cuvinte scăpate care condamnă

un om aminteşte de charon, un altul aminteşte de nevasta altuia cu care s-a culcat iar al treilea scapă o făgăduială pe fericirea lui.

fiecare e personaj într-una dintre cele 3 nuvele din acest volum. care personaje, pentru aceste cuvinte, sunt judecaţi şi condamnaţi. nu de vreo instanţă transcendentă - deşi nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură - ci de oameni, judecători şi călăi de circumstanţă sau în joacă, uneori grotesc, de cele mai multe ori tragic.

iar sentinţa se împlineşte, nu direct, ci subtil, în conştiinţă: nimănui nu-i place să se analizeze mai profund şi, la urma urmei, conştiinţa nimănui nu-i fără pată. (p.177) iar doi dintre cei judecaţi se sinucid, al treilea se ratează. dreptatea poate fi mai îngrozitoare în frumuseţea ai decât crima. (p.168)

iar scriitorului elveţian friedrich dürrenmatt îi pasă de dreptate.

două nuvele din acest volum - judecătorul şi călăul, pana de automobil şi făgăduiala - sunt de fapt poliţiste. şi geniale. ultimele două retipărite la humanitas, în cartea de pe noptieră.


friedrich dürrenmatt (foto), judecătorul şi călăul, editura pentru literatura universală, bucureşti, 1968, traducere de mara giurgiuca, radu lupan şi petronela negoşanu, 355 p. coperta de iacob dezideriu

o altă povestire aici.

amy's view

am fost duminică, după multă vreme, la o piesă de teatru: cum gândeşte amy de david hare. un dramaturg englez, ce şi-a scris piesa prin 1997.

au fost două premiere pentru mine: prima piesă la teatrul mic, prima piesă de cătălina buzoianu. piesa a fost despre eterna opoziţie dintre vechi şi nou, artă şi televiziune, cultură şi bani etc. subiect de altfel deloc nemaipomenit, depăşit, aş spune, noroc cu jocul actoricesc care a compensat: valeria seciu, simona popescu şi tatiana iekel. prima a jucat pe actriţa esme, care încarnează salvarea prin teatru.

mi-a plăcut o replică: cinematograful violent (i'll kill you, mother fucker!) a uitat să vorbească despre dispariţia oamenilor, despre dragoste, despre suferinţă. a uitat teatrul. şi eu îl uitasem pentru o vreme...

acum

nu mai ştim exact ce-i teama de Dumnezeu, nu ne mai pasă de dreptate, de atotputernicul Destin din simfonia a cincea. locul lor l-au luat accidentele de circulaţie, digurile care se prăbuşesc din cauza greşelilor de contrucţie, exploziile uzinelor unde se fabrică bomba atomică, explozii cauzate de neglijenţa vreunui tehnician, de vreun generator prost reglat. goana noastră precipitată şi comercializată este pândită doar de teama unei defecţiuni mecanice, ne aducem aminte de Destin numai când vedem micile pietre de mormânt ce ne amintesc de victimele anterioare. în lumea noastră modernă au mai rămas doar câteva povestiri de scris, în care omenia mai poate fi surprinsă pe faţa unui om obişnuit, în care o supărare neînsemnată ajunge în mod întâmplător să capete o semnificaţie universală şi în care judecata, dreptatea şi chiar iertarea sunt încă prezente, oglindite întâmplător, o trecătoare clipă, în monoclul unui tânăr beţiv. (friedrich dürrenmatt, pana de automobil, 1956, trad. radu lupan)

bobârniceala slutei

despre volumul anterior aici)
continui citirea cărţii celor o mie şi una de nopţi în ediţia românească de la minerva, bpt.

povestea aceasta este cea mai lungă, cam o optime din carte. nu e mare lucru de ea, despre o luptă între două regate, unul musulman şi unul ghiaur, unde evident, cel rău e cel ghiaur. lupta a pornit din cauza unei vrăjitoare slute care ce credeţi că-mi făcea?:

o trăgea inima către palat, dată fiind mulţimea tare mare de robi ce se aflau acolo, atât băieţi cât şi fete; întrucât ea îi năsâlnicea pe robii flăcăi s-o bobârnicească, şi îi plăcea la rându-i să le bobârnicească şi ea pe tinerele roabe fete; şi le punea mai presus de orice târnositul cu acele copile şi mâglişitul lerului la rourat pe lângă sine. şi era amarnic de iscusită la meşteşugul mâglişitului; şi se pricepea ca o gulă să le vârcolicească hămişlişurile şi să le ţumburească bumburii; şi, ca să le facă să răzbească la părbuşirea din urmă, le sămălţuia veşcele cu şofran străcurat: fapt ce la prăvălea pierite de istov (p.250-251, vol. 3)

