E bun, deci e ecranizare

Cel puţin trei dintre filmele în vogă americane sunt ecranizări ale unor romane sau povestiri. Eu bănuiesc, ca livresc ce sunt, că de-aia sunt şi bune.

1. Ciudatul caz al lui Benjamin Button (The Curious Case of Benjamin Button) - după o povestire de Francis Scott Fitzgerald.
2. Cititorul (The Reader) - după romanul lui Berhard Schlink.
3. Nonconformiştii (Revolutionary Road) - după romanul lui Richard Yates.
Or mai fi?...

Abia aştept s-apară Fărâmele de memorie ale lui Saramago de la Polirom!

SF-ul românesc se regrupează

După o perioadă de izbucnire de prin '90 şi o înflorire fructuoasă (apăruse chiar şi un cotidian SF la Ploieşti) - culminată cu Eurocon-ul de la Timişoara din 1994 - Sf-ul a cunoscut o cădere bruscă (dispăruseră fan-zinele, colecţia Nautilus de la Nemira, revista Anticipaţia, emisiunile tv etc.)
Iată că acum lucurile stau mai bine - au apărut publicaţii noi, bloguri, saituri.
Printre ultimele, iată apariţia Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy.
Componenţa este Dănuţ Ungureanu (Preşedinte), Sebastian A. Corn (Vicepreşedinte), Cristian M. Teodorescu (Secretar), Mihai-Dan Pavelescu, Marian Truţă, Cristian Tamaş, Sorin Camner (PR), Dumitru Cl. Stătescu, Balin Feri (PR).
Multe felicitări şi succesuri!

Recidive

Mă lamentam mai demult de prostia oamenilor, mai ales a mass-media, care, în loc să se bucure de savoarea unui text literar, se opintesc într-o chestie "imorală", "esenţială", hazna din care nu mai ies şi care mânjesc cartea cu totul. Era vorba pe-atunci de Martin Walser căruia i se reproşa nu c-a ironizat un celebru critic literar, întâmplător evreu - pe Marcel Reich-Ranicki - ci c-a început un adevărat "Holocaust".

Acum, când citesc Decojind ceapa a lui Gunter Grass, şi-mi dau seama de frumuseţea cărţii, sunt furios pe mine că m-am lăsat influenţat acum doi ani de furia mediatică produsă de mărturisirea că autorul s-a-nrolat voluntar în armata hitleristă.
Nu trebuie oare să depăşim "judecăţile morale" în artă?
Sau nu văd eu bine lucrurile?

Educaţia sentimentală

Cum m-a tras de neuroni Flaubert cu Educaţia lui sentimentală - romanul "despre nimic", publicat acum 140 de ani?
Punându-mi în vedere prin personajul principal al romanului Frédéric Moreau, cum mai putem fi autentici într-o lume modernă, plină de clişee şi kitch, în care toate ideile sunt primite de-a gata.

Putem fi autentici prin idealuri:

1) Unul dintre idealuri este idealul dragostei dintâi, pentru doamna Arnoux, "substanţa vie a inimii sale". Nu contează că această doamnă e, ca toată lumea, modernă (deci superficială), nu contează că acest ideasl mai păleşte din când în când, în destrăbălarea c-o cocotă, în speranţele date unei fecioare, în amăgirea unei văduve frigide. Ceea ce contează e fidelitatea faţă de ideal până la sfârşit. Asta, după mine, e şi ceea ce îl salvează pe Frédéric.

2) Celălalt este idealul tinereţii sale pe care şi-l construieşte împreună cu prietenul Deslauriers, dar pe care-l uită. El va deveni măsura vieţii sale zbucuimate şi ratate (deci burgheze), din ultimul capitol. Care se sfârşeşte în josul Podurilor.

Evident, e mult de admirat aici: Cuvinte, propoziţii, fraze; întâmplări reci, nude; revoluţii, trădări, mondenităţi.
Nu ştiu ce citat să dau, mie mi-a plăcut mai mult ăsta:
"Plecă alegând până la cheiul Voltaire. La o fereastră deschisă, un bătrân în cămaşă plângea cu ochii înălţaţi spre cer. Sena curgea liniştit. Cerul era albastru, în copacii de la Tuileries cântau păsări" (p.279)
Şi o lecţie, made in Flaubert:
Un romancier, după mine, nu are dreptul să-şi spună părerea despre ce se petrece pe lumea asta. El trebuie, în creaţia sa, să-l imite pe Dumnezeu, adică să facă şi să tacă.

Educaţia sentimentală, Ed. Univers, Buc 1982, în Flaubert, ediţie critică de Irina Mavrodin, vol.2, trad. Lucia Demetrius, 353 p