Încă o experienţă marca Lorgean

Aşa ceva s-a mai făcut Franţa şi în Rusia, în comunism, îmi spune gazda.
Un teatru la el acasă – firmă, decor, bilete, chiar plasatoare. Câteva puneri în scenă.

Un tânăr a jucat pe texte dintr-un blog foarte fain (blogul şi jocul), o fată a pozat şapte minute pentru toţi spectatorii, apoi am pozat şi noi tot şapte minute, dar pe întuneric, o fată a citit într-un mod inedit o pagină din Porno al lui Welsh (am plecat în cap cu alăturarea cuvintelor din carte spot publicitar – sentimente). La cererea spectatorilor :), eu am recitat Somnoroase păsărele –în franţuzeşte şi-apoi în româneşte.
Nu-l cunoşteam, în afară de Lorin, decât pe Gruia, simpaticul rubik de la Noua literatură care mi-a dăruit chiar o revistă, dar am cunoscut şi - atât cât se poate într-o oră – câţiva oameni super. În plus, am trăit o experienţă de excepţie.
Aşa că mi-a plăcut totul – decorul, prestaţia, oamenii.
Dar mai presus de toate mi-a plăcut ideea. Şi reuşita ei.

Mulţumesc, Lorin! Aş vrea să mai particip...

Estetica scabrosului

Printre multele grozăvii pe care le-am văzut, le-am auzit şi mai ales le-am citit pân-acum, lectura acestei cărţi m-a oripilat – în sensul că mi-a demonstrat că imaginaţia într-ale folosirii trupului nu are margini. Cel puţin, a mea.
 
Dar mai întâi, de ce a trebuit să scrie Marchizul de Sade capodopera sa Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei?
Aş spune că unul din motive ar fi amuzamentul – şi-i reuşeşte-al dracului. Al doilea ar fi revolta faţă de clerici şi aristocraţi – îi reuşeşte şi-asta - e multă tăbăceală ironică aici.
 
Dar totuşi. Ce e cu perversiunile descrise, de ţi-e şi ruşine să le spui, darmite să le mai şi faci? Care să fie rolul lor? Să fie material pentru masturbarea de secol XVIII? Să fie un motiv patologic sau unul provocator cultural – after all, de ce erotismul n-ar fi cultură?

Aş vrea să trec la câteva fragmente care m-au lăsat cu gura căscată şi uscată:
 
Printre buci voluptoase şi fofoloance strâmte, găsim personaje înfiorătoare, apetisante cică, în felul lor (sic!):
Fanchon în vârstă de 69 de ani este saşie, cârnă, îndesată, grasă, o frunte de nimic şi mai are doi dinţi. Un erizipel îi acoperă bucile, nişte hemoroizi îi ies din gaură, o ulceraţie îi mănâncă vaginul, are o coapsă arsă şi un cancer îi roade sânul. Este tot timpul beată şi vomită, se băşeşte şi se cacă peste tot şi-n orice clipă fără ca măcar să-şi dea seama. (p.147)
De asemenea, pizda Therezei era sălaşul tuturor murdăriilor şi ororilor, un adevărat mormânt a cărui putoare te leşina. De când se ştia ea, Therese nu se ştersese, după cum spunea, la cur, iar de-aici nu mai rămânea nici o urmă de îndoială că mai era niscaiva căcat de pe vremea când era copilă. (p.127)
 
Evident, am mai aflat – nou pentru mine – că pişatul de minoră poate fi privit, întins pe trup sau băut (parcă era ceva asemănător şi în Luni de fiere). Că poate fi instituită foarte bine şi o şcoală de labă. Sau că mucii de iarnă (tot de minoră, evident), pot fi sorbiţi cu nesaţ.

În fine, o groază de orori care nu doar că te uimesc (nici în filmele porno nu dai de-aşa ceva...), dar te şi învaţă câte ceva. Nu degeaba cartea are subtitlul Şcoala libertinajului.

PS: Nu vreau să uit traducerea excelentă a Tristanei Ir care a reuşit să folosească un limbaj natural, în cazuri care culţilor noştri ipocriţi le repugnă.

PS2: Cred că ştiţi că Pier Paolo Pasolini a făcut şi un film controversat după carte (imaginea e din film).

Lorgean Theatre

Mâine sunt invitat pentru prima oară la un experiment teatral - Lorgean Theatre (vezi afiş stânga).
Autorul este un scriitor al cărui roman mi-a plăcut foarte mult acum câţiva ani, care joacă în filme, scrie în 24Fun şi care are, desigur, blog.
Şi mai e şi constănţean.
Evident, e Jean-Lorin Sterian.
Voi scrie cum a fost. Caci s-a mai scris.

Chestii PROUSTeşti 3

„La vie selon son habitude qui est par des travaux incessants d’infiniment petits de changer la face du monde... " Marcel Proust*

Insesizabil. Nu-mi pot da seama cât m-a schimbat îndeletnicirea aceasta „virtuală”, „statutul” acesta de blogger. Anumite comentarii, vorbe spuse direct şi mai ales e-mailuri din partea unor străini m-au surprins şi m-au schimbat într-un timp uimitor de scurt în bine – m-au făcut mai încrezător, mai activ, mai responsabil – chiar şi în "realitate".
Ceea ce a început ca o simplă joacă m-a transformat într-o prezenţă.

___________________

*À la recherche du temps perdu, Editions Gallimard, 1999, p.2089, texte établi sous la direction de Jean-Yves Tadié

Şi totuşi, de ce vedem filme?

Teatrul Naţional Bucureşti.

Duminică, 18 ianuarie, ora 11.oo.

Sala Atelier.

Alex Leo Şerban susţine o conferinţă care încearcă să răspundă la întrebarea Şi totuşi, de ce vedem filme?.

"...Conferinţa propune o călătorie prin Arcadia cinematografică, încercînd să răspundă unor întrebări oarecum practice:

- Ce căutăm într-un film?

- Care sînt poveştile cele mai potrivite acestei arte?

- Cum ne ating ele?

- Când sîntem cel mai disponibili pentru a vedea un film? şi:

- Unde e mai bine să-l vedem - într-o sală de cinema, la televizor, pe un computer?" Alex Leo Şerban

Eveniment de neratat.

Chestii PROUSTeşti 2

„Dans l’amour les apports qui viennent de nous l’emportent sur ceux qui nous viennent de l’être aimé." Marcel Proust*

___________________

*À la recherche du temps perdu, Editions Gallimard, 1999, p.674, texte établi sous la direction de Jean-Yves Tadié