Un Memleev român, thanato- şi fecalo-logia

Pentru un scriitor, să scrii o asemenea carte e un mare risc: cititorul fie o aruncă cât colo după câteva pagini; fie zăboveşte mai mult asupra ei, să înţeleagă ce dracu mai vrea să spună şi ăsta.
Eu m-am încadrat încă de la început în a doua categorie, deşi mărturisesc că de câteva ori m-a încercat şi ispita primeia.

Ceea ce m-a făcut însă să merg mai departe a fost dorinţa de a vedea până unde (se) poate ajunge, ce anume l-a făcut pe Mitoş Micleuşanu să facă un asemenea experiment literar dintre cele mai hard, faţă de care cele ale unui Adrian Oţoiu par mici copii.

Cum îi stă bine unei astfel de cărţi, cartea nu are acţiune. Sau are una, dar care nu contează - oare contează acţiunea la Vonnegut jr.?:
În România există un Kombinat şi o Kasă a Poporului -structuri socio-edilitaro-instituţionale, in care colcăie nu doar cadavrele istoriei, dar şi cadavrele vii ale prezentului, ucigaşi-nebuni-torţionari ce ies zombieceşte în lume ca încarnări ale răului, şi pe care autorul „le stropeşte, à la mamleev, cu parfum”.

Ei, şi sub acest subiect firav, se întind cu de la sine, capitolele cărţii, care mai de care mai ieşite din tipar, patologice, absurde, tare experimentale – amokalipsice.

Într-unele se stă de vorbă, în altele se visează, în unele se ucide, în altele se conversează, într-unele se violează, într-altele se ţipă...

ştiu altora cum li s-a întâmplat, dar mie nu toate capitolele mi-au plăcut, unele m-au cam plicitsit, deşi fiecare conţine fărâme din gâlceava autorului cu lumea.

Dar în mod deosebit mi-au plăcut numai două, şi a trebuit să citesc toată cartea ca să le descopăr:

Unul descrie pomana filozofului omorât Damian Rizescu.

Un altul descrie un dialog "socratic" între un vizitator şi doi meşteri, despre mirosul ubicuu de mortăciune - am fost maieutic convins că până şi florile miros a mortăciune. Există şi o parte de fecalosofie - analize pe bune în genul lui Kant şi Heidegger a căcatului - şi de fecalogică - cu lanţuri, modele şi metodologii.

Limbajul cărţii este argotic, cu multe cuvinte ce-ncep cu p şi f. Sinceritatea unor opinii este dezarmantă până la absurd..., ce mai, am citit o carte unică în literatura română de pân-acum, de un gen unic şi inefabil.

Şi dacă doriţi să vă încălziţi pentru atmosfera cărţii, măcar vizualiceşte, deschideţi blogul grafic al autorului.

Mitoş Micleuşanu, Kasa Poporului, Polirom, Iaşi, 280 pag.

UPDATE: Am înţeles de la White Noise că autorul ar fi zis că, pe lângă povestea propriu zisă mai e şi un poem, construit prin îngroşarea unor cuvinte. Citind şi io aceste cuvinte ca pe propoziţii, dădeam câteodată pe ceva atât de aberant, că la un moment dart m-am lăsat...