două lepşe

am primit recent 2 lepşe:

1. una de la o blogăriţă nouă, bughi mambo rag : mi s-a întâmplat să citesc o carte starnit de un post de-al “teroristei” luciat?

evident, de pildă nu ştiam nimic cum scrie antonio lobo antunes, de aceea mi-am luat manualul inchizitorilor (ulterior am luat şi un autograf pe el...), dar pe care nu l-am terminat. dar mai ales marea de john banville, care mi-a plăcut tare.

2. a doua leapşă vine de la adina: „…dacă ai avea de ales, să mori sau să-ţi cobori cuvintele în pământ, în locul tău, să fie mâncate de viermi, şterse, uitate, iar tu să rămâi deasupra trăind veşnic, ce-ai face?” (cristian tudor popescu, libertatea urii, polirom, 2004, p. 6).

mi se pare o întrebare foarte "grea", dar cu un răspuns destul de uşor. păi desigur o parte din valoarea cuvintelor mele stă în limita vieţii mele. şi-apoi, sunt dintre cei care nu doresc să trăiască veşnic, socotesc că pe la 70 de ani de cam saturi de viaţă, d-apoi să nu mai termini...

mi-ar plăcea ca întrebarea să apară pe la 70 ani, poate voi gândi altfel...

primit de la polirom - salman rushdie în românia

nu prea sunt în limbă după scriitorul salman rushdie, deşi copiii din miez de noapte mi-au plăcut când i-am citit, acum ceva vreme...

ei bine, scriitorul vine în românia de pe 23 pe 26 noiembrie. vor fi, evident, multe evenimente livreşti - conferinţe, întâlniri cu cititorii şi presa, ceai cu scriitorii români - poate voi prinde şi eu ceva :)

mai multe aici.

poza de aici.

seara la şosea

aseară am fost la o lectură publică a scriitorilor răzvan petrescu şi t.o. bobe, moderată de marius chivu.

am ascultat fragmente din două proze scurte ale celor doi. ascultate au fost, cred, mult mai frumoase dacă doar le-aş fi citit, iar astfel de evenimente aduce cărţilor scrise oralitatea originară a literaturii. mişto iniţiativa mţr-ului.

am descoperit un autor din care nu mai citisem decât articolele amuzante din dilemateca, răzvan petrescu. mi-a plăcut şi fragmentul citit, un hold up intelectual, amuzant şi bine scris. t.o. bobe a citit un text mai poetic dintr-o povestire, cea mai frumoasă femeie din lume.

nu sunt cititor de proză scurtă, afară de cehov, borges şi puţin cortazar. dar se pare că este la modă... şi mi se pare corect, în epoca noastră atât de grăbită...

labirintul lui pamuk - 2

urmare de aici.

amintirile: oraşul Istanbul să se confunde cu duioasele amintiri ale bărbatului. stilul: indiciile cuprinse în amintirile sufocate de cuvinte pompoase să semnaleze neantul. ignoranţa asumată: bărbatul să nu ştie la cine a fugit soţia sa. paradoxul: rezultă că persoana la care a fugit soţia bătbatului este el însuşi. (p.138)

cam acesta e rezumatul romanului cartea neagră de orhan pamuk. cum spuneam în prima parte, punctele forte ale romanului sunt povestirile unui ziarist, celâl, povestiri heteroclite, borgesiene, pe anumite teme, poveşti orientale uimitoare. din multe, nu înţelegi nimic, dar arabescurile verbale te ameţesc ca opiul, că eşti nevoit să recunoşti - da domnule, tare pamuk ăsta! pentru că visul lui pamuk este ca la sfârşitul labirintului său de cuvinte să ieşi o cu totul altă persoană decât cea care a intrat - acesta e, după pamuk (şi după mine deopotrivă) rostul cărţii.

povestea manechinelor din underground

una dintre cele mai frumoase poveşti/articole ale cărţii estea cea a lumii manechinelor din underground: un meşter de manechine, supărat că nimeni nu-i cumpără manechinele pentru că acestea seamănă cu oamenii obişnuiţi, din lumpen, construieşte prin canalele oraşului o altă lume, populată cu manechinele sale - oglindă îngheţată şi eternă a lumii reale din acel moment - în contrapondere cu lumea de deasupra ce se modernizează continuu, după cea occidentală. istoria turciei va coborî în subterane, semn prevestitor al ruinei de la suprafaţă.

imaginea lui pamuk e impresionantă, ca armata din teracotă a regelui qin, o ippostază înmanechinită a lumii.

povestea prinţului osman celâlettin efendi

mai e o poveste, cea a prinţului care doreşte să fie el însuşi. îl apucă dintr-o dată ideea că, de fapt, trăieşte viaţa altora, iar secretul vieţii este să fii tu însuţi. aşa că se izolează de lume şi se înstrăinează. nu are nevoie să citească ce-au scris alţii, nu are nevoie să se înconjoare de obiecte care-l atrag din el însuşi, nu are nevoie de amintiri care-l distrag cu amănuntele lor, nu are nevoie de oameni. ci doar de un secretar, alături de care să caute tăcerea. de ce? PENTRU A-ŞI PUTEA AUZI PROPRIA VOCE ŞI PROPRIILE POVEŞTI.

