codul lui polanski

the ghost writer pe scurt

l-am văzut weekend-ul trecut şi mi-a plăcut mult:
umor englezesc şi deştept în replici
suspans maxim
imagini albăstrui sumbre (deh, e vorba de politicieni)
şi concluzia onestă că oricât de deştept ai fi, politicienii tot te fac praf!

fain mcgregor!

pornache? sau fornicator?

văzduhul nu avea să se scurgă pe pământ şi nici pământul să se urce la cer, vreodată, oricâte locuri cu aură ar fi existat într-o parte şi într-alta, oricâte naivităţi sau perversiuni de percepţie, oricâte franjuri de vide haşurate cu dorinţele şi râvnele muritorilor. fornicator era o formulă lizibilă prin care puteam să mă manifest, dat fiind că femeile aduceau cu nişte pâini proaspete tocmai scoase din cuptor. nu era o boală, ci o bătălie împotriva indiferenţei. (p.21)

îmi ziceam iată, în sfârşit, am în mână un roman pornografic "greu", faţă de care băgău e poate mizilic, dar dădusem peste-o carte fin erotică: un tip îşi scoate din carne străbunica moartă - o cocotă franţuzoaică de lux -, o depune pe hârtie şi revarsă manieristic asupra ei toate obsesiile şi fanteziile sale sexuale. meta-sexualizează:

pliurile cărnii străbunicii de lux se îndoiau şi se dezdoiau după cum le porunceam cuvintele şi gândurile mele, fiindcă aveam ambiţia să fiu un taumaturg. corpul ei conţinuse sânge destul şi îndeajuns de multe sudori, dar eu îl despărţisem, prin construcţia pe care o făcusem asupră-i, de licorile sale normale. devenise un corp nou, solidificat şi, în acelaşi timp, ondulat după proiecţia mea. poate că doar astfel puteam dori şi iubi acel corp, fără să fiu un incestuos clasic, fără vreo pudoare după reţeta de rigoare. (p.90)

m-a delectat efortul scriitorului maxim crocer - desigur, un pseudonim - de a-şi seca/epuiza întreaga imaginaţiecreativitateirealitate: "îmi plăcea enorm să mă joc astfel, să glosez pe marginea unui trup ridicat la rangul de cosmos manipulabil şi manipulant în acelaşi timp" (p.104) m-a delectat poezia "grea" a frazei, chiar dacă uneori "şchioapătă", dar o face nu din cauza vreunei inabilităţi scriitoriceşti, ci datorită nevoii înseşi de materializare a gândurilor.

una-ntr-alta, crearea unui asemenea personaj, voinţa de a-i epuiza resursele, îngemănarea cu subiecte conexe ca savoarea unui tatuaj, importanţa părului pubian, clasificarea săruturilor, poezia erotică a lui guillaume (apollinaire?), catalogul de poziţii al străbunicii - admirabil ilustrat de felix aftene, dar, din păcate cel mai slab fragment al cărţii -, mi-ar fi plăcut şi mie să scriu aşa ceva, spre deliciul cititoricesc al celor puţini.

o prezenţă insolită în peisajul editorial al editurii humanitas, asemănătoare cărţii pupa russa din 2004. o carte frumoasă. cât despre autor, acesta a mai scris o carte (cavitatea), inclusă - motivat sau nu - de alex ştefănescu în antologia sa de 25 de cărţi proaste.

maxim crocer, amo(u)r, editura humanitas, bucureşti, 2010, 173 pagini

blogul autorului aici.
saitul pictorului / desenatorului felix aftene aici.

primul meu vila-matas

în răspăr cu bartleby, enrique vila-matas construieşte o istorie a scriitorilor Nu, adică a scriitorilor care au renunţat la un moment dat să scrie, sau la a fi scriitori. cartea nu e roman, aşa că nu pot spune că mi-a produs mari emoţii artistice, însă extaze livreşti, da.

reproduc mai jos câteva citate memorabile:

• schopenhauer: cărţile proaste sunt un venin intelectual care distruge spiritul. şi, pentru că majoritatea persoanelor, în loc să citească ce-i mai bun din diferite epoci, se mărginesc să citească ultimele noutăţi, scriitorii se limitează la cercul îngust al ideilor în circulaţie, iar publicul se scufundă din ce în ce mai adânc în propriul noroi. (p.160)
• susan sontag: atitudinea cu adevărat serioasă e cea care interpretează arta ca pe o cale de a tinge ceva ce poate că se obţine numa abandonând arta. (p.81)
• dylan thomas: o certitudine trebuie să existe / dacă nu de-a scrie, cel puţin de-a nu scrie. (p.132)

am mai reţinut două poveşti frumoase:

