14 martie 2019

„consolările filosofiei“ de alain de botton

alain de botton

 consolările filozofiei
 (the consolation of philosophy)
 editura vellant, bucurești, 2018
traducere de radu șorop
278 pag. broșate
copertă: claudia pascu

cum ne ajută filozofia?

după primele pagini, în care este vorba despre socrate și epicur, am scăpat cartea din mână de uimire - îmi plăcea enorm:


socrate

alain de botton, scriitorul elvețian stabilit la londra, îmi povestea cum socrate nu s-a speriat când a fost condamnat la moarte de către imbecilii jurați atenieni - a respectat adevărul lor, așa cum îi sfătuia pe alții să respecte adevărul său. știa că va fi urît de cei care le va sparge certirudinile.

care era adevărul lui socrate? acela obținut prin întrebările simple, care să ucidă ideile primite de-a gata. gata să fie suspect cu orice prejudecată și idee pre-concepută, socrate învăța singur sau împreună cu ceilalți să gândească singur.

ȘTIU CĂ NU ȘTIU NIMIC, adică nu sunt sigur nici de părerile mele, darmite și de cele pe care alții mi le inculcă.

epicur

epicur trăia CU PRIETENII, în LIBERTATE, și avea tot timpul să REFLECTEZE la sine - acestea erau secretele fericirii lui. și, într-adevăr, aceste ingrediente puțin costisitoare pot duce la o viață fericită.


ediția princeps

doar că, cu ceilalți filozofi - seneca, montaigne, shopenhauer și nietzsche - de botton nu m-a mai convins că știe ce vrea să-mi spună. în afară de crâmpeie din viața acestor filozofilor, nu m-a mai convins că mă poate învăța ce și-a propus: să mă consoleze pentru frustrare, pentru inadecvare, pentru inimă rănită, pentru dificultăți.

oricum, o bună introducere populară în filozofia cu ștaif.




21 februarie 2019

ultimele volume din „o mie și una de nopți“


tocmai ce-am terminat ultimele trei volume din ciclul de povești „o mie și una de nopți“, în traducerea lui haralambie grămescu, după traducerea lui mardrus.

am bifat câteva povești excelente, care mi-au plăcut, unele nu chiar celebre.
dintre ele,

povestea sarailiei unse cu miere de albine și afurisita de nevastă a cavafului - o poveste din vol. 14, ce debutează cu cea mai rea nevastă dintre toate care-l va fi terorizat vreodată pe un soț, apoi continuă cu un naufragiu, cu o înșelătorie, cu o cavaful care devine ginere de sultan și o uimește  cu darurile sale erotice pe fiica acestuia, cu un ginn, supranumit Părintele Norocului și, în cele din urmă, cu nevasta pietrificată într-o statuie, într-o grădină.

mai sunt câteva povești erotice, cu două lesbiene, cu un sultan care-și oferă fundul soției sale, crezând că-i bărbat, cu un tânăr însurățel, al cărui berbece „bătu de cincisprezece ori la rând“.
Nu vrei să cugeți și să înțelegiCă orișice iubire se sfârșeșteSub zodia neînduratei legiCe-ntru plictis și silă-o veștejește,Și dragostele noastre, pân'la urmă,Cu voie, fără voie, tot ce se curmă. (vol. 1, p. 144)
la fel, pentru că ultimul citit a fost tocmai volumul 1, am aflat că motivul pentru care șahriar își omora nevestele era acela că o prinsese pe una într-o orgie sexuală cu femeile din harem și robii:
Ușa de la sarai se deschise și ieșiră douăzeci de roabe și douăzeci de robi; iar femeia regelui se afla printre ei, preumblându-se în toată frumusețea ei strălucitoare: când ajunseră la un havuz, se dezbrăcară toți și se amestecară laolaltă. Și deodată femeia regelui strifă:
- O, Massud! Ya,  Massud!
Și numaidecât se repezi la ea un harap negru și vânjos și care o și înșfăcă; iar ea îl înșfăcă la fel. Apoi harapul cel negru o răsturnă pe spate și o încălecă. La răsturnișul acela, toți robii ceilalți făcură și ei la fel cu femeile. Și toți o ținură așa multă vreme, și nu puseră capăt sărutărilor, îmbrățișărilor, târnoselilor și altor și altor lucruri asemenea decât când dete ziua în scapăt.
(vol. 1, p. 7)
per ansamblu, întreg ciclul este o lume mitică, pe care orientul (arabii, dar nu numai) a oferit-o occidentului și care - așa cum orice capodoperă adevărată face - oferă o imagine a umanității dintotdeauna, așa cum este ea. doar că sub semnul soartei și al milei lui Allah.

