herta müller la bucureşti

deşi n-am citit nimic de, şi nici nu ştiu dacă o să, am de gând să mă duc la lectura publică de la atheneu - cine ştie? poate voi fi convins.

un film cu dreyfuss

farul singuratic
imdb

l-a luat ieri la scala pe adi -ca să nu meargă singur - la un film construit în jurul lui richard dreyfuss, intitulat lightkeepers. crezusem că este ecranizarea romanului omonim al autoarei americane jeanette winterson, dar se pare că nu. enfin, e o comedie simpatică, cu personaje de belle epoque - valurile mării, amor, bărbaţi, femei, cinici, thoreau. printre sute de blockbusteruri, macete şi alte 3D-uri, un suflu de aer proaspăt marin.

saitul filmului aici.

Dumnezeu = dragoste = bani = căcat

e din romanul
lanark - o viaţă în 4 cărţi

nu e cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme - da' chiar, care-o fi aia? - şi nici cea mai ciudată, însă e o carte neobişnuită.

în primul rând că începe cu partea a doua, epilogul e înainte de ultimele capitole, chiar bibliografia e pe undeva prin cuprins. e uimitor ce joc literar face scriitorul scoţian, îşi dă toate sursele de la kafka, borges, disney, goethe melville, jung, eliot, freud, joyce până la cărţi necunoscute scoţiene. le face munca mai uşoară criticilor, care s-au grăbit să proclame carte cu superlative.

iată rezumatul cărţii, scris chiar de autor:

la început a fost copil, apoi şcolar, apoi mama i-a murit. a fost student, a încercat să lucreze ca pictor şi s-a îmbolnăvit rău. o vreme a pierdut vremea prin cafenele, apoi a căutat de lucru într-un institut. s-a combinat cu o femeie acolo, şi-a pierdut slujba, apoi a ajuns să locuiască într-un oraş foarte prost guvernat, unde i s-a născut fiul. femeia şi copilul l-au părăsit şi, fără nici un motiv a fost trimis într-o misiune la un fel de adunare. a fost greu la început, apoi uşor, pentru că devenise peste noapte o celebritate cu documente importante în servietă. femeile îl iubeau. (p.651-652)

două cărţi ale cărţii sunt oarecum normale, prezintă viaţa pictorului duncan thaw, de la copilărie la tinereţe - când pictează cu geniu neînţeles o frescă bisericească. într-un final moare şi se trezeşte, ca lanark, într-o altă lume - celelalte două cărţi - absurdă şi fantastică, un purgatoriu darwinist cu accente budiste, în care imaginaţia umblă în voie.

cam ăsta e conţinutul, şi din moment de îl descriu aici nu el e punctul forte - cel puţin din punctul meu de vedere.

ci importantă mi se pare viziunea lui gray, unică după părerea mea. avantajul său stă în faptul că e şi pictor, întreg romanul este profund vizual şi caută să întregească o imagine. ei bine, tot efortul scriitorului este în alcătuirea acestei imagini - imaginea vieţii şi a lumii sale - pe care nici el n-o înţelege.
pentru el, această carte e un roman total şi nu se poate să nu lase urme în fiecare cititor. e duium de metafore, de imagini, de gânduri intime, de frustrări. treci prin toate.
iar carţile despre purgatoriu sunt aşa de ciudate, că nici în science-fiction nu întâlneşti.

dacă Dumnezeu ne iubeşte, de ce suntem în asemenea hal? pentru că noi nu-l iubim pe Dumnezeu, ne batem joc de el şi-l dispreţuim. dar el ne iubeşte în continuare, fără să se uite la ce facem (p.419)

nu se citeşte greu, deşi e o carte laborioasă.

alasdair gray, lanark, editura polirom, iaşi, 2008, traducere de magda teodorescu, 720 pagini

saitul autorului aici.




poza de aici şi de aici.

ciclolectura

de aici.

beckett romancierul

din păcate, proza lui samuel beckett a rămas apanajul snobilor, şi a mizantropilor, şi într-adevăr, e o lectură deloc uşoară, mai ales în epoca noastră atât de grăbită. dar tocmai de aceea, proza lui beckett îţi dă o satisfacţie de neuitat.

discipol al lui joyce, admirator al lui kafka şi al lui proust - a scris şi o cărţulie despre -, beckett vrea să închidă cercul literaturii secolului şi s-o ducă unde nimeni n-a mai dus-o. şi într-adevăr, îi reuşeşte. traducătorul ediţiei de faţă aruncată prin anticariate de către cei care-au cumpărat-o, constantin abăluţă, şi-a derulat munca de tălmăcitor vreme de cincisprezece ani, ca noi să ne putem bucura de ea.

