istoria mea humanitas

anul acesta, editura humanitas a împlinit 20 de ani, prilej cu care îmi face plăcere să evoc câteva amintiri ce ţin de istoria mea humanitas, cea de la 1995 încoace.

prima mea carte citită scoasă de humanitas a fost memoriile în 2 volume ale lui mircea eliade, cartea cu pagini maronii (ulterior am luat-o într-o ediţie mai bună, într-un volum) care m-a influenţat cel mai mult în viaţă, a fost pragul dintre adolescenţă şi maturitate, intrarea mea în lume. a urmat, fireşte, întreaga serie eliade, albă, cu cotor grena, al cărei ultim volum de publicistică eliadescă am luat-o ziele-astea la preţ redus.

cultura mea filozofică se leagă de seria paradigme, cartonată şi frumoasă în care am citit nietzsche, confucius, heidegger, wittgenstein, tocqueville. seria φ în care am citit platon, aristotel, noica, heine, chiar şi thomas mann, apoi toată seria lui pleşu, terra lucida, cu lao zi, schuon, zimmer şi câte şi mai câte... tratatele de greacă veche, de filozofie a evului mediu (etienne gilson), de istorie a religiilor.

istoria lui vlad georgescu a fost cea dintâi istorie adevărată pe care am citit-o despre români. a apărut apoi voga lui patapievici, cartea lui de politice - aer proaspăt în regimul îmbâcsit al lui iliescu - apoi seria lui de istorie a ideilor - cu nakamura, koestler, muchembled, yates.

pot spune că mi-am făcut cultura generală şi educaţia umanistă în bună parte cu volumele editurii humanitas. este unul dintre cele mai bune lucuri care mi s-au întâmplat după comunism. deşi între timp cărţile humanitas s-au mai schimbat, la fel copertele, dragostea faţă de cultură nu. 

aşa că doresc editurii humanitas viaţă lungă, de dragul atâtor cărţi cu emblema H pe care le-am căutat prin librării, cărţi pe care le toptaneam cu preţ redus de prin primele târguri de carte apărute la noi, cărţi pe care mă iscăleam frumos, cărţi care acum  mi se-ngălbenesc şi-n blibliotecă şi-n memorie.

voi aveţi vreo istorie legată de cărţile humanitas?

notă: acesta nu este un advertorial plătit.

0 pentru romanica

cică mâine e nu ştiu care ediţie a galei 10 pentru românia.

pasămite acest proiect îşi propune să delimiteze valoarea de notorietate, în acele domenii care pot accelera evoluţia spre o românie modernă, contribuind la reconstrucţia elitei romanesti şi la cunoaşterea ei. câştigătorii sunt desemnati ca urmare a unei cercetări realizate de institutele csop, curs, imas şi insomar - probabil aceleaşi intitute care îl proclamau odinioară pe geoană preşedinte.

având în vedere că anul trecut au câştigat florin piersic, mircea badea, andra, ion diaconescu şi... traian băsescu, nu mă miră ca anul acesta să ia nicolae popa, ioana maria vlas, mircea geoană, cătălin botezatu şi de ce nu? cosmina păsărin.

bre, sov-ule, ne lăsaţi cu valorile şi elitele-astea? 

get to reality!

ba magicieni există!

iluzionistul
imdb

cum ar fi, de exemplu, chiar realizatorul filmului, sylvain chomet, care a compensat din plin scenariul parcimonios cu umorul, creând nişte desene încântătoare,  candide cum nici la disney nu găseşti.

oricum, magicianul mi-a adus clipe frumoase... din trecut.

