sunt un cititor comun în mijloacele de transport în comun, aşa că lectura pentru mine nu e o noutate.
aseară însă, noutatea a fost numărul mare de participanţi pe care i-am întâlnit cu cărţi în mână în metrou. în numele unei acţiuni, lecturi urbane, organizată de civika.ro (adrian ciubotaru şi dan dumitrescu, organizatori).
iar excelentă a fost ideea împărţirii de cărţi călătorilor ne-cititori, cu alte cuvinte transformarea unui mediu plictisitor şi înstrăinător într-unul interesant şi colectiv. în lumea noastră grăbită şi agitată, oamenii au putut câştiga timp. şi o lume în plus, a cărţii.
excepţional este cum câţiva oameni inimoşi s-au gândit la asta. să facă misionarism livresc. de aseară, nu m-am mai simţit singur.

a mai scris chinezu aici.
fotografia cu mine e din evenimentul zilei :)