viaţă :) şi cărţi

mai citesc pe forumul nobo confesiuni anonime care îmi descreţesc fruntea. las o mărturisire citită recent:
mă masturbez in fiecare seara, ma uit la filme porno si imi imaginez scene cu colegele de la munca, in fiecare seara aceasi rutina. nu am fost niciodata cu o fata (doar cu 2 prostituate). doar daca ma gandesc la o fata am erectie, dar daca o mai si ating, imi este frica sa nu sufar de ejaculare precoce din cauza masturbarii, daca ma uit prea mult la filme porno elimin un lichid transparent vascos asemanator cu sperma. in plus de asta nu sunt prea frumos, nu ma ingrijesc prea mult, si o am si mica (in jur de 12-13 cm). si cea mai mare problema este atitudinea, timiditatea, nu vb cu fete nu ma bag usor in vorba si nici nu sunt foarte sociabil, nu ies in oras, nu imi place sa imi fac cunostiinte noi, nu am nici un prieten caruia sa ii marturisesc toate astea, am doar cunostinte...
in rest sunt fericit...chiar imi place ce fac (job), sunt singur si nu ma cicaleste nimeni, fac ce vreau cand vreau, ma duc unde vreau cand vreau....dar cu ce pret si de ce?

în contrapondere, un articol* de andrei pleşu spune că:
„sofisticarea" civilizată a adus cu sine, simultan, fragilitate fizică şi debilitate mintală. suntem „evoluaţi" şi precari. e frapantă, de pildă, dispariţia aproape totală din orizontul interogaţiei şi al reflexiei noastre a unor teme esenţiale. iubirea nu mai este astăzi un subiect, dincolo de scandalul monden, inflamaţia erotică şi sentimentalismul de telenovelă. autori şi autoare ca mariana alcoforado, ninon de lenclos, denis de rougemont, max scheler sau ortega y gasset nu mai apar.
absente, în sens substanţial, de pe piaţă sunt şi teme ca prietenia, umorul, destinul şi moartea. se vorbeşte infinit mai mult despre succes, despre sănătate, politică, virtuţi manageriale şi feluri de mâncare.

qed.

*articolul lui pleşu de la geo.

o capodoperă sârbească

anul trecut a murit scriitorul universal (sârb) milorad pavić (saitul autorului aici). motiv pentru care m-am decis să citesc acest roman, cel mai cunoscut de altfel, dicţionarul khazar. probabil că o fac cu întârziere, probabil că mulţi au citit această carte, probabil că dintre ei unii zâmbesc spunând ia uite-l şi p-ăsta, citeşte vechituri.

eu ticluiesc un soi de lexicon al culorilor, mai departe e treaba privitorului să alcătuiască propoziţii şi cărţi, cu alte cuvinte, imagini. tot aşa ai putea să faci şi tu cu scrisul. ce-ar fi dacă s-ar ticlui un lexicon din care e făcută o carte, pentru ca mai apoi cititorul să şi-o încropească singur?
aşa face pavić, îşi pune la treabă cititorul, nu-i dă mură-n gură, şi prin asta e unul dintre cei mai experimentali scriitori. cum romanul acesta are forma unui dicţionar, altul are forma de rebus, altul de tarot.

nu cred că e important aici realitatea istorică şi geografică a neamului khazarilor, ci că milorad pavić creează un univers mitic al acestora, borgesian dar nu numai, căci eu cred că e mai inventiv decât borges. realităţi şi onirisme, vrăjitori şi fantaşti, evrei, islamişti, creştini sau pur şi simplu khazari alcătuiesc o lume în care te afunzi cu mare drag, în care te laşi absorbit cu zeci de impresii.
raţional ai impresia că citeşti o carte istorică. livresc, că citeşti un roman. religios, că citeşti o carte de religie. ezoteric, că citeşti o carte misterioasă, cu înţelesuri ascunse. poetic, că citeşti poeme în proză.
când de fapt, citeşti o capodoperă a literaturii universale, nu doar sârbe. (apropo, umberto eco e mic copil). la noi de ce nu se scrie aşa ceva? poate agopian, dar poate nu...

când ieşi în stradă amiaza arăta bolnavă, parcă o ciumă rodea strălucirea soarelui, o spuzeală şi nişte buboaie de aer se lăbărţau pe întinsul cerului bulbucându-se ca o pecingine peste nori, care puroiau şi se închirceau înt-o plutire din ce în ce mai lentă.
săptămâna avea menstruaţie, şi încă de duminică te ameţea cu miasmele ei, degajând pârţâituri în rafale, ca infirmul care se pune pe picioare. acolo, la capătul orizontului răpciugos, zilele irosite ale lui suk se albăstreau, mărunţele şi vânjoase văzute de departe, orfane de nume calendaristice, îndepărtându-se vioi în turmă, scăpând de grija lui şi lăsând în urmă dâre de colb... (p.101)

o recenzie mai amănunţită a ioanei nicolae aici.

milorad pavić, dicţionarul khazar, roman lexic în 100 000 de cuvinte, editura nemira, bucureşti, 2008, traducere de mariana ştefănescu, 312 pagini
coperta de răzvan luscov

despre capitalism în america

graţie amicului adrian ciubotaru, am văzut aseară ultimul film al lui michael moore, capitalismul, o poveste de amor.