ce poate fi fericirea, după pamuk

continuare de aici:

uneori fericirea înseamnă o partidă de amor în 26 mai 1975 cu iubita care nu-ţi este logodnică şi pe care o chemi în apartamentul mamei care-ţi dă cheia şi partidele de dup-aceea, 

alteori înseamnă chiar pierderea iubitei şi chinul de a o recuceri timp de 2864 de zile,

uneori  înseamnă printr-o ferestruică întredeschisă a băii, vocea unei femei trudite, dar pline de speranţă, care spunea "dragostea, dragostea e obârşia oricărui lucru pe lume", prilejuind una dintre clipele cele mai profund spirituale ale vieţii pricepând că lumea şi lucrurile din care se alcătuieşte lumea constituie un întreg - nu doar obiectele, de la periuţele de dinţi şi farfuria cu cireşe de pe masă, agrafa iubitei, zăvorul de la uşa băii, ci şi oamenii -, sensul vieţii noastre depinde de capacitatea de a percepe această comuniune prin forţa dragostei.

alteori înseamnă semnificaţia privirii iubitei - care grimasă corespundea căror sentimente transmise de un film, încât poţi să deduci ce anume se petrece chiar dacă nu urmăreşti emisiunea cu atenţie, doar iscodindu-i chipul din profiul, cu coada ochiului.

uneori  înseamnă obiceiul de-a strecura în buzunar şi de-a lua cu tine tot soiul de fleacuri din casa familiei iubitei, aducând în loc daruri cu mult mai preţioase şi mai scumpe, 

alteori înseamnă relatarea printr-un roman sau printr-un muzeu, cu deplină sinceritate, a aminitirilor care ne-nsoţesc, astfel ca fericirea noastră să fie şi fericirea altora

uneori  înseamnă învârtoşarea mădularului în momentul în care, atingând braţul iubitei, sorbi rachiu cu gheaţă, contempli clarul de lună şi te lasi purtat de reverii, cum ar fi că te căsătoreşti cu ea şi ce bine vă va fi 

alteori înseamnă realizarea că pe iubită o poţi descoperi doar în tine, dragostea neputând fi împărtăşit, în deplină libertate, în această lume.

uneori înseamnă afirmaţia tatălui tău că viaţa e ceva frumos şi scopul ei e să fii fericit, numai că, mai apoi, doar proştii sunt fericiţi şi cum oare se explică asta?

iar alteori înseamnă pur şi simplu să termini cartea, care uneori te-a disperat prin mulţimea amănuntelor legate de obiecte, gesturi, străzi, personaje, istanbul, cuvinte, regrete, bucurii, serii de tristeţe cu nestemate mici de bucurie - toate în descrierea unei vieţi nespus de fericite.

şi poate însemna un bilet la muzeul inocenţei din istanbul, bulevardul çukurcuma

din care, iată câteva obiecte în filmuleţul de mai jos.

orhan pamuk, muzeul inocenţei (masumiyet müzesi), editura polirom, iaşi, 2010, traducerea de luminiţa munteanu

o librărie nouă, o lansare nouă

azi, 10 decembrie, ora 19.00 la libraria triptic (str. Alecu Russo nr. 8 [in apropierea institutului francez]) o întâlnire cu vasile ernu, bogdan-alexandru stanescu, joyce, gogol, nabokov, dostoievski, bulgakov, platonov, tolstoi etc.

middlemarch, un roman ignorat

îmi pare rău că acest roman se studiază la facultate (pe la filologie), ocazie cu care studenţii se satură şi încetează să se bucure de o lectură "inocentă".

însă autoarea cărţii, mary ann evans, a fost o tipă teribil de deşteaptă pentru vremea ei - aşa că a semnat cu nume de bărbat. iniţial cu studii evanghelice, se apucă de greacă şi de filozofie. renunţă la biserică, spre oroarea familiei. călătoreşte prin anglia, în timp ce se apucă de istorie. 

devine publicistă, îl cunoaşte pe herbert spencer. traduce feuerbach (esenţa creştinismului) şi spinoza (etica). la 61 de ani, după moartea bărbatului cu care trăise clandestin, acesta fiind însurat, se mărită cu un tip mai mic cu 20 de ani, bancher.e înmormântată îa londra, într-o zonă a cimitirului închinată sectanţilor.

în timpul ăsta, marx, dickens, hawthorne, whitman, flaubert, baudelaire, mill, tolstoi îşi scriu şi publică capodoperele.

