despre cărţi proaste

recunosc că nu-mi plac emisiunile criticului alex ştefănescu pe sticlă, dar aici face o treabă care merită tot respectul - asanarea literaturii române recente de cărţi proaste. e uimitor cât de mult s-a publicat, şi prost. iar prin acest volum - o compilaţie de articole scrise în ultimii 8 ani - alex ştefănescu ne arată de ce să ne ferim.

dar să începem cu câteva mostre, de care am râs ieri cu mare poftă:

proza
- Ce să fac dacă nu mă satisfaci? Eu am nevoie des de aşa ceva, ştii bine, şi tu nu prea mai ai timp. Spune şi tu ce să fac eu dacă EA îmi cere. Mă furnică, mă săgeată şi nu pot să rezist. Doar n-o să-mi bag deştu'! (violeta lăcătuşu)

Călugăriţa Agripina era împlinită la carne şi datorită vârstei, dar şi datorită unei alimentaţii consistente... avea o gură mare înconjurată de buze sau buzişoare, cum le alinta Tinel când îşi odihnea ochii privindu-le, mai mult bătând în roşu, cărnoase, uşor arcuite, şi acest semicerc degaja buchete de zâmbete provocatoare, dar şi odihnitoare interlocutorului... la orice mişcare prin cabinet, îşi arăta minunile coapselor şi gleznelor eu, le evidenţia static, dar mai ales dinamic printr-un mers vertical. (gheorghe grigorean)

Tinel s-a ridicat puţin şi, văzând ochii închişi ai femeii dragi, a lăsat gura să fixeze în aroma salivei buzele fierbinţi şi dornice în descătuşarea temperaturii genetice insuportabile. Gurile lor unite erau secondate şi de mâinile femeii care au prins cu moleşeala şi căşldura lor gâtul bărbatului ce se lăsa, ca un adolsescent, atras în mrejele catacombice ale începutului iubirii culto-monahale. (gheorghe grigorean)

Buzele lor se lăfăiau ca două răţuşte mici de tot într-un bazinel cu apă curată... (gheorghe grigorean)

Bine că s-a terminat aşa, că de reuşeam s-o violez forţat, cred că mă denunţa lui taică-său... (marin cioranu)

Dragostea acestei nopţi se curse vijelios, parcă la întrecere cu muritul clipelor sub apoteoza timpului. [adică făceau amor - n.m.] Un somn greu tătia peste fiinţele lor, şi un respirat dur arăta chinul din interiorul trupurilor ostenite. Ea se trezi repede şi plecă spre primele proceduri.(marin beşcucă)

- Ce-ţi inspiră imnul beethovenian al bucuriei? m-a întrebat soţia mea într-una din seri.
- Să-ţi spun ce simt cu adevărat? Ei bine! Află că ori de câte ori ascult acest imn, un îndemn lăuntric de-a străbate treptele devenirii mă cuprinde şi mă îndeamnă să trec dincolo de graniţele eului meu profund. (leon dură)

- Din această clipă eşti soţia mea! Sunt soţul tău! Conforma tradiţiei şi pentru amintirea acestei clipe, dă-mi voie să-ţi introduc această verighetă pe degetul corespunzător de la mâna stângă. Eu am introdus-o deja, observi? (constantin buligoanea)

poezia
Revino, nobilo făptură,/Întoarce-te, mai dă-mi o gură:/ Să-mi stingi iar dorul ce-ai aprins/ De când în vraja-ţi m-ai curpins. (bucur popescu)

La colţul străzii am văzut femeia./ Ea mi-a aprins în suflet iar scânteia./ Am alergat cu braţele deschise/Porţile iubirii erau închise.// Am aşteptat, i-am căutat privirea/ Am ţopăit, m-am întrecut cu firea/ Puteam să o ating, dar nu am îndrăznit/ Femeia este, încă, al vieţii mit. (alex vâlcu)

gâtul ei era prea lung/seabstrăgea pătrunsul de scuze/ revitalismul marasmei pe scurt/ edace iubirea serii/ în coastele inconturnabile ale durerii/ îngheţatul periplu/ sau dansul ţipătului în iglu/ dedublarea psihoimpresiei iubitei/ pletele ferestrei se subsumau/ în ispite/ admonestare fatidică a numbului cifru/ în coastele ilustrative te intru/ împăştiere ierarhică pentru înghiţitorul de pantă/ cetatea de clipe devine o altă/ imaginar rânduit în exorcismul ideii/ expurgă tabuul deschiderii cheii (florin ţupu)

Haosul liniştii mele într-al tău trup şi-a îngropat zăbrele,/în cârlionţul tău de femeie pură. (petre dobrescu)

eseul
Pe aceste concepte se creează tematica disonantă, oximoronică baudelairiană care suprasolicită demofilicul pe cale intelectuală pentru a accede la idealitate. Moartea ca principiu ultim este idealitatea totală, evaziunea supremă. Toate filozofia morţii baudelairiene, dacă am putea-o numi astfel, este intercondiţionată de o suită de lexeme oximoronice care invadează volumul până la obsesie. (cecilia burtică)

înregistrând, din perspective preponderent senzuale, polietajarea intra- şi extratextuală a lumii, nerepudiind utopia mitică salvgaradantă a genezei scripturale a macroexistării şi a destinului orfic al autorului care se obstinează neîncetat să-şi decanteze jaloanele individualităţii din substanţa fluidă, anamorfică şi insidios cromatizată a unui timp înţepenit (parcă) primordial între eschatologii şi soteriologii vicariante şi orbiculare... (ioan nistor)

e incredibil, au fost publicate în volum char discursuri funebre, poezii patriotice către nicolae ceauşescu, dedicaţii pe cărţi.

uimesc până şi numele autorilor - ionuţ ţene, cosmin miuţe, flavius lucăcel, moise n. istorică, g. holobâcă - sau ale editurilor - amurg sentimental, nelmaco, abaddaba, arefeană, isaura impex, editura tiparul din bârlad.

evident, şi alex ştefănescu are o opinie care nu mi-a plăcut, repetată contra haiku-lui, dar lucrarea e de toată admiraţia, lectură obligatorie pentru toţi scribălăii care cred că pot scrie şi fără să producă emoţie.

ps. în stilul exemplelor din carte, coperta cărţii e tare urâtă.

alex ştefănescu, cum te poţi rata ca scriitor. cîteva metode sigure şi 250 de cărţi proaste, ed humanitas, buc, 2009, 361 p.