lire, proust

vin scriitorii nemți și francezi!

la bookfest, este organizată acțiunea „trei țări – aceeaşi limbă“ -  adică cea germană. de miercuri până duminică, la târg, se vor discuta despre aparițiile editoriale din germania, austria și elveția.

la standul comun vor fi prezenţi autori din toate cele 3 ţări, iar vineri seară aceştia vor citi şi discuta cu publicul la librăria humanitas cişmigiu.

sâmbătă seară, la club control, vor cânta muzicieni din viena și berlin - textor și mieze medusa
& tenderboy.

unde aș vrea s-ajung?

• miercuri, la ora 19:00, dianei 4, lectură a laureatului goncourt 2012, jérôme ferrari, din romanul premiat, predică despre căderea romei, pandora m, 2013

• vineri, la ora 19:00, librăria humanitas cişmigiu -  9 autori de limbă germană vor susține un maraton de lectură, alături de moderatorii rodica binder şi horaţiu decuble. nu știu dacă vor fi respectate temele de discuție, dar voi fi bucuros să-i văd de-aproape pe uwe tellkamp (turnul, curtea veche, 2013), katharina hacker (suflete pustii, rao, 2011), cătălin dorian florescu (jacob se hotărăște să iubească, polirom, 2012), jan koneffke (o iubire la tibru, humanitas, 2007), christian haller (muzica înghițită, polirom, 2004), julya rabinowich, joseph winkler, jolanda piniel, saša stanišić (cum repară soldatul gramofonul, polirom, 2007).

 

„ofertă irezistibilă“ de giuseppe tornatore

geoffrey rush joacă rolul unui licitator de artă. prin câteva escrocherii, dar și prin talent, el reușește să colecționeze tablouri originale și extrem de valoroase cu femei. până când întâlnește o femeie adevărată. și oricât etern feminin e surprins în tablourile sale, carnea tânără provoacă mai mult.

dincolo de jocul psihologic al poveștii, există jocul imaginii cu care tornatore se descurcă magistral. este un duel al văzutului și nevăzutului, al ascunsului și neascunsului, al originalului și falsului deopotrivă. pe fundalul unui conac vechi, regizorul se folosește din plin de decorul somptuos și de simboluri pentru a-i înscena personajului principal, dar și nouă, un Spectacol.  

filmul nu-i o capodoperă, dar te încântă ca un tablou frumos, care prindebrusc glas. glasul lui ennio morricone, firește.

imdb
trailer

„adevărul despre harry quebert“ de joël dicker

joël dicker
adevărul despre cazul harry quebert
 (la vérité sur l'affaire harry quebert)
editura trei, bucurești, 2013
 trad. (foarte bună!) de ana antonescu
648 de pagini broșate
 coperta de faber studio

premiile 

cucerirea unui premiu înseamnă foarte mult pentru o carte, nu doar pentru marketing - o diferențiază de celelalte milioane -, ci este și o judecată de valoare. astfel, premiul pentru roman al academiei franceze și premiul goncourt al liceenilor au propulsat romanul scriitorului elvețian de 27 de ani joël dicker pe culmile succesului. (este cazul similar al scriitorului american jonathan littell cu binevoitoarele sau al lui jean baptiste del amo cu o educație libertină).

un roman paradoxal?

paradoxul romanului constă chiar în cele două premii: după premiul academiei, te aștepți să dai de o operă profundă, grea; după goncourt-ul liceenilor, te aștepți să dai peste un roman dinamic, chiar pasionant. și ce găsim?

romanul începe excelent: un tânăr scriitor american de succes, după viața glamouroasă, intră într-o perioadă de blocaj, când e să-și scrie următorul roman. așa că, după o perioadă de disperare, „norocul“ îi aruncă în față acuzația de crimă a mentorului său, harry quebert, asupra fostei sale iubite de 15 ani, nola, ceea ce îl va inspira să scrie romanul elucidării cazului. și romanul continuă excelent. și se sfârșește la fel.

putem găsi asemănări ironice cu lolita lui nabokov: pedofilia, similitudinea numelor nola / lola, harry quebert / humbert quilty, privirea ironică asupra orășelelor americane. putem găsi asemănări cu romanul lui stieg larsson - prin întorsăturile de situație sau cu maleficul infantil din thrillerele americane exorcistul sau primal fear. dar am strica romanul. pentru că, așa cum e el, e un roman acaparant, pe care nu-l lași din mână, cu toate cele peste 600 de pagini.

izbutința autorului - după părerea mea - este strunirea perfectă a formei. împrumutând elemente din romanul polițist, thriller, roman american, postmodernism, realizează un roman original, care se susține. instrumentele pe care joël dicker le folosește îl duc la un roman care te face să te lingi pe degete și să nu-l mai lași din mână. acțiuni petrecute la distanțe de 30 de ani, întoarceri bruște în timp, scrisori, fragmente de romane, mise en abyme-uri, motto-uri cu tehnici de scriere, repetiții voite - romanul ar putea fi un manual de scriere a unui roman de succes.  

