conejo con caracoles
iepure cu melci; cum e cu putinţă să existe un asemenea fel de mâncare şi să fie mâncat? se întreabă în carte - cum e cu putinţă să existe un asemenea roman şi să fie şi citit? mă întreb şi eu. că premiat cu goncourt a fost. ecranizat cu sylvia kristel (emanuelle) şi joe dallesandro a fost. dar.
un franţuz, sigismond pons, de 41 de ani, îi ţine locul de comis voiajor de vinuri şi aperitive vărului său şi şade câteva zile în barcelona. primeşte o scrisoare de acasă în care desluşeşte cuvintele "a murit pe loc". şi n-o citeşte, o lasă pe masa camerei de hotel şi merge binişor prin cartiere rău famate, vizitează muzee, monumente, se-ntâlneşte cu prostituate, proxeneţi, pederaşti, ologi, cu vânzători, cu marinari (toţi de pe nava alstair).
metafora romanului
metafora romanului este o bulă, în care sigismond trăieşte aceste zile barceloniene, o bulă produsă de scrisoare în jurul lui, ca un balon de săpun dintr-un tub, într-un spaţiu şi timp povizorii extrase din existenţa comună, "ca un embrion de sepie într-un strugure de mare desprins din pieliţele sale negre şi tari".
în bulă, ultima clipă a vieţii aleargă după el cu aceeaşi viteză, astfel încât totul să dureze vreme îndelungată. şi durează. vreme de 200 de pagini.
efectul romanului
pe mine m-a surprins. este un roman scris cu o po(i)etică personală, scrisă de un elitist plezirist, un scriitor care vede şi simte. şi scrie. un fel de interior al lui fântâneru.
iar dacă voi ajunge vreodată la barcelona, o voi vedea altfel datorită marginii: voi căuta calle de San Ramon (numărul 20), piaţa San Jose şi calle de Robador (strada hoţului):
hoţul, sau mai curând răpitorul, este astăzi negrul sex al femeii dătătoare de plăcere, rana înconjurată de cârlionţi, ochiul păros din unghiul de jos al triunghiului isoscel, taur invers ce se întăreşte cu cât e lovit mai mult şi care se îngraşă cu cât e mai maltratat. cam într-o mie de exemplare, îl vezi colcăind pe stradă şi pe străduţele lăturalnice; bucăţile de carne ce-l înconjoară, coapse, şolduri, pântece, sâni, chip altundeva adorat sub şuviţele bogate de păr, ţesătura veşmântului mai mult sau mai puţin indiscret - toate acestea nu au, în Romador, decât valoarea şi funcţia unui accesori; esenţial este ochiul inferior, zeu şi totodată animal, de două ori rapace; bărbatul e aici un ins din turmă, al cărui rol nu-i atât viril, cât alimentar. (p. 52)
p.s.
andré pieyre de mandiargues e un scriitor cult de romane erotice şi fantastice, pornofil notoriu cu afinităţi suprarealiste.
andré pieyre de mandiargues, marginea, editura nemira, bucureşti, 1998, traducere de irina mavrodin, 194 pagini
coperta de dan pejovschi
romanul e reeditat la editura leda.
pps. la două zile de la această postare, găsesc pe un alt blog (al lui ovidiu baron) că şi el citeşte muzeul negru de acelaşi mandiargues...
iepure cu melci; cum e cu putinţă să existe un asemenea fel de mâncare şi să fie mâncat? se întreabă în carte - cum e cu putinţă să existe un asemenea roman şi să fie şi citit? mă întreb şi eu. că premiat cu goncourt a fost. ecranizat cu sylvia kristel (emanuelle) şi joe dallesandro a fost. dar.un franţuz, sigismond pons, de 41 de ani, îi ţine locul de comis voiajor de vinuri şi aperitive vărului său şi şade câteva zile în barcelona. primeşte o scrisoare de acasă în care desluşeşte cuvintele "a murit pe loc". şi n-o citeşte, o lasă pe masa camerei de hotel şi merge binişor prin cartiere rău famate, vizitează muzee, monumente, se-ntâlneşte cu prostituate, proxeneţi, pederaşti, ologi, cu vânzători, cu marinari (toţi de pe nava alstair).
metafora romanului
metafora romanului este o bulă, în care sigismond trăieşte aceste zile barceloniene, o bulă produsă de scrisoare în jurul lui, ca un balon de săpun dintr-un tub, într-un spaţiu şi timp povizorii extrase din existenţa comună, "ca un embrion de sepie într-un strugure de mare desprins din pieliţele sale negre şi tari".
în bulă, ultima clipă a vieţii aleargă după el cu aceeaşi viteză, astfel încât totul să dureze vreme îndelungată. şi durează. vreme de 200 de pagini.
efectul romanului
pe mine m-a surprins. este un roman scris cu o po(i)etică personală, scrisă de un elitist plezirist, un scriitor care vede şi simte. şi scrie. un fel de interior al lui fântâneru.
iar dacă voi ajunge vreodată la barcelona, o voi vedea altfel datorită marginii: voi căuta calle de San Ramon (numărul 20), piaţa San Jose şi calle de Robador (strada hoţului):
hoţul, sau mai curând răpitorul, este astăzi negrul sex al femeii dătătoare de plăcere, rana înconjurată de cârlionţi, ochiul păros din unghiul de jos al triunghiului isoscel, taur invers ce se întăreşte cu cât e lovit mai mult şi care se îngraşă cu cât e mai maltratat. cam într-o mie de exemplare, îl vezi colcăind pe stradă şi pe străduţele lăturalnice; bucăţile de carne ce-l înconjoară, coapse, şolduri, pântece, sâni, chip altundeva adorat sub şuviţele bogate de păr, ţesătura veşmântului mai mult sau mai puţin indiscret - toate acestea nu au, în Romador, decât valoarea şi funcţia unui accesori; esenţial este ochiul inferior, zeu şi totodată animal, de două ori rapace; bărbatul e aici un ins din turmă, al cărui rol nu-i atât viril, cât alimentar. (p. 52)
p.s.
andré pieyre de mandiargues e un scriitor cult de romane erotice şi fantastice, pornofil notoriu cu afinităţi suprarealiste.
andré pieyre de mandiargues, marginea, editura nemira, bucureşti, 1998, traducere de irina mavrodin, 194 paginicoperta de dan pejovschi
romanul e reeditat la editura leda.
pps. la două zile de la această postare, găsesc pe un alt blog (al lui ovidiu baron) că şi el citeşte muzeul negru de acelaşi mandiargues...
