De weekend

caricatura e de mine

madlene gripale

habar n-am să existe în vreun roman vreun personaj care e gripat. cum se ştie, boala înseamnă o experienţă trupească plină de umori cuplată la altele - unele spirituale -, pe care le îndoieşte sau le slăbeşte. mi-aduc aminte doar de nietzsche, care în prefaţa la ştiinţa voioasă, găsea în boală bogate resurse psihologice de creaţie şi interpretare.

eu personal asociez câteva răceli bune lecturii anumitor cărţi – de pildă odată, la mine acasă, am citit fără întrerupere, în trei zile de febră prizoniera lui proust. la fel, student, la mătuşa mea am citit rapid lumea văzută de garp de irving, în timp ce-mi puneam usturoi în urechi şi beam vin fiert.

şi aţi ghicit, sunt varză de răcit, şi scriu aici de la birou, în loc să mă duc acasă să bolesc. sau să citesc ceva.
ca să scriu la următoarea gripă.

Vocabular sexos

am aflat, evident tot de pe net, incultul de mine, de cuvântul analingus, care nu înseamnă, cum m-am gândit eu, „o ling pe Ana”, ci, tulai, Doamne! a leorpăi pe la câh.
ei bine, pornind de la acest limbaj ştiinţifico-erotic, imaginaţia mea lingvistică, ptiu, drace! m-a procopsit cu alte cuvinte:

- ţâţolingus
- gâţiilingus
- cotulingus
- bucilingus
- floculingus
- subsuorlingus/axilingus
- pumnilingus.
pentru fetişişti – izmelingus, fleculingus, fustolingus etc.
să ne mai gândim...

Leapşă mişto de la Luminiţa Marcu

De aici, via white noise.
Şi ca să demonstrez că n-am nimic cu doamna.

Ce cărţi româneşti v-au plăcut, apărute în ultimii 20 de ani? De ce?

Înainte de a nominaliza, trebuie să spun că aceşti 20 de ani a însemnat adolescenţa şi tinereţea mea iar, din punct de vedere livresc, contactul spiritual cu marile cărţi. Cu proza românească actuală – despre poezie pot spune prea puţin – m-am întâlnit destul de recent, adică în ultimii cinci ani (pân-atunci m-am preocupat de proza universală esenţială). Dar să nu mai bat apa-n piuă, şi să trec la treabă.
Nu înainte de a menţiona că ordinea nu e neapărat valorică.

Beletristică
1. Jurnalul fericirii – Nicolae Steinhardt – pentru că e cea mai umană carte românească
2. Jurnal – Mihail Sebastian – pentru că desfiinţează mitul bunilor interbelici şi conturează o personalitate reală a diaristicii româneşti
3. Orbitor – Mircea Cărtărescu – cel mai bun roman românesc de după revoluţie
4. Zilele regelui – Filip Florian – cel mai bun roman românesc recent
5. Degete mici – Filip Florian – pentru ultimul capitol
6. Luminiţa, mon amour – Cezar Paul Bădescu – pentru că mi-a arătat până unde poţi merge cu scrisul
7. Cruciada copiilor – Florina Ilis – pentru că e o încercare reuşită de a oferi o viziune a României
8. Oameni şi umbre, glasuri, tăceri – Alexandru George – pentru că e cel mai mare roman clasic necunoscut
9. Saludos – Alexandru Ecovoiu – pentru că poate rivaliza oricând cu orice mare bestseller
10. Exuvii – Simona Popescu – pentru că scriitoarea asta simte
11. O limba comuna – Sorin Stoica – pentru că ne-a arătat că se poate
12. Lorgean – Jean Lorin Sterian – pentru că arată alte feţe necunoscute ale lumii
13. Băgău – Ioana Bradea – pentru tupeu stilistic
14. Infernala comedie – Emil Brumaru – pentru surpriză

