Cartea la minut - cu Dragos C: "Într-o ceașcă de ceai" de Lafcadio Hearn...

Cartea la minut - cu Dragos C: "Crocodilul" de #Dostoievski

Cartea la minut - cu Dragos C: "Amintiri din Casa Morților" de #Dostoievski

Zi ploioasă

instagram

 

Cartea la minut - cu Dragos C: Povestiri amuzante de #Dostoievski

Cartea la minut - cu Dragos C: #Dostoievski: Oameni sărmani 3***/5

Cartea la minut - cu Dragos C: Flavius Ardelean, Vene Rare 4**** /5

Cehov, scriitorul meu preferat

 

Cartea la minut - cu Dragos C: “Toate păcatele noastre” de Mihail Victus 3*** /5

Cartea la minut - cu Dragos C: “Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas

Cartea la minut - cu Dragos C: 3 povestiri umoristice din volumul colectiv „Treisprezece“

Cartea la minut - cu Dragos C: “Minunata lume nouă” de Aldous Huxley 4**...

„berta isla“ de javier marías

javier marías 

berta isla

editura litera, bucurești, 2020

traducere de lavinia similaru

542 pag. broșate

coperta de flori zahiu

a noua carte tradusă a autorului spaniol javier marías, un autor devenit - odată cu descoperirea romanului inimă atât de albă - unul dintre autorii mei favoriți.

fericit că acest ultim roman a fost tradus și la noi - într-o versiune uluitor de frumoasă, a laviniei similaru, aflată la a treia traducere din acest autor - am purces rapid a mi-o cumpăra și a o citi pe îndelete, așa cum merită toate cărțile lui marías.

• un tânăr spaniol, tomás nevinson, intră printr-un concurs de împrejurări în spionajul englez, grație talentului său poliglot și imitator. trăiește astfel o viață dublă - una de soț al bertei isla, la madrid - și alta de trimis în misiuni de spionaj al coroanei britanice.

până când, la un moment dat, nu se mai întoarce.

prilej cu care - așa cum ne-a obișnuit în fiecare roman - javier marías să adune în jurul vieții celor doi protagoniști, soț și soție, povești, gânduri, idei - multe multe cuvinte, într-un stil curgător, frumos și inteligent - de mai mare dragul.

cartea nu este despre vorbe, despre abundența de vorbe - cum era în trilogia chipul tău mâine (care rămâne capodopera lui marías) - ci despre secrete și tăceri. pentru că nu poate vorbi despre experiența sa de spionaj, viața lui nu poate fi povestită - de aceea rămâne atârnată în neant, ea există și așteaptă. acesta va fi blestemul lui și al căsniciei lui - tăcerea.

este de fapt, ceea ce m-a impresionat la această carte: că este despre tăcerea secretelor care nu pot fi spuse, împărtășite - și despre efectele acestei tăceri care se învârt din mintea scriitorului în jurul minții cititorului, pe 542 de pagini - cu savoare și uimire.

romanul acesta nu este cel mai bun al autorului - cum este trilogia chipul tău mâine - însă rămâne o bijuterie și o reușită romanescă. deși avem doi povestitori - naratorul și berta isla - vocea este aceeași de-a lungul întregului roman și este numai găselnița autorului de a mai schimba ritmul și perspectiva. mai aduce și personaje din romanele anterioare, peter wheeler din romanul oxfordului, bertram tupra din trilogia chipul tău, mâine, obsesii livrești cum este cea despre colonelul chabert de balzac regăsită și în îndrăgostirile - totul pentru a-și construi mai bine edificiul creator.

o altă impresie la bogdan-alaxandru stănescu și laura câlțea.

despre alte romane ale lui javier marías am mai scris aici:

1. inimă atât de albă
2. mâine, în bătălie să te gândești la mine
3. bărbatul sentimental
4. îndrăgostirile
5. romanul oxfordului 
6. trilogia chipul tău, mâine: 1. febră și lance, 2. dans și vis, 3.venin și umbră și adio. 