am citit destule reproșuri vizavi de carte, mai ales de la cei care se așteptau la un roman „clasic“; eu însumi am întâlnit câteva potriviri neverosimile. însă, în condițiile în care acest roman este scris excelent, când te ține cu sufletul la gură, și denotă inteligență - nu ai ce să-i reproșezi. ci doar să te bucuri de el și să te ții de aripile lui. iar la sfârșit, când aterizezi, n-ai decât să te reapuci de swann.

rolul scriitorului

și, în plus, mi-a plăcut însuși rolul asumat de scriitor - și acest roman captivant e o dovadă - așa cum l-a declarat într-un interviu la hotnews, cu prilejul lansării din bucurești: dincolo de acela de a spune povești, acela ca, în condițiile existenței unei crize a cărții, să confirme rolul prioritar al ei în societate. aceasta ar trebui să fie ambiția unui scriitor. 

iată ce mai răspunde românilor interesați, autorul: 

totdeauna am dorit sa fiu scriitor si totdeauna am vrut să scriu și să inventez povești. am început prin a crea un ziar despre animale, apoi am scris proză scurtă, după aceea am participat la mai multe concursuri literare. acolo puteam să mă confrunt cu oameni care îmi puteau spune dacă scriu bine sau nu. 

la 20 de ani am început să scriu roman, primele romane au fost refuzate, până ce s-a gasit un editor încântat de ceea ce scriu. este dificil să dai sfaturi, fiecare are propria manieră de a scrie. ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost să scriu în fiecare zi, să nu mă descurajez, să continui chiar când ceilalți nu erau de partea mea. când actul de a scrie ne aduce nouă ceva important, o satisfacție, înseamnă că suntem pe calea cea bună. inspiraţia vine muncind, e ca orice fel de activitate, ca să o poți face trebuie să te apuci de ea. 

putem să schimbăm atitudinea față de carte. acesta este rolul care revine presei și media. este datoria lor să repornească interesul față de carte. 

interviul hotnews aici.

 ________________________________________________________________________

Les prix

Gagner un prix signifie beaucoup pour un livre, pas que du marketing - il le distingue des autres millions - mais c'est aussi un jugement de valeur. Ainsi Le Grand Prix du Roman de L'Académie Française et Le Prix Goncourt des Lycéens ont propulsé le jeune écrivain suisse de 27 ans, Joël Dicker, dans les sommets de la réussite. (C'est le cas similaire de l'écrivain américain Jonathan Littell avec Les Bienveillantes ou Jean Baptiste Del Amo avec Une éducation libértine).

Un roman paradoxal?

Le paradoxe du ce roman ce trouve dans les deux prix: le Prix de L'Académie Française te fait penser à une œuvre profonde, dure; au contraire, Le Goncourt des Lycéens te fait penser à un roman dynamique, passionnant. Et que trouvons-nous?

Le roman commence excellent: un jeune écrivain américain couronné de succès, après la vie glamoureuse, passe par une période de blocage, vis-à-vis de son prochain roman. Après une période de désespoir, la «chance» lui lance l'idée: Le cadavre de l’adolescente Nola, de 15 ans, qui a disparu sans laisser des traces trente-trois ans plus tôt est découverte. Le mentor du jeune écrivain, Harry Quebert, est suspecté et arrêté, dans une dégringolade médiatique. La jeune fille était sa maîtresse. Et l'élucidation de l'affaire va inspirer Marcus Goldman à écrire le grand roman. Le chef-d'œuvre. Le roman continue excellent. Et il se termine dans la même manière. 

On retrouve des ressemblances ironiques avec Lolita de Nabokov: la pédophilie, la similitude des noms Nola / Lola, Harry Quebert / Humbert Quilty, le regard persiflant sur les villes américaines. On retrouve des ressemblances avec le roman de Stieg Larsson - les rebondissements -, et avec l'esprit diaboliques des thrillers américains L'Exorciste ou Primal Fear. Mais le roman ne vit pas  par ces ressemblences. Parce qu'il est un roman captivant qu’on ne peut pas laisser, bien qu'il a plus de 600 pages.

La réusitte de l'auteur - à mon avis - est la maîtrise parfaite de la forme. Les éléments sont empruntés du roman policier, du thriller, du roman americain, du roman postmodern et l'auteur effectue un roman original, qui se tient debout. Les instruments de Joël Dicker conduisent à un roman à s'en lêcher les doigts et tres captivant. Des actions qui se produisent à distances de 30 ans, des sauts temporels, des lettres, des fragments de romans, des mises en abyme, des mottos qui décrivent les techniques d'écriture, des répétitions délibérées - le roman entier pourrait être un manuel: "comment écrire un roman de succès".

J'ai lu suffisamment des reproches concernant ce livre, en particulier de ceux qui s'attendaient à un roman «classique»: j'ai moi-même rencontré quelques matchs improbables. Mais étant donné que ce roman est excellent écrit, quand il coupe le souffle, quand il montre de l'intelligence - on n'a rien à lui reprocher. Il faut qu'on en profite et vole avec ses ailes. Et enfin, quand on atterrit, il suffit d'on recommence Swann.

