adèle h., iubita locotenentului englez

mi-a plăcut enorm acest film - istoria adèlei h.!

tocmai că-i plictisitor, că n-are multe personaje, că-i întunecat, că e vorba de isabelle adjani ce joacă sublim.

joacă rolul fiicei educate şi culte a lui victor hugo. îndrăgostită de-un locotenent, îşi părăseşte familia, şi pleacă-n canada şi-n barbados după el. refuzul lui o trimite într-o lume interioară ce se dovedeşte a fi - pentru noi, ceilalţi, nu şi pentru ea - infernul. şi aici intervin imaginile şi dialogurile, ce sapă după multe obsesii - moartea surorii mai mari prin înec, puterea tatălui, înşelarea dragostei, singurătatea prin străini, sărăcia. dar mai ales obsesia dragostei - religia ei e iubirea.

mie mi-a plăcut faptul că singură obsesia o scoate din lumea reală, îi dă un rost. intensitatea sentimentelor şi a emoţiilor fac cât toate personajele comune ale altor filme. stau şi mă întreb - şi după acest film - dacă nebunia - sau cel puţin trăirile dinainte - nu este un dar decât un blestem.

filmul?
întregul film e-n jurul adèlei şi a stărilor ei sufleteşti. cadrele întunecate pun în valoare luminile ca la georges de la tour, în ton cu personajul. camera pune în valoare frumuseţea actriţei - şi când stă nemişcată, isabelle joacă minunat.

rolul, la început rezervat de truffaut jeannei moreau, apoi catherinei deneuve. filmul a fost făcut cică în şapte ani.