chéri - filmul

după nu ştiu câte amânări, mi-am luat inima-n dinţi s-o văd pe michelle pfeiffer. mă gândeam eu că n-o să fie ca-n legăturile primejdioase, dar pe undeva pe-acolo, da. şi-am dat de ceva la care m-am gândit tot timpul, vârsta inocenţei.

cel mai mult mi-au plăcut, pe lângă făptura minunată a michelle-i, decorurile art nouveau, m-au hipnotizat împreună cu-acel parfum de belle époque pe care frears reuşeşte să-l surprindă.
şi cu toată hipnoza, am reuşit totuşi, vai!, să văd interpretarea slabă a actorului rupert friend, interpretul lui chéri, care deşi o fi citit cartea, n-a înţeles nimic, interpretând ceva cu totul diferit decât de ce şi-a imaginat colette.
enfin, un film bun, o ecranizare excelentă a cărţii.

pff, şi mi s-a făcut dor de vârsta inocenţei...

cel mai furat roman în diverta

acesta este, conform realitatea, romanul cel mai furat din librăriile diverta (306 exemplare):

zori de zi de stephenie meyer (editura rao), care costă 55 de lei.

adevărul e că e şi greu să bagi pe sub tricou cogeamitea tomul de 763 de pagini. de parcă ai fura istoria lui manolescu.

sunt curios ce păţesc făptaşii, li se fac dosare penale? parcă tot manolescu spunea că furtul cărţilor e cel mai "onorabil" furt.

mizerii "cotidiane"

citesc, via pobby, o mârlănie nesemnată, publicată în cotidianul - delict de opinie, argumentum ad hominem etc.

deşi n-am fost întotdeauna de acord cu mircea mihăieş - în idei - sunt 100% alături de el şi în răspăr cu acest articol mizerabil.

iată cum nu se face presă în românia. nistorescu sucks!

ps. apropo, nu voi mai cumpăra cotidianul!

pps. poza este un pamflet şi este preluată de pe blogul lui bleen.

una dintr-o mie una

(despre volumul anterior aici)
singura poveste despre care vreau să scriu aici din acest volum 6 al ediţiei este următoarea:

povestirea lui ibn al-mansur despre două fete
povestea mi s-a părut chiar postmodernă, căci acţiunea în sine - neîmplinirea unei iubiri din cauza unei "neînţelegeri" - nu e foarte importantă, ci felul cum e povestită. respectiv felul cum ibn al-mansur (povestitorul) ajunge la personaje, cum le cunoaşte, ce face, cum se reîntoarce la ele.

într-un cuvânt, emirul jobair o surprinde pe iubita sa, sett badr, "alintată" în pat de roaba sa, după baie. nicidecum mare lucru, dar emirului i se băgase mai demult în cap ideea legăturii lor, de când aflase că cele două îşi spuseseră la un moment dat acestea:

nici jarul, că-i jar, nu arde/
ca lăuntrurile mele./
dar stăpânul meu când vine,/
gheaţă-mi creşte pe sub piele./
dorul lui îmi stinge focul/
sub troiene mari şi grele.//

căci stăpâni-mi nu-i ca mine:/
ceea ce-i să fie tare,/
moale-i; iar ce-ar fi să fie/
dulce, vai, numai amar e;/
sărutarea-i e sălcie,/
bărbăţia-i neînstare. (p.99)

o scenă de gelozie transformată în "tragedie", dar povestitorul ibn al-mansur, evident, o rezolvă. e minunat felul cum devenim noi înşine povestitorul, cum ne implicăm noi înşine în jurul cuplului certat. cum intrăm în poveste "întâmplător" şi ce facem - călătorii, mijlociri, diplomaţii - astfel încât dragostea să fie până la urmă eliberată. şi încă ceva, povestitorul nu spune niciunde că cele două fete nu se "jucau" între ele într-un mod prea plăcut, ba chiar în poveste roaba va trebui să moară ca legătura celor doi îndrăgostiţi să se refacă.

