Ioan Groşan între Cervantes şi Eco; hai şi Voltaire

După ce dicutasem chiar sâmbătă cu Ionuca faptul că va trebui să ne cumpărăm ceva de Ioan Groşan, a cărui povestire Domnişoara Bovary a fost printre puţinele care ne impresionaseră în volumul Povestiri erotice româneşti. Iată că Dumnezeul Cărţilor - acesta există şi aceasta e dovada - făcu să găsesc ieri ediţia a doua a romanului O sută de ani de zile la Porţile Orientului, una mai ieftină, pentru muritori, nu ca cea dublă – şi prin pagini, şi prin preţ – de la Polirom.

Aşa că mă pomenii citind cu o savoare rar întâmplată când e vorba de romane româneşti si când nu e vorba de Camil, Mateiu, Arghezi, Bănulescu ş.a. Iar în metrou, mă pornii aşa un râs, de se uitau toţi ca la babuinul pe care tot ieri, îl văzusem la Zoo.

Acţiunea se petrece prin secolul XVII, la Curtea Moldovei şi nu numai – Constantinopole, Roma... Prin episoade scurte, urmărim un fir epic al dracului de aventuros, ce te ţine cu sufletul la gură ca la Dumas.
Stilul însă nu e sarea, ci aurul cărţii. Pastişă a istoriei noastre literare, de la origini până la Creangă, Eminescu şi Sadoveanu – or mai fi fost şi alţii, dar, nefiind filolog, nu i-am descoperit – ironie multă, glumă deşteaptă şi panseuri – cum spunea, pe drept cuvânt Radu Ţeposu – cehoviene. O scriere curgătoare, frumoasă şi surprinzător de simplă, cu arome neînţepătoare de vetusteţe. În fiece episod sunt poante şi întorsături de fraze de să te cruceşti, nu alta!

Aşa că, de vreţi să citiţi o poveste cu doi călugări, cu un vodă cărturar mazilit, cu o şeherezadă ţigancă numită Cosette, cu un sultan atlet numit Beşiktaş şi multe, multe întâmplări extraordinare în cel mai bun sens al cuvântului, puneţi mâna pe carte!

Aş vrea să-l întâlnesc pe autor şi să-l felicit pentru ea. Prin 92 chiar a luat premiul USR pentru debut. Felicitări, Ioan Groşan, mă simt excelent cu cartea ta! Voi mai căuta şi altele (poate chiar la Polirom, ce să fac?)

Ioan Groşan, O sută de ani de zile la Porţile Orientului, Editura Aula, Braşov, 2002, 230 pag.