***

nu ştiu de ce au mai mult succes jane austen sau surorile brontë decât george eliot, poate lumea preferă femeile romantice celor deştepte care ştiu să pună punctul pe i. căci cam aşa e această autoare, impresionează prin subtilităţile gândirii sale, pe care le presară prin poveste. 

middlemarch, un oraş englez de provincie. câteva familii, o căsătorie a unei tinere inteligente dar naive cu un bătrân inteligent dar obsedat şi rău, un medic misogin preocupat de studii, o tânără seducătoare cu familia şi cunoştinţele ei - cam atât în acest prim volum. dar deja am zâmbit şi m-am pus pe gânduri deseori întrerupându-mi firul povestirii. opiniile lui george eliot taie în umanul dintotdeauna, nu doar al timpului său.

criticul american harold bloom aşază romanul în centrul canonului său occidental şi eu zic că ştie ce face. esteticul şi sentimentul datoriei / moral înconjoară acest roman în egală şi matură măsură, unic, spune el. hm, rămâne de văzut. vă ţin la curent...

nu trebuie să te conformezi, ci să-ţi afirmi valoarea, astfel ca oamenii să fie siliţi a ţine cont de ea, fie că-i linguşeşti ori ba. (p.273)

eu zic să ţii bine în mână câteva adevăruri simple şi să măsori totul ca lumea, cu ajutorul lor. (p.266)

dacă alergi după argumente, ele nu lipsesc niciodată, când un om nu vădeşte statornicie mintală. când ai să-mi aduci un om bun croit din argumente, am să-ţi pune pe masă un ospăţ bun, preparat numai după cartea de bucate. (p.266)

[implicându-se în comunitate şi ajutând], un om creşte în ochii semenilor săi, care ajung să spere, să se bizuie pe el şi să-i poarte recunoştinţă; şi odată pătrunsă în această zonă subtilă a minţii, puterea pe care un om o are asupra altora creşte de la sine şi se răspândeşte mult faţă de mijloacele ei reale. (p.244)

dacă omul nu s-ar lăsa, când şi când pradă mâniei, ce rost ar mai avea să fii prieten cu cineva? (p.185)

o minte care nu poate judeca un subiect din mai multe puncte de vedere e o minte îngustă (p.111)

mintea unu bărbat, atâta câtă are, păstrează totodată avantajul de a fi masculină, la fel cum cel mai scund mesteacăn este mai înalt decât cel mai avântat palmier; până şi ignoranţa lui rămâne mai solidă. (p.44)

în puzderia de bărbaţi de vârstă mijlocie, care ăşi urmează vocaţiile înfundându-se într-o rutină zilnică, determinată pentru ei aproape în acelaşi fel ca şi legarea nodului de la cravată, există totdeauna un grup mărişor, care, cândva, au intenţionat să făurească fapte mari şi să prefacă puţin lumea. povestea felului în care au ajuns să fie turnaţi şi ei în timarul mediu, ajustaţi pentru a fi împachetaţi cu grosul, abia dacă mai este amintită vreodată, chiar de conştiinţa lor; poate că ardoarea ce-i însufleţea în truda lor generoasă şi neplătită s-a stins pe nesimţite, la fel ca şi flacăra altor iubiri tinereşti; până când, într-o bună zi, eul lor din tinereţe se strecoară ca o stafie în vechea lor locuinţă şi face ca noul mobilier să arate fantomatic. nimic pe lume nu este mai ascuns decât procesul schimbării lor treptate! la început, au respirat acest aer fără să ştie: poate că dumneata şi cu mine i-am molipsit cu răsuflarea noastră, când am înşirat vorbe false, pline de conformism, sau ne-am tras concluziile noastre neroade; sau poate că a juns până la ei, purtat pe undele ce le împrăştie privirea unei femei. (p.228-229)

george eliot, middlemarch, vol.1, editura allfa, bucureşti, 2010, traducere de eugen b. marian, 350 pagini

coperta de alexandru novac









ecranizarea bbc a romanului din 1994. se pare că mai urmează o variantă în 2011.