la mulţi ani livreşti!

anul 2010 şi cei de după el să fie cu sănătate şi pace!
şi s-avem cu toţii cât mai mult timp liber pentru citit! şi bani pentru cărţi!

abia aştept să văd...

de când e obama preşedinte, şi prinţesele lui disney sunt negrese...

o povestire foarte bună a lui salinger

i-am mai dat o şansă lui salinger, să mă farmece cu proza lui, după dezamăgirea cu celălalt volum de aici.

şi nu pot spune că nu mi-a plăcut. prima povestire, cred că e ştiută de toţi filologii. bănuiesc că se învaţă la litere. buddy povesteşte o întâmplare de la nunta fratelui său, seymour.

mireasa e mai întâi abandonată, dar apoi e furată de însuşi mirele. iar buddy trebuie să meargă acasă cu cîţiva invitaţi.

probabil că renumele lui salinger ca mostru sacru al literaturii americane a luat-o demult înaintea operei. am aşteptări mult mai mari. nu pot spune că nu are talent la scris. dar concizia scrisului, felul cool în care scrie, statement-urile pe care le face, revolta personajelor contra occidentalizării, recursul ironic la mentalităţile orientale, pentru mine, cel puţin, nu sunt de ajuns.

impresia mea este că teribilismul auctorial e cel care farmecă şi care chiar subjugă minţile tinere. da, este o anumită tinereţe în cărţile lui salinger de genul despre care spunea gombrowicz.

aşadar, buddy îşi aminteşte o zi de nuntă de când era soldat şi avea douăzeci şi trei de ani. şi priveşte la oamenii pe care i-a întâlnit atunci - pe helen silsburn, pe doamna de onoare şi pe soţul ei, locotenentul, precum şi pe un bătrânel taciturn. portretele sunt caricaturale, zici că iei parte la o comedie. iar salinger se pricepe să facă mişto - evident, ca acum juma de secol. ştie să (de)scrie, presară incertitudini, colocvialităţi, câte-o scrisorică, un fragment de jurnal, o poveste taoistă, un amănunt picant.

evident, scopul povestirii este personajul absent saymour, despre care va continua în povestirea cealaltă.

mie mi-au plăcut următoarele chestii:

- îi suspectez pe oameni că ar complota să mă facă fericit.

- e fain să fii o mâţă moartă, căci după o învăţătură zen, aceasta e cel mai nepreţuit lucru (nimeni n-ar putea pune un preţ pe ea)
- suntem sentimentali atunci când acordăm unui lucru mai multă tandreţe decât îi acordă Dumnezeu

cică titlul e un citat din sapho. se pot găsi ceva simboluri, tăcerea unchiului ca disciplină zen, rolul poetului fără poezii etc. - dar eu zic că e doar un joc al autorului pentru un cititor ce vede numai ceea ce vrea să vadă.

jerome david salinger, dulgheri, înălţaţi grinda acoperişului. seymour o prezentare, editura univers, bucureşti, 1999, serie de autor JDS, traducere (foarte faină!) de antoaneta ralian, 174 de pagini
coperta de vasile socoliuc

recensământul lecturilor pe 2009

numărând cărţile despre care-am scris pe-aici, mi-au ieşit vreo 68 de volume citite (5 din 1001 de nopţi), vreo câteva citite parţial care-aşteaptă finalizarea (ulise, somnambulii, jurnalul lui gombrowicz, proza scurtă americană, coranul). nu amintesc fragmentele răzleţe din Proust sau povestirile de Cehov pe care le citesc din când în când aleatoriu.

ca top al revelaţiilor anului 2009, cred că 4 au fost descoperirile mele:
1) zăpada de primăvară de yukio mishima, pentru stilul extraordinar
2) cartea neagră de orhan pamuk, pentru eseurile borgesiene topite-n roman
3) binevoitoarele de jonathan littell, aici şi aici, pentru fascinaţia brută
4) autorul olandez cees nooteboom cu cele două romane ale sale - următoarea poveste şi ritualuri, pentru concizie şi profunzime.

m-au încântat câţiva clasici:
1) gustave flaubert cu educaţia sentimentală, începută de vreo câteva ori
2) gunter grass, cu decojind ceapa
3) aristofan cu broaştele sale.

din eseistică,
1) barbarii de alessandro baricco a fost revelaţia anului.
alte două cărţi despre pictură şi nu numai au fost
2) nu vedeţi nimic a lui daniel arasse
3) vezi? de victor ieronim stoichiţă

din puţinul sefe citit, am descoperit impresionat lumea inelară de larry niven.

ca să nu uit românii, nu voi uita
1) matei iliescu de radu petrescu, pe nedrept uitat de cultura română actuală, pentru clasicismul proustian mai tare decât holban.
2) hai să furăm pepeni de nora iuga, pentru ludicul scrisului
3) ultimii eretici ai imperiului de vasile ernu, proză eseistică ironică cum nu prea se scrie pe la noi
4) povestirea podul strâmb de lucian dan teodorovici, pentru profundul din banal.

şi apropo de povestiri, am de gând să citesc mai mult, rămăsei în urmă de tot. poate şi ceva mai multă poezie, graţie cenaclului.

l. e. - mai trebuie menţionate romanul nici o privire, tot o descoperire (pentru stil), precum şi povestirea organistul a lui cărtărescu (un orbitor condensat).

livrescul nud

de unde se vede că femeile citesc mai mult decât bărbaţii:

theodor roussel


rene prinet


paul cummes


michael huskie


isaac israels


felix vallotton


charles wheeler
kenyon cox


konstantinos zefxis

speranţe

au circulat prin massmedia opinii despre cei 20 de ani de zădărnicie, despre obsesii crăciunistice etc.

despre cei 20 de ani din 1989 nu spun decât că ei au dus la ceea ce scriu aici, la despre ceea ce scriu aici, la ceea ce sunt acum, la cei pe care i-am întâlnit. ceea ce mie mi se pare a nu fi lucru puţin.

cât despre Crăciun, chiar dacă nu crezi în Isus Cristos, dar te gândeşti măcar o secundă la o faptă bună înseamnă ceva. înseamnă că răutatea omului nu a biruit pe pământ. încă.

restul, să fim sănătoşi! şi s-avem un an bun.

la multe cărţi plăcute!