leapşă

de la ovidiu baron:
1. ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
20.
2. ce e mai rău, să eşuezi sau să nu încerci?
să nu încerci.
3. dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem atât de multe lucruri care nu ne plac şi nu facem atât de multe lucruri care ne plac?
pentru că aşa am ales.
4.când ţi se pare ca s-a vorbit şi s-a făcut tot ce era de vorbit şi de făcut, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai facut?
vorbit. rahat!
5. dacă moneda naţională ar fi “fericirea”, cît de bogat ai fi?
coşul zilnic.
6. care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult să îl vezi schimbat la oameni?
să se întrebe mai des. şi să asculte.
7. faci ceea ce ai visat să faci, sau faci ceea ce faci doar pentru că împrejurările te-au adus aici?
fac ceea ce vreau să fac.
8. dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?
categoric.
9. eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie, sau lucrurile care trebuie?
lucrurile care trebuie. trebuie să le facă cineva şi pe astea...
10. dacă ar trebui să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi ăla?
să nu se ia prea mult după alţii.
11. ce-ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
un prost fericit.
12. ce-ai alege între a pierde toate amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să îţi mai faci amintiri de acum înainte?
nu înţeleg.
13. îţi mai aduci aminte de momentul ăla de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? mai are vreo importanţă acum?
nu.
14. care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilarie? ce o face atat de specială?
când mâncam o ciocălată chinezească în faţa blocului, la soare.
15. dacă ai câştiga 1 milion de dolari, ai renunţa la ce faci acum?
poate.
16. când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?
când mi-am făcut blogul.
17. când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?
aseară.
18. care e lucrul pe care l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai facut? ce te opreşte?
sunt mai multe: să călătoresc în india, japonia, china. să învăţ germana. să vorbesc latineşte. să scriu o carte de 75 de pagini. să zbor cu paraşuta. să locuiesc şase luni la munte. să mă îndrăgostesc nebuneşte. să recitesc din nou comedia umană. mă opreşte lenea.
19. care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?
înţeleg anumite lucruri.
mulţumesc.

meritele nobelului

hai să ne bucurăm!
dar nu pentru că laureata de ieri a premiului nobel pentru literatură are legături cu românia, nu. ci pentru că o scriitoare aproape necunoscută, cu cărţi publicate, dar necitite - la noi cărţile au stat prin stocuri la preţ redus, încă din 1997 cu încă de pe atunci vulpea era vânătorul -, are parte de popularitatea pe care cel mai cunoscut premiu pentru literatură o poate acorda.

"valoarea" mediatică
nu vorbesc despre valoarea în bani a premiului, despre încasările din vânzări de de-acum încolo, sau despre valoarea cărţilor ei. ci de "valoarea" actuală la modă - celebritatea cu care e acum "înzestrată" scriitoarea. este scoasă brusc din anonimat şi respectată de întreg mapamondul. ca şi cum ştampila nobelului ar înnobila.

cum stau de fapt lucrurile
după mine, oamenii premiaţi înnobilează nobelul, nu viceversa. este onorant pentru comisia nobel când trebuie să premieze creatorul/omul - indiferent că e herta muller sau orhan pamuk sau...
iar nobelul, la rându-i, răscumpără omenirea veşnic ingrată. de fapt spunem cu toţii, o dată pe an, mulţumesc unui scriitor.
şi unui fizician, şi unui chimist etc.

cristian tudor popescu
se poate spune că principalul contributor la premiul hertei müller este nicolae ceauşescu. se poate spune, dar e fals. domnule cristian tudor popescu, meritul e al omului, nu al contextului.

herta muller, nobelizată pe 2009...

...who, with the concentration of poetry and the frankness of prose, depicts the landscape of the dispossessed.

şi iar n-am citit nimic de cel care ia nobelul.

oricum l-au luat nemţii (propunerea a fost a lor), ceea ce mă bucură, admirator fiind al acestei literaturi.
dar parcă-i văd pe ai noştri "mândrindu-se" de originea română a autoarei...

un fragment audio din este sau nu este ion citit de herta muller, aici - via polirom.

tinereţea e modul cum percepi lucrurile

pentru că prea mi-a plăcut romanul maestrul, dar şi personajul lui colm tóibín, nu m-am lăsat descurajat de povestiri şi m-am avântat la roman. ambasadorii, deci.

publicat în serial, henry james a scris un roman perfect, fără cusur. poate de-aia nici nu mai e citit. din păcate.

mi-era dor de ceva clasic. de fapt modern. si surprinzător pentru timpurile alea, foarte psihologic. şi amuzant. tot pentru timpurile alea.

bun. ce mi-a plăcut?
păi felul cum descrie james uimirile unui burghez american în faţa bontonului parizian e ca şi cum un crescător de porci o vede pe albă ca zăpada. personajul se numeşte lewis lambert strether (pt cine nu ştie, luis lambert e un roman de Balzac) şi descoperă la 55 de ani că nu mai e tânăr - deşi poate să mai fie - şi că trebuie să ia lucrurile aşa cum sunt.

dar până la urmă nu. pentru că "tinereţea e o ciudată prezenţă concretă, plină de mister dar şi de claritate, pe care putea să o pipăie, să o savureze, să o soarbă, al cărei suflu profund putea efectiv să-l audă" (p.319). aşa că un teatru în londra, un decolteu al unei femei care-l agaţă, nişte volume din nouvelle revue francaise (gallimard), metamorfoza interioară a unui tânăr, o locuinţă minunată, nişte splendide obiecte de interior, chiar naturaleţea unei exprimări verbale, curtoazia şi afabilitatea nesimulată a celorlalţi - toate acestea îl fac tânăr. şi liber.

