumit de viața pe care-o duce, înecat în depresii, oftaturi și-alte mofturi. până când
un bătrân înțelept îl face să priceapă „binefacerile Atoatedătătorului“  asupra capului lui.

și-l pune să vadă, sub vrajă, ca aievea, cum o revoluție îi ia puterea, cum un incendiu îi arde tot, cum nilul îl inundă și cum seceta îl arde.

apoi, prin aceeași vrajă, îl ia și-l duce într-o altă existență, unde e mai întâi măgar de cârcă, apoi proaspăt soț al unei „baboșnițe îngrețoșătoare“.

evident că sultanului îi vine mintea la cap și-și dă seama că lucrurile pot fi întotdeauna mai rele decât sunt, iar dacă nu se bucură de ceea ce are acum e-un prost. ca noi toți, de altfel.

ali baba și cei patruzeci de hoți
morala poveștii ăsteia nu-i de găsit în toate variantele ecranizate, povestite și răspovestite: aceea că adevărata comoară nu e cea de departe, ci e istețimea omului de lângă tine.

pentru că, după ce găsește și se-nfruptă din comoara celor 40 de hoți, ali baba e cât p-aci să fie de câteva ori ucis de păgubiți, dacă n-ar fi fost fiica sa de pripas, morgana. isteață și harnică, ea dezleagă și dejoacă toate șiretlicurile hoților.

câți dintre noi nu-i credem pe străini mai deștepți și mai frumoși decât cei pe care-i avem aproape: soții, soțiile, copiii, rudele sau prietenii?

povestea horror a tânărului sidi numan, stăpânul iepei bălane 
din povestea asta n-am reținut mare morală, decât că să nu-ți fugă ochii după străine, că poți să dai de-o vampiră. așa că iată o poveste horror: un tip bogat, sidi numan, râvnește să-și ia de nevastă o roabă străină, o occidentală blondă cu ochi albaștri. numai că blonda e ciudată, rece, și-i plac cimitirele. urmărind-o, descoperă că e femeia-i vampir și mușcă din tigve de mort. ba mai mult, printr-o vrajă, îl preface în câine.
Și iacătă că dintre morminte se ridică o umbră pe care nu puteam s-o ghicesc ce-o fi, și care veni în întâmpinarea soției mele. Iar după grozăvenia înfățișării ei și după capul de hienă prădalnică, în umbra aceea de cimitir cunoscui că era o gulă (vampir, din ebr. ghoul).
Și căzui la pământ, lângă un mormânt, cu picioarele mulate sub mine și tremurând. Și putui astfel, datorită acelei împrejurări. cu toată uluiala înfricoșată în care mă aflam, să văd gula, care nu mă vedea, cum se apropie de soția mea, spre a o duce spre marginea unei gropi... Iar gula se plecă înspre pământ și se ridică apoi ținând în mâini ceva rotund pe care, fără o vorbă, i-l întinse soției mele. Și văzui că era o căpățână de om tăiată de curând de la vreun trup fără de viață. Și soția mea, dând un țipăt de fiară lacomă, își înfipse dinții în carnea de pe căpățână și începu să ronțăie amarnic. (p. 271)



alte câteva expresii plastice (cu rimă) pentru a face sex
Și trei zile, din zori în seară, fără tihnă, nici odihnă, lăsară apa să învârtească roata la moară, să sfârâie fusul flăcăului iară, să sugă mielul la mă-sa mioară, să doarmă pruncul în copaia ușoară, să se ia în brațe gemenii-amândoi, menghina să strângă de priboi, cămila să-și salte gâtul bârzoi, vrăbiuța să-l ciugulească pe vrăbioi, păsărelul să ciripească sprințar în cuibul lui ca de jar, porumbelul gușa să și-o ghiftuiască, iepurașul otava să-și pască, vițelul să rumege pe săturate, iedul să zburde cât poate, pielea pe piele să ardă, până ce tătânele bătăliilor la toartă, fără de ofuri deșarte, își puse fluierul deoparte. (p. 183) 
despre alte volume din „cartea celor o mie și una de nopți“ iată: vol.2vol.3vol.4, vol.5vol.6vol.7, vol. 10.