am citit de curând poveștile fraților grimm iar acestea pălesc în fața frumuseții poveștilor arabe. și nu vorbesc de limbaj, vădit arhaic și destul de popular al traductorului, ci de conținut. poveștile arabe sunt mai bogate în sensuri, mai pline de viață, de culoare, de ACȚIUNE - totul palpită ca o inimă îndrăgostită. cele nemțești sunt mai raționale, mai ironice și - parcă - mai lipsite de imaginație.


29 ianuarie 2019

„considerații inactuale“ de friedrich nietzsche. notițe 1

partea întâi: david strauss, mărturisitorul și scriitorul

friedrich nietzsche
 opere complete, vol. 2
editura hestia, timișoara, 1998
(sämtliche werke.
kritische studienausgabe)
traducere de simion dănilă
640 pag. legate
coperta de lucian alexiu
Cele patru inactuale sunt cât se poate de războinice. Ele demonstrează că n-am fost un „Hans visătorul“, că-mi face plăcere să trag spada - poate și că am încheietura mâinii periculos de liberă. Primul atac (1973) a vizat cultura germană, la care încă de pe atunci priveam în jos cu necruțător dispreț. Fără sens, fără substanță, fără țel: o simplă „opinie publică“... Ecoul acestei lucrări este de-a dreptul inestimabil în viața mea. De atunci, nimeni nu a mai intrat în polemică cu mine. (ecce homo, ed. ideea europeană, bucurești, 2016, trad. victor scoradeț, pp. 122-126)
nietzsche își începe scrierea de la ideea că războiul nu are nimic de-a face cu cultura. este rodul unui delir, cultivat de „tagma omogenă care pare a se fi legat prin jurământ să pună stăpânire pe ceasurile de răgaz și siestă a omului modern, adică pe «momentele culturale» ale lui, și să-l amețească în răstimpul lor prin hârtia tipărită“ (p. 106)

cultura = unitatea de stil artistic în toate manifestările vieții unui popor (p. 107)

cultura ≠ barbaria

artistul ≠ filistinul culturii (bildngsphilister): artistul caută permanent; filistinul nu caută mai departe (p. 111)

filistinul culturii are și el filozofia lui - care, sub niște înflorituri dantelate, ascundea mărturisirea filistină pentru divinizarea banalității: ea vorbea despre raționalitatea a tot ce este real (hegel, sic!); el distinge «partea serioasă a vieții», adică profesia, afacerile, inclusiv femeia și copilul, de distracție (p. 112)

de la paragraful 3 până la 12 - răfuiala cu cartea lui strauss, vechea și noua credință, cu hegelianul gervinus și cu darwin, „genealogistul maimuței“- devine plictisitoare, de citit pe fast forward,
totuși interesantă anecdotic, despre cum se făcea polemică la sfârșit de secol 19.

citate
  • Un cadavru este un gând frumos pentru vierme, iar viermele un gând oribil pentru orice ființă vie. Viermii își închipuie împărăția cerească într-un corp gras, profesorii de filozofie în scormonirea prin măruntaiele schopenhauriene (p. 123) 
  • Cine s-a îmbolnăvit o dată de hegelită și schleiermacherită nu se mai vindecă niciând în întregime (p. 126)
  • dezinteresul omului de știință față de metafizică: De jur împrejur se holbează la el, moștenitor doar al câtorva ceasuri de viață, cele mai înspăimântătoare hăuri, orice pas ar trebui să-i aducă aminte: La ce bun? Încotro? Dai inima lui se înflăcărează crezându-se menită să numere staminele unei flori sau să sfărâme pietrele de pe marginea drumului (p. 133)
  • Scandalos este tot ce-i cu adevărat productiv (p. 145)
  • Lumpenjargonul epocii actuale (schopenhauer)

note de istorie literară:

