14 mai 2009

despre utopie

... de câte ori utopia încearcă să se materializeze în termeni sociali, apar violenţa, suferinţa. evident, soluţia trebuie să fie eradicarea utopiei din viaţa socială şi politică, pentru că acolo ea devine utopie colectivă şi se dovedeşte sângeroasă şi distrugătoare.

ceea ce nu se întâmplă dacă utopia nu este trăită, ci doar visată. de exemplu în artă. arta este o utopie materializată. prin pictură, prin muzică, avem cu toţii acces la lumi perfecte, asemenea celor la care visează utopia. un mare roman, un poem valoros, o simfonei de mahler, o operă de verdi sunt utopii realizate, unde totul este frumos, unde chiar frumosul şi răul sunt frumoase. şi totul e perfect. (p.70-71)

mario vargas llosa, chipuri ale răului în lumea de astăzi, ed. humanitas, buc, 2006, trad. ileana scipione

13 mai 2009

adâncit în capodoperă

adică-n ulise de joyce.
o recitesc, sau mai bine zis o citesc - prima oară am s-a-ntâmplat la 17 ani, aşa că nu se pune.-

aşa că momentan, voi lua o pauză de la alte lecturi...

sper să nu mă plicitisesc...

proză europeană?

evident, era cât pe-aci "s-o iau personal" când tânărul scriitor dragoş bucurenci a afirmat că rămâne de văzut cine-o să mai citească proză europeană, "grea", că tinerii nu, îţi trebuie o anumită educaţie să. ceea ce înţeleg că, după bucurenci, viitorul literaturii e anglo-american... tristă globalizare!

afirmaţia a avut loc aseară, la lansarea de la cărtureşti a volumului cotidian mâine în bătălie să te gândeşti la mine de javier marías. (am stat numai juma' de oră).

şi mi-a plăcut de maria dinulescu :).

12 mai 2009

Dragoş C. Butuzea

În mod semnificativ, pe Dragoş l-am cunoscut pe Târgul de Carte, iar interacţiunile noastre ulterioare s-au clădit la schimburile de cărţi.
Prima noastră discuţie mai consistentă a fost despre motivele obiective şi subiective de-a rămâne în ţară. Abia revenisem de la Viena şi eram în mijlocul unei melancolii cu gând de plecare.

Pasiunea pentru lectură, admiraţia comună pentru Eliade şi faptul că locuim în acelaşi cartier au fost motivele pentru care începusem să ne vedem mai des. La bere, la mine acasă (am făcut destule înregistrări împreună) sau plimbându-ne prin librării.

Deşi e snob, prea elitist şi uneori exasperant de arţăgos, Dragoş e genul de om cu care pot merge până în pânzele albe în cadrul unei discuţii oneste, cu care poţi merge la filme bune, expoziţii şi conferinţe literare.

Şi-a făcut blog din joacă, iar acum are ambiţia să scrie zilnic.
Mă rog de el să-şi ia un laptop, însă alege să-şi petreacă serile citind.

Îi invidiez îndrăzneala cu care abordează scriitorii pe la diferite evenimente şi-i apreciez diplomaţia cu care-şi camuflează antipatiile.

Nu mi-l imaginez glumind cu muncitorii în construcţie, însă atunci când îşi ridică auto-cenzura, îi gust vulgaritatea.
Mă bucur că a avut infinită răbdare cu neseriozităţile mele şi respect că a ştiut, când a exagerat, să-şi ceară scuze.

Îi reproşez tenta clasicizantă a lecturilor sale, iar el îmi reproşează risipa lecturilor şi entuziasmelor (anul trecut l-am înnebunit cu politică, istorie, psihologie, iar anul acesta l-am stresat cu biologie evoluţionistă.)

Că are un autor invitat (cum este cazul acum) sau nu, chestii livreşti e un blog de cultură (recenzii de carte, cronici de filme şi izbucniri personale) care îşi merită locul în topul blogurilor pertinente.

Articol scris de Adrian Ciubotaru.

11 mai 2009

intrarea soarelui

în primul rand mi-a plăcut povestea, o dragoste adolescentină regăsită la maturitate, când cei doi au alte familii, alte vieţi. şi multe secrete nedezvăluite – culmea! – nici nouă, cititorilor.
în al doilea rând, e scrisă cu simţ de răspundere– cu o grijă „feminină” a detaliului.

piesa de rezistenţă a romanului, după mine, este micul capitol care dă şi titlul romanului, despre viziunea personajului principal sal/sorin, din care voi şi cita. piesă de rezistenţă care însă dă şi un neajuns – încărcarea cu metafore – evident, cu rolul de a te scoate într-altă lume – dar care pe mine, cu repertoriul meu, m-a obosit. a trebuit să iau pauze, ca să m-apuc iar cu voinţă. alţii, însă, o vor dovedi?

aproape că adormise, pleoapele i se legaseră, genele i se înnodaseră, lacrimile pe dinăuntru formaseră un lac pe marginea căruia rămăsese visător, privind lianele care se mişcau încet, bolborosind, când la orizont s-a iţit prima arătare. era ceva ce putea recunoaşte, deşi îl vedea acum pebtru prima dată, o linie arcuită, continuă, imobilă, o formă care-l atrăgea mai mult decât toate închipuirile de până acum. (p.149)

ştim că cecilia ştefănescu a fost scenaristă, aşa că povestea e bine „dozată”, cu cadre pline, cu suspans, certuri casnice jenante, aventuri pubere cu doi sawer/caulfield, într-un tot reuşit.

... poate-l înşelase cu harry şi cu alţii, dar îl iubise numai pe el şi... dacă prin cine ştie ce accident istoria va fi să consemneze povestea lor, atunci asta era cel mai important, iubirea pură, nepătată, care străbate ca un abur subţire timpurile şi ajunge la urechile oamenilor chiar după ce ei vor fi murit de mult. (p.296)

nu, n-am căutat cu orice preţ defecte romanului, cu intenţia clară de a-l desfiinţa, cum unii critici "profesionişti" au lăsat impresia – mihai iovănel, adriana stan - n-am căutat nici veridicităţi într-o operă de ficţiune sau alte năzbâtii despre o operă până la urmă de ficţiune.
însă un lucru pot spune - aştept un roman mult mai bun al acestei autoare.

cecilia ştefănescu, intrarea soarelui, ed. polirom, iaşi, 2008, 368 p.

ps - un interviu cu autoarea aici.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...