şi sunt foarte, foarte multe impresii - că eu, cititorul, m-am dus desigur imediat cu gândul la monet şi la ciracii lui. pentru că dintr-o dată, atâtea impresii se precipită fără voia lui şi el devine un tip super-cool care se trezeşte la viaţă.

viaţa este un tipar de tinichea, şănţuit sau gofrat cu ornamentaţii în relief, sau neted sau groaznic de banal, în care se toarnă această gelatină inertă fără apărare pe care numim stare conştientă... aşa că "ia" forma lui, cum spune marele bucătar, şi eşti ţinut de el într-o stare mai multsau mai puţin compactă; pe scurt, trăieşti cum poţi. asta nu te împiedică să ai iluzia libertăţii: aşadar, să nu-mi semănaţi mie, care n-am măcar amintirea acestei iluzii. (p.147)

camera, lăcuită şi aurită, toată tapisată cu damasc roşu şi ornată cu bronzuri, oglinzi şi pendule, era orientată spre sud, iar jaluzelel erau trase pentru a o feri de lumina dimineţii de vară; prin crăpături se putea zări totuşi grădina tuileriilor şi întreaga perspectivă de dicnolode ea; aşa că vasta prezenţă a Parisului pătrundea până în odaie, ca o răcoare crepusculară îmbietoare, cu alaiul de scânteieri al grilajelor cu ţepuşe aurite, cu scârţâit de paşi pe pietriş, tropot de copite şi pocnete de bice, senzaţii care laolaltă sugerau o paradă de circ. (p.248)

sau, mai vorbeşte cineva aşa?: dacă aş avea plăcerea să o văd, şi dacă dumneavoastră mi-aţi îngădui, aş îndrăzni să o rog să fie amabină cu jeanne. (p.249)

oricum, totul e ceva fin! te muţi cu totul într-o lume moartă, o lume aşa cum a văzut-o james, raportându-se la cea pe care a trăit-o. o lume în care m-a invitat să intru şi-n care m-am simţit tare bine. am citit-o mai copăcel - conversaţiile au multe înţelesuri, niciodată clare, izvorăsc din arta conversaţiei; profunzimea e dată de stil, acţiunea e superficială - dar mi-am dat savoare orelor.

lecţia lui henry james?
că tânăr eşti după cum vrei să percepi lucrurile - e libertatea fiecăruia.

henry james, ambasadorii, editura univers, bucureşti, 1999, traducere de corneliu rudescu, 392 p
coperta de done stan

lecturile publice de octombrie

trebuie să vă spun că ţin neapărat să particip la acest eveniment, pentru că eu nu ştiu foarte multe despre radu cosaşu, pricină cu care "mi-am luat-o" destul de rău într-o vizită, în mijlocul unor intelectuali distinşi... :)

cine sunt eu?

mi-am făcut acest blog din dragostea mea faţă de carte pe care-am vrut s-o împărtăşesc şi altora. mi-am exprimat aici sau pe la evenimente livreşti impresiile extrem de sincere de cititor. ba chiar, blogul m-a ajutat să mi le şi cristalizez cumva, în câteva scrisori de folos, poate, şi unora.

în ultima vreme însă, câţiva oameni cu aceeaşi dragoste de carte mi-au solicitat impresiile modeste şi diletante - diletante în sensul bun al cuvântului, acela de a face lucruri din plăcere pură - pe la booktalks, pe la cenacluri sefe sau de tinere condeie, pe la concursuri literare recompensate material, pe unii opiniile mele i-au deranjat, pe alţii i-au inspirat, cert este că n-am lăsat indiferent.

mă uit în jur şi văd că literatura începe să fie ceva viu, se discută pătimaş despre cărţi pe bloguri, au apărut multe cenacluri, lecturi publice cu autori consacraţi, festivaluri de literatură, foarte mulţi tineri îşi arată talentul de cititori sau de scriitori. lucrurile se mişcă, şi mi-ar plăcea să contribui şi eu la o anume normalitate a lucrurilor.

şi cred că în primă fază, orice iniţiativă trebuie încurajată. de-abia dup-aceea trebuie cernute valorile, îndepărtarea neghinei şi clădirea unei educaţii livreşti fireşti - scriitoriceşti, cititoriceşti, editoriale, de evenimente.

eu zic că suntem pe drumul cel bun. şi-mi face mare plăcere să merg pe el.