iar dacă primul său film, fahrenheit, m-a dat pe spate, acesta nu prea. dar nu vreau să spun că nu prea mi-a plăcut amestecul de cazuri izolate, abordate strict emoţional în contrapondere cu generalizări abordate raţional, sau că nu mi-au plăcut efectele burleşti folosite.

ci că mi-a plăcut exemplul unor firme mici de tip cooperativă în care profitul este împărţit în mod egal de către angajaţi. exemplul unei mici greve care a strâns în jur până şi simpatia preşedintelui. şi mi-a adus la cunoştinţă declaraţia drepturilor economice a lui roosevelt (video aici), de care n-aveam habar.

un film recomandat tuturor preocupaţi de prea-bunăstarea materială. iată teaserul filmului:

gunoierul prigoană şi biblioteca

inspirat de geo, sunt profund dezgustat faţă de numitul prigoană. seniorus. gunoierus. care, după ce şi-a-mpins fiul pe la studii pe-afară, s-a gândit ca, în schimbul sponsorizărilor electorale, să-şi împingă acelaşi fiu nu spre vreo fundaţie sau ong, ci de-a dreptul în parlament. să mai spun că beizadeaua n-a muncit o zi în slujba publicului?

...în fine, dezgustul s-a rotunjit auzind de ciudata lege anti-livrescă, de mutare a parlamentului (un fel de viitoare casă pentru ceilalţi fii) în clădirea bibliotecii naţionale. a cărei construcţie o începuse ceauşescu.

de unde se vede că gunoierii sunt mai răi decât cizmarii, în ceea ce priveşte cărţile.

la mulţi ani, eminescu!

să citim măcar o poezie!...

top 10 cărţi ale deceniului pe la alţii...

un top din revista magazine, el mundo, 3 de enero de 2010. de aici.

1. la fiesta del chivo. mario vargas llosa (sărbătoarea ţapului)
2. tu rostro mañana. javier marías (chipul tău, mâine)
3. la carretera. cormac mccarthy (drumul)
4. las benévolas. jonathan littell (binevoitoarele)
5. la reina en el palacio de las… stieg larsson (castelul din nori s-a sfărâmat)
6. cometas en el cielo. khaled hosseini (vânătorii de zmeie)
7. ebano. ryszard kapuscinski (abanos)
8. suite francesa. irene nemirovsky (suita franceză)
9. brooklyn follies. paul auster (nebunii în brooklyn)
10. expiación. ian mcewan (ispăşire)

o selecţie de: arcadi espada, lorenzo silva, ana s. pareja, césar antonio molina, angel méndez, blanca berasategui, santos sanz villanueva, ymelda navajo, agustín pery y antonio lucas.

deşi nu sunt de acord că ar merita mcewan sau auster, chiar nu înţeleg ce caută stieg larsson. dar în fine, e un top străin.

inocentul

o discuţie despre vulg la cenaclul recitiri, un articol de alex leo şerban şi ceva gânduri mă fac să scriu câteva idei despre viitorul "culturii de blog".

cum nu sunt un mare teoretician al esteticii, şi nici vreun niscaiva artist, mi-asum doar poziţia de om simplu, ce caută să se bucure de ceea ce creează alţii. indiferent că aceste creaţii sunt vechi sau noi. sau nu vor mai fi deloc.

auto-educat într-o anumită tradiţie culturală - burgheză/modernă/urbană - şi nu mă refer aici la cultura românească originală, rămasă din păcate - încă - majoritar rurală - am prins inevitabil gustul acestui tip de cultură. şi mă refer aici la literatură, muzică, arte plastice, film.

mesajele apocaliptice din urmă ale media, semnalele de alarmă ale unor intelectuali anunţă iminenţa unei mutaţii culturale recente, unul din simptoamele ei fiind internetul. unii jubilează, alţii regretă. că e ibuc sau aifon, wikipedia, fotoşop, iutub sau blog porno, e clar că lumea se virtualizează, se vulgarizează, totul/nimicul devine bunul întregii omeniri.

dar lucrurile nu sunt noi, ele se repetă. în trecut, de pildă, aristocraţii asistau neputincioşi la dispariţia lumii lor şi la înlocuirea ei cu alta nouă, cea burgheză. considerată de ei vulgară. considerată de noi început al modernismului. dar ce-a putut face oare aristocratul principe de salina din iubitul meu ghepard decât să-şi însoare nepotul c-o burgheză, să-şi integreze neamul de sânge "albastru" în lumea nouă a lui don calogero?

aşa şi cu blogul. chit că nu mai citeşte nimeni balzac, flaubert, cehov, don quijote, ce poţi face decât să strecori printre impresii despre stephany meyers şi stieg larsson, că eşti şi tu emoţionat citind altele, ce vor fi, poate prea degrabă, uitate? oare nu şi-aceste emoţii în faţa lucrurilor "perimate" fac parte din emoţiile lumii jamescameroniene de azi?

a! şi nu cred în afirmaţia lui alex leo şerban din articol că blogării cultivaţi şi cu gust vor fi puşi la zidul infamiei pentru vina de a şti mai mult decât grosul blogărimii. în cei câţiva ani de blogărit, ca blogăr cu oarece cultură literară n-am simţit niciodată din partea altui blogăr ură şi dispreţ, chiar şi când m-am pronunţat despre subiecte mai delicate, la care nu mă pricepeam.

pentru că voi crede întotdeauna că este loc pentru toţi. mai ales pe bloguri, o lume - încă - altfel.