traducere nouă a lui „ulise“ de joyce; la polirom

trebuia dară să mai și apară:

 

Câteva chestii livrești din novella Parlayed Letter (Litera din scrisoarea misterioasă) de Alex. Leo Șerban

Lucrare citită în cadrul unui evenment din 2017 de la Fac. de Litere București dedicat romanului polițist.

1. Micro-romanul Litera din scrisoarea misterioasă este un micro-roman românesc? 

• Nu, căci a fost scris când autorul lui a trăit în Argentina și în Portugalia. 
• Nu, căci a fost scris în limba engleză (titlul original este Parlayed Letter – litera avantajoasă). 
• Nu, căci nu există nici un personaj român, în afara unei mențiuni, într-o notă de subsol (a unei oarecare Alexandra Varparonian). 
• Da, este un roman românesc, căci autorul său s-a născut și a murit în România. 

2. Este Litera din scrisoarea misterioasă un micro-roman polițist? 

• Da, dacă-l socotim un omagiu adus întemeietorului genului, Edgar Allan Poe, care a scris povestirea The Purloined Letter, tradusă la noi Scrisoarea furată, a treia povestire ce-l are ca personaj pe C. Auguste Dupin, personajul detectiv avant la lettre. Scriitorul american Edgar Poe își intitula nuvela „analitică” (ratiocinative) – în sensul folosirii unei intrigi pur intelectuale, anume „identificarea intelectului analistului cu cel al adversarului său” (1). 
• Da, dacă-l socotim un omagiu adus scriitorului Fernando Pessoa, autor și de povestiri polițiste, ce-l au ca personaj pe Abilio Fernandes Quaresma, detectivul-logician care „rezolvă problemele […] fără măcar să se mişte din fotoliu”, care rezolvă și el enigme ca, de exemplu, în povestirile Pergamentul furat sau (sic!) Scrisoarea magică (2).
• Da, dacă folosim sintagma engleză who dunn it? (cine-a făcut-o?). Căci nu știm decât la final. Avem atâtea personaje că ne-mpiedicăm de ele și ne zăpăcesc de cap de nu mai știi cine e cine, cine ce face și de ce face? 
• Am putea numi acest micro-roman și un „roman de mistere”, căci unul din personajele secundare, Alesteir Crowley, un autor real pe care scriitorul portughez Fernando Pessoa îl menționează în două articole, era poet, ocultist și om al misterului(3) , așa încât iată-l pe Alex. Leo Șerban să arunce destule elemente de ocultism, mai ales de ocultism livresc. 

3. Cum își construiește Alex. Leo Șerban romanul? 

Oricum am încadra această operă jucăușă a lui Alex. Leo Șerban, există o adevărată alchimie în metoda cu care își construiește intriga. Și, așa cum alchimistul își propunea să se dezvolte pe sine, și autorul nostru își adună noțiunile cele mai dragi – scriitori, opere, jocuri livrești, intertextualități. De exemplu:

• Ia un scriitor favorit, argentinian celebru, Jorge Luis Borges, care a locuit în Buenos Aires, cunoscut pentru povestirile sale livrești pline de construcții fantasmagorice, din care una, folositoare lui Alex. Leo Șerban, este Borges și eu(4), în care personajul Borges nu e el, ci dedublarea sa. 
• Ia un personaj, Franz Osberg (anagrama lui borges) – alias Peter sau Gerhard – care descoperă o scrisoare. El este urmărit de Interpol pentru că face negoț cu falsuri artistice (Alex. Leo Șerban a fost și curator de artă). Ei bine, ajuns în Buenos Aires, lui Oseberg acesta în mâini (de fapt, îi urcă în mâini) scrisoarea misterioasă din titlu. 
• Mai ia un scriitor portughez celebru (postum), Fernado Pessoa, care a locuit în Lisabona, cunoscut ca inventator al așa-zișilor heteronimi, cu care-și semna operele, heteronimi cărora le construia și biografii ficționale. Astfel, îi avem pe Alvaro de Campos, Alberto Caeiro, Ricardo Reis, care-i ies tustrei din cap. 

Vă imaginați, că ar fi fost de neconceput ca vreunul dintre heteronimii lui Pessoa să se țină deoparte în timp ce Poetul se lansa în aventura vieții lui! Freneticul, poznașul de Campos, urmat spontan de naturalul și terestrul Caeiro și de sofisticatul Reis făceau cu schimbul – fiecare în partea lui de creier – în urmărirea deplasării transatlantice a cafenelei... (p. 135)    

• Mai ia ideea unei întâlniri ucronice a celor doi scriitori în Buenos Aires, pe modelul întâlnirii – nereușite – dintre Marcel Proust și James Joyce. Doar că, deși în realitate Pessoa era cu unsprezece ani mai bătrân decât Borges, în momentul întâlnirii din carte, Borges este cel mai bătrân (are șaizeci și ceva de ani, iar Pessoa, patruzeci și ceva). Doar în ficțiune, orice e posibil.
• Se mai inventează trei „mușchetari”, agenți de la Interpol, schilozi, dar porecliți de un șef cinefil cu numele unor personaje Ross Greenstreet, Greg Morley și Bob Ratoff. 
• Se mai iau câteva idei: călătoria în timp și în spațiu prin forțe magnetice, o scrisoare misterioasă plină de litera „o”, o posibilă comoară. 
• Se iau locuri cunoscute și dragi autorului, unde s-a retras în ultimii săi ani de viață: străzi din Lisabona și Buenos Aires. 

Cu câte personaje avem de-a face în micro-roman? 

După ce se iau cele de mai sus, se adaugă alte ingrediente și se amestecă într-o supă livrescă, de mai mare amuzamentul, astfel că găsim la un moment dat următoarea scenă care mie mi-a plăcut foarte mult, de m-a făcut cu capul: 

Într-un magazin de antichități din Buenos Aires, naratorul ne face să vedem următoarea scenă: o statuie obeză a lui Buddha, care-l are în brațe, ca în statuia Pieta a lui Michelangelo, pe personajul Franz Osberg. În fața scenei stau și se uită Borges și Pessoa. Vedem deci patru personaje: Buddha, Osberg, Borges și Pessoa. Dar, de fapt, sunt zece, căci în statuia lui Buddha mai stau ascunși, înghesuiți și transpirați, cei trei mușchetari, agenți de la Interpol: Ross, Greg și Bob. Să nu neglijăm capul lui Pessoa, în care sunt alți trei: Alvaro de Campos, Alberto Caeiro, Ricardo Reis. Plus Borges. Iar dacă socotim că Osberg e tot Borges, putem scădea unul și astfel, sunt nouă. 

Parafrazând titlul unei povestiri de Borges, acțiunea romanului se bifurcă, trifurcă, tetrafurcă, se pentafurcă, ca într-un joc logic, pe mai multe niveluri, de-ți trebuie o mare lucidez mental, să-ți dai seama ce înseamnă toate astea. 

De aici, vreau să subliniez două perspective comune oricărui roman polițist. 

UNU. Enigma ca joc mental 

„Toată încâlceala – în cazul romanului nostru, bifurcațiile, trifurcațiile, tetrafurcațiile etc. – e, pur și simplu, rodul minților noastre. Cu cât ne-am adâncit în poveste, cu atât a devenit mai complicată. Suntem ca acul în carul cu fân, străduindu-ne să ieșim la suprafață; dar fânul e propria noastră imaginație, alimentată constant de informații.” (p. 224) 

În romanul Litera din scrisoarea misterioasă, acul e, firește, o literă, litera „o”. Literă teroretic ascunsă, însă vizibilă peste tot pe tot parcursul romanului: în Pessoa, Borges, Lisabona, Buenos Aires etc., până la Leo Șerban. Ce se întâmplă cu această literă, aș face prea multe spoilere. 

Doar amintesc o idee importantă, idee preluată de la Edgar Allen Poe, din povestirea lui cu scrisoarea: aceea că, pentru a ascunde un lucru, cea mai simplă metodă este de a-l pune cât mai la vedere. Iar pentru zilele noastre – romanul lui Alex. Leo Șerban poate fi o operă deschisă rescrisă a lui Edgar Allan Poe – „cea mai bună cale de a ascunde informații este aceea de a furniza prea multe informații”(5). 

Să preluăm această idee și în viața noastră și să căutăm ce se ascunde dincolo de prea multele informații ce ne bombardează viața. 

DOI. Nivelurile narative ale romanului polițist 

În mod analitic, ratiocinative, pot întocmi următoarea schemă, similară majorității romanelor polițiste (6): 

Autor concret (persoana autorului Alex. Leo Șerban, persoana lui Fernado Pessoa, a lui Poe, a Agathei Christie)

______________________________________________________________

↓ Autorul abstract cu nume fictiv (pseudonimul autorului, Alexander Search, Adson de Melk (Numele trandafirului), orice heteronim al lui Pessoa) 

↓ Naratorul (omniștient) 

↓ Povestirea ca atare, universul povestit (intriga fictivă): Toate personajele care caută dezlegarea enigmei 

↓ Universul citat (locurile reale ale povestirii, unele persoane reale) 

↓ Narantul (dr. Watson, cǎpitanul Arthur Hastings) 

↓ Cititorul abstract – căruia i se adresează autorul abstract (un cititor ideal care ar cunoaște referințele și care ar urmări toate informațiile care duc la informația esențială 

↓ Cititorul concret (eu, tu, el, ea) 

Închei, invitându-vă să citiți această mică operă postumă a lui Alex. Leo Șerban, cunoscut la noi mai mult în calitate de critic de film, jurnalist cultural, traducător, dandy invertit, iar, în cazul de față, autor de novella enigmistică. Și – doresc să amintesc, ca bloggăr, unul dintre puținii intelectuali de elită români, ce s-au aplecat de timpuriu asupra fenomenului online – forumuri, bloguri, twitter.

__________________________________

Note:

(1) Scrisoarea furată, în E. A. Poe, Misterul lui Marie Roget, Ed. Polirom, Iași, 2008, trad. Liviu Cotrău, p. 210.

(2) A se vedea volumul Fernando Pessoa, Quaresma, descifrator, Ed. Humanitas, Buc., 2016. 

(3) [Oare Aleister Crowley a fost asasinat? Interviu cu Fernando Pessoa], în Cronica vieții care trece, Ed. Humanitas, București, trad. Dinu Flămând, p. 176. 

(4) Borges și eu, în Jorge Luis Borges, Opere 2, Ed. Univers, Buc., 1999, p. 162

(5) Alex. Leo Șerban, Litera din scrisoarea misterioasă, Ed. Polirom, Iași, 2011, trad. din limba engleză de Antoaneta Ralian, p. 224. 

(6) După Jaap Lindvelt, Eseu de tipologie narativă, Corti, 1981, ap. Bernard Valette, Romanul, Ed. Cartea românească, Buc., trad. Gabriela Abăluță, p. 123.

un nou pynchon la polirom

va apărea la polirom o nouă traducere în românește din autorul american cult thomas pynchon. este vorba despre penultimul lui roman, unul din cele mai accesibile, viciu ascuns (inherent vice). 

alături de traducătorii geta dumitriu (strigarea lotului 49), horia popescu (v.) și rareș moldovan (curcubeul gravitației),  traducătorilor de pynchon li se adaugă acum dan croitoru.

 

#Cioran

desen de patrice reytier

Despre traduceri: „Al doilea sex“ de Simone de Beauvoir

a apărut recent la editura humanitas o traducere nouă din „al doilea sex“ de simone de beauvoir, așa-zis manifest al feminismului. prima traducere, din 1998, de la editura univers - la care a contribuit fundația soroș - e o raritate prin anticariate și se vinde la prețuri neverosimile.

e bine că s-a reeditat, evident. probabil că ediția va avea tot un preț mare, poate va fi și cartonată, pentru a rupe gura cumpărătorului de cărți de lux. 

obsedat însă de traducerile de la noi, am luat cele două ediții - a volumului 2 - și le-am comparat cu originalul. traducerea de la univers aparține dianei bolcu. cea de la humanitas aparține iulianei glăvan și cristinei balinte. 

concluzii:

traducerea de la editura univers este mai fidelă originalului, îi menține majoritatea cuvintelor, în vreme ce la editura humanitas unele cuvinte sunt „neaoșizate“ - poate pentru că trebuia să se diferențieze prin ceva, ca să nu fie identică: 

• pietrificat pentru pétrifier (la humanitas, încremenit)
• fuziune pentru fusion (la humanitas, contopirea)
• stadiu pentru stade (la humanitas, etapă)
• declară pentru déclarent (la humanitas, spun)
• împiedica pentru trébacher (poticni) - (la humanitas, poate interveni ceva - sic!)
• menține perfectul compus (i-a amuzat) pentru a amusé (la humanitas e la prezent, îi amuză)

preferința mea rămâne pentru prima variantă, menținându-mi impresia că citesc chiar originalul. 

ceea ce nu prea înțeleg de ce-a fost nevoie de două traducătoare și două redactoare ca să se-nlocuiască doar câteva cuvinte dintr-o traducere veche!

Libraria Buchholz, Calea Victoriei, București

Libraria Buchholz, Calea Victoriei, nr.45, anul 1942. (sursa) Acum, magazin de obiecte bisericești de la Kretzulescu.

Concursul „Coperta anului“ - cea mai frumoasă copertă de carte

aflu că există concursul de coperte de cărți - ale cărților publicate în românia -, cu un juriu de 25 de persoane (aici) și cu câștigători. 

felicitări ideii, juriului și participanților! o idee minunată! iată primele premii:

„Martirologie“ de Andrei Tarkovsky

de aici.

„contractul desenatorului“ de peter greenaway

Un film metaforă despre contrângerile artei (cinemaului), între natural și artificial

acțiunea nu este foarte complicată: în secolul 17, un desenator este chemat prin contract să facă 12 desene a unei moșii englezești, în lipsa proprietarului, și în prezența soției și fiicei acestuia, pe care le și îngurluiește din când în când în temeiul aceluiași contract.
vor fi și crime și intrigi, dar nu vreau să dezvălui prea multe.

pe lângă faptul că:

• este cel mai bun (și mai ironic) film de epocă pe care l-am văzut până acum
• are cele mai spumoase eșantioane de artă a conversației în limba engleză clasică 

apare o teoriei a artei (reproducerii) versus realitate.

în prima parte a filmului, există scene ca într-o piesă de teatru în care desenatorul reproduce, folosindu-se de un cadru de împărțire a perspectivei, diverse tablouri ale moșiei. este interesant cum tot soiul de reguli - dincolo de acel instrument de împărțire, prezent în 80% din film - îl contrâng pe desenator să-și facă treaba: contractul însuși, viața cotidiană cu grădinari, animale domestice, slugi, musafiri și gazde. doar că toate aceste constrângeri - nu mai au de afacere cu realitatea, astfel încât desenatorul ajunge să deseneze realitatea artificială, și nu una a naturii.

filmul devine deîndată o metaforă a artei și a artistului care încearcă să supună ceea ce vede (chiar și realitatea artificială) la ceea ce face - să supună realitatea artei sale. fără să-și dea seama că aceste desene separate, luate împreună, aduc o nouă interpretare chiar a realității.

există un dialog în care fiica gazdei, îi expune desenatorului însuși această teorie:

Obiectele pot fi interpretate ca inocente numai dacă sunt luate unul câte unul, luate însă împreună, pot fi interpretate altfel.

Dacă un om inteligent face o pictură indiferentă - căci pictura necesită o oarecare orbire  și necesită un refuz parțial de-a observa toate opțiunile - acest om inteligent va ști mai mult despre ce desenează, decât despre ceea ce vede. 

În spațiul dintre a vedea și a ști, omul inteligent va deveni contrâns, incapabil să urmărească ferm o idee, de teama că discernământul privitorilor pe care vrea să-i mulțumească îl va considera deficitar dacă nu le arată nu doar ceea ce el știe, dar și ceea ce ei știu foarte bine.

problema desenatorului din film - și a oricărui artist - este că va continua să rămână orb (din cauza orgoliului său) chiar și la realitatea artificială pe care o reproduce. de aceea, va ajunge să plătească pentru asta. arta nu se face prin contract și nici siluind natura.

mai există totuși un anumit tip de raportare la realitate, unul inocent și mai puțin inteligent - reprezentat în film de un servitor care face pe mimul - el nu disprețuiește realitatea, ci încearcă să se cufunde în ea, să facă cu ea un tot. deși este disprețuit de ceilalți, este singurul care se va salva.

probabil că mesajul lui peter greenaway este întoarcerea la realitatea pură - la lumina lumânării, de exemplu, la cuvânt, la cadrul teatral, la ceea ce este nealterat și artificial. chiar și în cinema, atât cât se poate, desigur.

trailer:

cum se face o carte?

de la tipografia care tipărește colecția 'pléiade':

și cum anume se leagă cartea manual, la legătorie:

„roata plăcerilor“ de valeriu gherghel

valeriu gherghel

roata plăcerilor.

de ce n-au iubit unii înțelepți

cărțile?

ed. polirom, iași, 2018

260 pag. broșate

coperta de radu răileanu

o apologie pentru citit plină de farmec

cine nu-l știe pe valeriu gherghel ca universitar ieșean, poate-l știe ca blogăr, de aici: http://filosofiatis.blogspot.com/.
deși hermeneut și epistemolog, acest volum este un mănunchi de eseuri destinate celor care practică cititul.

numitorul comun al eseurilor este lectura, mai precis ce rol are ea în viața individului. citim de plăcere? învățăm ceva din cărți? dacă da, ce anume? ne este de folos cititul? cum s-au raportat alții, din trecut, la cărți?  ce credeau seneca, emerson, borges, montaigne ș.a. despre cărți? trebuie să cumpărăm cărți sau să ne dispensăm de ele? trebuie să mergem până la capăt cu o carte sau nu, dacă nu ne place? cum alegem cărțile bune? trebuie să recitim și dacă da, de câte ori?

este uimitor cum, prin hățișul atâtor întrebări, valeriu gherghel își compune eseurile într-un stil prietenos și erudit, și - ceea ce mi-a plăcut cel mai mult - auto-ironic. 

autorul eseurilor pare a nu se lua pe sine în serios - în cel mai bun stil montanian. însă, urmărindu-i subiectele atât de variate și urmărite cu atâta grație livrescă, nu ai cum să nu ți-l socotești maestru într-ale lecturii și să te așterni pe propriile gânduri.

cel mai mult mi-a plăcut penultimul eseu - știu pentru că am văzut cu ochii mei. mai precis, despre rolul cărții ca experiență nemijlocită, în sine, pentru cel ccare o citește. indiferent dacă e ficțiune sau chiar minciuni prăpăstioase fără legătură cu realitatea - nu înseamnă că este mai importanța decât experiența empirică. până la urmă, e important cu ce te alegi, și nu cum anume te alegi.

Lectura este o experiență propriu-zisă, face parte din viață, este o formă de a trăi activ, ne modifică, chiar dacă nu ne dăm seama de asta (p. 230)

în fine, o carte de eseuri livrești frumoasă și pasionant de interesantă.
fapt recunoscut de cititori printr-o a doua ediție.

aniversarea de 210 de ani de la nașterea lui edgar allan poe

Vezi această postare pe Instagram

210th anniversary of Edgar Allan Poe #bookstagram #chestiilivresti #edgarallanpoe #poe #polirom #favouritewriters #americanliterature

o carte, două traduceri

„sub soarele lui satan“ de george bernanos

1. editura tracus arte, bucurești, 2018, traducere de dorin ștefănescu
2. editura polirom, iași, 2019, traducere de mădălina ghiu

două ediții din „acțiunea umană“ de ludwig von mises

tot anul acesta, insititul ludwig von mises a publicat cartea de economie acțiunea umană de ludwig von mises într-o ediție de lux, în traducerea lui dan-cristian comănescu, cu o prefață de mihai-vladimir topan. prețul - destul de rezonabil pentru o ediție de lux 24X16cm- este de 120 de lei.

la gaudeamus însă, am văzut și ediția tipărită de editura curtea veche în colecția lui mugur isărescu „biblioteca băncii naționale a româniei“ a aceleiași cărți acțiunea umană de ludwig von mises. traducerea este de gabriel mursa și drăgan stoianovici, cu o prefață de horia-roman patapievici. prețul - după părerea mea, prohibitiv, deși este o ediție de lux 23X15,5cm - este de 260 de lei.

acuma, eu fiind profan într-ale lui mises (am citit doar o cărțulie în defuncta colecție „societatea politică“ a editurii nemira), nu știu ce să fac. ce traducere să aleg?

corespondență de cehov

irina mavrodin, despre traducere

Orice traducere trebuie transpusă în timp contemporan, aşa este normal. Cititorul nu trebuie să vadă în limbă un obstacol de nedepăşit. Nu trebuie să vii tu, traducător, să-i mai faci o traducere în subsol, pentru că nu înţelege nişte cuvinte din româna secolului al XIX-lea.

din interviul de aici

eveniment editorial: traducerea „leviatanului“ lui hobbes

editura herald, de obicei specializată în spiritualitate, a umplut un gol editorial prin traducerea uriașei cărți a lui thomas hobbes - una din principalele opere filozofice occidentale - leviatanul. traducerea îi aparține tânărului traducător alexandru anghel, traducător și de david hume și carl sagan.

se cuvin mulțumiri traducătorului, cel puțin pentru efortul său de a traduce câteva sute bune de pagini, din engleza veche, mai ales una filozofică. să lăsăm cititorului să aprecieze calitatea ei.

meritul capodoperei filozofice a lui hobbes din 1651 stă în teoria contractului social și este la fel de celebră ca principele lui machiavelli.

„sonetul 27“ de shakespeare tradus de eminescu

Sătul de lucru caut noaptea patul,
Dar al meu suflet un drumeţ se face
Şi pe când trupul doarme-ntins în pace,
Pe-a tale urme l-au împins păcatul.
E noapte neagră-n ochi-mi, totul tace,
Dar mintea-mi vede ­ genele holbate;
Ca şi un orb mă simt în întuneric
Şi totuşi înainte-mi zi se face.
E chipul tău, lumină necrezută
De frumuseţi, de taină, curăţie,
Ce nopţii reci lucire-i împrumută.
Din cauza ta, bălaia mea soţie,
       Cât ziulica trupu-odihnă n-are,
       Iar noaptea sufletul în cale pleacă.
william shakespeare, opere complete, vol. II, academia română, fnsa, buc., 2007, p. 922.

Weary with toil, I haste me to my bed, 
The dear repose for limbs with travel tired; 
But then begins a journey in my head, 
To work my mind, when body's work's expired: 
For then my thoughts, from far where I abide, 
Intend a zealous pilgrimage to thee, 
And keep my drooping eyelids open wide, 
Looking on darkness which the blind do see 
Save that my soul's imaginary sight 
Presents thy shadow to my sightless view, 
Which, like a jewel hung in ghastly night, 
Makes black night beauteous and her old face new. 
       Lo! thus, by day my limbs, by night my mind, 
       For thee and for myself no quiet find.

„strada ficțiunii“ în haine noi

tot mai multe edituri încep să-și rafineze aspectul exterior al colecțiilor. după ce aminteam colecția de clasici ai editurii litera (aici), e vremea s-amintesc noul aspect, extrem de elegant al colecției mai vechi de literatură a editurii all, „strada ficțiunii“, coordonată acum de luana schidu.

deși broșate, volumele au primit o supracopertă de carton granulat, iar dizainul simplu, neîncărcat, semnat de andra penescu dau o frumoasă impresie pentru ochi.

importantă, pentru mine, e culoarea albă a paginilor, ce-o înlocuiesc pe cea de hârtie reciclată, de până acum.

desigur că cel mai important este conținutul; așadar avem așa:

• un clasic rus, scedrin, în traducere nouă de neobosita antoaneta olteanu, încăpățânată în a ne oferi traduceri noi din clasicii ruși
• un autor moden italian, prieten cu joyce (asta pentru iubitorii de literatură engleză), italo svevo, retradus de împătimita italienistă smaranda bratu elian
• un autor australian de nobel (în 1973), patrick white, cu o nouă traducere a unui roman - cică printre cele mai bune ale sale
• un autor de povestiri, jon mcgregor, considerat „o revelație“, aflat deja la a doua apariție în această colecție. 

cam aceste volume au stat în interesul meu - și-i urez viață lungă acestei colecții care, iată, trece printr-un avatar atât de frumos!

premiul goncourt 2016

cel mai prestigios premiul literar de limbă franceză:

cântec de leagăn de leïla slimani.
despre o bonă care ucide 2 copii. în lumea de azi, înstrăinată și rece.
un fel de crimă și pedeapsă mai rațional, în care criminalului îi lipsește conștiința.