1. un poet talentat scrie la un moment dat pe o foiţă de ţigară un poem, al cărui prim vers e "stupiditatea e punctul meu forte". după care face din el o ţigară, pe care o fumează liniştit, funându-şi astfel poemul. (p.138)
2. scriitorul francez marcel schwob scrie povestirea petroniu, în care autorul satyricon-ului nu e arbitrul alaganţei, ci un tânăr aristocrat care descoperă lumea datorită unui sclav, siro, lumea de jos, a gloatei. şi la 30 de ani, acest petroniu scrie toate poveştile pe care i le spusese sclavul, în 16 cărţi, spre hazul nebun al acestuia din urmă. apoi cei doi prieteni se travestesc şi pleacă să trăiască toate aceste poveşti pe care le scrisese(ră). petroniu se lasă astfel pentru totdeauna de scris, "chiar din clipa când a început să trăiască viaţa pe care şi-o imaginase". (p.114)

pe lânga panoplia unor scriitori notorii pentru retragerea lor - b. traven, pynchon, salinger, rimbaud, de quincey - am mai aflat amănunte picante despre nebunia lui maupassant, despre melville, juan ramón jiménez, robert walser, juan rulfo (şi unchiul său proverbial, celerino) ş.a.

alături de javier marías (şi aici), enrique vila-matas e un mare scriitor spaniol contemporan.

enrique vila-matas, bartleby & co, editura rao, bucureşti, 2005, traducere de ileana scipione, 187 pag.

o recenzie la madame bovary

am descoperit pe un blog fruntaş în ză list, aparţinând unei studente la litere, ana muşat, o recenzie mi-nu-na-tă la madame bovary. nu pot să n-o reproduc integral, spre încântarea şi a cititorilor mei:

Romanul debuteaza prezentandu-l pe tanarul Charles Bovary incapabil sa se adapteze in mediul scolastic si ridiculizat de catre noii sai colegi. Ca si copil, si mai tarziu ca si adult, Charles ramane pe parcursul romanului un personaj mediocru si lipsit de vigoare. Rateaza primul sau examen pentru a deveni doctor si abia din a doua incercare reuseste sa devina un doctoras de mana a doua intr-o comuna. La scurt timp dupa ce este repartizat, mama acestuia ii aranjeaza casatoria cu o vaduva mai in varsta, dar care moare la scurt timp lasandu-i acestuia mai multi bani decat ar fi sperat.

La scurta vreme Charles se indragosteste nebuneste de Emma, fiica unui pacient de-al sau, si cei doi hotarasc sa se casatoreasca spre fericirea si multumirea tatalui fetei. Se pare insa ca mariajul nu se ridica la asteparile fetei. Aceasta inca de cand locuia la manastire visa ca va gasi o iubire care va fi, printre altele, solutia tuturor framantarilor ei interioare.

Dupa ce ia parte la o serata extravaganta incepe sa viseze si sa isi doreasca cu ardoare o viata mai sofisticata. Revenirea la viata de la tara o aduce pe Emma in pragul unei depresii crunte tocmai cand aceasta ramane insarcinata. Din dragoste pentru Emma si din dorinta de a o face fericita, Charles decide sa se mute in Yonville, un mic orasel. Acolo familia Bovary ii intalneste pe Homais farmacistul, un fanfaron caruia ii place sa se auda vorbind.si pe Leon, un tanar avocat, care, ca si ea, este plictisit de viata rurala si ii place sa se afunde in romane siropoase. Odata cu nasterea Berthei, Emma incepe sa se indragosteasca de Leon, acesta raspunzandu-i sentimentelor ei. Insa sincronizarea nu e de partea lor, Emma nefiind inca pregatita sa se angajeze intr-o idila cu tanarul Leon, dezamagit de respingerea tinerei, tanarul pleaca spre Paris pentru a-si continuie studiile.

La scurt timp dupa plecarea lui Leon, Emma il cunoaste pe Rodolphe care se arata inca de la bun inceput interesat de ea, declarandu-i pe nerasuflate iubirea. De aceasta data Emma nu mai ezita in a se arunca in mrejele idilei. Din cauza indiscretiei pe care o manifesta fatis, locuitorii oraselului incep sa barfeasca despre cei doi. Charles insa, orbit de dragostea lui pentru sotia sa cat si de naivitatea-i caracteristica, nu banuieste absolut nimic. In acest timp Charles trece printr-un esec profesional, fapt care o ingretoseaza si mai mult pe Emma, aruncand-o cu disperare in flacarile iubirii adulterine, incepand sa se imprumute din ce in ce mai mult pentru a-i face diverse cadouri lui Rodolphe si pentru a plati plecarea lor si a fetitei ei, plecare pe care Emma o planuiste pana la cel mai mic detaliu. Se pare insa ca planul ei nu ajunge sa se realizeze pentru ca Rodlphe o paraseste, neaseptat, nu inainte de a-i scrie o scrisoare care ii va frange inima eroinei. Emma se imbolnaveste grav, fiind la un pas de moarte.
In ultima parte a romanului, Emma il va regasi pe Leon, alaturi de care va incerca sa isi gaseasca linistea si fericirea. Dar din pacate si aceasta incercare se va dovedi un esec. Romanul este savuros pana la ultimul capitol. Emma e simbolul femeii adulterine, dar nu de dragul inselatului, nu pentru ca ar fi dorit placeri trupesti. Cu fiecare noua iubire cautata, Emma incerca sa se regaseasca acel suflet pereche perfect, asa cum si`l imaginase inca din copilarie.
de aici aici.

intermitenţele vieţii

de aici.