ultima întâlnire de la şosea pe 2009

fraţii florian.
una dintre cele mai faine ediţii - de-abia am găsit loc.
florian cel mic a citit din ultimul său roman, şi hams şi regretel, cu nori, ceaţă şi pitici peltici - fantasy.
florian cel mare a citit din zilele regelui, despre războiul franco-prusac şi despre huliganismele din casa lui strauss.
un alt florian a făcut poze.

apoi răspunsurile la întrebările lui marius chivu, şi a doi din sală despre băiuţeii, dinamo, traduceri în străinătate, burse literare, familie, herta muller şi nora iuga, stil de scriere, lecturi, jurnalism, comunism, totul plin de vervă şi emoţie.
şi-am aflat că sunt stră-strănepoţii lui ioan slavici.

le: a mai scris şi costantin pistea aici şi liviu aici. în plus, am remarcat că nu se poate scrie (literatură) la oraş sau în weekend-uri. ci numai în izolarea unui munte, a unui ţinut periferic. (după ernu, asta însemnă o ţâră de erezism). sau că nu e bine - cel puţin pentru matei - să citeşti alt autor când îţi scrii cartea.

scandaluri livreşti sau cum am dispărut eu din blogrolluri

"scandalul" ivit acum opt luni în jurul unei celebre blogăriţe livreşti a împins "blogosfera livrescă" spre două poluri: cei pro şi cei contra. simpatia mea pentru unul dintre asumaţii autori ai închiderii blogului - m-a poziţionat contra, aşa că atunci anumite bloguri pro m-au "şters" - anunţat sau tacit din blogroll. când am anunţat că preocuparea mea e cartea, nicidecum partipriurile, m-au "şters" şi cei contra.

acum se pare c-a luat naştere un nou "scandal": un critic literar cu blog anunţă că dă în judecată pe un presuspus simpatizant al blogăriţei. motiv pentru care mă şterge şi el din blogroll, sub motivul c-aş avea vreun partipri cu ea. care mă şterge şi ea din blogroll, sub motivul c-aş avea vreun partipri cu el.

iată cum eu nu mai înţeleg nimic. ceea ce însemna preocuparea spre livresc ajunge în cele din urmă la orgolii, după mine, mici.

eu totuşi nu şterg pe nimeni din blogroll. pentru că sper că scandalurile trec, preocuparea pentru carte rămâne.

umătoarea poveste

graţie andei, am recitit următoarea poveste, o carte din care nu-mi aduceam aminte decât o scenă când doi profesori se iau la bătaie în faţa şcolii pentru o fustă, ceea ce mă amuzase teribil atunci, la cei 17 ani ani. în rest nimic.

acum, după lectura unui alt roman al său, ritualuri, am recitit cartea altfel. am găsit plăceri într-un roman excelent, de numai 118 pagini. căci olandezul ştie să scrie în 100 de pagini ceea ce alţii scriu în 400.

este un roman despre metamorfoze, aşa cum personajul principal, herman mussert (fost) profesor de limbi clasice, se metamorfozează de-a lungul romanului într-un necunoscut din lisabona, într-un om ce descoperă că-i îndrăgostit pentru prima oară, într-un spectator ce se emoţionează nu în faţa artei, ci în faţa tehnicii moarte, în socrate cel dinaintea morţii, într-un călător pe o navă ce-şi povesteşte povestea vieţii.

probabil că fiecare cititor al acestei bijuterii epice găseşte fragmente pe sufletul lui, eu, de pildă, am savurat stilul (proustian, mai e nevoie s-o spun?), deşi frazele sunt sunt împărţite în propoziţii scurte. altcineva ar aprecia ironia povestitorului, altcineva, poveştile propriu-zise, despre moarte, despre dragoste, despre timp, despre singurătate, despre lisabona, despre călătorii spaţiale, despre amantlâcuri, despre.

dacă m-ai întreba care este cel mai dificil lucru pentru mine, aş răspunde: pierderea măsurii. făr ea n-o scoatem la capăt. viaţa ne este prea searbădă, prea expusă, am închipuit tot felul de repere pentru a ne fixa raporturile, nume, epoci, unităţi de măsură, anecdote. aşa că trebuie să mă laşi să continui, nu am nimic altceva la îndemână în afara convenţiilor mele, voi spune şi de aici înainte "zi" şi "oră", deşi călătoria noastră a apărut că nu ţine ţeama de tirania lor. indienii sioux nu aveau nici un cuvânt pentru a denumi timpul, dar eu încă nu am ajuns acolo, cu toate că învăţ repede. uneori, totul nu era decât o noapte nesfârşită şi atunic zilele, ca nişte clipe nărăvaşe, se rostogoleau deasupra orizontului, zăbovind doar atâta cât să cufunde oceanul de două ori în cele mai diverse nuanţe de roşu înainte de a-l abandona iarăşi întunericului. (p.74)

ce să spun decât că trebuie să căutaţi cartea de numai o sută şi ceva de pagini şi s-o citiţi. cees nooteboom este un autor mare.

cees nooteboom, următoarea poveste, editura univers, bucureşti, 1993, traducere de gheorghe nicolaescu, 118 p
coperta (oribilă!) de dan erceanu

cartea a fost reedidată în colecţia cotidianul.

un fleac! i-am ciuruit!

pentru c-a fost un scor strâns, pentru prima oară am simţit că votul meu a contat.

întristându-mă aseară c-a câştigat geoană, m-am bucurat de alternativa guvernării şi de-o viitoare opoziţie puternică.
bucurându-mă acum de câştigul lui băsescu, mă întristez de viitoare alte scandaluri şi posibile instabilităţi.
ce vrei? politica românească! nous sommes ici aux portes de l'orient...

dar jubilez al naibii văzându-i după asta pe woiculescu, wadim, wântu, patriciu, hrebengiuc & co!!

marţea livrescă şi noul a-ha care-mi place