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dragos Butuzea (@dragos_butuzea) pe Mar 13, 2020 la 1:06 PDT

„poveste despre două orașe“ de charles dickens

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dragos Butuzea (@dragos_butuzea) pe Feb 8, 2020 la 4:24 PST

1. interesant mi s-a părut că, deși dickens s-a străduit - cel puțin la început - să adauge pepite ironice; deși s-a străduit să țină acțiunea în suspans, primele două părți curg destul de greoi:

• un doctor cu mințile rătăcite stă la bastilia ani buni, dar nu știm de ce 
• un tânăr francez ascunde un secret, după ce scapă de o condamnare ca trădător la londra
• o franțuzoaică sucește mințile a trei bărbați

2. mi-a plăcut că însăși gloata - în romanul de față - este personaj: cea engleză care așteaptă cu sufletul la gură o condamnare la moarte și mai ales cea franceză pentru care ghilotinările și căsăpirile în stradă devin din spectacol o rutină plictisitoare

3. m-a pus pe gânduri partea a treia - cea cu revoluția franceză - în care dickens reușește să facă o imagine (e-adevărat, ficțională) a haosului și a domniei sângelui. cât de fragilă e viața unui om într-o revoluție, la fel ca în război - cum idealurile ascund instincte sălbatice. IAR AICI DICKENS S-A DOVEDIT BUN.

ps. multe fragmente din partea a treia lipsesc traduse, fiind deseori prezent semnul [...]. am bănuit că sunt pasaje cenzurate de comuniști și poate ar trebui reluate...

charles dickens, poveste despre două orașe (a tale of two cities), editura art, bucurești, 2018, traducere de antoaneta ralian, 490 pagini legate, coperta de alexandru daș

„sfârșitul lui eddy bellegueule“ de édouard louis

raport asupra violenței

Vezi această postare pe Instagram

eddy belleguelle („mutră frumoasă“) este primul nume al autorului francez, la care a renunțat - cum a renunțat și la satul din picardia - din nordul franței - în care a copilărit; copilărie pe care o descrie în acest roman.

1. e un roman al violenței (de altfel, al doilea roman al autorului, și el tradus la noi, se intitulează o istorie a violenței), în care aceasta nu e doar fizică - copilul o încasează aproape zilnic de la doi colegi - ci și verbală - a injuriilor din vecini și de la școală - ba chiar o violență educațională - mai ales din tatăl grobian și indiferent.

2. m-au uimit cel mai mult nu atât tendințele sociale - costi rogozanu ar spune că e un roman de stânga - cât m-a uimit sărăcia în care se zbăteau în anii '90 familiile de acolo. de pildă, familia lui cu 7 membri câștiga 700 de euro lunar. 

de asemenea, uimitor că nu-și puteau permite telefon (ce să mai zic de calculator!), copilul eddy trebuind să meargă la cabina telefonică.

3. impresionează mult lupta personajului - un băiețel până la urmă, un cosette de secol 21 - care nu înțelege de ce felul cum arată - un slăbănog efeminat - nu e acceptat de către cei din jur (nici chiar de părinți) și că i se cere să fie altcumva. o tiranie a celorlalți care-l bombardează din toate părțile și-i  fac viața un infern (nu-i așa, l'infer c'est les austres?).
aceasta pe fundalul poveștilor locale despre vecini, rude sau propria familie.

un roman pe care l-am citit pe nerăsuflate, scris cu claritate și tradus foarte bine de alexandru matei.
un (alt) bun exercițiu de sublimare în literatură.

édouard louis, sfârșitul lui eddy bellegueule (en finir avec eddy bellegueule), editura litera, bucurești, 2018, traducere de alexandru matei, 224 pagini broșate, coperta de flori zahiu

„un cuib de nobili. rudin“ de ivan sergheievici turgheniev

ivan s. turgheniev

 un cuib de nobili, rudin

 (Дворянское гнездо. Рудин) 

editura litera, bucurești, 2016

 trad. de m. sevastos și v. stoian

 378 pagini legate

 coperta de flori zahiu

o minune de roman!

sunt la al doilea roman de turgheniev, după părinți și copii - despre care am scris aici și despre care - îmi amintesc recitind impresia de acum 9 ani - îl găsisem și pe el frumos!

