15 noiembrie 2009

democraţia în america secolului xix

în ceea ce priveşte acţiunea pe care o poate avea inteligenţa unui om asupra inteligenţei altui om, ea este cu necesitate foarte restrânsă într-o ţară unde cetăţenii, deveniţi mai mult sau mai puţin egali, se examinează unii pe alţii îndeaproape şi, neîntrezărind la nici unul dintre ei semnele unei măreţii şi ale unei superiorităţi incontestabile, revin mereu la propria lor raţiune, ca la sursa cea mai evidentă şi cea mai aproape de adevăr. în acest fel, nu numai înrederea în cutare om e anulată ci chiar tendinţa de acrede pe cineva pe cuvânt.
fiecare, deci, se închide cu stricteţe în sinr şi pretinde să judece lumea de acolo. (alexis de tocqueville (foto), despre democraţie în america, vol. 2, ed. humanitas, 1995, trad. claudia dumitriu, p.10)


îi mulţumesc lui adrian ciubotaru, care mi-a amintit c-ar trebui să mai răsfoiesc cartea lui tocqueville, pe care am citit-o mai demultişor, în studenţie...

14 noiembrie 2009

sfântul francisc

orice vocabular, orice limbaj constituie în acelaşi timp
un instrument de analiză şi de înţelegere,
o premisă, un mijloc de acţiune.
jaques le goff, saint françois d-assise


cântarea fratelui Soare sau a creaţiilor*

preaînalte, atotputernice şi bunule Doamne
ţie lauda, cinstirea şi toată binecuvântarea.
doar Ţie, Preaînalte, ţi se cuvin toate
şi nici un om nu-i vrednic să-ţi spună pe nume.
lăudat fii, Doamne al meu, cu toată creaţia Ta,
întâi de toate fratele Soare
cel care ne dăruie ziua şi prin el ne luminezi pe noi.
este frumos şi străluceşte cu măreţie,
pe tine, Preaînalte, întruchipându-te.
lăudat fii, Doamne, al meu, pentru sora Luna şi pentru Stele
Tu le-ai dat viata pe cer limpezi, pretioase, frumoase.
lăudat fii, Doamne al meu, pentru fratele Vânt
pentru cer şi nori şi senin si toate stările vremii
prin ele ţii în viaţă creaturile Tale.
lăudat fii, Doamne al meu, pentru sora Apa
de mult folos, umilă, pretioasă si neprihănită
lăudat fii, Doamne al meu, pentru fratele Foc,
prin care luminezi noaptea
el este frumos şi vesel, puternic şi plin de viaţă.
lăudat fii, Doamne al meu, pentru sora noastră mama Pământ
care ne poartă şi ne hrăneşte
şi dă la iveală multe şi felurite fructe cu flori smălţuite cu ierburi.
lăudat fii, Doamne al meu, pentru cei care iartă,
din dragoste pentru Tine. care-ndură
fericiti cei care îndură în pace,
căci de tine, Preaînalte, vor fi-ncoronaţi.
lăudat fii, Doamne al meu, pentru sora noastra Moartea trupească
de care nici un om viu nu poate scăpa;
nefericire celor ce mor în pacate de moarte,
fericiţi cei ce sfârsesc îndeplinind preasfânta voia Ta.
căci ce-a de-a doua moarte nu-i va putea vătăma.
lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul meu, pentru toate aducând multumire
mulţumiţi-i şi slujiţi-i
cu cea mai mare umilinţă.

______________________________
*Altissimu onnipotente bon signore,
tue so le laude la gloria e l'honore et onne benedictione.
Ad te solo, altissimo, se konfano
et nullu homo ene dignu te mentovare.
Laudato sie, me signore, cun tucte le tue creature,
spetialmente messor lo frate sole,
lo qual` è iorno, et allumini noi per loi.
Et ellu è bellu e radiante cun grande splendore,
de te, altissimo, porta significatione.
Laudato si, mi signore, per sora luna e le stelle,
in celu l`ài formate clarite et pretiose et belle.
Laudato si, mi signore, per frate vento,
et per aere et nubilio et sereno et onne tempo,
per lo quale a le tue creature dai sustentamento.
Laudato si, mi signore, per sor aqua,
la quale è mult utile et humile et pretiosa et casta.
Laudato si, mi signore, per frate focu,
per lo quale enn`allumini la nocte,
ed ello è bello et iocundo et robustoso et forte.
Laudato si, mi signore, per sorra nostra madre terra,
la quale ne sustenta et governa,
et produce diversi fructi concoloriti flori et herba.
Laudato si, mi signore, per quelli ke perdonano per lo tuo amore,
et sostengo infirmitate et tribulatione.
Beati quelli ke `l sosterrano in pace,
ka da te, altissimo, sirano incoronati.
Laudato si, mi signore, per sora nostra morte corporale,
da la quale nullu homo vivente pò skappare.
Guai a quelli, ke morrano ne le peccata mortali:
beati quelli ke trovarà ne le tue sanctissime voluntati,
ka la morte secunda nol farrà male.
Laudate et benedicete mi signore,
et rengratiate et serviateli cun grande humilitate.



iar Domnul îmi spuse să mă port asemenea unui nou nebun apărut în lume.

