22 februarie 2020

16 februarie 2020

„poveste despre două orașe“ de charles dickens


1. interesant mi s-a părut că, deși dickens s-a străduit - cel puțin la început - să adauge pepite ironice; deși s-a străduit să țină acțiunea în suspans, primele două părți curg destul de greoi:

  • un doctor cu mințile rătăcite stă la bastilia ani buni, dar nu știm de ce 
  • un tânăr francez ascunde un secret, după ce scapă de o condamnare ca trădător la londra
  • o franțuzoaică sucește mințile a trei bărbați
2. mi-a plăcut că însăși gloata - în romanul de față - este personaj: cea engleză care așteaptă cu sufletul la gură o condamnare la moarte și mai ales cea franceză pentru care ghilotinările și căsăpirile în stradă devin din spectacol o rutină plictisitoare

3. m-a pus pe gânduri partea a treia - cea cu revoluția franceză - în care dickens reușește să facă o imagine (e-adevărat, ficțională) a haosului și a domniei sângelui. cât de fragilă e viața unui om într-o revoluție, la fel ca în război - cum idealurile ascund instincte sălbatice. IAR AICI DICKENS S-A DOVEDIT BUN.

ps. multe fragmente din partea a treia lipsesc traduse, fiind deseori prezent semnul [...]. am bănuit că sunt pasaje cenzurate de comuniști și poate ar trebui reluate...

charles dickens, poveste despre două orașe (a tale of two cities), editura art, bucurești, 2018, traducere de antoaneta ralian, 490 pagini legate, coperta de alexandru daș

1 februarie 2020

„fracturi“ de mihail victus

mihail victus
fracturi
editura vremea, bucurești, 2019
176 pag broșate
coperta: mihail victus
pentru că mi-am propus să mai culeg uneori și câteva romane scrise de autori români, am început cu un autor tânăr, care-a debutat anul trecut la editura vremea, la a cărei lansare am și participat.

un om își scrie într-o cameră de hotel o tragedie la care a participat: un alt om a avut un accident din cauza lui, așa că e un prilej de a scrie un raport despre stările lui sufletești. (mai există și o relație bolnăvicioas cu două femei).

  1. e un roman scris foarte bine, frazele curg unele din altele, nici o piedică în lectură, poate fi citit fără oprire - ceea ce este un semn al unui scriitor plin de talent. 
  2. pe mine m-a dus la însemnări din subterană, povestirea lui dostoievski, doar că omul din subterană de aici este un om de suprafață, un om de marketing, de succes;
  3. mi-a plăcut exagerarea de către personajul însuși a „păcatelor“ sale - o vanitate foarte mare și supunerea față de regulile societății amorale în care trăim - ceea ce m-a făcut pe mine, ca cititor, să nu-l judec prea tare, până când, închizând cartea, să realizez că tocmai acestea vor fi fost păcatele noastre, ale tuturor - cele mici, de nesesizat, pe care tindem să le trecem cu vederea.
  4. nu mi-a plăcut titlul cărții, total neatractiv pentru mine.

14 iulie 2019

„sfârșitul lui eddy bellegueule“ de édouard louis

raport asupra violenței


eddy belleguelle („mutră frumoasă“) este primul nume al autorului francez, la care a renunțat - cum a renunțat și la satul din picardia - din nordul franței - în care a copilărit; copilărie pe care o descrie în acest roman.

1. e un roman al violenței (de altfel, al doilea roman al autorului, și el tradus la noi, se intitulează o istorie a violenței), în care aceasta nu e doar fizică - copilul o încasează aproape zilnic de la doi colegi - ci și verbală - a injuriilor din vecini și de la școală - ba chiar o violență educațională - mai ales din tatăl grobian și indiferent.

2. m-au uimit cel mai mult nu atât tendințele sociale - costi rogozanu ar spune că e un roman de stânga - cât m-a uimit sărăcia în care se zbăteau în anii '90 familiile de acolo. de pildă, familia lui cu 7 membri câștiga 700 de euro lunar. 
de asemenea, uimitor că nu-și puteau permite telefon (ce să mai zic de calculator!), copilul eddy trebuind să meargă la cabina telefonică.

3. impresionează mult lupta personajului - un băiețel până la urmă, un cosette de secol 21 - care nu înțelege de ce felul cum arată - un slăbănog efeminat - nu e acceptat de către cei din jur (nici chiar de părinți) și că i se cere să fie altcumva. o tiranie a celorlalți care-l bombardează din toate părțile și-i  fac viața un infern (nu-i așa, l'infer c'est les austres?).
aceasta pe fundalul poveștilor locale despre vecini, rude sau propria familie.

un roman pe care l-am citit pe nerăsuflate, scris cu claritate și tradus foarte bine de alexandru matei.
un (alt) bun exercițiu de sublimare în literatură.

édouard louis, sfârșitul lui eddy bellegueule (en finir avec eddy bellegueule), editura litera, bucurești, 2018, traducere de alexandru matei, 224 pagini broșate, coperta de flori zahiu

1 mai 2019

„un cuib de nobili. rudin“ de ivan sergheievici turgheniev

ivan s. turgheniev
 un cuib de nobili, rudin
 (Дворянское гнездо. Рудин) 
editura litera, bucurești, 2016
 trad. de m. sevastos și v. stoian
 378 pagini legate
 coperta de flori zahiu
o minune de roman!

sunt la al doilea roman de turgheniev, după părinți și copii - despre care am scris aici și despre care - îmi amintesc recitind impresia de acum 9 ani - îl găsisem și pe el frumos!

compus din 45 de capitole și un epilog, romanul este perfect construit: după ce fiecărui personaj îi descrie pe 2-3 pagini trecutul, autorul trece la treabă și spune apoi Întâmplarea.

la un conac de provincie rusească, unde personajele se cam plictisesc, un bărbat de 35 de ani, feodor ivanovici lavrețchi, sparge atmosfera lâncezitoare îndrăgostindu-se - evident - de-o fată tânără, cam bisericoasă de felul ei.

iar întreg romanul se construiește în jurul unei scene de dragoste, noapte, în curtea conacului - scenă care va rămâne în sufletul celor doi protagoniști ai poveștii. 

Lavrețchi ieși în grădină și cel dintâi lucru care-i atrase luarea-aminte a fost banca, aceeași bancă pe care petrecuse cândva cu Liza câteva clipe fericite, ce nu se mai puteau întoarce. Banca se înnegrise, se strâmbase. El însă o recunoscu; iar inima îi fu cuprinsă de un sentiment neasemuit de dulce și de amar: tristețea vie a tinereții dispărute, a fericirii de care te-ai bucurat cândva. (p. 217)

e tot ce-au avut ei mai bun, parafrazându-l pe flaubert, cu care turgheniev era mare prieten - c'est là ce que nous avons eu de meilleur!

un roman frumos, care spune că avem puține clipe frumoase în viață - și numai cu ele rămânem la sfârșit.

în volum mai e prezent primul roman al lui turgheniev, rudin. puțin cam tezist, are și el o poveste de dragoste, tot dintr-un matur și o tânără. a fost ok, dar nu mi-a plăcut la fel.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...