compus din 45 de capitole și un epilog, romanul este perfect construit: după ce fiecărui personaj îi descrie pe 2-3 pagini trecutul, autorul trece la treabă și spune apoi Întâmplarea.

la un conac de provincie rusească, unde personajele se cam plictisesc, un bărbat de 35 de ani, feodor ivanovici lavrețchi, sparge atmosfera lâncezitoare îndrăgostindu-se - evident - de-o fată tânără, cam bisericoasă de felul ei.

iar întreg romanul se construiește în jurul unei scene de dragoste, noapte, în curtea conacului - scenă care va rămâne în sufletul celor doi protagoniști ai poveștii. 

Lavrețchi ieși în grădină și cel dintâi lucru care-i atrase luarea-aminte a fost banca, aceeași bancă pe care petrecuse cândva cu Liza câteva clipe fericite, ce nu se mai puteau întoarce. Banca se înnegrise, se strâmbase. El însă o recunoscu; iar inima îi fu cuprinsă de un sentiment neasemuit de dulce și de amar: tristețea vie a tinereții dispărute, a fericirii de care te-ai bucurat cândva. (p. 217)

e tot ce-au avut ei mai bun, parafrazându-l pe flaubert, cu care turgheniev era mare prieten - c'est là ce que nous avons eu de meilleur!

un roman frumos, care spune că avem puține clipe frumoase în viață - și numai cu ele rămânem la sfârșit.

în volum mai e prezent primul roman al lui turgheniev, rudin. puțin cam tezist, are și el o poveste de dragoste, tot dintr-un matur și o tânără. a fost ok, dar nu mi-a plăcut la fel.

„frate somn“ de robert schneider

robert schneider

frate somn

(schlafes bruder)

editura vremea, bucurești, 1997

trad. daniela ștefănescu

223 pag. broșate

coperta silvia cofescu

un minunat roman austriac

scris la 7 ani după parfumul lui patrick süskind, romanul scriitorului austriac are ca personaj principal tot un geniu al simțului - de data aceasta al auzului. doar că acțiunea nu are loc la paris, ci într-un sat uitat de lume din autria secolului 19 - vorarlberg.

sărac și singuratic, johannes elias alder, simte că e ceva ciudat cu el și, într-o criză mistică telurică, devine „geniu al sunetului“ - având ca semn distinctiv pupilele galbene.

doar că, spre deosebire de eroul olfactiv al lui patrick süskind, ce căuta minunea mirosurilor în afară, eroul muzical al lui robert schneider caută sunetul în el însuși, în viața chinuită pe care o trăiește - pe care apoi o exhibă în cântecul de orgă:

În decursul anilor și condiționat de zdruncinarea progresivă a sufletului, a găsit însă într-un limbaj al sunetelor atât de năvalnic, cum n-a făcut-o nici un maestru dinaintea lui sau după el (p. 196)

când, un episod îl trimite la o hotărâre extremă - de a nu mai dormi niciodată, de a nu mai fi vreodată cuprins de somn, fratele morții:

Episodul în care Elias se tăvălise o dat în iarba, cufundată în noaptea neagră, a pășunilor abia încolțite, își desfăcuse brațele și picioarele și își înfipsese degetele în iarbă, de parcă ar fi trebuit să se țină strâns de astă lume mare, rotundă, frumoasă. Îți aminti de vorbele pe care le cântase în noaptea aceea: „Cine iubește nu doarme! Cine iubește nu doarme!“... (p. 195) 

ediția princeps, 1992

îmi va rămâne în minte chipul unui copil pe care-l întâlnește în biserică elias, în momentul răzvrătirii împotriva lui dumnezeu. atât de ciudat și parcă înfircoșător mi l-a descris autorul, încât filmele de groază mi-au fost basme pentru copii - căci n-am știut prea sigur dacă acel copil era dumnezeu sau era diavolul.

un roman foarte foarte frumos, despre o lume rurală, descrisă mitic (dar și thomasmannian-ironic) de către autorul austriac - o lume construită în jurul unui personaj poate ușor neverosimil, însă cu multe, multe însușiri.