şi nu ştiu de ce m-am gândit tot timpul la la prisonnière şi la albertine disparue din în căutarea timpului pierdut a lui marcel proust...

***, cartea celor o mie şi una de nopţi, vol. 6 (florile havuzului şi grădina snoavelor), ed. minerva, bpt, 1972, trad. h. grămescu, 345 p
coperta de anca vasilescu

istorie personală de coperte faine

vreau să spun despre câţiva graficieni, mai bine zis artişti, care au creat coperţi frumoase. păi nu pot să nu încep cu primul meu roman "serios", cei trei muşchetari, în editura tineretului, mai târziu albatros, o copertă cartonată, cu cotorul aurit într-un model foarte romantic. autorul copertei, ion deak.

urmează apoi clasicii literaturii universale în cadrul editurii pentru literatură universală, cu un dizain fain, cartonată, cu litere aurii - am văzut bibliotecile lui ceauşescu pline cu această colecţie. cartea era tipărită legat, cu supracopertă albă (vezi dedesubt salammbo), sau broşat, cu supracopertă din carton. editura apoi s-a schimbat în univers, la fel aspectul copertei. a apărut vasile socoliuc, cu copertele lui albe, a devenit autorul celor mai multe coperte ale editurii, până la desfiinţarea ei (vezi dedesubt părerile motanului murr).

un alt grafician - după mine, unul dintre cei mai mari - a fost val munteanu, genial ilustrator al cărţilor pentru copii, dar şi dizainer al câtorva colecţii - tot la univers (vz dedesubt Flaubert şi Cehov):

cum spuneam în postul precedent, de-abia după 1989, editorii s-au concentrat pe "estetica" copertelor. unul dintre graficieni este done stan, care ca desenator, mie nu-mi place, dar ca dizainer de copertă, e excelent. a colaborat şi la univers, dar mai ales la editura rao şi paralela 45 (vz dedesubt, bunavestire şi felix krull):

mai sunt coperte faine, îmi plac şi cele simple, ale lui dan stanciu (vz dedesubt, stânga)de la vechea cartea românească, sau ale lui răzvan luscov (vz dedesubt, dreapta) de la nemira, apoi de la humanitas.

cum spunea şi egon, lovitura a dat-o ioana dragomirescu mardare, venită de la meridiane la humanitas, care vreme de vreo 15 ani a însemnat coperta humanitas (acum se pare că e doar colaborator). evident, pe ea a inspirat-o mult gallimard-ul, dar nu numai. este o maestră estetă şi pot spune că a făcut din crearea unei coperte, artă. iată mai jos câteva 4 exemple:

mai nou, la polirom, coperte faine face radu răileanu, mai ales colecţiile cartonate clasicii modernităţii şi cele de opere, scriitori români.

evident, cred c-ar mai fi exemple, poate pe viitor şi despre coperte de carte străină, cum mi-a recomandat cineva. ar mai fi, de asemenea, foarte multe exemple de coperte naşpa, "aşa nu!", dar consider că-mi îmi stric "estetic" blogul, cum am făcut-o aici.

în fine, ştiu că sunt mulţi absolvenţi de artă, talentaţi, dar fără job, care s-ar putea specializa în astfel de activitate. nu ştiu de ce editurile continuă să nu apeleze la ei, măcar de probă, în schimb dau bani unor oameni care nu au talent pentru aşa ceva.

şi acum câteva condiţii ce trebuie să îndeplinească o copertă de carte:

1. să fie în primul rând de bun gust

2. să fie cromatică, să atragă privirea (principiu fundamental în merchandising)

3. să aibă titlul vizibil

4. să fie, cât de cât, memorabilă - de multe ori, când vorbesc despre o carte, o şi văd

5. dacă se poate, să nu fie albă pe margine, să nu se murdărească la manipulare.

6. ...?

vă mulţumesc pentru atenţie. şi mă gândesc deja să fac şi-o comparaţie dintre ediţiile străine şi româneşti ale aceleiaşi cărţi (inspirat odinioară de raul).