„toate operele eu le împart în două categorii: cele care-mi plac şi cele care nu-mi plac. alt criteriu nu am...“
a.p. cehov
__________________________
un blog de dragoș c. butuzea
1 februarie 2011
30 ianuarie 2011
sudamerica livrească
niste bloguri de carti au fost somate sa raspunda la o intrebare dubla. care e cel mai bun – si care e cel mai overrated – autor sudamerican din sec 20.
|
28 ianuarie 2011
cazacul lui cehov
(de ziua naşterii scriitorului)
cehov are o povestire în care un gest spontan şi de bun simţ ratat strică o viaţă - nu, nu e vorba despre vreun omor, ci despre un conformism banal:
povestirea
o pereche de însurăţei se întoarce de la biserică în ziua de paşte. a sfinţit cozonacul pe care urmează să-l împartă celorlalţi acasă, la conac. sunt veseli pentru că e primul paşte după căsătorie. iată că din brişcă, văd un cazac bolind pe marginea drumului. acesta le cere puţin cozonac. bărbatul vrea să-i dea, nu şi nevasta:
o pereche de însurăţei se întoarce de la biserică în ziua de paşte. a sfinţit cozonacul pe care urmează să-l împartă celorlalţi acasă, la conac. sunt veseli pentru că e primul paşte după căsătorie. iată că din brişcă, văd un cazac bolind pe marginea drumului. acesta le cere puţin cozonac. bărbatul vrea să-i dea, nu şi nevasta:
- nu-l dau! trebuie să ţii rânduiala. doar nu-i franzelă, e cozonac sfinţit şi-i păcat să-l tai aşa, fără rost.
iaca, nu mă lasă nevasta, zice mul şi cei doi pleacă. ajuns acasă, nimic nu-i mai prieşte. nu mai simte sărbătoarea. îl tot mustră părerea de rău după omenie. mila. se întoarce, dar nu mai găseşte cazacul. face reproşuri nevestei, aceasta îşi iese din pepeni şi el o vede brusc rea, neomenoasă şi proastă. se ceartă.
omul merge apoi să se-mbete, se ceartă iar. urmează alte beţii şi alte certuri. începe prăbuşirea, năruirea. cehov încheie:
toate belelele astea, ticea el, îi căzuseră pe cap, din pricină că nevastă-sa era o femeie rea şi proastă, şi că Dumnezeu se supărase pe amândoi... de atunci, de când cu cazacul cel bolnav. se îmbăta din ce în ce mai des. când era beat, stătea acasă şi făcea scandal, iar când era treaz umbla prin stepă, şi aştepta să-i iasă cazacul în cale... (p.681)
întrebarea
întrebarea mea nu-i priveşte pe cei doi tineri însurăţei, pe bărbatul scrupulos sau pe femeia obtuză, ci este acasta: câţi dintre noi vom fi fiind în viaţa noastră cazaci?
a.p. cehov, cazacul, în opere, vol. 3 (un roman cu un contrabas, fericirea şi alte povestiri), editura univers, 1989, p. 677-681, traducere de otilia cazimir şi nicolae guma
27 ianuarie 2011
spre libertate
la lansarea de aseară, de la m.ţ.r. mircea mihăieş într-un limbaj voit pompos a vorbit despre visceral şi tehnologic, mircea cărtărescu, într-un limbaj obişnuit, a vorbit despre criza metafizică a omului de la 50 de ani, iar cristian teodorescu, într-un limbaj entuziast, a vorbit despre o carte perfectă.
mi-a plăcut cel mai mult ultima poezie:
ioan morar, paloarea, editura brumar, timişoara, 2010, 68 pagini
eu adaug că am găsit în cele 31 de poezii o dorinţă de "dezmembrare a iluziilor", pentru găsirea unei libertăţi viitoare - care poate fi şi moartea. dar libertatea mai înseamnă şi luciditate-îndoială-mirare-tandreţe.
o poezie profundă şi uşor tristă.
o poezie profundă şi uşor tristă.
trebuie lăudată neapărat editura timişoreană brumar, care a măiestrit aşa bijuterie de carte, cu pagini lucioase, filigrate, cu desene de constantin răducan. ca bibliofil, mă simt măgulit.