„consolările filosofiei“ de alain de botton

alain de botton

 consolările filozofiei

 (the consolation of philosophy)

 editura vellant, bucurești, 2018

traducere de radu șorop

278 pag. broșate

copertă: claudia pascu

cum ne ajută filozofia?

după primele pagini, în care este vorba despre socrate și epicur, am scăpat cartea din mână de uimire - îmi plăcea enorm:

socrate

alain de botton, scriitorul elvețian stabilit la londra, îmi povestea cum socrate nu s-a speriat când a fost condamnat la moarte de către imbecilii jurați atenieni - a respectat adevărul lor, așa cum îi sfătuia pe alții să respecte adevărul său. știa că va fi urît de cei care le va sparge certirudinile.

care era adevărul lui socrate? acela obținut prin întrebările simple, care să ucidă ideile primite de-a gata. gata să fie suspect cu orice prejudecată și idee pre-concepută, socrate învăța singur sau împreună cu ceilalți să gândească singur.

ȘTIU CĂ NU ȘTIU NIMIC, adică nu sunt sigur nici de părerile mele, darmite și de cele pe care alții mi le inculcă.

epicur

epicur trăia CU PRIETENII, în LIBERTATE, și avea tot timpul să REFLECTEZE la sine - acestea erau secretele fericirii lui. și, într-adevăr, aceste ingrediente puțin costisitoare pot duce la o viață fericită.

ediția princeps

doar că, cu ceilalți filozofi - seneca, montaigne, shopenhauer și nietzsche - de botton nu m-a mai convins că știe ce vrea să-mi spună. în afară de crâmpeie din viața acestor filozofilor, nu m-a mai convins că mă poate învăța ce și-a propus: să mă consoleze pentru frustrare, pentru inadecvare, pentru inimă rănită, pentru dificultăți.

oricum, o bună introducere populară în filozofia cu ștaif.

ultimele volume din „o mie și una de nopți“

tocmai ce-am terminat ultimele trei volume din ciclul de povești „o mie și una de nopți“, în traducerea lui haralambie grămescu, după traducerea lui mardrus.

am bifat câteva povești excelente, care mi-au plăcut, unele nu chiar celebre.
dintre ele,

povestea sarailiei unse cu miere de albine și afurisita de nevastă a cavafului - o poveste din vol. 14, ce debutează cu cea mai rea nevastă dintre toate care-l va fi terorizat vreodată pe un soț, apoi continuă cu un naufragiu, cu o înșelătorie, cu o cavaful care devine ginere de sultan și o uimește  cu darurile sale erotice pe fiica acestuia, cu un ginn, supranumit Părintele Norocului și, în cele din urmă, cu nevasta pietrificată într-o statuie, într-o grădină.

mai sunt câteva povești erotice, cu două lesbiene, cu un sultan care-și oferă fundul soției sale, crezând că-i bărbat, cu un tânăr însurățel, al cărui berbece „bătu de cincisprezece ori la rând“.

Nu vrei să cugeți și să înțelegiCă orișice iubire se sfârșeșteSub zodia neînduratei legiCe-ntru plictis și silă-o veștejește,Și dragostele noastre, pân'la urmă,Cu voie, fără voie, tot ce se curmă. (vol. 1, p. 144)

la fel, pentru că ultimul citit a fost tocmai volumul 1, am aflat că motivul pentru care șahriar își omora nevestele era acela că o prinsese pe una într-o orgie sexuală cu femeile din harem și robii:

Ușa de la sarai se deschise și ieșiră douăzeci de roabe și douăzeci de robi; iar femeia regelui se afla printre ei, preumblându-se în toată frumusețea ei strălucitoare: când ajunseră la un havuz, se dezbrăcară toți și se amestecară laolaltă. Și deodată femeia regelui strifă:
- O, Massud! Ya,  Massud!
Și numaidecât se repezi la ea un harap negru și vânjos și care o și înșfăcă; iar ea îl înșfăcă la fel. Apoi harapul cel negru o răsturnă pe spate și o încălecă. La răsturnișul acela, toți robii ceilalți făcură și ei la fel cu femeile. Și toți o ținură așa multă vreme, și nu puseră capăt sărutărilor, îmbrățișărilor, târnoselilor și altor și altor lucruri asemenea decât când dete ziua în scapăt. (vol. 1, p. 7)

per ansamblu, întreg ciclul este o lume mitică, pe care orientul (arabii, dar nu numai) a oferit-o occidentului și care - așa cum orice capodoperă adevărată face - oferă o imagine a umanității dintotdeauna, așa cum este ea. doar că sub semnul soartei și al milei lui Allah.

