acum

nu mai ştim exact ce-i teama de Dumnezeu, nu ne mai pasă de dreptate, de atotputernicul Destin din simfonia a cincea. locul lor l-au luat accidentele de circulaţie, digurile care se prăbuşesc din cauza greşelilor de contrucţie, exploziile uzinelor unde se fabrică bomba atomică, explozii cauzate de neglijenţa vreunui tehnician, de vreun generator prost reglat. goana noastră precipitată şi comercializată este pândită doar de teama unei defecţiuni mecanice, ne aducem aminte de Destin numai când vedem micile pietre de mormânt ce ne amintesc de victimele anterioare. în lumea noastră modernă au mai rămas doar câteva povestiri de scris, în care omenia mai poate fi surprinsă pe faţa unui om obişnuit, în care o supărare neînsemnată ajunge în mod întâmplător să capete o semnificaţie universală şi în care judecata, dreptatea şi chiar iertarea sunt încă prezente, oglindite întâmplător, o trecătoare clipă, în monoclul unui tânăr beţiv. (friedrich dürrenmatt, pana de automobil, 1956, trad. radu lupan)

bobârniceala slutei

despre volumul anterior aici)
continui citirea cărţii celor o mie şi una de nopţi în ediţia românească de la minerva, bpt.

povestea aceasta este cea mai lungă, cam o optime din carte. nu e mare lucru de ea, despre o luptă între două regate, unul musulman şi unul ghiaur, unde evident, cel rău e cel ghiaur. lupta a pornit din cauza unei vrăjitoare slute care ce credeţi că-mi făcea?:

o trăgea inima către palat, dată fiind mulţimea tare mare de robi ce se aflau acolo, atât băieţi cât şi fete; întrucât ea îi năsâlnicea pe robii flăcăi s-o bobârnicească, şi îi plăcea la rându-i să le bobârnicească şi ea pe tinerele roabe fete; şi le punea mai presus de orice târnositul cu acele copile şi mâglişitul lerului la rourat pe lângă sine. şi era amarnic de iscusită la meşteşugul mâglişitului; şi se pricepea ca o gulă să le vârcolicească hămişlişurile şi să le ţumburească bumburii; şi, ca să le facă să răzbească la părbuşirea din urmă, le sămălţuia veşcele cu şofran străcurat: fapt ce la prăvălea pierite de istov (p.250-251, vol. 3)

ei bine, în cadrul acestei poveşti mai apar câteva, dintre care mi-a plăcut

povestea frumosului asiz
frumosul asiz, logodit cu vara sa, se îndrăgosteşte de o străină. care, la fiecare întâlnire amoroasă, îi întinde capcane neaşteptate bazate pe slăbiciunile fireşti (foame, somn) şi-l tot amână cu mesaje codate. cea care-l întăreşte este logodnica lui aziza care, din dragoste, îl învaţă să dezlege codul. dar de necaz, azizei îi plezneşte ficatul şi moare, iar el rămâne cu celalaltă, care nu face decât să se joace cu el.

voiam să scriu că mi se pare una din poveştile ce nu par spuse de-o femeie (şeherezada) dar scriind mă răzgândesc şi spun că tocmai, pare scrisă de-o femeie.

cu-amarnic dor de tine eu inima-mi umplui,
ci tu cu nepăsare mă frângi şi mă striveşti,
veghindu-te, de tine mi-s ochii nesătui,
dar tu, dormind, cu visul spre alte zări porneşti (p.119, vol. 3bis)

fiecare zi ne-o trăim pentru un ideal adesea de rahat şi ne cheltuim căzând pradă nevoilor primare. şi tot aşa, uităm de idealul de lângă noi, poate nici nu-l mai vedem, orbi.
nu mai zic ce va păţi asiz, că va fi violat şi jugănit, pentru mine e importantă morala expusă dinainte.

***, cartea celor o mie şi una de nopţi, vol. 3 (povestea sultanului omar al-neman), ed. minerva, bpt, 1981, trad. haralambie grămescu, 299 p

şi

***, cartea celor o mie şi una de nopţi, vol. 3 bis (povestea sultanului omar al-neman), ed. minerva, bpt, 1981, trad. haralambie grămescu, 267 p

fetişul mâinii

fetişul meu - nu doar erotic - este mâna. cântăresc oamenii după mâinile pe care le au. cât de îngrijite sunt, cât de fine, lungi sau boante, dibace sau inabile, vedete sau ruşinoase, jegoase sau curate, negre sau străvezii, lucioase sau descoamate... etc. sunt pentru mine un întreg univers. mi se pare că recunosc în mâinile unora mâinile altora, sunt fascinat de gesturile manuale. ador mâinile de pictori şi de poeţi (da, există aşa ceva!), de dirijori şi de balerine, de felul cum ţin unele femei pixul, cum se machiază, cum se încalţă, cum îşi trag rochia sau cum moşmondesc prin poşete. cum compostează biletele, cum apucă. îmi plac şi mâinile osoase de bătrâni, înţepenite, diforme şi sfrijite, dar care ar putea spune istorii întregi.

cele mai senzuale mişcări mi se par ale mâinii, atingeri, alinturi, mângâieri, apuceli, ciupeli, plesneli, zgârieli. ador cineaştii care pun camera pe mâinile actorilor, pictorii şi sculptorii care surprind gesturi, dansatorii care-şi dansează mâinile.

e universul meu secret şi accesibil tuturora.