ei bine, în cadrul acestei poveşti mai apar câteva, dintre care mi-a plăcut

povestea frumosului asiz
frumosul asiz, logodit cu vara sa, se îndrăgosteşte de o străină. care, la fiecare întâlnire amoroasă, îi întinde capcane neaşteptate bazate pe slăbiciunile fireşti (foame, somn) şi-l tot amână cu mesaje codate. cea care-l întăreşte este logodnica lui aziza care, din dragoste, îl învaţă să dezlege codul. dar de necaz, azizei îi plezneşte ficatul şi moare, iar el rămâne cu celalaltă, care nu face decât să se joace cu el.

voiam să scriu că mi se pare una din poveştile ce nu par spuse de-o femeie (şeherezada) dar scriind mă răzgândesc şi spun că tocmai, pare scrisă de-o femeie.

cu-amarnic dor de tine eu inima-mi umplui,
ci tu cu nepăsare mă frângi şi mă striveşti,
veghindu-te, de tine mi-s ochii nesătui,
dar tu, dormind, cu visul spre alte zări porneşti (p.119, vol. 3bis)

fiecare zi ne-o trăim pentru un ideal adesea de rahat şi ne cheltuim căzând pradă nevoilor primare. şi tot aşa, uităm de idealul de lângă noi, poate nici nu-l mai vedem, orbi.
nu mai zic ce va păţi asiz, că va fi violat şi jugănit, pentru mine e importantă morala expusă dinainte.

***, cartea celor o mie şi una de nopţi, vol. 3 (povestea sultanului omar al-neman), ed. minerva, bpt, 1981, trad. haralambie grămescu, 299 p

şi

***, cartea celor o mie şi una de nopţi, vol. 3 bis (povestea sultanului omar al-neman), ed. minerva, bpt, 1981, trad. haralambie grămescu, 267 p

fetişul mâinii

fetişul meu - nu doar erotic - este mâna. cântăresc oamenii după mâinile pe care le au. cât de îngrijite sunt, cât de fine, lungi sau boante, dibace sau inabile, vedete sau ruşinoase, jegoase sau curate, negre sau străvezii, lucioase sau descoamate... etc. sunt pentru mine un întreg univers. mi se pare că recunosc în mâinile unora mâinile altora, sunt fascinat de gesturile manuale. ador mâinile de pictori şi de poeţi (da, există aşa ceva!), de dirijori şi de balerine, de felul cum ţin unele femei pixul, cum se machiază, cum se încalţă, cum îşi trag rochia sau cum moşmondesc prin poşete. cum compostează biletele, cum apucă. îmi plac şi mâinile osoase de bătrâni, ]n'epenite, diforme şi sfrijite dar care ar putea spune istorii întregi.
cele mai senzuale mişcări mi se par ale mâinii, atingeri, alinturi, mângâieri, apuceli, ciupeli, plesneli, zgârieli. ador cineaştii care pun camera pe mâinile actorilor, pictorii şi sculptorii care surprind gesturi, dansatorii care-şi dansează mâinile.
e universul meu secret şi accesibil tuturora.

şi când am descoperit în jurnalul lui julien green că s-a îndrăgostit în autobuz de două mâini care se ţineau de bară (una de fată, alta de băiat), am ştiut că ştie ce vorbeşte.

la poeticile cotidianului

azi, pe la 19:30, în club a, am fost invitat de către răzvan ţupa ca împreună cu 2 "a" (andrei ruse şi adrian ciubotaru) să facem poeticile cotidianului, pe tema twitter -literatura. habar n-am ce-o să se întâmple acolo, dar mă duc. :)

seară literară germano-română

vineri, 6 noiembrie, ora 18.00, la galeria dalles va avea loc o seară literară germano- română, sub titlul „decembrie, din nou”. invitaţii sunt scriitorii: susanne schädlich, ulrich peltzer şi györgy dalos, din germania, mircea dinescu şi adela greceanu, din românia.

prima parte a serii - dezbatere pe tema căderii zidului berlinului şi a revolutiei din decembrie ´89.
a doua parte a serii - lectura publică din cărţile celor cinci scriitori. textele vor fi traduse atât în română, cât şi germană iar discuţiile vor beneficia de traducere simultană.

link pe imagine.