Le rôle de l'écrivain

En plus, ce qui m'a beaucoup plu c'est le rôle assumé par l'auteur lui-même - et ce roman captivant est la preuve - comme l'a déclaré dans une interview à Bucarest: au-delà de raconter des histoires, le role est, dans la crise de livre, de confirmer le rôle prioritaire de livre dans la société - voilà l'ambition d'un écrivain.

L'interview en Roumanie de l'auteur ici.

cum citim? la clubul de carte

ediția de săptămâna asta a clubului de carte nemira a avut ca subiect romanul s.f. jocul lui ender de orson scott card. am descoprerit, ca de obicei, fani - mai ales pe cei ce-l citiseră recent - ce reținuseră amănunte fără nici o însemnătate - după părerea mea - în economia romanului, amănunte redate de autor doar să alcătuiască o imagine mai coerentă a lumii descrise.

în ce măsură folosește cititorului reținerea acestor amănunte? iar întrebarea care mi se pare importantă: nu cumva astfel de amănunte te fac să pierzi ideea de ansamblu - dacă există una?

și așa am ajuns la mai multele moduri în care unii citesc cărțile:

- cititorii călători. ei vor să intre în lumi noi, unde să scape de lumea banală în care trăiesc aievea. se folosesc de amănunte topografice ca să se simtă mai bine în lumea în care caută să intre. tot aici intră cititorii aventuroși - cei care caută distracție, căutând cu orice preț suspans, dinamism, aventură, sărind de câte ori pot peste zonele plicticoase.

- cititorii filozofi. ei vor să găsească în respectiva carte o interpretare (dacă se poate nouă) a lumii, prin ochii acelui scriitor. de multe ori fac notițe, intrând în polemici cu ideile cărții.

- cititorii scriitori (chiar dacă unii ratați, și aici intră și criticii). ei caută eșafodajul romanului, felul cum e scris, caută cu obsesie tehnicile literare și coerența cu ceea ce au învățat ei despre literatură. caută noduri în papură și deloc să se bucure de roman. se aseamănă cu cititorii filozofi prin polemici, însă mai mult cu autorul, decât cu opera.

nu știu dac-or exista și alte categorii, sau dacă se mai poate citi o carte și altfel. cert este că, la cenaclu, am întâlnit predominant cititori călători. și mi-a plăcut să le ascult poveștile, din perspectiva mea de cititor mai filozof și deloc scriitor.

voi de care cititori sunteți?

„zece negri mititei“ de agatha christie

agatha christie
 zece negri mititei
 (and then there were none)
editura rao, buc, 2011
traducere de alina toderică
250 pagini broșate
 coperta neprecizată

titlul și coperta 

avatarurile titlului acestui roman sunt foarte amuzante. ten little niggers (zece negri mititei), cum se numea în original, după poezioara din motto, devine la americani ten little indians (zece indieni mititei), ca după corectudinea politică a ultimilor ani să devină and then there were none (și n-a rămas nici unul).

tot în spirit amuzant, mențiunea copertei editurii rao „poirot“ e mincinoasă, micuțul detectiv belgian neapărând nici o clipă prin paginile cărții.

subiectul

după mine, romanul ăsta este unul dintre cele mai bune povești polițiste - mai precis povești cu enigme și mister - alături de crimele din rue morgue a lui poe, misterul camerei galbene de leroux (și acolo se întâmplă o crimă într-o cameră ermetic închisă) și sora cea mică de chandler.

10 oameni sunt izolați pe o insulă și încep să moară, unul câte unul. n-ar fi nimic deosebit, însă toți cei 10 sunt vinovați de o moarte pe care au influențat-o, într-o msură sau alta. adică, se face dreptate, după un criteriu care exclude sistemul juridic, după „judecata“ criminalului.

mi se pare o temă de discutat - în ce măsură „ținem“ cu criminalul care îi omoară și în ce măsură ținem cu „victimele“, și ele criminale la un moment dat. mai ales că ele suferă, într-un mod sau altul, după gradul de vină în moartea aproapelui. 

agatha christie, femeia asta vrăjitoare știe să gesioneze al dracului suspansul. mai strecoară o propoziție psihologică, mai un gând intim, mai o ironie. și evident, lămurește totul la sfârșit. dar în așa fel încât, chiar dacă ai văzut multele ecranizări, tot nu te poți abține din citit. 

ce-ai face dacă te-ai găsi izolat pe o insulă? 

cât de disperat ai fi dacă ai fi sub semnul amenințării morții?

cât din animalitate ai lăsa să se vadă, dincolo de pojghița umanității amenințate?

cum te-ai gândi la cea mai urâtă faptă pe care ai făcut-o în viață?

cum te-ai raporta la ceilalți, când știi că cel care vrea să te omoare e printre ei?

nu te-aștepți ca într-un roman polițist să-ți pună probleme. îndeobște ele sunt destinate distracției. reușita însă a agathei constă în aceste probleme. care mie mi-au apărut. și poate vor fi fiind și altele. pe care le vor descoperi alții. 

romanul se găsește la liber, pe net, aici.