şi două citate:

1) important nu e să creezi ceva nou, ci să poţi spune ceva cu totul inedit, modificând un colţişor, o margine a vreuneia dintre capodoperele zămislite înaintea ta, vreme de mii de ani, de mii de inteligenţe. (p.343) şi într-adevăr, fiecare capitol porneşte de la om poveste din edgar allan poe, lewis carroll, o mie şi una de nopţi - am recunoscut povestea tânărului cel galben -, patricia highsmith, dante şi multe-multe cărţi islamice necunoscute.

2) sfat: scrie pe potriva propriei inteligenţe, nu pe potriva inteligenţei cititorului.

despre povestea bătrânului istanbulez care-l citea pe proust, în acest post viitor.

orhan pamuk, cartea neagră, editura curtea veche, bucureşti, 2007, 599 pag, traducere de luminiţa munteanu

scrisori către un tânăr cititor. scrisoarea IV

dragă prietene cititor,
ţi-am promis încă de la prima scrisoare că vom discuta despre cum să te fereşti de cărţile kitsch. iată că a venit momentul, mai ales că se apropie anul şcolar, din păcate, şi acesta cam kitsch.

dar ce e kitsch-ul?
n-aş vrea să-ncep cu niscaiva teorii de estetică, să-ţi povestesc despre ce spunea abraham moles că înseamnă kitsch-ul - măsluire, înşelare, impostură şi surogat -, ci vreau să trec la milan kundera care, în arta romanului, spunea de kitsch că înseamnă traducerea prostiei ideilor primite în limbajul frumuseţii şi a emoţiei. că a scrie kitsch înseamnă să scrii ceva care să placă cu orice preţ şi unui număr cât mai mare de cititori, să confirmi ceea ce toată lumea vrea s-audă, după principiul lui marx - oamenii determină producţia.

ei bine, ce cărţi sunt kitsch?
cele care nu sunt trecute prin exigenţele culturale sau măcar literare. cele facile, care te prind încă de la început şi o ţin aşa până la sfârşit, fără să te lase să te gândeşti, să meditezi, fără să-ţi spună altceva decât banalităţi şi "idei primite".
e numele trandafirului kitsch? desigur, sub aparenţa erudiţiei şi a copleşitoarelor informaţii istorico-filozofico-semiotice, nu te alegi cu nimic în afara "emoţiei" detectivistice. borges însuşi, cât e el de borges, are şi el câteva povestiri kitsch. după mine, şi moartea la veneţia a lui thomas mann e de un kitsch total. nu mai zic de romanele contemporane, poliţiste, sefe, pentru copii, tineret care umplu azi librăriile, ce doză de kitsch au.

de ce apare kitsch-ul?
părerea mea e că apare din grabă şi superficialitate. ne-apucăm să scriem şi să edităm fără nici o exigenţă, în afara celei de-a produce mult şi eficient. fără zăbavă, fără muncă, fără cenzură. pentru popularitate, celebritate, bani.

ce putem face?
din păcate, şi eu, uneori, prefer să mă las dus de cărţi kitsch, facile, pe unele le categorisesc aici chiar cărţi excelente. pentru că toţi avem o predispoziţie pentru aşa ceva, şi nu ştiu dac-aş putea încadra noţiunea de kitsch în genuri de bine sau rău: el există, şi tot ce putem face e să-l atenuăm.

cum atenuăm kitsch-ul?
prin efortul creării unei educaţii literare, a unei sensibilităţi pentru valoare, mai ales la vârste mai fragede, cum e a ta. lectura susţinută a cărţilor care au făcut cultura lumii - nu doar occidentale - este unul dintre mijloace, "ochiul" critic este al doilea.

dar cum să ne ferim de kitsch înainte a ne pierde timpul citindu-l?
e cam greu:
1. primul semn e celebritatea. referinţele de pe coperta 4 neasumate şi ascunse după publicaţii celebre - best-seller internaţional, tipărit în milioane de exmplare, paralelele cu alte kitsch-uri etc. - sunt câteva semne.
2. al doilea semn e bârfa. dacă toată lumea - chiar şi cocălarii - vorbesc despre acea carte, e clar.
3. apoi este vorba de selecţia informaţiilor. păreri ale unor critici, ale unor scriitori, ale unor cititori cărora le-ai confirmat gustul literar, recomandările de încredere.
4. totuşi. dacă-ţi place o carte când eşti în librărie şi vrei s-o iei, ia-o! vezi tu dup-aceea. poate fi chiar kitsch. şi poate să-ţi placă. omul din greşeli învaţă :).

à bon entendeur, salut!

un nou cenaclu literar

am zis că mă duc mâine la cenaclul recitiri, în calitate de ascultător. dar mai ales pentru că vreau să văd cum e absintul, cenaclul desfăşurându-se la o absinterie.

chiar dacă voi întârzia (începe la 16:00), nu vreau să pierd. poate e un lucru fain!