pynchon - un autor al profanului

e destul de dificil să scrii despre acest thomas pynchon, fără priză la publicul nostru doritor de lecturi facile (cele două cărţi apărute la defuncta univers în seria de autor thomas pynchon umplea depozitele, iar reeditatele la polirom au ajuns la 5 lei).

dar pynchon face epocă. şi, că tot a apărut traducerea lui rareş moldovan la polirom a curcubeului gravitaţiei, m-am gândit să reiau cel mai subţire (la propriu) roman al maestrului incontestabil al postmodernismului american.

subiectul nu e mare lucru. oedipa maas e numită într-o zi executor testamentar al unui fost amant bogat şi pentru asta pleacă la san narciso.

are însă o epifanie, ca mai apoi să intre într-un joc ilogic, pus la cale de către o grupare secretă - trystero. va trebui să dezlege misterul, aşa că iat-o.

va ajunge la dezlegarea misterului sau "la sfârşitul a ceea ce se întâmplă (dacă trebuie să existe un sfârşit) nu va rămâne decât cu amintiri compilate din indicii, anunţuri, sugestii, dar fără adevărul fundamental, care are probabil o strălucire mult mai intensă ca memoria să-l poată cuprinde, care trebuie mereu să ardă, distrugându-şi ireversibil propriul său mesaj, lăsând un alb voalat dintr-o prea lungă expunere când lumea obişnuită revine" (p.86)?

şi oedipa călătoreşte prin america, prin tot feluri de locuri, întâlneşte personaje cu tot felul de nume - thot, driblette, nefastis, hilarius etc. întâlneşte tot felul de grupări care mai de care mai ciudate şi mai misterioase. amănuntele sunt de o bogăţie interpretativă nelimitată - de pildă unii cred că pynchon este primul autor tehnologic al lumii. eu însă cred că e un autor al profanului, opus sacrului - în V., unul dintre personaje se cheamă chiar profane.

de pildă, iată ce simte oedipa când vede următorul tablou suprarealist, brodarea mantiei lumii de remedios varo:

oedipa a rămas în faţa tabloului şi a plâns. nu a observat-o nimeni; purta ochelari de soare de un verde închis. o clipă s-a întrebat dacă aveau etanşeitatea necesară în jurul orbitelor, ca lacrimile să se strângă, să umple tot spaţiul lentilei şi să nu se mai usuce niciodată. putea astfel să ducă la nesfârşit cu cea tristeţea acestei cliep, să vadă lumea refractată de aceste lacrimi, acestea şi nu altele, de parcă ar exista un indice încă nedescoperit care variază semnificativ de la un plâns la altul. s-a uitat în jos şi a ştiut atunci, graţie tabloului, că sub tălpile sale se află doar o ţesătură lucrată la o distanţă de aproape trei mii de kilometri în propriul său turn.[... ] dacă turnul se află pretutindeni, iar cavalerul salvator nu o poate ocroti de magia acestuia, atunci... (p.16-17)
şi gata, capitolul se sfârşeşte aici.

la pynchon, lumea nu este doar jocul grupărilor secrete şi al tehnologiei care pune stăpânire pe oameni, ci este şi locul unde intră altă lume, o lume de miracole - un sărut al bilelor de biliard cosmic.

"misterul" pynchon

pe lângă faptul că scriitorul nu iese în public şi nimeni nu ştie cine e şi cum arată - există doar câteva fotografii de tinereţe - criticii literari, şi nu numai, recunosc că romanele autorului american sunt pline de simboluri şi metafore, aşa că se simţit fericiţi cu fiecare carte să scrie îndreptare - şi pentru acest roman s-a şi construit unul: kerry grant, a companion to the crying of lot 49 ce poate fi citit aici - pentru-a cuprinde toate înţelesurile. dar poate nu e nevoie. pasionant mi se pare ca fiecare cititor să descopere înţelesurile el însuşi şi tot ce-i nenţeles să schimbe-n nenţelesuri şi mai mari.

We Await Silent Tristero's Empire

ştia câte ceva despre trystero: se împotrivise sistemului poştal thurn şi taxis din europa, simbolul său era un corn de poştalion mut, cândva înainte de 1853 apăruse în america şi luptase cu pony express şi wells fargo fie ca haiduci îmbrăcaţi în negru, fie deghizaţi ca indieni, iar astăzi suprevieţuia, în california, servind ca un canal de comunicare pentru cei cu convingeri sexuale neconformiste, inventatori care credeau în realitatea demonului lui maxwell, poate şi pentru soţul ei, mucho maas. sau... (p.98)

demonul lui maxwell

personajul john nefastis creează o explicaţie a teoriei fizice a demonului lui maxwell - care încearcă să anuleze principiul universal al termodinamicii - şi dă de legătura între sistemul fizic şi fluxul informaţional. prin intermediul minţii (al metaforei). care devine adevărată la modul obiectiv.

actul metaforei este o împunsătură în direcţia adevărului şi o minciună, în funcţie de locul în care te afli: înăuntru, în siguranţă, sau afară, pierdut. (p.116)

pornind de aici, putem spune despre romanul însuşi că poate avea cel puţin 2 înţelesuri, că cititorul poate fi el însuşi un demon al lui maxwell şi poate alege între două: totul e sau real sau fictiv, sau realitate sau vis, sau sacru sau profan, sau capodoperă sau ştift.

demonul lui Maxwell

o lectură grea, solicitantă, dar care pune pe gânduri, amuză, nedumireşte, agită, enervează, dar şi încântă estetic. per total, capodoperă.

thomas pynchon, strigarea lotului 49, editura univers, bucureşti, 1999, traducere de geta dumitriu, 199 pagini, serie de autor
coperta de done stan