am citit de curând poveștile fraților grimm iar acestea pălesc în fața frumuseții poveștilor arabe. și nu vorbesc de limbaj, vădit arhaic și destul de popular al traductorului, ci de conținut. poveștile arabe sunt mai bogate în sensuri, mai pline de viață, de culoare, de ACȚIUNE - totul palpită ca o inimă îndrăgostită. cele nemțești sunt mai raționale, mai ironice și - parcă - mai lipsite de imaginație.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dragos Butuzea (@dragos_butuzea) pe Nov 22, 2017 at 11:22 PST

„duelul“ de anton pavlovici cehov

anton pavlovici cehov 

duelul 

(Дуэль)

editura corint, bucurești, 2016

traducere de anca irina ionescu

130 pag. broșate

coperta de andreea apostol

nuvela duelul este una dintre nuvelele mai puțin celebre ale scriitorului, în comparație cu dramă la vânătoare - considerat singurul său roman - sau stepa. deși e mai propice ecranizării - conține o legătură extraconjugală, un scandal amoros, discuții metafizice à la russe, o dușmănie "de moarte" și un duel. ba chiar happy end. - bună rețetă, deci, pentru un film în 2010 - a se vedea trailerul de mai jos - și o dramatizare, cum a făcut-o la național alexandru dabija.

în căutarea adevărului din interior

duelul din nuvelă este unul real - însă este unul mai ales interior, din conștiința personajului laevski care, crezându-se om superior, caută un mediu în care să-și trăiască adevărata vocație. doar că vocația n-o găsește nici la femeia pe care a luat-o de lângă soț - ușuratica nadejda fiodorovna - nici în literatură - nu e nici hamlet, nici varianta masculină a annei karenina - nici geografic, pe malul caucazian al mării negre.

Poate că era foarte inteligent, talentat, admirabil de cinstit; poate că, dacă nu ar fi fost înconjurat din toate părțile de munți și de mare, ar fi ajuns un excepțional fruntaș al zemstvei, un om de stat, un orator, publicist, erou. Cine știe! (p. 25)

iată-l deci aflat într-o eroare. iar diferența dintre posibilitate și realitate poartă numele de ratare iar un ratat e un ratat oriunde și - așa cum va spune în momentul culminant al nuvelei -

Salvarea trebuie s-o cauți în tine însuți (p. 111) 

astfel că se întâmplă un fapt - care îi zdruncină acestui laevski conștiința și-l face să întrevadă printre atâtea minciuni - umbra unui adevăr. adevăr care-l și schimbă. căci -

Te poți împiedica și pe un drum drept, asta este soarta omului: dacă nu greșești în ceea ce este esențial, poți greși în amănunte. Nimeni nu știe care este adevărul adevărat. (p. 127)

În căutarea adevărului, oamenii fac doi pași înainte și unul înapoi. Suferințele, greșelile și plictiseala vieții îi aruncă înapoi, dar setea de adevăr și voința încăpățânată îi mână înainte și tot înainte. Și cine știe? Poate într-o bună zi vor ajunge la adevărul adevărat... (p. 130)

iată mesajul pozitiv al lui cehov - nicidecum credințele sau teoriile științifice îl pot salva pe om, ci recunoașterea erorilor și voința de a căuta adevărul.

sunt interesante ideile din nuvelă despre cei puternici și cei slabi, despre teorii biologice și teologice, despre moralitate și dezmăț.
desigur că e menținută și aici sincronicitatea naturii cu stările sufletești ale personajelor - ceea ce am învățat - ca cititor - de la cehov.

o capodoperă cehoviană de 130 de pagini.

iată trailerul ecranizării din 2010: