„toate operele eu le împart în două categorii: cele care-mi plac şi cele care nu-mi plac. alt criteriu nu am...“
a.p. cehov
__________________________
un blog de dragoș c. butuzea
Se afișează postările cu eticheta oh those russians. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oh those russians. Afișați toate postările
5 octombrie 2024
17 decembrie 2023
Cartea la minut: “Fratii Karamazov” de #Dostoievski
10 iunie 2023
Cartea la minut: “Demonii” de #Dostoievski
@cartealaminut Cartea la minut: “Demonii” de Dostoievski #CapCut #5pasidebine #booktok#chestiilivresti #booktoker #romanianbooktok #cartealaminut #carti #bookstagram #cartitiktok #recenzii #literature #bookreview #tiktokreview #dostoievski #dostoevsky #readingdostoevsky #demonii ♬ sunet original - CarteaLaMinut
30 ianuarie 2023
3 octombrie 2022
12 septembrie 2022
3 septembrie 2022
23 august 2022
26 iulie 2022
19 iulie 2022
11 iulie 2022
3 iulie 2022
20 iunie 2022
30 ianuarie 2022
23 ianuarie 2022
26 septembrie 2020
1 mai 2019
„un cuib de nobili. rudin“ de ivan sergheievici turgheniev
ivan s. turgheniev
un cuib de nobili, rudin
(Дворянское гнездо. Рудин)
editura litera, bucurești, 2016
trad. de m. sevastos și v. stoian
378 pagini legate
coperta de flori zahiu
|
sunt la al doilea roman de turgheniev, după părinți și copii - despre care am scris aici și despre care - îmi amintesc recitind impresia de acum 9 ani - îl găsisem și pe el frumos!
compus din 45 de capitole și un epilog, romanul este perfect construit: după ce fiecărui personaj îi descrie pe 2-3 pagini trecutul, autorul trece la treabă și spune apoi Întâmplarea.
la un conac de provincie rusească, unde personajele se cam plictisesc, un bărbat de 35 de ani, feodor ivanovici lavrețchi, sparge atmosfera lâncezitoare îndrăgostindu-se - evident - de-o fată tânără, cam bisericoasă de felul ei.
iar întreg romanul se construiește în jurul unei scene de dragoste, noapte, în curtea conacului - scenă care va rămâne în sufletul celor doi protagoniști ai poveștii.
Lavrețchi ieși în grădină și cel dintâi lucru care-i atrase luarea-aminte a fost banca, aceeași bancă pe care petrecuse cândva cu Liza câteva clipe fericite, ce nu se mai puteau întoarce. Banca se înnegrise, se strâmbase. El însă o recunoscu; iar inima îi fu cuprinsă de un sentiment neasemuit de dulce și de amar: tristețea vie a tinereții dispărute, a fericirii de care te-ai bucurat cândva. (p. 217)
e tot ce-au avut ei mai bun, parafrazându-l pe flaubert, cu care turgheniev era mare prieten - c'est là ce que nous avons eu de meilleur!
un roman frumos, care spune că avem puține clipe frumoase în viață - și numai cu ele rămânem la sfârșit.
în volum mai e prezent primul roman al lui turgheniev, rudin. puțin cam tezist, are și el o poveste de dragoste, tot dintr-un matur și o tânără. a fost ok, dar nu mi-a plăcut la fel.
15 decembrie 2018
„duelul“ de anton pavlovici cehov
anton pavlovici cehov
duelul
(Дуэль)
editura corint, bucurești, 2016
traducere de anca irina ionescu
130 pag. broșate
coperta de andreea apostol
|
în căutarea adevărului din interior
duelul din nuvelă este unul real - însă este unul mai ales interior, din conștiința personajului laevski care, crezându-se om superior, caută un mediu în care să-și trăiască adevărata vocație. doar că vocația n-o găsește nici la femeia pe care a luat-o de lângă soț - ușuratica nadejda fiodorovna - nici în literatură - nu e nici hamlet, nici varianta masculină a annei karenina - nici geografic, pe malul caucazian al mării negre.
Poate că era foarte inteligent, talentat, admirabil de cinstit; poate că, dacă nu ar fi fost înconjurat din toate părțile de munți și de mare, ar fi ajuns un excepțional fruntaș al zemstvei, un om de stat, un orator, publicist, erou. Cine știe! (p. 25)iată-l deci aflat într-o eroare. iar diferența dintre posibilitate și realitate poartă numele de ratare iar un ratat e un ratat oriunde și - așa cum va spune în momentul culminant al nuvelei -
Salvarea trebuie s-o cauți în tine însuți (p. 111)astfel că se întâmplă un fapt - care îi zdruncină acestui laevski conștiința și-l face să întrevadă printre atâtea minciuni - umbra unui adevăr. adevăr care-l și schimbă. căci -
Te poți împiedica și pe un drum drept, asta este soarta omului: dacă nu greșești în ceea ce este esențial, poți greși în amănunte. Nimeni nu știe care este adevărul adevărat. (p. 127)
În căutarea adevărului, oamenii fac doi pași înainte și unul înapoi. Suferințele, greșelile și plictiseala vieții îi aruncă înapoi, dar setea de adevăr și voința încăpățânată îi mână înainte și tot înainte. Și cine știe? Poate într-o bună zi vor ajunge la adevărul adevărat... (p. 130)iată mesajul pozitiv al lui cehov - nicidecum credințele sau teoriile științifice îl pot salva pe om, ci recunoașterea erorilor și voința de a căuta adevărul.
sunt interesante ideile din nuvelă despre cei puternici și cei slabi, despre teorii biologice și teologice, despre moralitate și dezmăț.
desigur că e menținută și aici sincronicitatea naturii cu stările sufletești ale personajelor - ceea ce am învățat - ca cititor - de la cehov.
o capodoperă cehoviană de 130 de pagini.
iată trailerul ecranizării din 2010:
28 august 2018
20 martie 2018
„visul unui om ridicol“ de feodor mihailovici dostoievski
o excelentă scurtă târzie povestire fantastică
aflată printre articolele publicate de dostoievski în foileton sub titlul de jurnal de scriitor și apărută în 1877 - între apariția romanelor adolescentul și frații karamazov - este o povestire romantic-idealistă, pe aproape 20 de pagini (format de buzunar).
„Idealismul meu este mai real decât al domniilor lor... Cu realismul lor nu poți explica nici a suta parte din faptele reale, întâmplate cu adevărat“ - scria într-o scrisoare dostoievski în 1868. și chiar acest instrument, idealismul, îl folosește în această povestire.
scrisă la persoana întâi, este povestea unui om nefericit. după multă suferință din pricina celorlalți, care râd de el, considerându-l ridicol, acest om ajunge un blazat, gândind că indiferent ce i se întâmplă, „îi e totuna“. până la urmă, decide să se sinucidă, gândindu-se că o dată cu el piere și lumea cea crudă și nedreaptă.
doar că, în seara în care se decide să se sinucidă, întâlnește pe stradă o fetiță ce-i cere ajutorul iar el se trage într-o parte. doar că mila și conștiința de după aceea îi trezesc instinctele umane, și nu se sinucide. în schimb adoarme și are un vis:
un vis cu ridicat din mormânt, cu o călătorie prin spații către alte planete, cu stea și cu o planetă similară pământului, unde ia parte la evoluția istorică a civilizației, în care cea mai importantă etapă e vârsta de aur, de început, a paradisului. vârstă ce, încet, se corupe până ajunge ca cea de azi.
și în acest vis, i se revelează omului nostru adevărul:
despre o altă povestire al lui dostoievski - o întâmplare penibilă - aici.
aflată printre articolele publicate de dostoievski în foileton sub titlul de jurnal de scriitor și apărută în 1877 - între apariția romanelor adolescentul și frații karamazov - este o povestire romantic-idealistă, pe aproape 20 de pagini (format de buzunar).
„Idealismul meu este mai real decât al domniilor lor... Cu realismul lor nu poți explica nici a suta parte din faptele reale, întâmplate cu adevărat“ - scria într-o scrisoare dostoievski în 1868. și chiar acest instrument, idealismul, îl folosește în această povestire.
scrisă la persoana întâi, este povestea unui om nefericit. după multă suferință din pricina celorlalți, care râd de el, considerându-l ridicol, acest om ajunge un blazat, gândind că indiferent ce i se întâmplă, „îi e totuna“. până la urmă, decide să se sinucidă, gândindu-se că o dată cu el piere și lumea cea crudă și nedreaptă.
doar că, în seara în care se decide să se sinucidă, întâlnește pe stradă o fetiță ce-i cere ajutorul iar el se trage într-o parte. doar că mila și conștiința de după aceea îi trezesc instinctele umane, și nu se sinucide. în schimb adoarme și are un vis:
un vis cu ridicat din mormânt, cu o călătorie prin spații către alte planete, cu stea și cu o planetă similară pământului, unde ia parte la evoluția istorică a civilizației, în care cea mai importantă etapă e vârsta de aur, de început, a paradisului. vârstă ce, încet, se corupe până ajunge ca cea de azi.
și în acest vis, i se revelează omului nostru adevărul:
Pentru că am văzut adevărul, l-am văzut și știu că oamenii pot fi minunați și fericiți fără să-șipiardă capacitatea de a trăi pe pământ. Nu vreau și nu pot să cred că răul este starea firească a oamenilor. Iar ei nu fac decât să râdă de această credință a mea. (p. 407)
Principalul e să-iubești pe ceilalți așa cum te iubești pe tine însuți și asta-i tot, nu-ți mai trebuie nimic: imediat ai afla cum să-ți clădești raiul. (p. 408)
- mi-a plăcut mult - din vis - tenebroasa ieșire din mormânt a eroului, ca și călătoria sa spațială cu însoțitorul misterios (o fi fost vergiliu?) ideea vârstei de aur corupte mai apoi o mai regăsisem în insula fericiților a lui august strindberg. și-mi
- și mi-a mai plăcut obstinația lui dostoievski de a construi personaje care să rostească idealisme - inspirate (după cum el însuși spunea despre prințul mîșkin) de la isus și de la don quijote.
- și mi-a mai plăcut finalul povestirii, de doar un rând - acela că omul nostru se va întoarce la fetiță s-o găsească.
despre o altă povestire al lui dostoievski - o întâmplare penibilă - aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)