şi când am descoperit în jurnalul lui julien green că s-a îndrăgostit în autobuz de două mâini care se ţineau de bară (una de fată, alta de băiat), am ştiut că ştie ce vorbeşte.

la poeticile cotidianului

azi, pe la 19:30, în club a, am fost invitat de către răzvan ţupa ca împreună cu 2 "a" (andrei ruse şi adrian ciubotaru) să facem poeticile cotidianului, pe tema twitter -literatura. habar n-am ce-o să se întâmple acolo, dar mă duc. :)

seară literară germano-română

vineri, 6 noiembrie, ora 18.00, la galeria dalles va avea loc o seară literară germano- română, sub titlul „decembrie, din nou”. invitaţii sunt scriitorii: susanne schädlich, ulrich peltzer şi györgy dalos, din germania, mircea dinescu şi adela greceanu, din românia.

prima parte a serii - dezbatere pe tema căderii zidului berlinului şi a revolutiei din decembrie ´89.
a doua parte a serii - lectura publică din cărţile celor cinci scriitori. textele vor fi traduse atât în română, cât şi germană iar discuţiile vor beneficia de traducere simultană.

link pe imagine.

să fim cu toţii eretici

cum spuneam şi la prima carte, după ce o închizi, nu ştii ce-ai citit. pentru că vasile ernu este un tip extrem de inteligent: ştie că nu face literatură, aşa că preferă să citeze din bulgakov, cehov şi ahmatova; ştie că nu face eseistică - nu are bibliografie. însă mai ştie că are ceva de spus, perspective pe care trebuie să le aştearnă cumva. perspective ce deschid discuţii fertile, ce lămuresc îndoieli.

aşa că foloseşte trucuri: trucurile gândirilor "parşive" le folosesc doar pentru a răsturna anumite idei standardizate, pentru a face un efort de a gândi în contrasens, ceea ce te ajută să înţelegi clişeele şi ideile fixe primite de-a gata. (p.135)

iată idei. câteva:

- comunismul folosea teroarea cuvântului, capitalismul foloseşte teroarea banului;

- gradul de fericire (personală) era mai mare în comunism decât este acum în capitalism;

- ceauşescu n-a existat, a fost doar o proiecţie a întregului popor - de care suntem cu toţii responsabili

- dracula lui bram stoker este o imagine metaforică foarte bună a percepţiei occidentului faţă de periferie (noi, esticii, suntem vampirii pe care vor să-i civilizeze, să le mai bage un ţăruş în inimă);

- literatura este considerată una mare numai dacă e sprijinită de forţa militară/politică;

- cel mai mare duşman al credinţei este împrumutul bancar;

- postmodernismul a pierdut nu doar trecutul, ci şi viitorul: fiecare nouă generaţie de unealtă/om are impresia că omul încpe şi se termină cu ea.(p.241)

- terorismul este important nu pentru occident, ci pentru cultura care l-a născut;

- gulagul a devenit o farsă care ia forma unui glamour gulag;

- cu cât indivizii sunt mai curajoşi, cu atât sistemul represiv devine mai flexibil şi încearcă să-şi găsească raporturi de putere (p.113)

- în gulag, unde relaţiile umane nu mai au nimic politic, numai poezia reumanizează, recreînd minimele relaţii politice (vasile ernu înţelege aici politicul ca act de salvare - de discutat)

- istoria este un instrument, nu un adevăr: cine deţine Puterea are şi capacitatea de a transfera sensuri, interpretări, de-a legitima noi funcţii unor oameni sau ale unor corpuri. fortificările morale apar întotdeauna post-factum. (p.171)

pentru mine, cel mai fain lucru este soluţia pe care o propune ernu împotriva societăţii alienante de azi: să fii eretic, să te plasezi cât mai departe de centrele de putere actuale, cât mai periferic, iar ca să nu te întinezi, trebuie să nu vorbeşti limba Cezarului şi să nu stai la masă cu el. (p.221) singurii oameni liberi sunt azi contrabandiştii şi escrocii (p.169) :)

în sfârşit, ceva nou în lumea noastră editorială de azi. fiecare epistolă (căci aceasta e forma cărţii) poate sta la începutul unei dezbateri.

ps: uitasem să scriu de ironia ce răzbate prin fiecare filă chiar şi când crezi că vorbeşte serios. lucru neobişnuit la noi, românii, care suntem fie patetici, fie miştocari...

vasile ernu, ultimii eretici ai imperiului, editura polirom, iaşi, 2009, 310 pagini

coperta de laurenţiu midvichi