Eseuri şi filozofie
1. Scrisori către fiul meu – Gabriel Liiceanu – pentru instituirea unui nou limbaj privat (în sens rortyan)
2. Cerul văzut prin lentilă – H.R. Patapievici – pentru cel mai inteligente eseuri
3. Politice – H.R. Patapievici – pentru gura de aer proaspăt anti-iliescu
4. Nodul gordian – Cristian Bădiliţă – pentru tinereţe intelectuală
5. Minima Moralia – Andrei Pleşu (da, ştiu c-a fost publicată în 1988, dar...) – cea mai bună carte de filozofie românească pe care am citit-o
6. Memorii – Mircea Eliade – pentru că m-a marcat cel mai mult

Despre bloguri livreşti

Am descoperit pe blogul masa_pustie un post – ce pleacă de la leapşa mea cu cărţile (în urma căreia, din păcate, eu n-am tras concluzii). Autorul deplânge cercul limitat al bloggărilor ce scriu despre cărţi (limitat, dar nu închis). Ceea ce ar însemna preocupări livreşti similare – „în blogosferă obişnuiesc să circule şi să fie discutate cam aceleaşi cărţi (un număr restrâns de titluri deja fetişizate), foarte puţini cutează să scormonească alte literaturi”.
Aşa este. Dar:

În primul rând, există o explicaţie - cum autorii blogurilor sunt destul de tineri, accesul lor la literaturi mai îndepărtate este limitat, căci bibliotecile sunt cum sunt. Ştim că, din raţiuni de marketing, editurile publică literatură de bonton de afară. Rar găseşti un Broch – apărut nu demult la Leda – Hrabal, Cosic etc. Eu personal însă, fiind mai "vechi", chiar caut să aduc în discuţie anumiţi autori mai puţini circulaţi – Lenz, Gyorgy Konrad, Mulisch, Mahfuz, Gombrowicz, Hasek, chiar Kafka. Dar nu sunt singurul, anda e un exemplu.

În al doilea rând, mă bucur că blogurile cu teme livreşti s-au înmulţit. Când l-am deschis eu pe-al meu le numărai pe degete – white noise, terorista, ionuca, cinabru, mayuma, raul. Acuma sunt multe şi de calitate.
Recunosc că sunt mereu în căutarea blogurilor bune, nu doar a celor cu teme livreşti, ci a unor oameni cât de cât educaţi şi cu bun simţ, nu doar estetic, curioşi şi deschişi. Dar rar găsesc aşa ceva – ce să-i faci, şi blogosfera reflectă societatea românească.
Evident, n-are rost să descriu comunitatea virtuală visată de mine – ea e bună şi -aşa cum e; dar e nevoie de timp. Şi de bun simţ. Şi de discernământ. Şi de ceea ce zice Nabokov, curiosity, tenderness, kindness, ecstasy.

Benjamin Button - cel livresc

M-am oprit la timp înainte de-a vedea tot filmul. Şi m-am apucat să citesc povestirea lui Scott Fitzgerald. Am găsit-o foarte uşor aici (am văzut că au scos şi-ai noştri o traducere – piratată cică - la editura TKJ (cum s-o citi – tîcajî? – Nu vă supăraţi, aveţi Benjamin Button la editura tîcajî?).

Despre Marele Gatsby al aceluiași autor, aici.

Bun. Dar ce-a vrut să spună Francis Scott Fitzgerald în povestirea lui fantastică, în care personajul se naşte bătrân – cu minte senectă – şi moare bebe, fără amintiri?

• Să fie accentele umoristice – „bebeluşul” fumează cot la cot cu bunicul; „tânărul” e izgonit de la Yale la Harvard ca lunatic; iese la serate ca fratele propriului tată ca să-l creadă lumea; e pus la respect de propriul fiu; se-ntoarce acasă plângând ca general la 15 ani; merge la grădiniţă cu nepotul?
• Să fie tragicul personajului care rămâne fără amintiri, adică fără nimic?
• Să fie găselniţa timpului invers– grotescă şi neruşinată, cum spune doctorul după ce aduce pe lume un bătrân de-un metru jumate?

Indiferent. Povestea e foarte bună, convinge că dorinţa noastră secretă de-a întineri nu poate duce decât tot la o nefericire, poate şi mai mare.

Francis Scott Fitzgerald, The Curious Case of Benjamin Button in Tales of the Jazz Age, www.readbookonline.net