  • cine era david friedrich strauss?:
  • teolog critic și biograf al lui isus - a revoluționat prin interpretarea mitică a miracolelor lui isus 
  • pamfletul urma să-i fie înmânat lui wagner la a 60-a aniversare (joachim köhler, fr. nietzsche & cosima wagner)


Ideea
nietzsche introduce noțiunea de filistin cultural - categorie de oameni burghezi care privesc arta ca imitație a realului și a clasicilor - fără acea căutare creatoare care-l caracterizează pe adevăratul artist.

18 ianuarie 2019

o carte, două traduceri

„sub soarele lui satan de george bernanos


1. editura tracus arte, bucurești, 2018, traducere de dorin ștefănescu
2. editura polirom, iași, 2019, traducere de mădălina ghiu

15 decembrie 2018

„duelul“ de anton pavlovici cehov

anton pavlovici cehov 
duelul 
(Дуэль)
editura corint, bucurești, 2016
traducere de anca irina ionescu
130 pag. broșate
coperta de andreea apostol
nuvela duelul este una dintre nuvelele mai puțin celebre ale scriitorului, în comparație cu dramă la vânătoare - considerat singurul său roman - sau stepa. deși e mai propice ecranizării - conține o legătură extraconjugală, un scandal amoros, discuții metafizice à la russe, o dușmănie "de moarte" și un duel. ba chiar happy end. - bună rețetă, deci, pentru un film în 2010 - a se vedea trailerul de mai jos - și o dramatizare, cum a făcut-o la național alexandru dabija.

în căutarea adevărului din interior

duelul din nuvelă este unul real - însă este unul mai ales interior, din conștiința personajului laevski care, crezându-se om superior, caută un mediu în care să-și trăiască adevărata vocație. doar că vocația n-o găsește nici la femeia pe care a luat-o de lângă soț - ușuratica nadejda fiodorovna - nici în literatură - nu e nici hamlet, nici varianta masculină a annei karenina - nici geografic, pe malul caucazian al mării negre.
Poate că era foarte inteligent, talentat, admirabil de cinstit; poate că, dacă nu ar fi fost înconjurat din toate părțile de munți și de mare, ar fi ajuns un excepțional fruntaș al zemstvei, un om de stat, un orator, publicist, erou. Cine știe! (p. 25)
iată-l deci aflat într-o eroare. iar diferența dintre posibilitate și realitate poartă numele de ratare iar un ratat e un ratat oriunde și - așa cum va spune în momentul culminant al nuvelei -
Salvarea trebuie s-o cauți în tine însuți (p. 111) 
astfel că se întâmplă un fapt - care îi zdruncină acestui laevski conștiința și-l face să întrevadă printre atâtea minciuni - umbra unui adevăr. adevăr care-l și schimbă. căci -
Te poți împiedica și pe un drum drept, asta este soarta omului: dacă nu greșești în ceea ce este esențial, poți greși în amănunte. Nimeni nu știe care este adevărul adevărat. (p. 127)
În căutarea adevărului, oamenii fac doi pași înainte și unul înapoi. Suferințele, greșelile și plictiseala vieții îi aruncă înapoi, dar setea de adevăr și voința încăpățânată îi mână înainte și tot înainte. Și cine știe? Poate într-o bună zi vor ajunge la adevărul adevărat... (p. 130)
iată mesajul pozitiv al lui cehov - nicidecum credințele sau teoriile științifice îl pot salva pe om, ci recunoașterea erorilor și voința de a căuta adevărul.

sunt interesante ideile din nuvelă despre cei puternici și cei slabi, despre teorii biologice și teologice, despre moralitate și dezmăț.
desigur că e menținută și aici sincronicitatea naturii cu stările sufletești ale personajelor - ceea ce am învățat - ca cititor - de la cehov.

o capodoperă cehoviană de 130 de pagini.

iată trailerul ecranizării din 2010:


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...