9 ianuarie 2017

„o dramă la marginea mării. gambara“ de honoré de balzac

honoré de balzac
 o dramă la marginea mării. gambara
 (un drame au bord de la mer.
gambara)
 editura dacia, cluj-napoca, 1974
 traducere de g. marcuson
 270 pagini legate
 coperta de elena k mateescu
studiile filozofice ale lui balzac

în catalogul din 1845 a operelor comediei umane - sub acest titlu și-a intitulat balzac toată opera sa (romane, povestiri și nuvele) -, autorul însuși și le grupează în studii de moravuri, studii filozofice și studii analitice. din păcate, ediția românească a comediei umane în 11 volume s-a oprit la prima categorie (editura univers a dat faliment iar mai apoi îngrijitoarea ediției, angela ion, a murit în 2000). totuși, în 1998, angela ion a mai reușit să grupeze câteva studii filozofice (unele pentru prima oară traduse) în micul volum proscrișii și alte provestiri din comedia umană la editura polirom. 

la editura dacia, în 1974, a apărut o selecție de 8 povestiri și nuvele, în traducerea lui g. marcuson, dintre care 4 sunt studii filozofice: hanul roșu, domnul cornelius, o dramă la marginea mării și gambara.

ce sunt studiile filozofice?

în prefața sa la comedia umană din 1842, honoré de balzac scrie:
Aceasta este asiza plină de figuri, plină de comedii și de tragedii pe care se înalță Studiile filozofice, a doua parte a operei, în care este demonstrată cauza socială a tuturor efectelor, în care sunt zugrăvite ravagiile gândirii, sentiment cu sentiment, și a cărei primă operă, Pielea de șagri, leagă oarecum Studiile de moravuri de Studiile filozofice prin veriga unei fantezii aproape orientale în care Viața însăși este zugrăvită în lupta cu Dorința, principiul oricărei Pasiuni. (balzac, comedia umană, vol. 1, ed. univers, 1981, trad. angela ion, p. 10)
în această categorie intră personajele consumate de energiile ce consumă viața - gândirea, pasiunea, acțiunea. personajele posedă o tensiune a spiritului, în forțarea limitelor posibilului, pentru a descoperi misterele lumii, acel absolut (spiritual) ce, odată descoperit, poate explica întreaga lume (materială).


hanul roșu
în această povestire horror, un tânăr ce se răzgândește să-şi omoare vecinul de cameră ca să-l jefuiască, îl găsește dimineața cu capul tăiat. toată întâmplarea e povestită într-un grup (în stilul decameronului) iar unul dintre ascultători este vizibil tulburat (în genul povestirilor lui dürrenmatt).

„misterul“ pentru care balzac a introdus povestirea în studiile filozofice este, probabil, somnambulismul (prezent și într-o altă povestire, domnul cornelius), însă pe mine m-a impresionat - dincolo de scena sângeroasă a capului tăiat - identificarea, pentru un prizonier, a întregii lumi cu un alt tovarăș, străin, de celulă.
- Vai! Să știi că ești ultimul om căruia mi-am deschis inima. Tu vei fi liber! Îți vei revedea mama! Nu știu de ești bogat sau sărac, dar nici n-are a face! Pentru mine, tu reprezinți întreaga lume... (p. 63)
iar la finalul povestirii mai apare întrebarea: ce faci când afli că averea ta este întemeiată pe o crimă? cauți să faci ceva să răscumperi crima, sau cauți să trăiești cu gândul?

hanul roșu 

domnul cornelius
în afară de gobseck, această nuvelă ilustrează monomania strângerii banului de către vistiernicul flamand al regelui franței ludovic al XI-lea. nu doar că trăia izolat și frugal într-o casă-închisoare, dar își transferase din avariție și în inconștient, devenind somnambul. așa, fura din averea administrată și dădea vina pe toți cei ce-i călcau pragul.