molloy

este un bătrân sărac şi olog care gândeşte. un fel de molly bloom eseistă. cu alte cuvinte, molloy este un personaj din cuvinte. iar ceea ce m-a făcut să merg mai departe - la fel ca şi personajul care vrea - pasămite - să-şi viziteze mama - a fost IRONIA. am râs împreună cu bătrânul/autorul de miştourile pe care le zice despre el, despre lume, despre mamă, despre tot. nici un scriitor de primă mână al secolului trecut nu a fost mai profund ironic decât beckett - nici thomas mann, nici musil, nici kafka, nici joyce. este oglinda pe care o opune vieţii tragice, absurde şi scârboase - ironia. pe alocuri chiar umorul. pe undeva, beckett mie mi se pare un fel de marchiz de sade al secolului xx. căci dacă sade (prin cele 120 de zile ale sodomei) a dus la extrem literatura erotică, folosindu-se de ea pentru a-şi râde de natura umană - la fel scriitorul francez s-a folosit de literatura absurdă pentru a-şi râde natura umană.

ediţia princeps din 1951

şi în timpul iernii mă-nfăşuram, sub manta, cu fâşii din hârtie de ziar, din care nu ieşeam decât la adevărata trezire a pământului, în april. suplimentul literar al ziarului Times era excelenta pentru asta, de-o tărie şi de-o densitate rezistând la orice. vânturile nu-l găureau. ce vreţi, trăgeam la vânturi din te miri ce, sunt deci întru totul obligat să le pomenesc din când în când, în ciuda silei pe care mi-o provoacă. într-o zi le-am numărat. trei sute cincisprezece vânturi în nouăsprezece ore, sau în medie mai bine de şaisprezece vânturi pe oră. la urma urmelor nu-i enorm. patru la fiecare sfert de oră. nimica toată. nici măcar nici un vânt la patru minute. de necrezut. vezi bine, nu-s decât un mic băşinos, n-ar fi fost cazul să vorbesc. extraordinar cum matematica te-ajută să te cunoşti. de altfel toată povestea asta cu clima nici nu mă interesează, eu mă acomodez cu toate mizeriile. (p.56)

romanul are 2 părţi:
1. unul este despre odiseea lui molloy nu spre penelopa, ci spre origini (spre mamă-sa, adică). de fapt, e vorba despre un personaj - ah, cât de literar - din literele ce formează rânduri ce formează paginile - eu îmi puneam bucuros întrebări, una după alta, numai pentru a le contempla. (p.74)
2. al doilea este despre un fel de detectiv care porneşte împreună cu fiul său în căutarea lui molloy. nu se înţelege de ce şi pentru ce şi cum, dar nu contează - totul e un prilej de cugetări, de stiluri, de IRONII, de o scriitură fermecătoare, de maestru, chiar dacă al absurdului.

mi-au plăcut mult 2 chestii kafkiene:
- unul este tehnica paradoxului, pe care o foloseşte şi kafka: dacă la începutul frazei afirmă ceva, spre sfârşit neagă acel lucru, de nu înţelegi - dar cu intenţia de a crea o tensiune, o instabilitate raţională, o breşă pe unde să pătrundă emoţia. de exemplu: lucrez acum, aproape ca odinioară, doar că nu mai ştiu lucra. (p.34)
- al doilea este un fragment calchiat din vizuina lui kafka, numai că vizuina de-acolo e înlocuită de adăpostul pe care "detectivul" moran îl contruieşte din crăci şi frunze pe drumul său în cătarea molloy-ului pierdut. e aceeaşi tensiune, aceeaşi disperare, aceeaşi angoasă.

francis bacon, studiu pentru corpul uman, 1949

departe de lume, de zarva ei, de intrigile şi lugubra ei limpezime, eu o judec, şi cei care, ca şi mine, sunt iremediabili scufundaţi, şi cel ce are nevoie să-l eliberez, eu care nu ştiu să mă eliberez pe mine însumi. totul e obscur, dar acea obscuritate care-ţi potoleşte marile sfâşieri. (p.132)

în mod straniu mă preocupau anumite probleme de ordin teologic. iată câteva: ... 4. cât timp ne va lăsa anticrist să-l tot aşteptăm? 5. are într-adevăr importanţă cu ce mână te ştergi la fund? 11. ce să crezi despre excomunicare viermilor în secolul al xvi-lea? 13. ce învârtea Dumnezeu înainte de creaţie? 16. dacă ai cânta liturghia morţilor pentru cei vii? (p.186)

evident, nu vreau să vă conving să citiţi romanul, e posibil să vă plictisiţi şi să mă-njuraţi dup-accea. ci vreau dosr să vă povestesc că a existat un romancier premiat cu nobel - pe drept - care a rămas în istoria literaturii doar pentru conaisseuri. iar dacă nu citiţi cu răbdare şi cu ironie, nu ştiţi ce molloy pierdeţi!

l.e. editura polirom a ţinut să anunţe că va scoate în noiembrie integrala prozei scurte a lui samuel beckett, in traducerea (din limba franceza) a ilenei cantuniari si (din limba engleza) de veronica d. niculescu.

samuel backett, molloy, editura univers, bucureşti, 1990, traducere de gabriela şi constantin abăluţă, 195 pagini
coperta de vasile socoliuc