mi-a plăcut cel mai mult ultima poezie:
viaţa mea mamă
Într-un vis nepotrivit o văd pe mama
stând fără vârstă
ghemuită pe scăunelul de lemn în pridvorul eredităţii
şi dezghiocând păstăile de mazăre dulce (Pisum sativum)
(o imagine din care nu mai plecăm)
Şi boabele cad în vasul cu smalţul ciobit
precum lacrimile vechilor regi în pocale de aur
dar boabele acelea pe nimeni nu vor mai hrăni
Aşa cum ştiu că inima mea a bătut prima dată în trupul tău, mamă,
ca în cel mai fericit întuneric
Ştiu că şi zilele vieţii mele încap în câteva păstăi
De acolo, din copilăria mea
pe pragul dintre înainte şi înapoi mama dezghioacă şi-acum
păstăile cu mazăre dulce pentru nici o masă
Imaginea de atunci călătoreşte prin fire nevăzute până la mine
într-o palpitaţie a inimii, într-o durere ascunsă în stern,
într-o scrisoare din armată rătăcită prin alte războaie
Linia vieţii mele începe în palma ta mamă
Şi palma ta e de acum sub pământ
ioan morar, paloarea, editura brumar, timişoara, 2010, 68 pagini
25 ianuarie 2011
la trecutu-ţi mare, care viitor?
experienţa
sunt continuu sub o permanentă stupoare când în interviurile de recrutare (da, lucrez într-o companie de resurse umane!), oamenii muncii nu ştiu să-mi spună ce se văd făcând la 60 de ani (şi nu, nu e întrebarea aceea cu 5 ani). cel mai "bun" răspuns e "nu m-am gândit", sau "s-ajung io la vârsta aia!". unii cad pe gânduri, şi-şi imaginează - poate pentru prima oară-n viaţă - ce se văd ei făcând la 60 de ani.
alţii povestesc despre ce vor deţine: o casă (pe pământ), nepoţi, o pensie sau firma proprie.
ce firmă? întreb.
nu s-au gândit. încă.
şi n-au făcut nimic s-o construiască. totul e în ceaţă, într-un viitor prea depărtat pentru a începe acum.
mai spun unii că muncesc - pentru ce-au învăţat de la părinţi - pentru familie şi-un trai decent.
în dicţionar, decent e tradus ca pudic, cuviincios. iar viaţa noastră e oricum, numai pudică şi cuviincioasă nu. numai să ieşi în stradă, să asculţi să te uiţi în jur: unde-i pudoarea şi cuviinţa?
bun, iau traiul decent ca ideal.
care ţi-e scopul vieţii? care ţi-e idealul? întreb provocator.
... şi discuţia de încheie în tăcere, schimb subiectul şi trec la aşteptările salariale.
planuri
m-aştept de la cei care-şi doresc o carieră fulminantă la un plan de dezvoltare pe câţiva ani, cu muncă şi dat în brânci. în 2 ani ajung x, în 5 ani y, în 10 ani ajung ce-mi doresc. îmi doresc o firmă, în 5 ani strâng bani, în 7 îmi scot investiţia şi în 10 ani mă îmbogăţesc cu x în conturi.
rar văd aşa ceva. doar supravieţuirea, de azi pe mâine. şi speranţa unui noroc obscur sau a unei conjuncturi favorabile. nu îmi convine, asta este.
exemple
la interviurile pentru primul loc de muncă, absolvenţii îmi spun ce mult le-ar plăcea să facă y, dar în perioada de probă nu le mai place - muncesc prea mult pe bani puţini. toţi au colegi care nu ştiu cum, dar deja câştigă dublu. cât despre profesorii şi părinţii lor cărora le-a trebuit vreo 30 de ani să-şi mobileze o casă şi să-şi ia o maşină, ei nici nu mai există.
zilele trecute, la camera de comerţ din bucureşti, trei judecătoriţe bărfeau şi se băteau de muscă în dosul paravanelor, dincolo de care eu aşteptam de jumătate de oră cu trei file pentru un dosar. altele se plimbau pe hol cu cutii de săpun lichid (pesemne pe cel de la baie îl furase cineva) înainte şi-napoi. ele munceau. iar acum, că boc le-a tăiat salariul, de ce să n-o lase mai moale? ce contează ce-o să fie? să iasă colo anii de pensie...
ţara
nici unul dintre noi nu avem ţeluri pentru ţară, multora dintre noi, noţiunea însăşi de "ţară" ne face să râdem. n-o vedem dincolo de chipul slut al lui băsescu, de rânjetul iliescian sau de parlamentarii impotenţi. ne uimeşte entuziasmul japonezilor de după război când au pus umărul să devină putere mondială, ne uimeşte germania de după război. dar atât. cine mai are nevoie de exemple, de modele, mai bine le luăm la mişto, să le mai scurtăm din nas, ştim noi cum au ajuns modelele modele... ne interesează altceva mai mult decât lungul nasului, decât salvarea pielii?
iar îmbogăţiţii noştri, aţi văzut vreunul să vină cu un proiect de anvergură pentru ţară, cu care să ne dovedească "geniul" lor antreprenorial?
n-avem, suntem săraci. de un proiect de viaţă, pe care să-l urmăm cu trudă şi abnegaţie. de un proiect de românie. nu ne vedem viitorul de-a doua zi, cum să-l vedem pe cel al ţării?
poza de aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)