ideea monomaniei se însoțește la balzac cu întrebări despre demonul moral, proprietatea:
Ideea cea mai persistentă și cea mai bine materializată dintr toate ideile omenești, ideea prin care omul se reprezintă pe sine creând în afara lui o ființă absolută, denumită proprietatea, acest demon moral îi înfigea, clipă de clipă, ghearele ascuțite în inimă. Apoi, în toiul acestui chin, apărea și teama, cu toate simțămintele care-i alcătuiesc alaiul. (p. 129)

o dramă la marginea mării
povestirea este destul de scurtă și începe cu o vacanță la mare a doi îndrăgostiți, care întâlnesc la gura unei peșteri un bărbat fioros, mut, cu privirea țintită spre mare. motivul? este ideea cărții - pedepsirea imorală unui fiu amoral de către un tată moral.
povestire în povestire, ceea ce-i dă dinamism, mica operă balzaciană are ca idee patimile.
Patimile celor trei ființe ni se înfățișau aievea, ca în scenele unei drame pe care nefericitul părinte o încheia ispășind o trebuincioasă nelegiuire. (p. 212)
întrebare: ce faci, ca părinte, când fiul este iremediabil pierdut pentru societate și are rădăcina răului în el?



gambara
nuvela este o izbutită încercare de traducere a muzicii în cuvânt: în afară de doctor faustus, n-am mai întâlnit o alta.
subiectul nuvelei este monomania unui compozitor italian față de ideea că gândirea trebuie să aibă un rol mai mare în muzică - însă rezultatul este un talmeșbalmeș ce zgârie urechile.
...Sudoarea îi curgea șiroaie peste față în timp ce se trudea să obțină un crescendo din slabele mijloace pe care i le punea la dispoziție ingratul instrument: țopăia, gâfâia, urla; degetele lui întrecea în repeziciune limba despicată a unui șarpe; în sfârșit, la ultimul urlet al pianului, se aruncă înapoi și-și lăsă capul să cadă pe spătarul fotoliului. - Pe Bacchus! Sunt amețit de tot, strigă contele ieșind, până și un copil care s-ar juca în neștire cu clapele ar scoate o muzică mai bună. (p. 248)
pasiunea îi dă sens și valoare vieții compozitorului gambara, chiar dacă rezultatul este o tâmpenie. îl va duce și la pierderea frumoasei soții, pe care i-o va lua un conte. acesta din urmă, în timp ce-i cântă ratatului compozitor în strună, urmărește - de fapt - să-i fută nevasta.

ilustrație pentru gambara

celelalte povestiri nu sunt mai puțin reușite: mesajul (aici tradusă ca ultima dorință) este o povestire aproape perfectă prin concizie și stil, despre iubirea tinerilor pentru femei mai bătrâne, căsătorite cu imbecili, mal mariées.
Dintotdeauna am dorit să scriu o poveste simplă și adevărat, pe care, citind-o, un tânăr și iubita lui să fie cuprinși de spaimă și să caute adăpost fiecare în inima celuilalt, ca doi copii care, întâlnind un șarpe la o margine de pădure, se ghemuiesc unul în altul. (p. 131)
de asemenea, casa de la grande bretèche ia, sub forma descoperirii unei enigme scrise într-o casă, ideea ziditului de viu, reluată și în romanul epistolar memoriile a două tinere căsătorite.



2 ianuarie 2017

bilanț de cărți citite în 2016

a fost un an ok. mi-aș fi dorit să citesc mai mult - dar nici nu vreau să devin mașină de citit, ca acum câțiva ani. au fost și câteva cărți nefinalizate până acum, dar sper că voi repara asta.

concluzii:
- sunt mulțumit de mine c-am recitit război și pace (am scris aici) și că n-am abandonat lectura celor o mie și una de nopți
- mă bucur c-am citit în sfârșit - principele (am scris aici)
- autorul descoperit al anului a fost karl ove knausgård, căruia-i voi citi toate volumele (am scris aici și aici)



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...