19 februarie 2009

Ritualurile mele de cititor

Leapşă de la Alexandru.

Nu sunt foarte multe:
1) Citesc culcat, ca o statuie răsturnată. Perna să fie cocoloş.
2) Subliniez pe marginea cărţii cu creion de lemn – care mie-mi miroase a şcoală.
3) Dacă iau notiţe, le scriu în cot, aşa cum luau masa romanii.
4) Îmi place să citesc mai cu seamă noaptea (ca şi părinţii mei). Acum, când am serviciu, rar mai apuc unu.
5) Prefer cărţile cartonate (130x200) – le pot mânui fără grijă (evident, cu supracoperta scoasă).
6) Ascult şi muzică, orice fel; excepţie fac cărţile de filozofie, când prefer liniştea.

Transmit mai departe Ionucăi, lui Adi, lui WhiteNoise, si lui Pantacruel.

18 februarie 2009

Proust-ul cotidian

...Maintenant, c’etait une autre faculte de sa studieuse jeunesse que sa jalousie reanimait la passion de la verite... (Un amour de Swann, ed.cit., p. 225)

Nu înţeleg decizia editurii Univers-Crupenschi de a publica separat numai partea a doua a volumului Swann în colecţia Cotidianul. Prima explicaţie ar fi una mercantilă, gidiană. Nenaturală, zic eu. Căci e ca şi cum am vedea dintr-un om numai un singur mădular – publicitatea de azi ar şti care. Eu zic mâna.
Dar oricum, e bine şi aşa, pentru că se pune în circuitul literar cotidian un scriitor socotit îndeobşte plictisitor şi scorţos.
Ce e demn de lăudat e că e o traducere nouă – a lui Vasile Savin (Swavin a spus Ioan T.Morar), traducător al proaspătului Littel – după cea a lui Cioculescu; Streinu şi Mavrodin. Deci încă o traducere de calitate.
Aseară, invitat de Ionuca, am fost la lansare – Cărtărescu, Alex Leo Şerban, Ioan T. Morar, Cristian Teodorescu
Eveniment probabil de presă – multe fete dezinteresate ciripeau jurnalistic – neinteractivă, cum se obişnuieşte pe la noi.
Dar oricum, sunt mulţumit.
Oricum, e Proust.

17 februarie 2009

O carte sârbă super-bună de super-râs

N-AM MAI RÂS AŞA LA O CARTE de la suta de ani a lui Groşan. Hohoteam pur şi simplu roşu ca racul în metrou.

E o cărticică de numai 113 pagini, cu poante ce se revarsă una după alta de te-ameţesc. Scriitorul sârb – da, e sârb – e tare-al dracului!:
Un copil descrie întâmplări felurite din cotidianul familiei sale – mama naivă, tatăl beţiv, unchiul curvar, bunicul sentenţios şi două mătuşi nesatisfăcute.

Unchiul a adus acasă o tipă cu ochelari. Toţi au început să o ia peste picior, bombardând-o cu întrebări de genul: „Ce-ţi place ţie cel mai mult?”, la care ea a răspuns: „Două ouă şi-un cârnat.” Tata s-a prăpădit de râs, dar eu nu înţelegeam de ce. (p.27)

Locotenentul Vaculic m-a întrebat: „De ce nu donaţi şi voi sânge, acum, când este nevoie?”. „Iarăşi?”, l-a întrebat mama, cu gândul la vărsările de sânge care au avut loc de-a lungul istoriei. Tata s-a oferit imediat, dar bunicul l-a prevenit: „Ăştia au nevoie de sânge, nu de alcool!” (p.82)

Toate acestea aveau o singură denumire: „viaţă”, un cuvânt foarte des întrebuinţat, rareori înţeles. Nu toţi aveam încredere în acest cuvânt, dar, mai ales, în realitatea pe care o exprima. Eram mereu de părere că viaţa este minunată, pe când alţii ziceau că e o porcărie. (p.95)

Nu scriu mai multe despre carte, se cere citită şi-atât.
Scriitorul are 77 de ani şi trăieşte în exil la Berlin.

Ediţia e una tare frumoasă, cu o traducere excelentă, cu o prefaţă bună a tinerei germaniste Corina Bernic.

Bora Ćosić (foto), Rolul familiei mele în revoluţia mondială, Ed. Art, Buc, 2008, trad. Georgina Ecovoiu, 115 p

Alte fragmente aici.

16 februarie 2009

Cel mai mare scriitor în viaţă

Cartea lui Gunter Grass mi-a arătat ce poate face o simplă ceapă, dacă ceapa-i aparţine unui scriitor măreţ – poate conţine între foile ei o-ntreagă carte, chiar jumate de viaţă.
Dintr-o familie modestă de negustori, Grass n-a dus-o pe roze, mai ales că tinereţea-i a coincis cu anii de război – Hitler Jugend, încorporarea, przonieratul, lagărul, apoi libertatea – anii de ucenicie şi cei de drumeţie.

Cum spuneam, nu pricep furia mass media pe cineva care zice singur că 

E adevărat că în timpul instrucţiei mele ca tunar-tanchist, care m-a tâmpit de-a lungul toamnei şi a iernii, nu s-a auzit nimic despre acele crime de război care au ieşit la lumină mai târziu, dar ignoranţa afirmată nu amputut să acopere înţelegerea faptului că fusesem integrat într-un sistem care planificase, organizase şi pusese în practică nimicirea a milioane de oameni. Chiar dacă vina activă mi-a putut fi scoasă din cap, a rămas un rest care nici până ati nu a putut fi demolat, care e numit, cu un termen mult prea comun, partea mea de răspundere. Să fii nevoit să trăieşti cu asta în anii care au mai rămas, iată un lucru sigur. (p.130)

Când în război, la şaptişpe ani nu faci decât pe tine (la propriu) şi fugi; când după război stai prizonier în lagăr, apoi vagabondezi printr-o ţară-n ruină şi ocupată şi de ruşii care ţia-u violat mama; când iei singur viaţa-n piept la optsprezece ani, munceşti la mină sau ca sculptor pietrar; când înveţi singur să scrii poezie fără prea multă şcoală – atunci poţi să spui că eşti un om demn nu de judecată, ci de multă admiraţie. Iar când toate astea sunt scrise într-un mod atât de genial – iei starea de extaz şi afirmi fără ezitare cu tărie –
Iată cel mai mare scriitor în viaţă!

O traducere excelentă a lui Victor Scoradeţ (traducător şi al lui Walser).

bune recenzii ale cărţii - Cinabru, Vitalie, Anda şi Devoratorul.

Gunter Grass, Decojind ceapa, Ed Polirom, Iaşi, 2007, traducere de Victor Scoradeţ, 488 p
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...