(Et dixit Dominus mihi quod volebat quod ego essem novellus pazzus in mundo)


13 noiembrie 2009

lansare cu beţie

azi, la ora 18, la clubul ţăranului, lansare "prima mea betie". hosts: gabriel h. decuble, florin iaru. mitoş micleusanu şi constantin vica.

în căutarea liniştii pierdute

cees nooteboom este unul dintre marii scriitori olandezi şi unul dintre cei mai mari scriitori europeni - a fost propus pentru nobel, dar deja asta începe să nu mai însemne nimic.


este foarte scurt romanul. n-are rost să-l povestesc. este despre trei personaje, despre care a mai scris anda aici. dar cu ce-am rămas eu din acest micro-roman?


cu opţiunea interiorizării proustiene, în această lume niciodată acceptabilă. aşa face inni wintrop, amintindu-şi din gând şi memorie cum a participat la ritualurile celorlalţi doi unchiului său lui şi a vărului său. primul îi dă primul pahar de whisky cu gust de fum şi alune şi urmează ritualul "respectării" timpului. al doilea caută izbăvirea prin obiecte pe care le investeşte cu putere pentru că sunt tăcute. şi urmează ritualul ceaiului.


cei doi cu ritualurile se sinucid. inni face şi el la fel, dar nu reuşeşte. pentru că el acţionează, chiar şi interiorizând. spre deosebire de ceilalţi, care se supun ritualurilor, dându-le sensuri metafizice. or, lumea de azi nu mai are loc de metafizică.
inni i-a visat pe cei doi taads. primul îngheţat, al doilea înecat - aşa au apărut la fereastra dormitorului său, într-o dispoziţie de veselie nebună, barbară, ţinându-se pe după umeri şi strigând inaudibil. inni s-a dat jos diun pat şi s-a dus la fereastră, dar nu se vedeau decât crengile scheletice care se legănau îmbrăcate cu o glazură de gheaţă. aşadar, existau clar două luni; în prima se aflau cei doi taads, în cea de-a doua ei nu erau prezenţi, şi inni se bucura că se mai găseşte încă în cea de-a doua.

adevăr vă spun vouă, ar trebui să fim copleşiţi de bucurie în fiecare zi, totdeauna, în fiecare oră, dar noi suntem prea mici, prea nefericiţi (p.105)


viaţa e prea scurtă. condiţia umană nu permite aşa ceva. poţi să consideri că un lucru este frumos cu adevărat numai când ştii ceva despre el. cine nu selecţionează se scufundă în mlaştină. superficialitate, lipsă de atenţie. a nu şti în realitate nimic despre nici un lucru, chipul implicit al diletantismului. (p.129)




cees nooteboom (foto), ritualuri în vol. ritualuri. cavalerul e mort, editura univers, bucureşti, 1990, traducere de horia popescu, 195 p
coperta vasile olac şi ion state

12 noiembrie 2009

cuvinte scăpate care condamnă

un om aminteşte de charon, un altul aminteşte de nevasta altuia cu care s-a culcat iar al treilea scapă o făgăduială pe fericirea lui.
fiecare e personaj într-una dintre cele 3 nuvele din acest volum. care personaje, pentru aceste cuvinte, sunt judecaţi şi condamnaţi. nu de vreo instanţă transcendentă - deşi nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură - ci de oameni, judecători şi călăi de circumstanţă sau în joacă, uneori grotesc, de cele mai multe ori tragic.

iar sentinţa se împlineşte, nu direct, ci subtil, în conştiinţă: nimănui nu-i place să se analizeze mai profund şi, la urma urmei, conştiinţa nimănui nu-i fără pată. (p.177) iar doi dintre cei judecaţi se sinucid, al treilea se ratează. dreptatea poate fi mai îngrozitoare în frumuseţea ai decât crima. (p.168)

iar scriitorului elveţian friedrich dürrenmatt îi pasă de dreptate.

două nuvele din acest volum - judecătorul şi călăul, pana de automobil şi făgăduiala - sunt de fapt poliţiste. şi geniale. ultimele două retipărite la humanitas, în cartea de pe noptieră.


friedrich dürrenmatt (foto), judecătorul şi călăul, editura pentru literatura universală, bucureşti, 1968, traducere de mara giurgiuca, radu lupan şi petronela negoşanu, 355 p. coperta de iacob dezideriu

o altă povestire aici.

11 noiembrie 2009

amy's view

http://www.onlinegallery.ro/files/imagecache/240px/stiri/40cumgandesteamy.jpg
am fost duminică, după multă vreme, la o piesă de teatru: cum gândeşte amy de david hare. un dramaturg englez, ce şi-a scris piesa prin 1997.

au fost două premiere pentru mine: prima piesă la teatrul mic, prima piesă de cătălina buzoianu. piesa a fost despre eterna opoziţie dintre vechi şi nou, artă şi televiziune, cultură şi bani etc. subiect de altfel deloc nemaipomenit, depăşit, aş spune, noroc cu jocul actoricesc care a compensat: valeria seciu, simona popescu şi tatiana iekel. prima a jucat pe actriţa esme, care încarnează salvarea prin teatru.

mi-a plăcut o replică: cinematograful violent (i'll kill you, mother fucker!) a uitat să vorbească despre dispariţia oamenilor, despre dragoste, despre suferinţă. a uitat teatrul. şi eu îl uitasem pentru o vreme...


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...